ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2702/2021

HOTĂRÂRE
08.12.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2702/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la data de 25.10.2019 sub nr. x/25.10.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 de RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la onoare și reputație al reclamantului; obligarea pârâtului să asigure pe propria cheltuială publicarea hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză în două numere consecutive a trei ziare de largă circulație națională, cu aceleași caractere cu care sunt tipărite articolele de fond; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 alin. (1) și art. 1349 alin. (2) C. civ., art. 1 alin. (3) și art. 30 alin. (6) din Constituția României, art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 252 și art. 253 din C. civ. al României, precum și pe toate dispozițiile legale la care a făcut referire în cuprinsul cererii.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București în raport de disp. art. 107, art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 329/05.06.2020, Tribunalul București, secția a V a civilă, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea.

A reținut instanța că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Întrucât pârâtul are domiciliul în Municipiul Focșani, județul Vrancea, iar instanța de la locul în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul este Tribunalul Vâlcea, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.

Prin sentința nr. 336/16.09.2021, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a declinat competența în favoarea Tribunalului București, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. conform cărora în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă, iar opțiunea reclamantului de a introduce acțiunea la București, unde își are domiciliul și unde se presupune că s-a săvârșit fapta ilicită, este în concordanță cu textul legal menționat.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele argumente:

Obiectul cauzei este determinat de solicitarea reclamantului A. de obligare a pârâtului B. la daune morale pentru prejudiciul constând în afectarea dreptului la onoare și reputație săvârșit, faptă săvârșită prin diverse afirmații denigratoare făcute de către pârât în spațiul public, la adresa reclamantului.

Fiind vorba de o competență teritorială, regula generală consacrată de art. 107 C. proc. civ. conform căreia cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, devine alternativă cu dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din același cod, potrivit cărora, în materia răspunderii civile delictuale, competența aparține instanței "…în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul…".

Întrucât reclamantul are domiciliul în București, iar fapta ilicită constă în afectarea dreptului său la onoare și reputație, această afectare nu poate avea loc decât în mediul să normal de viață, respectiv cu precădere pe raza localității de domiciliu a acestuia.

Având în vedere că faptele ilicite astfel cum au fost săvârșite s-au produs în circumscripția teritorială a Tribunalului București și că reclamantul, în virtutea normelor de competență alternativă a înțeles să învestească această instanță cu rezolvarea pretențiilor sale, devin incidente și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., conform cărora "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Aceasta semnifică faptul că prin manifestarea de voință în sens procesual de a înregistra pe rolul Tribunalului București acțiunea având ca obiect acordarea daunelor morale aferente prejudiciului suferit prin afirmațiile denigratoare ale pârâtului, această instanță a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.

Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 357/2025
Ședința publică din data de 11 februarie 2025 ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribu
ÎCCJ 2025-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1783/2025
Ședința publică din data de 16 octombrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, formulată și înregistrată la 22 ianuarie 2018, pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2023-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 948/2023
Ședința publică din data de 23 mai 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2
ÎCCJ 2021-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1841/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 22.09.2
ÎCCJ 2022-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1591/2022
Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: - Prin cererea înregistrată la 8 octombrie 2019 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlc
Sursă