ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2610/2021

HOTĂRÂRE

24.11.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2610/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 22 iulie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata chiriei pentru folosirea unor terenuri situate în comuna Spineni, județul Olt, începând cu data expirării fiecărui contract conform tacitei relocațiuni, și până la data eliberării terenurilor, obligarea la încheierea unor noi contracte de închiriere, iar în caz de refuz de încheiere a unor noi contracte, să fie obligată pârâta să elibereze suprafețele de teren închiriate, să predea terenul în starea inițială pe baza unui proces-verbal de predare-primire.

La data de 24 decembrie 2020, pârâta a depus cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a actelor de proprietate invocate de reclamant, iar în subsidiar obligarea reclamantului la recunoașterea și respectarea dreptului de servitute legală instituit în favoarea pârâtei asupra terenului aferent exploatării sondei 1004 Vata, asupra suprafeței aferentă platformei de depozitare materiale Parc 18 Vata, cu privire la cele 4 conducte subterane ce au făcut obiectul contractelor de închiriere.

Prin sentința civilă nr. 1124/2021 din 18 februarie 2021, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.

În motivare, această instanță a reținut, cu privire la competența teritorială, că întrucât acțiunea derivă dintr-o îngrădire legală a dreptului de proprietate imobiliară, respectiv o servitute legală instituită în favoarea pârâtei asupra terenului aferent exploatării sondei 1004 Vata, respectiv asupra suprafețelor aferente platformei de depozitare materiale Parc 18 Vata, subsolului căreia se află 4 conducte subterane, așa cum reiese din art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, sunt incidente prevederile art. 117 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ. care stabilesc o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în circumscripția căreia se află imobilul.

Cum imobilul în privința căruia a fost instituită servitutea legală se află în comuna Spineni, județul Olt, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Corabia, reiese că aceasta este instanța competentă teritorial.

Învestită prin declinare, Judecătoria Corabia, prin sentința civilă nr. 517 din 24 mai 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina,

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că acțiunea formulată de reclamant are ca obiect pretenții derivate din dreptul de folosință asupra terenului afectat de conducte de țiței, sonde și platforme de depozitare, iar cererea reconvențională privește nulitatea unor acte de proprietate și recunoașterea unui drept de servitute în favoarea pârâtei asupra terenului aferent exploatării sondei 1004 Vata, asupra suprafeței aferentă platformei de depozitare materiale Parc 18 Vata, asupra suprafeței în subsolul căreia se află 4 conducte subterane, potrivit art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004.

Or, în temeiul prevederilor art. 117 din C. proc. civ. și având în vedere locul situării terenului, comuna Spineni, județul Olt, competența teritorială este una exclusivă, instanța competentă fiind Judecătoria Slatina, în circumscripția căreia se află situat imobilul.

Judecătoria Slatina, prin sentința civilă nr. 3556 din 06 octombrie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că în cazul cererilor ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului legiuitorul a stabilit o competență teritorială alternativă. Astfel, reclamantul poate introduce cererea atât la instanța în cărei circumscripție își are domiciliul/sediul pârâtul, cât și la instanța de la de la locul de situare a imobilului. În speța pendinte, această alegere a fost efectuată în momentul introducerii cererii la Judecătoria Pitești, unul din efectele introducerii cererii de chemare în judecată fiind stabilirea instanței competente să soluționeze cererea, în ipoteza competenței teritoriale alternative.

Prin urmare, introducerea cererii de chemare în judecată exprimă opțiunea reclamantului pentru una dintre instanțele deopotrivă competente, în acord cu prevederile art. 116 din C. proc. civ., astfel că ulterior reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii făcute și pârâtul nu poate cere declinarea competenței.

De asemenea, această instanța a reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 117 C. proc. civ. având în vedere că obiectul acțiunii constă în obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, în principal, iar în subsidiar, pentru obligarea pârâtei la încheierea unui nou contract, respectiv pentru obligarea pârâtei la predarea terenului ca urmare a încetării contractului de închiriere.

Totodată, pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 238/2004, care reglementează servitutea legală asupra terenurilor de acces la perimetrele de exploatare, în schimbul unei rente, ci pe art. 6 din același act normativ, care reglementează dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării operațiunilor petroliere, art. 7 din Legea nr. 238/2004 fiind invocat de pârâtă reconvențional, însă, conform art. 123 C. proc. civ., cererile incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar acestea ar atrage competența materială sau teritorială a alte instanței judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din C. proc. civ.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, pentru argumentele ce urmează:

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de interpretarea și aplicarea într-o manieră diferită, de către instanțele învestite cu soluționarea cauzei, a textelor de lege referitoare la excepția de necompetență teritorială relativă, respectiv a condițiilor în care această excepție poate fi invocată, pe de o parte, iar pe de altă parte, de modalitatea în care instanțele au determinat natura raportului juridic litigios (pe de o parte s-a reținut incidența normelor reglementează o competență teritorială absolută în favoarea locului situării imobilului, apreciindu-se că ar fi o acțiune reală, iar pe de altă parte, s-a apreciat că acțiunea este una personală care derivă din încheierea unui contract de locațiune a unui imobil, reglementată de norme de competență de ordine privată).

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Litigiul dedus judecății are ca obiect o acțiune în răspundere civilă contractuală, reclamantul solicitând, în principal, obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a suprafeței de teren (situate în circumscripția teritorială a Judecătoriei Slatina) teren ce a făcut obiectul al unor contracte de închiriere, încheiate cu pârâta, persoană juridică, cu sediul în circumscripția teritorială a Judecătoriei Pitești.

Astfel, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 22 iulie 2020, reclamantul A. a solicitat instanței obligarea pârâtei B. S.A. la plata contravalorii chiriei aferente utilizării unor terenuri situate în comuna Spineni, județul Olt, începând cu data expirării fiecărui contract de închiriere și până la data eliberării terenurilor, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la încheierea unor noi contracte de închiriere, iar în caz de refuz pârâta să fie obligată la eliberarea suprafețelor de teren închiriate, la predarea acestora în starea inițială, pe baza unui proces-verbal de predare-primire.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Pe de altă parte, legiuitorul a înțeles să reglementeze pentru anumite situații o competență teritorială alternativă, astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe.

Dispozițiile art. 113 C. proc. civ., ce stabilesc o competență teritorială alternativă, stipulează în alin. (1) pct. 4 că în afara de instanțele prevăzute în art. 107-122 mai sunt competente: instanța locului unde se află imobilul, pentru cereri ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului.

Prin urmare, raportat la obiectul litigiului pendinte, prin care reclamantul, în calitate de locator,urmărește obligarea pârâtei, în calitate de locatar, la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului care face obiectul contractelor de închiriere, devin incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., anterior enunțate,

Totodată, pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a alege între mai multe instanțele deopotrivă competente revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

În aplicarea art. 116 C. proc. civ. raportat la art. 113 alin. (1) pct. 8 din același cod, reclamantul a înțeles să introducă acțiunea la instanța în a cărei circumscripție teritorială se află sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Pitești.

Fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea acesteia putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în cauza de față, se constată că pârâta deși a formulat întâmpinare, în cuprinsul acesteia a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune, neînțelegând să invoce și excepția necompetenței teritoriale a instanței.

În atare situație, Înalta Curte reține că, în cauză, instanța inițial învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată nu era îndrituită să pună în discuție, din oficiu, propria competență teritorială de soluționare a pricinii, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești fiind invocată din oficiu, cu nesocotirea prevederilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, împrejurarea că pârâta B. S.A. a formulat cerere reconvențională în cuprinsul căreia a pretins existența în favoarea sa a unui drept real de servitute legal asupra imobilului în discuție, nu atrage incidența dispozițiilor imperative ale art. 117 din C. proc. civ. care stabilesc competența teritorială exclusivă în favoarea instanței în circumscripția căreia se află imobilul, de vreme ce cererea reconvențională păstrează caracterul unei cereri incidentale, iar în acord cu dispozițiile art. 123 din C. proc. civ.:

"Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120" (care vizează cererile privitoare la insolvență sau concordatul preventive, care nu sunt incidente în cauză).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Pitești.