ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2626/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 1 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Șeful Centrului de Primire și Evaluare în Regim de Urgență "C.", înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu plasamentul copilului B..

Prin sentința nr. 30 din 15 ianuarie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 București, în contradictoriu cu pârâții B., A. și Șeful Centrului de Primire și Evaluare în Regim de Urgență "C.". A dispus înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului copilului B. la Centrul de Primire și Evaluare în Regim de Urgență "C.", stabilind domiciliul copilului la acest centru pe durata plasamentului, drepturile și obligațiile părintești cu privire la copil urmând a fi exercitate, îndeplinite, de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 București. L-a obligat pe pârâtul B. la plata unei contribuții lunare de 200 RON pentru întreținerea copilului B. pe durata plasamentului, sumele încasate constituindu-se venit la bugetul sectorului 6 al municipiului București. A obligat-o pe pârâta A. ca, pe durata plasamentului copilului B., să presteze 20 de ore lunar acțiuni sau lucrări de interes local pe raza administrativ-teritorială a sectorului 3 București, incluse în planul de acțiuni sau lucrări de interes local, aprobat de Consiliul Local al Sectorului 3 București.

Prin decizia nr. 1605 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat apelantul-pârât B. împotriva sentinței nr. 30 din 15 ianuarie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 București și cu intimații-pârâți A., Șeful Centrului de Primire și Evaluare în Regim de Urgență "C.", Primarul Sectorului 6 București și Primarul Sectorului 3 București, a anulat sentința atacată și a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii de chemare în judecată.

Împotriva deciziei nr. 1605 din 24 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a admis apelul declarat de pârâtul B. fără a arăta care a fost raționamentul în baza căruia a adoptat această soluție. Procedând în această manieră, a apreciat că este imposibil a se analiza temeinicia soluției, lipsa motivării și a considerentelor avute în vedere la admiterea apelului echivalând cu nejudecarea fondului, impunându-se casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Prin motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 272/2004.

A arătat că, deși curtea trebuia să dispună asupra uneia dintre măsurile de protecție specială a minorului, prin soluția adoptată nu s-a pronunțat în acest fel și nici nu a considerat că minorul poate fi reintegrat în familie.

Făcând referire la principiul specialia generalibus derogant, a menționat că actul normativ aplicabil în cauză este Legea nr. 272/2004, prin raportare la obiectul cauzei. A susținut că instanța de apel a nesocotit principiul menționat, neaplicând legea specială care nu prevede o altă soluție decât aceea de instituire a uneia dintre măsurile de ocrotire.

Intimatul Primarul Sectorului 3 al Municipiului București a formulat întâmpinare la 4 februarie 2021. Prin cererea depusă la aceeași dată, a arătat că nu este persoana în îngrijirea căreia se află minorul.

La 17 februarie 2021, intimatul B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 1 martie 2021, intimatul Primarul Sectorului 3 al Municipiului București a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul B.. Același act de procedură a fost îndeplinit de recurentă la 3 martie 2021.

Raportul întocmit în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. procedură civilă a fost comunicat părților, iar prin încheierea din camera de consiliu din 30 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a admis apelul declarat de pârâtul B. fără a expune raționamentul pe baza căruia a adoptat această soluție, lipsa motivării făcând imposibilă analiza temeiniciei hotărârii și echivalând cu nejudecarea fondului.

Examinând motivul de recurs invocat, prin raportare la considerentele deciziei instanței de apel, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Instanța de apel a fost învestită de pârâtul B. cu soluționarea apelului formulat împotriva sentinței nr. 30 din 15 ianuarie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 București, dispunându-se înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului minorului B., în regim de urgență, cu măsura plasamentului acestuia la Centrul de primire și evaluare în regim de urgență "C.".

Prin cererea depusă la 22 octombrie 2020, semnată de reprezentantul său legal, recurenta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 București a arătat că renunță la judecata cererii de chemare în judecată, considerând că aceasta a rămas fără obiect, în raport de soluția pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă prin sentința nr. 552 din 10 iunie 2020, prin care s-a dispus modificarea măsurii de protecție, în sensul schimbării locului de plasament al minorului B., de la Centrul de primire și evaluare în regim de urgență "C.", la Complexul de servicii apartamente de tip familial din cadrul DGASPC Sector 6 București.

Conform aspectelor menționate în practicaua deciziei recurate, în ședința publică din 24 noiembrie 2020, instanța de apel a pus în discuția contradictorie a părților solicitarea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, față de precizarea reprezentantului convențional al recurentei-reclamante (cu procură specială), în sensul că "susține în continuare această cerere" de renunțare și de poziția procesuală a apelantului-pârât care nu s-a opus cererii.

În condițiile arătate, dând prevalență dreptului de dispoziție al reclamantei asupra demersului judiciar inițiat și respectând principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instituit prin art. 9 C. proc. civ., curtea a rămas în pronunțare asupra apelului declarat de pârât, pe care l-a admis formal, pentru a face posibilă pronunțarea unei hotărâri legale, în concordanță cu dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., care reglementează modalitatea de soluționare a cauzei într-o astfel de ipoteză,

Astfel, aceste dispoziții legale prevăd că atunci "Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză."

Ele se coroborează cu dispozițiile art. 480 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că, "În caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea atacată".

Rezultă astfel că nu pot fi primite criticile recurentei cu privire la nemotivarea deciziei atacate, prin prisma apelului cu judecata căruia a fost învestită de pârât, întrucât curtea nu s-a pronunțat pe fondul căii de atac, ci a analizat, prioritar, cererea de renunțare la judecată, aplicând unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, acela al dreptului de dispoziție al părților.

Cum reclamanta este cea care a declanșat procesul, acesteia îi este recunoscut și dreptul de a renunța la judecată, actul de renunțare fiind obligatoriu pentru instanța învestită cu soluționarea litigiului, continuarea judecării cauzei neputându-se realiza decât în urma manifestării de voință a părții interesate. Astfel, renunțarea la judecată are ca efect stingerea procesului declanșat de reclamant, principiul disponibilității implicând și această ipoteză.

Raportând aceste considerente la motivele expuse de instanța de apel în decizia recurată, Înalta Curte observă că aceasta cuprinde argumentele de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției de către instanța de apel, respectiv dispozițiile legale pe baza cărora a soluționat calea de atac - art. 406 alin. (1) și (2) C. proc. civ. - precum și pe cele în temeiul cărora a verificat conformitatea actului de dispoziție al reclamantei cu cerințele legale care îl reglementează - art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste elemente sunt în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit că obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupune, în fapt, o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția.

Astfel, contrar susținerilor recurentei-reclamante, nu se poate reține o nemotivare a deciziei recurate, care să determine incidența cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată instanței de apel, astfel cum a solicitat prin memoriul de recurs.

În ceea ce privește criticile încadrate de recurentă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt fondate.

Motivele subsumate acestui caz de nelegalitate vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 272/2004 și a principiului specialia generalibus derogant de către instanța de apel, prin aceea că, deși trebuia să dispună asupra uneia dintre măsurile de protecție specială a minorului B., prin soluția adoptată nu s-a pronunțat în acest fel și nici nu a considerat că acesta poate fi reintegrat în familie.

Înalta Curte constată însă că, prin invocarea acestor critici, recurenta ignoră propria conduită procesuală din calea de atac a apelului, când a înțeles să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată pe motiv că situația minorului a fost rezolvată prin sentința nr. 552 din 10 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Deși dispozițiile art. 406 alin. (6) C. proc. civ. prevăd posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii prin care s-a luat act de renunțarea la judecată, în fapt, prin manifestarea sa de voință, recurenta, în calitatea sa de inițiator al demersului judiciar, a dispus asupra procesului civil, uzând de principiul disponibilității care îl guvernează.

Revocarea în recurs a cererii de renunțare la judecată formulate în apel nu poate fi primită, întrucât cererea are caracter irevocabil, instanța de apel luând deja act de cererea formulată în scris și reiterată în ședință publică și de acordul pârâtului, conform dispozițiilor art. 406 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta nu a susținut existența vreunui viciu de exprimare a consimțământului dat de reprezentantul legal al reclamantei sau un alt motiv de nelegalitate al soluției instanței de apel de a lua act de renunțarea judecării cererii de chemare în judecată, neindicând în cuprinsul cererii de recurs o dispoziție legală din Legea nr. 272/2004 sau un alt act normativ care să interzică posibilitatea reclamantei de a adopta o astfel de poziție procesuală, astfel încât se constată că nu sunt incidente în speță nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 împotriva deciziei nr. 1605A din 24 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 împotriva deciziei nr. 1605A din 24 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2021.