ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1220/2020

Ședința publică din data de 18 iunie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea introdusă la Tribunalul Harghita, secția civilă, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, contestând decizia nr. 166502/04.10.2016, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlul de pensie de serviciu-magistrat.

Prin sentința civilă nr. 1825 din 05 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Harghita, secția civilă a respins acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita.

Prin decizia nr. 74 A din 26 februarie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1825 din 05 octombrie 2017 a Tribunalului Harghita, secția civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, sub nr. x/2019, la data de 18 noiembrie 2019 și precizată la data de 13 ianuarie 2020, revizuientul A. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1825 din 05 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita, rămasă definitivă prin respingerea apelului, pentru existența unor hotărâri potrivnice, conform art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu consecința anulării deciziei nr. 166502/04.10.2016 emisă de Casa Județeană de Pensii Harghita și obligarea acesteia la restituirea sumelor și dobânzilor legale aferente reținute în baza acestei decizii (respectiv restituirea pensiei de serviciu cu majorările și indexările acesteia, precum și a dobânzilor aferente, începând cu data de 10.12.2014 și până la achitarea integrală a sumei), invocând pronunțarea deciziei nr. 43/2019 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin înscrisul depus la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă în data de 13 ianuarie 2010, revizuentul și-a completat cererea de revizuire inițială cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. făcând trimitere la decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019 a Curții Constituționale a României.

Totodată, în susținerea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a indicat hotărârea pretins potrivnică sentinței civile nr. 1825 din 07 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 74 A din 26 februarie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, anume decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu referire la dispozițiile art. 83

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 118/2014, revizuentul a arătat că Curtea Constituțională a statuat că revine instanțelor de judecată sarcina de a constata că articolul menționat nu se aplică faptelor săvârșite anterior intrării legii în vigoare.

Or, prin sentința civilă nr. 1825 din 07 octombrie 2017 a Tribunalului Harghita, secția civilă s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile așa cum se deduce din considerentelor celor două hotărâri pretins potrivnice.

Prin decizia nr. 66 A din 26 februarie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, competența de soluționare a cererii de revizuire, formulată de revizuientul A..

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 24 aprilie 2020, sub nr. x/2019.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire, formulată de A., împotriva sentinței civile nr. 1825 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă în dosarul nr. x/2016, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele considerente:

Prin completarea adusă cererii de revizuire inițiale, la data de 13 ianuarie 2020, revizuentul A. a invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., potrivit cărora "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții."

În susținerea acestui motiv de revizuire a făcut trimitere la decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019 a Curții Constituționale a României, arătând că prin sentința civilă nr. 1825 din 05 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalului Harghita, s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile, așa cum se deduce din considerentele deciziei menționate.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac de retractare, competența de soluționare a acesteia revine instanței care a pronunțat hotărârea atacată, principiu consacrat chiar în primul alineat al art. 510 din C. proc. civ. care stabilește că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Excepția de la această regulă este instituită de alin. (2) al aceluiași articol care reglementează ipoteza cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., motiv care vizează existența unor hotărâri definitive potrivnice, când competența aparține instanței mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

Cum în speță motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. se raportează la faptul că prin sentința civilă nr. 1825 din 05 octombrie 2017 a Tribunalului Harghita s-a încălcat principiului neretroactivității legii civile urmare a celor statuate în considerentele deciziei nr. 660 din 29 octombrie 2019 a Curții Constituționale a României, în ceea ce privește instanța competentă material devin relevante dispozițiile art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care cererea de revizuire se va îndrepta la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, anume Tribunalul Harghita.

În consecință, Înalta Curte va disjunge cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 1825 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă în dosarul nr. x/2016, și va declina competența de soluționare a acestei cereri, în favoarea Tribunalului Harghita, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază."

Dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, astfel încât nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci mai întâi se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

În speța dedusă judecății, revizuentul A. a invocat o pretinsă contrarietate între sentința civilă nr. 1825 din 5 octombrie 2017 a Tribunalului Harghita, secția civilă și decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca normă, care în aprecierea revizuentului, deschide părții posibilitatea exercitării căi extraordinare de atac a revizuirii, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, astfel încât ar fi încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin sentința civilă nr. 1825 din 05 octombrie 2017, Tribunalul Harghita, secția civilă a respins acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita.

Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 22 din 14 ianuarie 2020, este o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept dată în soluționarea sesizării formulate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 83

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 118/2014, din perspectiva aplicării în timp.

Înalta Curte reține că ipoteza instituită de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu se verifică în cauză câtă vreme decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de care revizuentul a susținut contrarietatea sentinței civile nr. 1825 din 05 octombrie 2017 a Tribunalului Harghita, a fost pronunțată în procedura specială reglementată de art. 519-521 din C. proc. civ., incompatibilă cu existența autorității de lucru judecat.

Hotărârile prealabile pronunțate în procedura specială de asigurare a unei practici judiciare unitare prevăzută de art. 519-521 din C. proc. civ. nu tranșează raporturi juridice concrete stabilite între subiecți de drept determinați, ele nestatuând cu privire la existența ori inexistența unor drepturi sau obligații ale părților din proces.

Prin urmare, ele nu soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului și nici nu statuează, într-un proces determinat, asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procesual, astfel încât, de la pronunțare, să aibă autoritate de lucru judecat în sensul prevederilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, existența unor hotărâri înzestrate cu autoritate de lucru judecat reprezintă o fundamentală condiție de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar această condiție nu este îndeplinită în cererea de față.

Prin urmare, atâta timp cât decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a tranșat raporturile juridice dintre părți, ci a statuat cu caracter general și impersonal asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, nu poate exista între cele două hotărâri contrarietatea la care se referă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Or, în contextul procesual expus, a recunoaște admisibilitatea căii de atac exercitate de revizuent cu nerespectarea condițiilor decelate din interpretarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ar constitui o atingere adusă principiului legalității reglementat de art. 457 din C. proc. civ., potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În consecință, Înalta Curte constatând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate în raport de temeiul juridic precizat și de hotărârile invocate ca fiind contradictorii, fără a mai păși la analiza împrejurărilor ce țin de fondul litigiului, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 1825 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 1825 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2016, și declină competența de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului Harghita.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva aceleiași hotărâri.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2020.