ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 363/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 iunie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, obligarea acesteia să-i recalculeze indemnizația lunară datorată în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prin aplicarea coeficientului de 1,1% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2015, 2016, 2017, 2018 și, în continuare, prin aplicarea procentului de 1,1% la salariu mediu brut pentru anul în care se efectuează plata, obligarea pârâtei să-i plătească diferențele rezultate dintre indemnizația lunară încasată efectiv în anul 2015, 2016, 2017, 2018 și indemnizația care i se cuvenea dacă se aplica coeficientul de 1,1% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2015, 2016, 2017, 2018 până în prezent, obligarea pârâtei să-i recalculeze indemnizația lunară datorată în temeiul art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 prin aplicarea coeficientului de 0,6% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2015, 2016, 2017, 2018 și în continuare prin aplicarea procentului de 0,6% la salariul mediu brut pentru anul în care se efectuează plata, obligarea pârâtei să-i plătească diferențele rezultate dintre indemnizația lunară încasată efectiv în anul 2015, 2016, 2017, 2018 și indemnizația care i se cuvenea dacă se aplica coeficientul de 0,6% prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2015, 2016, 2017, 2018 și până în prezent, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7014 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel.

Prin cererea depusă la dosar la 18 martie 2019, apelanta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016, art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 și art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, prin raportare la prevederile art. 16, art. 20, art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul Internațional ONU privitor la drepturile civile și politice.

Prin decizia civilă nr. 2170/2019 din 15 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 7014 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca nefondat.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, ca inadmisibilă.

S-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016, art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017, prin raportare la prevederile art. 16, art. 20, art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, art. 6 și art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 2 din Pactul internațional ONU privitor la drepturile civile și politice.

În termen legal, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 2170/2019 din 15 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivare, se susține, în esență, că instanța de apel nu a observat faptul că reclamanta A. a solicitat plata în continuare a indemnizației, iar pentru acest aspect se aplică prevederile O.U.G. nr. 114/2018, care plafonau începând cu anul 2019 indemnizația prevăzută de Legea nr. 341/2004.

Având în vedere aplicabilitatea prevederilor art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 cu privire la sintagma și în continuare din petitul primului capăt de cerere, în opinia recurentei, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituionale este nelegală.

Solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 iunie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 octombrie 2020 a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru 17 februarie 2021 în vederea soluționării acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, deși recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prezentul recurs vizează soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin aceste dispoziții, se atribuie instanței în fața cărora a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, o competență limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze motivat, Curtea Constituțională, cu soluționarea excepției.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înțelege că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate, rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condițiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menționată.

Or, în analiza sa, Curtea de Apel București nu a făcut decât să-și exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018.

Este de subliniat că soluția vizând neconstituționalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Sunt nefondate criticile vizând îndeplinirea condiției legale, ca dispozițiile invocate să aibă legătura cu soluționarea cauzei, recurenta prevalându-se în mod greșit de sintagma și în continuare din petitul primului capăt al cererii de chemare în judecată.

Contrar susținerilor recurentei, Curtea de Apel București (instanța de apel în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate) a reținut cu justețe că dispozițiile art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 nu îndeplinesc condiția de a avea legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care prin cererea de apel formulată au fost criticate exclusiv aspectele referitoare la cuantumul indemnizației lunare cuvenite reclamantei pentru anii 2015, 2016, 2017, 2018, pe când prevederile art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 vizează indemnizațiile acordate în perioada 2019-2021.

Prin urmare, astfel cum s-a arătat anterior, întrucât art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speță, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale decizia recurată este la adăpost de orice critică, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2170/2019 din 15 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2170/2019 din 15 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2021.