Decizia nr. 2695/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă la data de 12.12.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul C., obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 euro în echivalent RON la cursul de schimb practicat de către BNR în ziua plății efective, reprezentând: 15.000 euro, cheltuielile efectuate în vederea ameliorării și recuperării stării de sănătate deteriorate în urma accidentului din data de 23.06.2016; 10.000 euro, reprezentând operații estetice viitoare în vederea limitării și corectării sechelelor dobândite, urmare a numeroaselor operații suferite;175.000 euro, reprezentând daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept.

Sentința pronunțată de Tribunalul Ilfov Prin sentința nr. 806/27.05.2020, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția inadmisibilității, invocată de intervenient; a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de intervenient, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, ca rămase fără obiect; a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 480/A/25.03.2021, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinței; a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. pârâta B. S.A., arătând că instanța de apel a făcut o interpretare eronata a dispozițiilor art. 32, art. 192, art. 194 si art. 204 C. proc. civ., stabilind că "acțiunea penală nu a fost soluționată de către instanța penală". Faptul că reclamantul nu a formulat o cerere de constituire parte civilă în condiții de legalitate nu echivalează cu nesoluționarea acțiunii civile în procesul penal, așa cum pretinde acesta. O dată ce acțiunea civilă a fost soluționată în cauza penală, chiar și prin respingerea sa ca inadmisibilă, prin soluționarea încă o dată a aceleiași acțiuni s-ar încălca principiul electa una via. Recurenta a mai făcut aprecieri teoretice în ce privește motivarea hotărârii, fără însă a expune argumente care să poată fi subsumate motivului de recurs invocat. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul A., arătând că, deși prin memoriul de apel a solicitat anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, ulterior a revenit și a solicitat reținerea cauzei pentru judecare. Neluând în considerare renunțarea la solicitarea inițială, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității.

Apărările formulate în cauză La data de 12.07.2021, în termen legal, recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a recursului pârâtei, pentru neîncadrare, iar în subsidiar a solicitat respingerea, ca nefondat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul principal al pârâtei este inadmisibil, iar recursul incident al reclamantrului este neavenit, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Principiul legalității căilor de atac este reglementat prin dispozițiile art. 457 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din cuprinsul ei. Se observă că litigiul dedus judecății este unul născut în materia asigurărilor, în condițiile în care despăgubirile solicitate de reclamant, ca urmare a accidentului rutier, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și a producerii riscului asigurat, constând în săvârșirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat. Totodată, se mai observă că în astfel de litigii, care consacră principiul protecției terțului păgubit, instanțele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terț față de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte. În același sens, sunt și considerentele Deciziei nr. 13/18.05.2020 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care se statuează că, în aceste cazuri, instanțele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferența constând în chestiunea privind existența și întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 și 85 din decizie). Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, respectiv 12.12.2019, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018. Așadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ - 21 decembrie 2018 - în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". Astfel, decizia civilă nr. 480/A/25.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care a fost respins apelul îndreptate împotriva sentinței tribunalului într-un litigiu din materia asigurărilor, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Astfel, în raport de textele legale menționate, recursul declarat de pârâta B. S.A. este inadmisibil. În ce privește recursul incident al reclamantului, art. 491 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător". Art. 472 alin. (2) C. proc. civ. aplicabil și în cazul recursului reține că "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect". Cum în cauză recursul principal este inadmisibil, recursul incident va rămâne fără efect, conform dispozițiilor legale anterior menționate. Întrucât reclamantul a înțeles să declare recurs incident, iar nu principal, iar rezolvarea recursului incident a fost determinată de soluția asupra recursului principal, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant nu poate fi primită și va fi respinsă, recurenta-pârâtă nefiind, în această situație, parte căzută în pretenții care să poată fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 480/A din 25 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și ca neavenit, recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiași decizii; va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant A..