ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2371/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

După deliberare, asupra recursului de față, constată următoarele:

I.1. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 174/C din 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, definitivă, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. formulat împotriva sentinței civile nr. 3034/3.12.2019 a Tribunalului Constanța, apelantul fiind obligat la plata către intimatul-pârât Municipiul Constanța a sumei de 1.428 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A., cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 46/C din 03 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, definitivă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Constanța, prin Primar, împotriva deciziei nr. 174/C din 21.10.2020 a Curții de Apel Constanța.

Împotriva deciziei civile nr. 46/C din 03 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a formulat recurs revizuentul A., la data de 27 aprilie 2021.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 mai 2021, și a fost repartizat, aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5 și 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului și casarea tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele din Constanța, respectiv a deciziei nr. 46/C/03.03.2021, a deciziei civile nr. 174/C/21.10.2020 a Curții de Apel Constanța, a deciziei civile nr. 875/05.10.2015 a Tribunalului Constanța, precum și a deciziei civile nr. 179/C/22.03.2013 a Curții de Apel Constanța.

După prezentarea situației de fapt, recurentul, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a învederat că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, întrucât domana judecător B., din cadrul Curții de Apel Constanța, care a pronunțat decizia în revizuire, este incompatibilă, potrivit art. 41 C. proc. civ., deoarece a pronunțat sentința civilă nr. 46/COM/19.05.2000 a Tribunalului Constanța.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul a învederat că unul dintre motivele de revizuire invocat a fost cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care a privit completul de judecată din cadrul Tribunalului Constanța, secția civilă, care a pronunțat decizia nr. 875/05.10.2015, completul fiind învinuit de plagiatul a 5 pagini din considerentele instanței inferioare, care afectează, în acest sens, dispozitivul deciziei.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că, potrivit art. 513 alin. (2) din același cod, întâmpinarea se depune, la dosar, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, iar intimatul nu s-a prezentat la termen, ci s-a prezentat avocatul care a studiat dosarul, dar nu a participat la ședința de judecată, pentru că nu avea mandat. Astfel, instanța nu a consemnat în decizie lipsa întâmpinării, lipsa prezenței intimatului la sedința de judecată și nici calea de atac.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de revizuire a refuzat aplicarea dispozițiilor privind prescripția prevăzute de art. 25 alin. (1) și (6) din Legea nr. 10/2001.

Conchizând, recurentul a solicitat anularea celor două dispoziții date de primari, cu obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziții prin care să se dispună restituirea în natură a restului de 581,66 mp teren, proprietate întregită la suprafața de 771,75 mp, cu obligarea la încheierea unui contract de închiriere, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; în subsidiar, a solicitat, potrivit dispozițiilor Legii nr. 112/1995, atribuirea în proprietate a suprafeței de 84 mp, această solicitare fiind refuzată prin decizia civilă nr. 875/05.10.2015 a Tribunalului Constanța.

La data de 18 iunie 2021, intimatul-pârât Municipiul Constanța, prin Primar, a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 238 RON.

În susținerea excepției inadmisibilității recursului, intimatul a învederat că decizia nr. 174/C din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel Constanța, atacată cu revizuire, a fost pronunțată în dosarul nr. x/2019 care a avut ca obiect contestația formulată de reclamantul A. împotriva Dispoziției nr. 106/15.01.2019, emisă de Primarul Municipiului Constanța, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, decizie care este definitivă potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Or, cum potrivit art. 513 C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, intimatul a susținut că decizia nr. 46/C/03.03.2021 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, pronunțată în revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 7 C. proc. civ., este o hotărâre definitivă, care nu are deschisă calea de atac a recursului.

La data de 05 iulie 2021, recurentul-revizuent a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimat, iar la 26 octombrie 2021, acesta a depus concluzii scrise.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-pârât, prin întâmpinare, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentei căi de atac îl reprezintă decizia civilă nr. 46/C din 3 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin care a fost respinsă cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 7 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 174/C din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel Constanța.

Prin decizia civilă nr. 174/C din 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. formulat împotriva sentinței civile nr. 3034 din 03 decembrie 2019 a Tribunalului Constanța.

Dosarul nr. x/2019 a avut ca obiect contestația formulată de reclamantul A. împotriva Dispoziției nr. 106/15.01.2019, emisă de Primarul Municipiului Constanța, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cauza încadrându-se în ipoteza reglementată prin dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Se reține că după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Totodată, se reține că potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale anterior evocate, decizia nr. 174/C din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă este o hotărâre definitivă.

Împotriva decizii definitive a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 7 C. proc. civ., revizuentul A., respinsă, ca nefondată, prin decizia civilă nr. 46/C din 03 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, dar și temeiul juridic al cererii de revizuire, respectiv dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 7 C. proc. civ., constată că și decizia pronunțată asupra revizuirii este o hotărâre definitivă.

Așadar, cum hotărârea ce a făcut obiectul revizuirii, respectiv decizia civilă nr. 174/C din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel Constanța este o decizie definitivă, nesusceptibilă de recurs, rezultă că și decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, respectiv decizia civilă nr. 46/C din 3 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, este o decizie definitivă, care nu poate fi supusă controlului de legalitate prin exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.

Conform principiului legalității, reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și în termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei; cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Din coroborarea dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., art. 513 și art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, rezultă că decizia civilă nr. 46/C din 03 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unei cereri de revizuire formulate împotriva unei hotărâri definitive.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 46/C din 03 martie 2021, pronunțată Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimatul-pârât Municipiul Constanța, prin primar, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 238 RON, potrivit chitanței nr. x din 31 mai 2021, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurentul-revizuent la plata sumei solicitate, pe care o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport de activitatea desfășurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât Municipiul Constanța.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 46/C din 03 martie 2021, pronunțată Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Obligă pe revizuent la plata către intimatul-pârât a sumei de 238 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2021.