ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2564/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 19.09.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - anularea deciziei nr. 74/05.08.2016 de încetare CIM nr. 119/2011 emisă de B. S.R.L.; - constatarea simulației contractului de prestări servicii nr. x/01.01.2011 încheiat de către reclamant cu pârâta C. S.R.L., deghizarea salariului în venituri din drepturi de autor și nulitatea notificării nr. x/23.06.2016 de reziliere a contractului de prestări servicii nr. x/01.01.2011; - reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei nr. 74/05.08.2016 și obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata despăgubirilor egale cu salariile reîntregite indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la momentul reintegrării efective, inclusiv plata către bugetul asigurărilor sociale de stat contribuții aferente contractului individual de muncă pe aceeași perioadă pentru salariul reîntregit; - obligarea pârâtelor la plata pentru perioada 2011-până în prezent către bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuțiilor aferente salariului pentru sumele menționate în contractul de cesiune de drepturi de autor; - obligarea pârâtelor la plata contravalorii zilelor de concediu de odihnă neacordate în perioada 2011-2016 la valoarea reîntregită a salariului; - obligarea pârâtelor la plata sporurilor prevăzute de lege și neacordate aferente zilelor de sărbători legale, a sâmbetelor și duminicilor lucrate la valoarea reîntregită a salariului (salariul potrivit CIM și a sumelor menționate în contractul de cesiune de drepturi de autor; - obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 RON.

Încheierile pronunțate de Tribunalul București Prin încheierea pronunțată la data de 13 ianuarie 2017 în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VIII a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a disjuns capătul 2 al cererii de chemare în judecată privind constatarea simulației contractului de prestări servicii nr. x/01.01.2011 încheiat de către reclamant cu pârâta C. S.R.L., deghizarea salariului în venituri din drepturi de autor și nulitatea notificării nr. x/23.06.2016 de reziliere a contractului de prestări servicii nr. x/01.01.2011 și a dispus suspendarea judecării celorlalte capete de cerere conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului format în urma disjungerii. Cererile disjunse au fost înregistrate sub nr. x/2017. Prin încheierea pronunțată la data de 13.01.2017 în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VIII a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei Secții Civile a Tribunalului București. Cererile astfel disjunse au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2017**. Prin încheierea de ședință din 6 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența în favoarea Tribunalul București, secția a VIII a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Sentința pronunțată de Curtea de Apel București Prin sentința civilă nr. 86F din 15 iunie 2017, Curtea de Apel București a stabilit competența funcțională de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă. Cererea a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 09.11.2017.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1680 din 20 septembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L. și excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de constatare a simulației. A admis în parte cererile formulate de reclamantul A.. A constatat simularea contractului de prestări servicii nr. x/01.01.2011 și deghizarea salariului în venituri din drepturi de autor. A respins cererea de constatare a nulității notificării nr. x/23.06.2016. A obligat pârâtele la 3.600 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1312A din 15 octombrie 2020 pronunțată în dosarul înregistrat în apel sub nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-pârâtă B. S.R.L. și de apelanta-pârâtă C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1680/20.09.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1312A din 15 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recursuri pârâtele C. S.R.L. și B. S.R.L. În cuprinsul cererii de recurs, pârâta C. S.R.L a criticat că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost respins apelul, în ceea ce privește excepția nulității absolute invocată la fond și ridicată expres și prin cererea de apel; deși instanța de apel a reținut că reclamantul a cunoscut că participă la fraudarea legii, însă că acest aspect nu face nelegitimă acțiunea care scoate la iveală actul secret ilicit. A mai susținut că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material; art. 2 din Decretul nr. 167/1958 prevede că nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, concepție ce a fost păstrată de legiuitor și odată cu adoptarea noului C. civ., astfel cum iese din dispozițiile art. 1249 din acest act normativ; în continuare se reiau argumentele părții aduse în susținerea cererii de admitere a excepției nulității absolute invocate la fond și în fața instanței de apel. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, pârâta B. S.R.L. a criticat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 973 și următoarele din C. civ., precum și a art. 1175 C. civ. de la 1864; raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul nașterii obligațiilor; în cauză nu există nicio referire la modul în care s-ar fi realizat efectiv acordul simulatoriu tripartit, cine a participat la 19.01.2020 la încheierea actului secret din partea fiecăreia dintre cele trei părți și în ce modalitate s-a realizat acordul secret în sensul de negotium; instanța de apel a pornit de la premisa că susținerile reclamantului corespund realității, necercetând, în realitate, îndeplinirea condițiilor cumulative ale simulației. A mai arătat că analiza acordului simulatoriu trebuia făcută de instanța de apel exclusiv prin raportare la momentul încheierii sale - 19.01.2011, și nu printr-o evaluare a modului în care acestea s-au derulat de-a lungul timpului; se invocă cu titlu de jurisprudență decizia nr. 2449/19.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a hotărât că, în cazul contractelor cu executare succesivă, aplicarea principiului tempus regit actum, pentru succesiunea legilor civile în timp, are ca efect faptul că fiecare dintre prestațiile succesive executate și fiecare dintre obligațiile asumate în cadrul contractului sunt guvernate de reglementările în vigoare la momentul executării, obligațiile reciproce executându-se succesiv în timp; atât contractul de muncă, cât și cel de cesiune de drepturi de autor sunt contracte cu executare succesivă, modificate prin numeroase acte adiționale, care însă nu au fost supuse controlului judiciar în prezenta cauză. A susținut că, dincolo de inexistența evidentă a acordului simulatoriu de negotium, motivarea instanței de apel nu are niciun fundament; la 19.01.2011 intimatul-reclamant nu se afla în niciun fel de dependență juridică cu potențialul său angajator, fiind liber să încheie sau nu vreun contract de muncă, și având posibilitatea de a denunța oricând pretinsele acte aparente; în ceea ce privește pretinsa practică a acesteia și a pârâtei C. S.R.L., a fost audiat un singur martor, D., persoană care nu avea nicio legătură cu aceste societăți la momentul 19.01.2011, contractul de cesiune fiind încheiat cu acesta abia la data de 08.08.2011. A mai expus că, în mod nelegal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, deși nu există identitate între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul raportului juridic; în ceea ce privește acțiunea în simulație și a celor accesorii era necesar ca fiecare dintre cele două pârâte să fie parte în ambele contracte, situație inexistentă în cauză. Contractul civil nr. x/30.01.2011, încheiat între reclamant și pârâta C. S.R.L., este unul de drept de autor, nefiind opozabil acesteia, care are calitate de terț. A conchis că, în mod greșit, a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii în simulație. În cauză, reclamantul nu mai are un interes actual în soluționarea niciunuia dintre cele două capete de cerere, la momentul promovării acțiunii acesta nemaifiind parte în niciunul dintre cele două contracte; efectul principal al acțiunii în simulație constă în înlăturarea efectelor actului aparent, singurul act eficient rămânând actul secret, cu condiția ca acesta să fie valabil, iar nu să se fi urmărit prin încheierea sa eludarea legii. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 februarie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Apărările formulate în cauză Intimații nu au formulat întâmpinări la dosarul cauzei.

Procedura de filtru Prin rezoluția de primire din 10 februarie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, după efectuarea procedurilor de comunicare. Recursurile au fost comunicate reciproc recurentelor și intimatului la 19 februarie 2021, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar, nefiind depuse întâmpinări în termenul prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ. Prin raportul întocmit la data de 31 mai 2021, s-a reținut că, în opinia raportorului, decizia recurată este supusă căii de atac a recursului; în ceea ce privește criticile formulate de pârâta C. S.R.L., în opinia raportorului, acestea ar putea fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Totodată, în ceea ce privește criticile formulate de pârâta B. S.R.L., în opinia raportorului, acestea ar putea fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. S-a mai reținut că, în măsura în care completul de filtru va aprecia că nu este posibilă încadrarea criticilor în niciunul dintre cazurile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ar fi incidentă excepția nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în caz contrar, în aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de judecată urmează a se pronunța asupra admisibilității în principiu, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților la data de 15 iunie 2021, conform dovezilor de primire de la dosar de recurs. Părțile nu au formulat puncte de vedere la raport. Prin încheierea din 28 septembrie 2021, cu privire la admisibilitatea în principiu a recursurilor, au fost admise în principiu recursurile și a fost fixat termen de judecată în ședința din 23 noiembrie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Printre principiile fundamentale ale procesului civil consacrate de C. proc. civ. se numără "Dreptul de dispoziție al părții" prevăzut de art. 9 care, la alin. (3) statuează că "În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins (...)." Conform dispozițiilor art. 408 alin. (1) din C. proc. civ., "Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. (2) În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată. (3) Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic." Art. 409 alin. (2) din C. proc. civ. prevede "Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător." În cauză, Înalta Curte constată că intimatul A., prezent personal la termenul de judecată din 23 noiembrie 2021, a formulat cerere de renunțare la dreptul pretins, potrivit dispozițiilor art. 408-409 din C. proc. civ., învederând instanței de judecată și tranzacția încheiată între părțile în litigiu la 24 iunie 2021, nesolicitând a se lua act de tranzacție. În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale sus-menționate și văzând cererea formulată de reclamant, prezent personal la ședința de judecată, Înalta Curte ia act de renunțarea reclamantului A. la dreptul pretins, urmează a dispune anularea deciziei nr. 1312 A din 15 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020 și a sentinței civile nr. 1680 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017 și va respinge în fond cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B. S.R.L. și C. S.R.L..