ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2576/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 632.50 RON plus TVA înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor punctului 3.12 din decizia ORDA nr. 10/2016 și decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada 01.07.2019 - 31.03.2020, pentru pensiune și restaurant, 01.06.2020 - 31.12.2020 pentru pensiune, 01.09.2020-31.12.2020 pentru restaurant, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la A..

A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 182.88 RON înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din decizia ORDA nr. 10/2016 și decizia ORDA nr. 120/2016, calculate la remunerația fără TVA până la data de 22.11.2020, conform dispozițiilor deciziei ORDA nr. 10/2016 și deciziei ORDA nr. 120/2016 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate, pentru sumele de la punctul 1 al acțiunii, precum și obligarea la încheierea de autorizații sau licențe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate, pensiune și restaurant "C.", situate în sat Nicolae Bălcescu, comuna Nicolae Bălcescu, str. x, jud. Bacău.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1166 și art. 1349 din C. proc. civ., precum și Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, decizia ORDA nr. 10/2016 și decizia ORDA .

La termenul de judecată din data de 17 martie 2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pogoanele și a reținut cauza în pronunțare.

2.1. Prin sentința civilă nr. 597 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

A fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

În motivare, această instanță a reținut că locul unde s-a produs prejudiciul în sensul prevederilor art. 113 pct. 9 din C. proc. civ. nu poate fi considerat locul în care trebuia făcută plata, deoarece acțiunea privește plata remunerațiilor în lipsa unei convenții de stabilire a locului plății. Locul indicat de reclamant ca fiind locul plății, respectiv municipiul București, nu este opozabil pârâtei, pentru că litigiul nu este întemeiat pe existența unei convenții. Competența se stabilește potrivit unui reper previzibil, și acesta, în domeniul faptei ilicite, nu poate fi locul situării celui păgubit, această interpretare echivalând cu posibilitatea reclamantului de a alege instanța competentă.

În acest sens, Tribunalul București a reținut și cele statuate de Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile nr. 561/2015 și nr. 3393/2014.

2.2. Învestit prin declinare, Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința civilă nr. 548 din 5 august 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, în cauză necompetența teritorială are caracter relativ, fiind competentă atât instanța de la sediul pârâtei, conform art. 107 din C. proc. civ., cât și instanța de la locul producerii faptei ilicite sau producerii prejudiciului.

A mai arătat că, potrivit art. 130, alin. (3) din C. proc. civ., necompetența teritorială relativă poate fi invocată de către pârât prin întâmpinare, ceea ce înseamnă că, neputând să o invoce din oficiu, instanța este ținută și de motivele invocate de către pârât în susținerea acestei excepții, deoarece admiterea excepției necompetenței teritoriale pe alte considerente decât cele invocate de pârât echivalează practic cu invocarea acestei excepții din oficiu. În speță, fiind invocată necompetența doar pe criteriul sediului pârâtei, conform art. 107 din C. proc. civ., instanța nu putea să o analizeze decât sub acest aspect, nefiind procedurală extinderea analizei sale la competența sau necompetența sa alternativă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1)din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul a solicitat despăgubiri pentru fapta de comunicare publică de fonograme sau de reproduceri ale acestora și de prestații artistice din domeniul audiovizual, fără autorizarea prealabilă din partea organismului de gestiune colectivă și fără plata remunerațiilor cuvenite titularilor ale căror drepturi sunt gestionate de către reclamantul A..

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală, situație în care sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, reclamantul poate alege între instanțele competente, conform art. 116 din C. proc. civ.

Conflictul negativ de competență a fost generat de determinarea diferită a locului producerii prejudiciului de către instanțele care s-au dezînvestit reciproc de soluționarea cauzei.

Față de modalitatea de utilizare și de pretențiile formulate în cauză, prejudiciul este reprezentat de efectul patrimonial negativ suferit de titularii de drepturi prin neplata remunerațiilor, acceptându-se că acest efect se produce, în primul rând, asupra patrimoniului reclamantului, date fiind atribuțiile organismului de gestiune colectivă.

Astfel, în temeiul Legii nr. 8/1996, reclamantul colectează sumele de bani datorate de către utilizatori cu titlu de remunerații, potrivit metodologiilor negociate de către organismul de gestiune colectivă cu utilizatorii, pentru diferitele modalități de utilizare, sume pe care, ulterior, le repartizează titularilor, ca regulă, proporțional cu repertoriul utilizat.

Din punctul de vedere al competenței prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., locul producerii prejudiciului nu este, însă, cel în care pierderea pecuniară ca urmare a neplății remunerațiilor de către un utilizator al repertoriului protejat este resimțită de către reclamantă, ci acela în care se conturează în mod cert efectul patrimonial negativ al faptei ilicite.

În atare context, constatarea prejudiciului de către victimă este un fapt subsecvent producerii acestuia, motiv pentru care nu interesează în determinarea locului producerii prejudiciului.

Mai mult decât atât, alegerea victimei înseși în privința evidențierii diminuării patrimoniului său nu poate reprezenta reperul prevăzut de norma de competență în discuție, întrucât locul producerii prejudiciului ar depinde întotdeauna de voința victimei.

Or, exercitarea manifestării unilaterale de voință a reclamantului în cazul acțiunii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală este limitată, potrivit legii, la opțiunea între instanțele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ. și oricare dintre instanțele prevăzute la art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., neputând viza o alegere chiar a locului producerii prejudiciului.

Din punctul de vedere al prejudiciului cert, este relevant faptul că, potrivit metodologiei în vigoare, deținătorii de restaurante, respectiv de hoteluri, achită sume de bani fixe, al căror cuantum depinde, după caz, de suprafața unității de alimentație publică sau de tipul unității de cazare, cu titlu de remunerații cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică de fonograme și de prestații artistice din domeniul audiovizual.

Dacă utilizatorul se conformează dispozițiilor legale și obține în avans autorizația/licență neexclusivă, remunerațiile pot fi simplu calculate pe baza criteriilor arătate, pentru perioada de timp pentru care s-a acordat autorizația achitându-se înainte de utilizarea efectivă.

În schimb, în măsura în care comunicarea publică are loc fără autorizare și, implicit, fără plata remunerațiilor, titularii sunt îndreptățiți la despăgubiri, conform dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 8/1996.

Așadar, prejudiciul devine cert după utilizarea efectivă și poate fi cuantificat în funcție de spațiul în care a avut loc respectiva utilizare și de durata acesteia, pe baza documentelor aflate în posesia utilizatorului.

Față de aceste circumstanțe, locul în care devine certă și, deci, se produce pierderea pecuniară pretinsă de către reclamant este chiar locul în care a avut loc respectiva comunicare publică, anume în restaurantul și pensiunea situate în județul Bacău, sat Nicolae Bălcescu, comuna Nicolae Bălcescu.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2021.