Decizia nr. 2671/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1886/2019 a Tribunalului București

Obiectul cauzei: La data de 3 decembrie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat anularea deciziei de invalidare nr. x din data de 23 octombrie 2018 emisă de pârâtă, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de validare și la plata cheltuielilor de judecată. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 5 iunie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de B., prin care aceasta a solicitat introducerea în cauză în calitate de reclamantă.

Hotărârile pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă: Prin sentința civilă nr. 1886 din data de 30 august 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția tardivității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pe pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare pentru suprafața de teren liber 247,5 mp, 94,49 mp, teren ocupat de construcții și retrocedat în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 și imobil construcție în suprafață de 255,57 mp, retrocedat în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, toate imobilele fiind situate pe str. x, municipiul Pitești, cu un punctaj de 2.003.877 și a obligat pe pârâtă la plata contravalorii cheltuielilor de judecată, respectiv, onorariu expert 1.500 RON și onorariu avocat 2.000 RON. La data de 20 septembrie 2019 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat cerere de îndreptare eroare materială și, în subsidiar, dacă instanța nu va admite cererea de îndreptate, a solicitat completarea sentinței. Prin încheierea de ședință din data de 20 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererile de îndreptare eroare materială/completare a sentinței civile nr. 1886 din data de 30 august 2019 pronunțate în dosarul nr. x/2018.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie: Prin decizia civilă nr. 1435A din data de 2 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul principal formulat de apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și apelul incident formulat de apelanta-reclamantă A., a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârâtă să emită decizie de compensare pentru 370.502 puncte pentru imobilul ce face obiectul dispoziției nr. 3623 din data de 29 noiembrie 2005, a respins cererea de obligare a intimatei la plata onorariului de expert, în cuantum de 1.500 RON, ca neîntemeiată, și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă A. și de apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor formulate împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 20 decembrie 2019, în contradictoriu cu intimata-intervenientă B. și a schimbat în tot încheierea de ședință, în sensul că a respins cererile de îndreptare eroare materială ca rămase fără obiect.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta A..

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 4 februarie 2021 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la fila. 1 din dosarul de recurs). Prin rezoluția din data de 8 februarie 2021, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Procedura derulată în recurs: Prin raportul întocmit în cauză la data de 16 iunie 2021, s-a reținut că, față de dispozițiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 și ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., decizia nr. 1435A din data de 2 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie este o hotărâre definitivă care nu este supusă recursului. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs. Intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a apreciat că prezenta cale de atac este inadmisibilă. Celelalte părți nu au depus puncte de vedere. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 noiembrie 2021, s-a fixat termen în vederea analizării admisibilității în principiu a prezentei căi de atac, la data de 7 decembrie 2021, fără citarea părților. La termenul de judecată din data de 7 decembrie 2021, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității recursului și a reținut cauza în pronunțare asupra acesteia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În condițiile art. 493 alin. (5) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând recursul, cu prioritate, prin prisma excepției inadmisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele. Obiectul cauzei de față îl reprezintă acțiunea prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat anularea deciziei de invalidare nr. x din data de 23 octombrie 2018 emisă de pârâtă, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de validare și la plata cheltuielilor de judecată. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, incidentă în cauză, la art. 33 și 34 reglementează procedura soluționării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii. Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data formulării prezentei acțiuni, prevede că: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar la alin. (4) al aceluiași articol se stipulează că hotărârile judecătorești pronunțate sunt supuse numai apelului. Ca atare, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 este supusă numai apelului. Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". De asemenea, dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului. Prin decizia civilă nr. 1435A din data de 2 noiembrie 2020, ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a soluționat apelul declarat de reclamantă, epuizându-se astfel căile de atac recunoscute de lege în materia acțiunilor întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013. Din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., cu art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, rezultă că decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, respectiv decizia nr. 1435A din data de 2 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse doar apelului. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În consecință, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul.