ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2493/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 19 mai 2020 pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamanta A. a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 50.000 euro (echivalentul în RON), reprezentând despăgubiri morale pentru privarea nelegală de libertate impusă în perioada 25.07.2015 - 10.10.2016, respectiv timp de 1 an 2 luni și 15 zile, întinderea procesului penal de peste 3 ani și 4 luni și suspendarea din funcție.

Sentința pronunțată de Tribunalul Mehedinți: Prin sentința nr. 27 din 29 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și, în consecință, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova: Prin decizia nr. 5 din 14 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 27 din 29 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost anulată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 5 din 14 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că este criticabilă decizia Curții de Apel Craiova din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul anulării sentinței civile nr. 27/29.09.2020 a Tribunalului Mehedinți. În mod greșit, instanța de apel a reținut că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală când a respins acțiunea ca inadmisibilă și "a ignorat că demersul juridic includea pretenții decurgând din delicte diferite, cu regim de soluționare distinct". Prin cererea introductivă, intimata-reclamantă a învestit instanța cu judecarea pretențiilor sale în valoare de 50.000 euro, reprezentând prejudiciul global pentru măsurile nelegale de restrângere a libertății sale dispuse în cursul procesului penal, durata excesivă a procedurii judiciare penale în cauza nr. 879/115/2016, precum și atingerea adusă reputației sale ca efect al măsurii de suspendare din funcția exercitată, până la finalizarea procesului penal prin achitarea sa. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen., art. 52 din Constituție, art. 1349 C. civ. și art. 5 CEDO. Ulterior, la termenul din 21.07.2020, în ședință publică, intimata-reclamantă a precizat că temeiul de drept al acțiunii este reprezentat exclusiv de instituția răspunderii civile delictuale - art. 1349 C. civ. Contrar celor reținute în considerentele instanței de apel, Tribunalul Mehedinți a analizat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de textele legale invocate și, în mod corect, a respins acțiunea ca inadmisibilă. Instanța de fond corect a reținut că răspunderea statului pentru erorile judiciare este o răspundere directă, limitată doar la prejudiciile ca cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și este reglementată de art. 538 - 539 C. proc. pen.. Răspunderea statului este strict circumscrisă ipotezelor avute în vedere de legiuitor, fiind o răspundere directă cauzată de erorile judiciare săvârșite în procesele penale. Dispozițiile C. proc. pen. nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art. 1349 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală. Deși prin precizarea temeiului de drept al acțiunii nu s-a solicitat antrenarea răspunderii Statului Român prin Ministerul Finanțelor raportat la dispozițiile speciale indicate de 538-539 C. proc. pen., răspunderea directă a statului poate fi antrenată numai în cazul erorilor judiciare, nu și în alte cazuri decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor. Răspunderea statului este o răspundere directă de apartenența dreptului public, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Singurul caz în care se prevede expres răspunderea directă a statului este cel reglementat de dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituție, art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și cele ale art. 538-539 C. proc. pen., potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare". Prin urmare, inclusiv dispozițiile constituționale consacră un raport juridic de drept public, pe care îl supune condiției reglementării prin lege specială. De asemenea, C. civ. consacră un raport juridic de drept privat și reglementează prin norma cu caracter general condițiile răspunderii civile delictuale. La soluționarea prezentei cauze, instanța de fond a avut în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 179/2016, decizie prin care s-a statuat că procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de privare nelegală de libertate este o procedură specială, fiind cuprinsă în C. proc. pen.. Procedura reglementată de art. 539 C. proc. pen. este o procedură specială care derogă de la dreptul comun în temeiul principiului "specialia generalibus derogant". În final, recurentul-pârât concluzionează că în mod greșit instanța de apel a anulat sentința civilă nr. 27/29.09.2020 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, având în vedere faptul că răspunderea patrimonială a Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare nu poate fi angajată decât în condițiile legii speciale și nu potrivit dreptului comun întrucât, în caz contrar, prin soluția pronunțată, s-ar încălca principii fundamentale de drept precum specialia generalibus derogant și electa una via.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte și apărările formulate: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 martie 2021. Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (19 mai 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 18 noiembrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Prioritar, în ceea ce privește excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocată de reprezentantul Ministerului Public, se reține că, deși în cuprinsul cererii de recurs nu se indică în mod expres care sunt normele de drept material încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel, o parte dintre susținerile formulate de recurentul-pârât pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate. Prin decizia pronunțată, instanța în apel a casat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare, cu motivarea că instanța de fond a respins de plano acțiunea, cu ignorarea faptului că demersul juridic includea pretenții decurgând din delicte diferite, cu regim de soluționare distinct, fără a lămuri limitele învestirii sale, ce ar fi impus clarificarea împrejurărilor de fapt și de drept cu a căror dezlegare a fost învestit prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. În esență, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut că prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, dat fiind faptul că instanța de fond a reținut corect că răspunderea statului pentru erorile judiciare este o răspundere directă, limitată doar la prejudiciile ca cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, având în vedere că intimata-reclamantă a precizat că temeiul de drept al acțiunii este reprezentat exclusiv de instituția răspunderii civile delictuale - art. 1349 C. civ. Criticile formulate în continuare de parte, referitoare la faptul că Tribunalul Mehedinți a analizat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de textele legale invocate și, în mod corect, a respins acțiunea ca inadmisibilă - nu reflectă aspecte de nelegalitate a hotărârii recurate, fiind prezentate argumentele pentru care, în aprecierea recurentului-pârât, sentința nr. 27 din 29 septembrie 2020 pronunțată de instanța de fond ar fi "corectă". Contrar susținerilor recurentului-pârât, motivul pentru care instanța de apel a casat sentința primei instanțe a fost faptul că tribunalul a ignorat că obiectul învestirii sale includea mai multe fapte ilicite afirmate de parte, având în vedere că prin cererea introductivă reclamanta a învestit instanța cu judecarea pretențiilor sale reprezentate de un prejudiciu global, rezultat al unor delicte multiple, constând în măsuri nelegale de restrângere a libertății sale dispuse în cursul procesului penal, dar și durata excesivă/nerezonabilă a procedurii judiciare penale, precum și atingerea adusă reputației sale ca efect al măsurii de suspendare din funcția exercitată în toată această perioadă, până la finalizarea procesului penal prin achitarea sa. Or, astfel cum în mod corect a reținut curtea de apel, respingând cererea ca inadmisibilă în considerarea art. 539 C. proc. pen., instanța de fond a făcut referire exclusiv la prejudiciul pretins ca rezultat al măsurilor de restrângere a libertății reclamantei, lăsând necercetate celelalte fapte ilicite afirmate de parte, toate acestea împreună fiind, în opinia reclamantei, apte să-i creeze prejudiciul total. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a înțeles să dezvolte cu precădere argumentele pentru care, în aprecierea sa, hotărârea pronunțată de prima instanță ar fi corectă, ignorând faptul că prezenta cale de atac vizează decizia de anulare pronunțată de instanța de apel, iar eventualele critici de nelegalitate trebuie să reflecte motivele pentru care această din urmă hotărâre ar prezenta suspiciuni de nelegalitate. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.