ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2631/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la 7 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect demisolul, etajul 1 și etajul 3 ale imobilului situat în Iași, str. x, jud. Iași, construit pe terenul înscris în cartea funciară nr. x, având nr. cadastral x; înscrierea/notarea în cartea funciară a municipiului Iași nr. x a construcției compuse din D+P+3 etaje, precum și înscrierea/întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra demisolului, etajului 1 și etajului 3 ale clădirii menționate. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1669, 1244, 1270, 1179, 1516 și 876-906 din C. civ. și ale Legii nr. 7/1996.

Hotărârea Tribunalului Iași Prin sentința nr. 1242 din 22 iunie 2017, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C..

Hotărârea Curții de Apel Iași Prin decizia nr. 837 din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1242 din 22 iunie 2017, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Recursul Împotriva deciziei nr. 837 din 14 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs reclamantul. Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel nu a soluționat motivul de apel ce a vizat greșita apreciere a lipsei dovezilor privind calitatea de proprietari a promitenților-vânzători, nefiind analizată condiția suspensivă din contractul de vânzare-cumpărare ce privea transmiterea proprietății asupra terenului aferent construcției. A susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut, ca și o consecință a lipsei autorizației de construire, imposibilitatea obținerii unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Recurentul a apreciat că, din eroare s-a reținut culpa promitenților-vânzători ca motiv al respingerii solicitării de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, apreciind că doar propria culpă poate constitui motiv de refuz al acordării unui beneficiu legal.

Procedura de filtru Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a reținut că recursul este admisibil în principiu. Prin încheierea din camera de consiliu din 19 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 18 iunie 2020, în ședință publică. Soluționarea cauzei a fost amânată succesiv la 18 iunie 2020, la 22 octombrie 2020 și apoi la 18 februarie 2021, când, Înalta Curte, constatând că părțile legal citate nu s-au înfățișat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat, în scris, judecata în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului. Prin rezoluția din 22 septembrie 2021, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părțile au fost citate în vederea discutării excepției perimării recursului pentru termenul de judecată din 25 noiembrie 2021.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ.,"orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată". În sensul prevederilor legale enunțate, perimarea se înfățișează ca o sancțiune care se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății. Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părții. Perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este situația în speță, când, după suspendarea judecării recursului pentru lipsa părților, dispusă la termenul din 18 februarie 2021, acestea au lăsat să treacă mai mult de 6 luni fără să săvârșească un act de procedură în vederea reluării judecării cauzei. Deși la termenul din 18 februarie 2021, recurentul a depus o cerere prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Iași, secția I civilă, instanța de recurs nu a luat-o în considerare, întrucât a constatat că a fost transmisă prin poșta electronică, după închiderea dezbaterilor și după rămânerea în pronunțare. Această măsură adoptată de Înalta Curte este în concordanță cu dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, "după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă." Pe de altă parte, nici în cadrul acestei cereri nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă pentru ca instanța să dea eficiență dispozițiilor art. 223 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora poate continua judecarea cauzei în cazul în care lipsesc ambele părți, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă. Ca atare, nefiind formulată o cerere de judecare a cauzei în lipsă de către niciuna dintre părți, instanța a făcut aplicarea art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora se suspendă judecata cauzei când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Înalta Curte constată că, prin cererea formulată la 12 august 2021, recurentul a solicitat menținerea măsurii suspendării, arătând că pricina care face obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Iași, secția I civilă, de care depinde soluționarea prezentului dosar, nu a fost judecată în mod definitiv. În raport de aceste susțineri ale recurentului, prin adresa comunicată la 7 septembrie 2021, Înalta Curte i-a adus la cunoștință că suspendarea dispusă prin încheierea din 18 februarie 2021 a fost determinată de lipsa nejustificată a părților de la judecată și a faptului că, deși legal citate, acestea nu au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 223 alin. (3) C. proc. civ.. Asupra acestor chestiuni, recurentul nu și-a exprimat poziția procesuală. Înalta Curte constată că această cerere a recurentului nu poate avea efect întreruptiv al cursului perimării. Conform art. 417 C. proc. civ., termenul de perimare poate fi întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Această cerință nu este îndeplinită în speța pendinte, de vreme ce recurentul nu a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, recursul fiind suspendat pentru lipsa de diligență a părților de a cere soluționarea în lipsă, iar nu pentru că dezlegarea acestuia depindea, în tot sau în parte, de existența ori de inexistența dreptului care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Iași, secția I civilă, astfel cum a susținut recurentul. De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a impus necesitatea efectuării unui act de procedură din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 416 alin. (3) C. proc. civ. În raport de considerentele expuse și având în vedere că au trecut mai mult de șase luni de la data suspendării judecării recursului, timp în care părțile nu au solicitat continuarea judecății, iar în această perioadă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 416 coroborate cu cele ale art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 837 din 14 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.