ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2625/2021

Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 18 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței nr. 2258 din 17 iunie 2015, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice Sector 6, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice București - Biroul Juridic Contencios 3, și Academia de Studii Economice din București, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul, calea extraordinară de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Prin concluziile scrise depuse la 25 mai 2021, recurentul-contestator a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 411 alin1 și 2 C. proc. civ.

Judecata la Curtea de Apel București Prin încheierea din 27 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A., a completului C1R. La 3 iulie 2019, petentul a formulat cerere de completare a dispozitivului încheierii anterior menționate.

Hotărârea Curții de Apel București Prin încheierea din 25 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatorul A. privind completarea încheierii din 27 iunie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2015. A respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca rămasă fără obiect.

Recursul Împotriva încheierii din 25 mai 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs contestatorul A. în termenul legal, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., ale art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale art. 11 alin. (2), art. 20 și art. 148 din Constituția Românei. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța a încălcat prevederile art. 221 și art. 224 din acest cod, principiul contradictorialității prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și de art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât nu a comunicat părților care nu au fost prezente la termenul de judecată din 25 mai 2021 cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, suprimându-i posibilitatea de a-și exprima opinia asupra inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. În contextul arătat, recurentul a afirmat că obligația instanței este de a se pronunța asupra cererilor numai după ce acestea au fost comunicate tuturor participanților la proces, fiind o modalitate de punere a acestora în situația de a-și pregăti apărările pentru a putea prezenta, în condiții de contradictorialitate, toate împrejurările de fapt și de drept de care depinde soluționarea cauzei. Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că motivarea curții este contradictorie, întrucât nu a argumentat de ce a invocat lipsa de obiect/inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale și nici nu a explicat lipsa de legătură a excepției de neconstituționalitate cu cauza. Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a afirmat că hotărârea pronunțată de curte nu conține o motivare din punctul de vedere al dreptului material, nefiind dezvoltat un raționament referitor la ansamblul acelor categorii de norme juridice care au un conținut normativ propriu-zis și care stabilesc conduite, fapte sau acțiuni ale subiecților aflați într-un raport juridic, ci doar norme procedurale.

Înregistrarea recursului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 iulie 2021, sub nr. x/2015/a1.4, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8 Prin rezoluția completului din 23 iulie 2021, s-a stabilit termen de judecată la 16 septembrie 2021, dispunându-se comunicarea cererii de recurs intimatelor, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termenul procedural.

Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare La 23 august 2021, intimata Academia de Studii Economice din București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 6, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice București, nu a formulat întâmpinare, iar recurentul nu a depus răspuns la întâmpinarea intimatei Academia de Studii Economice din București.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curții Constituționale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care s-a stabilit că "…dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești". Totodată, Înalta Curte va suplini motivarea curții de apel, față de statuările aceleiași decizii, prin care recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a fost considerat "un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală". Procedând, în această modalitate la verificarea incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente: În baza acestui motiv de nelegalitate, casarea se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ, cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia. Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le îndeplinesc pe parcursul activității judiciare. Prin critica subsumată acestui motiv de recurs, recurentul a susținut încălcarea, de către curtea de apel, a prevederilor art. 221 și art. 224 C. proc. civ., a principiului contradictorialității prevăzut de art. 6 din același cod și a art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prin aceea că nu a dispus comunicarea către părțile care nu au fost prezente la termenul de judecată din 25 mai 2021, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, suprimând posibilitatea de exprimare a opiniei asupra inițiativelor instanței, în scopul stabilirii adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Raportând susținerile recurentului la dispozițiile legale menționate și la hotărârea recurată, Înalta Curte constată că acesta a sesizat curtea de apel cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din 18 decembrie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin care, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecata contestației în anulare promovate împotriva sentinței nr. 2258 din 17 iunie 2015, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2014. Prin cererea formulată la 5 decembrie 2019, recurentul a invocat incompatibilitatea absolută a Completului 1 R, cererea de recuzare fiind anulată, ca netimbrată, prin încheierea din 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2015. Recurentul a formulat cerere de completare a acestei încheieri, pentru soluționarea căreia instanța a acordat mai multe termene de judecată în vederea recuperării dosarului de fond, care fusese înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din 27 iunie 2016. Potrivit consemnărilor din practicaua încheierii atacate cu recursul pendinte, curtea a pus cu prioritate în discuția părților prezente, cererea de completare formulată de recurent. Din aceleași consemnări reiese că, la 25 mai 2021, prin fax, contestatorul a depus concluzii scrise, invocând și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 411 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Referitor la modalitatea în care curtea a judecat cererea ce conținea excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că aceasta a fost examinată în raport de soluția adoptată asupra cererii de recuzare prin încheierea din 27 iunie 2019, apreciată ca reprezentând obiectul de sesizare a instanței. Corelativ situației în care procedura de soluționare a cererii de recuzare s-a finalizat prin anularea acesteia, pentru netimbrare, curtea a considerat că excepția de neconstituționalitate a rămas fără obiect. Această soluție apare ca fiind justificată în condițiile în care, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, recurentul a invocat, în susținerea excepției de neconstituționalitate, aspecte legate de judecata realizată de curtea de apel la termenul de judecată din 1 octombrie 2019, când a suspendat judecata cererii de completare a încheierii din 27 iunie 2021, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților de la dezbateri și pentru că acestea nu au cerut judecat în lipsă, iar recursul declarat împotriva încheierii din 1 octombrie 2019 a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 2611 din 8 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.3. În raport de această succesiune a judecății, Înalta Curte apreciază că era inutilă comunicarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată, fiind imperativ necesar ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Așadar, prioritar efectuării oricărei proceduri în legătură cu cererea ce conține excepția de neconstituționalitate, se impune examinarea interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea acesteia, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului în care se află pricina. Însă, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, interesul recurentului nu subzista la momentul invocării excepției de neconstituționalitate. Ca atare, nu se pune problema încălcării de către curtea de apel a dispozițiilor art. 221 și art. 224 C. proc. civ., a principiului contradictorialității prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și a art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, recurentului neproducându-i-se vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a fi posibilă constatarea nulității actelor de procedură. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, întrucât, din examinarea încheierii recurate nu reies aspecte de contradictorialitate. Astfel se constată că instanța a argumentat motivul pentru care a adoptat soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, arătând, în cuprinsul hotărârii că, prin această cerere recurentul a făcut referire la măsurile procesuale dispuse prin încheierea din 1 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, prin care a fost suspendată judecata cererii de completare a încheierii din 27 iunie 2019, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților de la dezbateri și pentru că acestea nu au solicitat judecata în lipsă. Instanța a menționat că cererea de completare a fost repusă pe rol, însă judecata acesteia a fost amânată din cauza lipsei dosarului de fond, care se afla la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din 1 octombrie 2019, care a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 2611 din 8 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015.3. Or, astfel cum s-a arătat, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 condiționează admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale de legătura acesteia cu soluționarea cauzei în care a fost invocată, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul său. În speță, această conexiune nu a fost confirmată, în raport de soluția pronunțată asupra cererii de recuzare, prin încheierea din 27 iunie 2019, precum și de respingerea cererii de completare a dispozitivului acestei hotărâri, prin încheierea recurată, aspect ce ar fi făcut inutilă efectuarea de către instanță a procedurii prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. Reiese astfel că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate își găsește fundamentul în considerentele încheierii recurate, care au fost detaliate corespunzător obligației legale de motivare, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, deși art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului impune instanțelor naționale să își motiveze hotărârile, această obligație nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligația de motivare presupunând o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția. Față de aceste aspecte, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permițând verificarea conformității sale cu susținerile părților. Cât privește motivul de recurs încadrat de recurent în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat. Recurentul a subsumat acestui caz de casare criticile potrivit cărora hotărârea recurată nu conține o motivare din punctul de vedere a dreptului material, nefiind dezvoltat un raționament referitor la ansamblul normelor juridice care au un conținut normativ propriu-zis și care stabilesc conduite, fapte sau acțiuni ale subiecților aflați într-un raport juridic, ci doar norme procedurale. Critica este nefondată de vreme ce recurentul nu a indicat, concret, normele de drept material pretins ignorate de curtea de apel în soluționarea cauzei și pe care nu se sprijină motivarea acesteia. Pe de altă parte, în raport de chestiunile care au constituit obiectul învestirii instanței și care au fost soluționate prin încheierea recurată - cererea de completare a încheierii din 27 iunie 2019 și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - Înalta Curte constată că acestea nu sunt reglementate de norme de drept material, ci de norme de procedură - art. 444 C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 47/1992 - prin prisma cărora poate fi verificată admisibilitatea acestora. Prin urmare, nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui aplicabilitate este condiționată de pronunțarea unei soluții prin interpretarea greșită a unor norme de drept material, ceea ce nu este cazul în speță. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 25 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015.