ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2640/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la 10 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., în calitate de reprezentantă legală a minorei C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D., obligarea acestuia la majorarea pensiei de întreținere până la terminarea studiilor minorei, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 529 alin. (2), art. 530 alin. (3) și art. 531 alin. (1) raportat la art. 529 C. civ.

Prin cererea formulată la 7 septembrie 2021, reclamanta C. a susținut că a devenit majoră la 31 iulie 2021 și că își însușește cererea formulată de către mama sa, reclamanta B..

La termenul de judecată din 9 septembrie 2021, Judecătoria Tulcea a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Prin sentința civilă nr. 2485 din 9 septembrie 2021, Judecătoria Tulcea a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Tulcea a reținut incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., apreciind că norma legală citată instituie o necompetență de ordine publică în cazul sesizării instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul-judiciar sau grefierul.

Cât privește dreptul de opțiune al reclamantei, grefier în cadrul Judecătoriei Tulcea, instanța a apreciat că acesta se exercită la momentul sesizării instanței, iar faptul că, ulterior, minora C. a depus un înscris din care rezultă că, între timp, a devenit majoră și că își însușește cererea de chemare în judecată, nu prezintă relevanță, de vreme ce obligația prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este impusă părții la momentul introducerii acțiunii, iar nu la momentul discutării competenței instanței.

Prin sentința civilă nr. 11029 din 5 noiembrie 2021, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Galați a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine publică, instituind un caz de necompetență teritorială absolută în situația în care reclamantul este un judecător, procuror sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la o instanță superioară în grad acesteia.

Aceste calități, însă, trebuie întrunite cumulativ, potrivit normei, prin raportare la o cerere de competența instanței la care titularul acesteia își desfășoară activitatea.

În acord cu Judecătoria Tulcea, instanța a reținut că, prin raportare la regulile de invocare a excepției de necompetență absolută, precum și la semnificațiile cererii de chemare în judecată, momentul procesual de referință ales de legiuitor pentru aplicarea normei este cel al învestirii instanței.

Judecătoria Galați a apreciat, însă, că nu este îndeplinită condiția privind calitatea de grefier a reclamantei, norma derogatorie trebuind a fi interpretată în sens restrictiv.

Astfel, a reținut că B. nu a acționat în calitate de parte sau ca reprezentant legal al minorei, întrucât aceasta avea capacitate de exercițiu restrânsă la data sesizării instanței, acționând în nume propriu, cu încuviințarea părintelui său.

Cum doamna grefier B. nu are calitatea de reclamant în cauză, a apreciat că această calitate o deține fiica sa minoră, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., care nu pot fi extrapolate la alte situații.

Pentru aceste motive, a apreciat că aparține Judecătoriei Tulcea competența de soluționare a cauzei, potrivit art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (2) C. proc. civ., ca instanță în a cărei circumscripție domiciliază atât pârâtul, cât și reclamanții.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Tulcea competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea formulată de reclamanții A. și B., în calitate de reprezentantă legală a minorei C., prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D., obligarea acestuia la majorarea pensiei de întreținere până la terminarea studiilor minorei, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Conform mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, pensia de întreținere care se solicită a fi majorată a fost stabilită prin sentința civilă nr. 448 din 4 februarie 2010, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2009. Astfel, acțiunea are natura unei cereri referitoare la obligația de întreținere stabilită printr-o hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește conflictul negativ de competență pendinte, se constată că acesta a fost generat de aprecierea în mod diferit de către instanțele învestite cu soluționarea cauzei - Judecătoria Tulcea (de către reclamanți), și Judecătoria Galați (prin declinare) - a aplicării dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. în cauză, din perspectiva calității de grefier a numitei B., semnatară a cererii de chemare în judecată.

Prin raportare la situația expusă, Înalta Curte constată că problema pe care o ridică conflictul negativ de competență vizează corelația între situația de fapt dedusă judecății cu ipoteza reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea; (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Înalta Curte constată că aceste reglementări se aplică numai în situația în care calitatea de reclamant al unei cauze aparține unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.

Ipoteza prevăzută de art. 127 alin. (1) coroborat cu alin. (3) C. proc. civ. nu este incidentă în speță, întrucât numita B., grefier la Judecătoria Tulcea, nu are calitatea de reclamant în cauză.

Acest aspect reiese din modalitatea de formulare a cererii de chemare în judecată, care a fost promovată de reclamantul A. (copil major) și de minora C., asistată de B., în calitatea sa de reprezentantă legală a acesteia din urmă.

Scopul demersului judiciar constă în majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea celor doi copii prin sentința civilă nr. 448 din 4 februarie 2010, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2009.

Prin această sentință, pârâtul D. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cotă procentuală de 33% din venitul minim pe economie, câte 16,5% pentru fiecare dintre copiii minori A. și C., până la vârsta majoratului sau, dacă urmează studii, până la terminarea acestora, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Astfel, beneficiarii pensiei de întreținere sunt cei doi copii, A. și C., în interesul celei din urmă, mama sa, B., inițiind demersul judiciar, întrucât era minoră la data promovării acțiunii.

Acest aspect este în consens cu dispozițiile art. 106 alin. (1) C. civ., conform cărora "ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…), art. 41 alin. (2) din acest act normativ stipulând că, "Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercițiu restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviințarea părinților sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, și cu autorizarea instanței de tutelă."

Înalta Curte constată că acțiunea se înscrie în categoria celor care pot fi promovate de minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă, prin reprezentantul legal, acesta fiind beneficiarul întreținerii și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății, cu atât mai mult cu cât reclamanta C. a devenit majoră la 31 iulie 2021, conform aspectelor relevate în cererea depusă la 7 septembrie 2021 în dosarul Judecătoriei Tulcea, prin care a arătat că își însușește cererea de chemare în judecată formulată în interesul său de mama sa, B..

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 531 alin. (1) C. civ., "Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei."

Astfel, constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care atribuie competența teritorială de soluționare a cererilor în materie de tutelă și familie instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

În cauză, astfel cum reiese din copiile actelor de identitate ale reclamanților A. și C., aceștia domiciliază în municipiul jud. Tulcea, la aceeași adresă, locuind în fapt, fără forme legale, și pârâtul D..

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2021.