Decizia nr. 2376/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 950/2020 a Tribunalului Harghita

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, la data de 23 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata unei o rente lunare majorată, reprezentând diferența dintre salariul care l-ar fi avut reclamantul în prezent în calitate de miner subteran grupa I de muncă, condiții speciale grele și suma de 1279 RON, reprezentând pensia de invaliditate, în sumă de 837 RON, plus renta lunară de 442 RON pe care i-o plătește pârâtul conform sentinței civile nr. 90/24.01.2006, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în dosarul nr. x/2005, cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1385 C. civ., art. 194 și art. 451-453 C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 950 din 21 octombrie 2020, Tribunalul Harghita, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 131/A din 04 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 950/21 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/2019; a fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.; a fost majorată renta lunară pe care pârâtul a fost obligat să o plătească reclamantului prin sentința civilă nr. 90 din 24 ianuarie 2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, de la suma de 441,60 RON la 719 RON lunar; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cerereile de recurs Împotriva deciziei nr. 131/A din 04 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul B., cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 07 mai 2021, si repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr.

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A., neîntemeiată în drept, acesta a solicitat majorarea rentei lunare, întrucât potrivit art. 998 și art. 999 din C. civ. din 1864 și art. 1357 și art. 1358 din noul C. civ., repararea prejudiciului cauzat de o faptă ilicită săvârșită cu intenție trebuie să fie integrală. A mai arătat recurentul-reclamant că prin sentința penală nr. 16/31 mai 1991 a Tribunalui Harghita s-a stabilit că a fost victima unei tentative de omor, iar pârâtul a fost obligat să îi plătească o rentă lunară de 3789 RON, cu toate drepturile. Recurentul a mai susținut că instanțele judecătorești trebuiau să stabilească că renta nu trebuie să se devalorizeze, ci să crească în funcție de inflație. Astfel, renta lunară de 3789 RON stabilită prin sentința penală din 1991 era de 3,377 ori mai mare decât pensia de 1122 RON stabilită prin decizia de pensionare nr. x din 30.04.1991; prin urmare, renta lunară trebuia să fie întotdeauna mai mare de 3,377 ori decât pensia. Recurentul a mai învederat că decizia recurată încalcă dispozițiile art. 476-478 din C. proc. civ., pentru faptul că nu s-a judecat integral, conform prevederilor art. 1357-1385 C. civ., iar renta de 719 RON stabilită prin decizia recurată nu este conformă cu sentința penală nr. 16/31 mai 1991. Suma pe care trebuie să o primească conform hotărârii penale este de 1.194.879 RON (1.352.673 RON - 157.794 RON cât a primit până în prezent), reprezentând diferența devalorizării hotărârilor neconforme și neconstituționale. Conchizând, recurentul-reclamant a solicitat ca pârâtul să plătească onorariul de avocat în sumă de 2000 RON, cu dobândă și devalorizare, care a fost plătit avocatului C., plus cheltuieli de judecată în cuantum de 800 RON. Prin cererea de recurs formulată de pârâtul B., întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecința schimbării în întregime a deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant de majoarare a rentei lunare în cuantum de 441,60 RON, stabilită prin sentința civilă nr. 90 din 24.01.2006, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în dosarul nr. x/2005. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că, prin hotărârea recurată, instanța de apel a reiterat, în mod succint, motivele instanței de fond și a stabilit criterii fără o bază legală, raportate la calitatea de miner grupa I, în condiții speciale, calitate pe care reclamantul nu o avea și nici nu a dovedit-o pe parcursul judecării cauzei. Astfel, instanța de apel nu a reținut starea de fapt dovedită, respectiv că intimatul a lucrat în grupa I de muncă, subteran doar în perioada 01.01.1981-13.04.1982, pe timpul stagiului militar, așa cum rezultă din înscrierea în carnetul de muncă înainte de pensionarea reclamantului pentru invaliditate la 01.03.1991. Recurentul a mai susținut că instanța de apel nu a făcut nicio referire la aspectele de fapt și de drept pe care le-a invocat, apărările sale fiind ignorate, iar o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport de complexitatea cauzei echivalează cu inexistența motivării, hotărârile judecătorești beneficiind de forța probantă a unui înscris autentic potrivit art. 434 C. proc. civ. coroborat cu art. 270 din același cod. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că decizia recurată a încălcat prevederile cu privire la aprecierea probelor administrate în cadrul unui proces. A mai arătat că reclamantul nu a făcut dovada că, înainte de comiterea infracțiunii care a dus la pierderea capacității de muncă, realiza veniturile specifice unui miner care lucrează în subteran în grupa I de muncă, în condiții speciale, iar din sentința civilă nr. 1769 din 25.04.2013 a Tribunalului Harghita a reieșit că reclamantul a lucrat în subteran în grupa I de muncă 100% doar în perioada 01.01.1981-13.04.1982, pe timpul stagiului militar. Recurentul-pârât a criticat decizia recurată și sub aspectul stabilirii criteriilor de majorare a rentei lunare, reprezentând diferența dintre salariul pe care l-ar fi avut în prezent reclamantul în calitate de miner subteran grupa I de muncă, condiții grele și suma de 1279 RON, reprezentând pensia de invaliditate, în sumă de 837 RON și renta lunară de 442 RON pe care o achită în prezent. Prin sentința civilă nr. 90 din 24.01.2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, în dosarul nr. x/2005, a fost admisă cererea reclamantului de majorare a rentei lunare de la suma de 353,299 RON la suma de 441,60 RON, reținându-se în considerente că reclamantul are o culpă de 40% în producerea prejudiciului, iar răspunderea pârâtului este de 60% pentru despăgubire integrală, iar din salariul pe care l-ar fi câștigat la acea dată reclamantul se scad sumele primite lunar tot în scop de despăgubire, urmând să fie plătită diferența. Recurentul-pârât a mai arătat că instanța de apel trebuia să se raporteze la alte criterii de majorare a cuantumului rentei lunare, cu reținerea unei culpe în sarcina reclamantului de 40% în producerea prejudiciului inițial, răspunderea sa fiind de 60% pentru o despăgubire integrală. Conchizând, recurentul-pârât a făcut referire la art. 30 și art. 56 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, arătând că pretențiile reclamantului nu se pot calcula la salariul actual al unui miner din subteran, ci la cuantumul pensiei pe care ar fi realizat-o în prezent ca urmare a indexării acesteia în condițiile legii. 5. Apărările formulate în cauză La data de 10 iunie 2021, recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul declarat de pârât, prin care a solicitat respingerea recursului. La data de 14 iunie 2021, recurentul-pârât a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. La 27 iunie 2021, recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinarea depusă de reclamant, iar recurentul-reclamant a depus, de asemenea, răspuns la întâmpinare, la data de 30 iunie 2021, și note de ședință la data 22 iulie 2021. La data de 09 noiembrie 2021, recurentul-pârât a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea recursului declarat de către reclamant. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând recursurile, Înalta Curte reține caracterul nefondat, pentru motivele ce succed: Referitor la recursul declarat de reclamantul A., se reține, cu titlu preliminar, raportat la excepția nulității recursului, invocată din oficiu, că motivele recursului se circumscriu unui singur aspect, și anume, încălcarea de către instanța de apel a principiului reparării integrale a prejudiciului. Această critică, deși se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este fondată. Pornind de la elementele caracteristice fiecărui tip de prejudiciu și ținând cont de natura drepturilor și intereselor legitime lezate prin comportamentul autorului, se reține că aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului trebuie analizată prin raportare la circumstanțele în care s-a produs dauna, având în vedere că, la nașterea unui raport juridic cu consecințe negative, pot contribui, în mod direct sau indirect, atât autorul faptei ilicite, cât și victima, cum este în speța dedusă judecății. Înalta Curte reține că este stabilit cu certitudine și necontestat faptul că printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/1991, respectiv sentința penală nr. 16/31 mai 1991, pârâtul B. a fost condamnat pentru tentativă de omor asupra reclamantului și a fost obligat să îi plătească acestuia o rentă lunară de 3789 RON, reprezentând diferența dintre pensia de invaliditate gradul II și venitul din muncă realizat anterior, cu luarea în considerare a culpei pârâtului în procent de 60%, restul de 40% aparținând reclamantului, ca urmare a provocării. În timp, prin hotărâri judecătorești succesive, la solicitarea reclamantului, s-a procedat la actualizarea rentei lunare, ultima hotărâre pronunțată în acest sens fiind sentința civilă nr. 90/24 ianuarie 2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, pronunțată în dosarul nr. x/2005, prin care s-a stabilit o rentă lunară în cuantum de 441,60 RON, pe baza criteriilor avute în vedere la data stabilirii inițiale a despăgubirii. Analizând decizia recurată se constată că instanța de apel, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1385 C. civ., raportat la art. 1357 din același cod, potrivit cu care cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare integral, a schimbat hotărârea primei instanțe și a admis acțiunea reclamantului, iar pentru determinarea întinderii actualizate a despăgubirii periodice datorate de pârâtul B. reclamantului, a reținut, în mod corect, că este necesar aibă în vedere aceleași criterii care au fost avute în vedere la stabilirea inițială a acesteia, respectiv prin sentința penală nr. 16/31 mai 1991 a Tribunalului Harghita. Astfel, întrucât fostul angajator al reclamantul nu mai există din punct de vedere juridic, în mod judicios, instanța de apel s-a raportat la informațiile comunicate primei instanțe de Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. - Sucursala Exploatarea Minieră Lupeni prin adresa nr. x/03.09.2020, din care rezultă că salariul mediu de bază, fără sporuri, al unui miner este de 3.029 RON. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de apel a respectat principiul reparării integrale a prejudiciului și a avut în vedere, la stabilirea rentei lunare, câștigul lunar pe care l-ar fi putut obține reclamantul similar unui miner subteran în activitate de 3.029 RON, la care a aplicat procentul de 60% reprezentând culpa pârâtului, astfel cum s-a stabilit prin sentința penală, sumă din care, ulterior, a dedus pensia de invaliditate de care beneficiază reclamantul în prezent. Critica recurentului-reclamant că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 476-478 C. proc. civ., privind caracterul devolutiv al apelului, este nefondată, întrucât, deși a schimbat sentința atacată, instanța de apel a examinat în concret faptele deduse judecății, arătând de ce este eronată concluzia primei instanțe în sensul că reclamantul nu ar fi probat faptul că anterior trecerii la pensie de invaliditate a lucrat ca miner subteran în condițiile grupei I de muncă, făcând referire la mențiunile din carnetul de muncă și la sentința civilă nr. 1769/25 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Harghita, care a vizat recalcularea pensiei de invaliditate a reclamantului, și a explicat într-o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, prezentând, raportat la situația concretă supusă judecății, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate, așa încât hotărârea creează transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul hotărârii judecătorești, criticile recurentului-reclamant urmând a fi respinse ca nefondate. În ceea ce privește critica prin care se susține că renta lunară trebuie să aibă întotdeauna un coeficient de 3,377 ori mai mare decât pensia, se constată se circumscrie unor aspecte de netemeinicie, câtă vreme vizează analiza probelor realizată de către instanța de apel în determinarea cuantumului rentei lunare. În consecință, fiind vorba, așadar, despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a unei norme juridice, critica recurentului-reclamant nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se niciunul dintre motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la recursul declarat de recurentul-pârât B., se rețin următoarele: Principala critică a acestui recurent întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva faptului că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, este nefondată. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis, a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, ­scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile și apărările esențiale ale părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raționamentul judiciar ce întemeiază soluția adoptată în cauza dedusă judecății și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate, în mod real și efectiv de instanță. Raportând principiile enunțate la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentului-pârât legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel se încadrează în exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 al Convenției Europene, în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât și în drept, soluția adoptată, față de obiectul dedus judecății, de limitele învestirii instanței, de apărările și susținerile părților. Contrar susținerilor recurentului-pârât în sensul că instanța de apel nu a reținut starea de fapt dovedită, respectiv că reclamantul a lucrat în grupa I de muncă 100% subteran doar în perioada 01.01.1981-13.04.1982, se constată că, în argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a analizat mențiunile din carnetul de muncă și a reținut că reclamantul a fost angajatul fostei Întreprinderi Miniere Bălan în funcția de miner subteran, iar activitatea desfășurată în perioada 01.12.1982 - 01.09.1987, respectiv 16.02.1988 - 01.03.1991 (data pensionării pentru invaliditate) a fost încadrată în grupa I de muncă în procent de 100%, conform prevederilor pct. 1 din Anexa 1 la Ordinul nr. 50/1990. Cu privire la perioada 01.01.1981-13.04.1982, la care face referire recurentul-pârât, instanța de apel a reținut că această perioadă a fost analizată prin sentința civilă nr. 1769/25 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Harghita la recalcularea pensiei de invaliditate a reclamantului cu luarea în considerare a perioadei 01.01.1981 - 13.04.1982, în care reclamantul, aflându-se în executarea stagiului militar, a lucrat tot ca miner subteran, această perioadă fiind încadrată în grupa I de muncă, aceeași mențiune fiind înscrisă și în carnetul de muncă la poziția 5. Prin urmare, critica recurentului-pârât, că reclamantul a beneficiat de grupa I de muncă doar în perioada 01.01.1981-13.04.1982, este nefondată, în raport de situația de fapt reținută prin decizia recurată, care nu poate fi reapreciată în recurs. Prin urmare, considerentele instanței de apel, astfel cum au fost exprimate, nu sunt contradictorii, ci cuprind motivele pe care se întemeiază și justifică soluția pronunțată în soluționarea apelului declarat în cauză, cu consecința schimbării soluției pronunțate de prima instanță, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata către reclamant a unei rente lunare de 719 RON. În ceea ce privește critica circumscrisă de recurentul-pârât motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel, prin hotărârea pronunțată, a încălcat prevederile referitoare la aprecierea probelor administrate în cursul unui proces, se constată că această susținere nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, care să poată fi analizată în recurs, ci vizează aspecte de netemeinicie referitoare la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză și la eficiența dată acestora de către instanța de apel. Ca atare, invocarea de către recurentul-pârât a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, susținerile acestuia nereprezentând critici care să poate fi circumscrise motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci vizează, în principal, situația de fapt a litigiului, fără avea legătură cu raționamentul instanței de apel. Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății. Referitor la susținerea recurentului-pârât că, în raport de prevederile art. 30 și art. 56 din Legea nr. 263/2010, pretențiile reclamantului nu se mai pot calcula la salariul actual al unui miner, ci la cuantumul pensiei pe care ar fi realizat-o în prezent, ca urmare a indexării acesteia în condițiile legii, se constată că nici această critică nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., doarece nu se referă la modul în care instanța de apel a interpretat ori aplicat aceste dispoziții de drept material. Se reține că instanța de apel a apreciat că nu sunt justificate referirile la prevederile art. 56 din Legea nr. 263/2010, în baza cărora reclamantul s-ar fi putut pensiona pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 45 de ani, deoarece, astfel cum rezultă din adresa nr. x/21.04.2020, emisă de Casa Județeană de Pensii Harghita, aceasta nu este în măsură să facă un calcul ipotetic al pensiei pentru situația realizării unui stagiu de 20 de ani în condiții speciale de subteran, arătând totodată că reclamantul are dreptul la pensie pentru limită de vârstă abia la data de 16.02.2022, când va putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 ani și 6 luni, în considerarea unui stagiu de cotizare de 9 ani realizat în condiții speciale de muncă. Or, se reține că recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să combată raționamentul instanței de apel sub acest aspect, ci a redat textele de lege și a arătat că se impunea efectuarea unei expertize tehnice judiciare care să stabilească în concret cât i s-ar fi cuvenit pensie reclamantului, dacă nu ar fi fost săvârșită infracțiunea. Așadar, acest motiv al recursului, astfel cum a fost susținut de către recurentul-pârât, ar putea reprezenta cel mult o critică vizând situația de fapt astfel cum a fost stabilită de către instanța de apel, însă, nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 131/A din 04 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. În raport de soluția de respingere a recursurilor deduse judecății, Înalta Curte va respinge cererile formulate de recurenți privind acordarea cheltuielilor de judecată.