ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2362/2021

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal la data de 08.09.2020, sub nr. x/2020 și modificată la data de 23.11.2020, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Unitatea Administrativ Teritorială Constanța, ca, în baza probelor ce se vor administra, să se dispună: anularea hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 258/25.06.2019 privind aprobarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivului de investiții de utilitate publică și de interes local "Sala Sport Polivalentă - 5000 locuri", municipiul Constanța, județul Constanta, realizat prin Compania Națională de Investiții "B." S.A.; anularea dispoziției primarului Constanței nr. 3941/13.09.2019 privind exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivului de investiții de interes local " Sala Sport Polivalentă - 5000 de locuri"; obligarea pârâtei la plata sumei de 1.162.012,85 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciilor cauzate societății reclamante prin lipsirea acesteia de dreptul de proprietate, fără parcurgerea procedurii de expropriere asupra terenului în suprafață de 15.310,28 m.p. situat în str. x (Actual Ștefăniță Vodă), înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Constanța având nr. cadastral x, cu adresa în b-dul. x nr. 254, precum și asupra construcțiilor înscrise în aceeași carte funciară, având următoarele nr. cadastrale x, cu adresa în b-dul. x nr. 254 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 14 din 11 ianuarie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența prevederilor art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliu sau sediul său, astfel a apreciat că reclamanta, în mod greșit, a introdus acțiunea pe rolul Tribunalului Constanța, în condițiile în care sediul acesteia se află în București.

Prin sentința civilă nr. 4003 din 10 iunie 2021, Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și teritoriale cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, invocată de instanță, din oficiu și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului Constanța - Secțiile Civile.

Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal a reținut că, în timp ce primele două capete de cerere au ca obiect anularea unor acte administrative, emise de autorități publice, încadrându-se astfel în dispozițiile Legii nr. 554/2004, în ceea ce privește capătul de cerere al cărui obiect constă în acordarea de despăgubiri, s-a reținut că aceste pretenții au luat naștere ca urmare a încălcării dreptului de proprietate al reclamantei.

Astfel, instanța a apreciat capătul de cerere al cărui obiect constă în acordarea de despăgubiri ca fiind de competența instanțelor de drept comun conform dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.

Prin sentința civilă nr. 3615 din 11 octombrie 2021, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță, din oficiu și a declinat competența de soluționare a capătului de cerere privind despăgubiri în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflict negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

În motivarea sentinței, Tribunalul Constanța, secția I civilă a reținut că, în cauză, competența de soluționare este de ordine privată, pârâții fiind cei care aveau dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente, aceștia neînțelegând să invoce excepția necompetenței, astfel că instanța competentă teritorial să soluționeze capătul de cerere privind contravaloarea prejudiciului cauzat prin emiterea actelor administrative este instanța de la sediul reclamantei.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin demersul judiciar cu care a învestit instanța de judecată, reclamanta a solicitat să se dispună: 1. anularea hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 258/25.06.2019 privind aprobarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivului de investiții de utilitate publică și de interes local "Sala Sport Polivalentă - 5000 locuri", municipiul Constanța, județul Constanta, realizat prin Compania Națională de Investiții "B." S.A.; 2. anularea dispoziției primarului Constanței nr. 3941/13.09.2019 privind exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivului de investiții de interes local " Sala Sport Polivalentă - 5000 de locuri" și 3. obligarea pârâtei la plata sumei de 1.162.012,85 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciilor cauzate societății reclamante prin lipsirea acesteia de dreptul de proprietate, fără parcurgerea procedurii de expropriere asupra terenului în suprafață de 15.310,28 m.p. situat în str. x.

Astfel, obiectul disputei judiciare a părților litigante vizează pe de o parte anularea hotărârii privind aprobarea procedurilor de expropriere a imobilelor în litigiu și anularea dispoziției primarului Constanța privind exproprierea precum și obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciilor cauzate societății prin emiterea acestor două acte nelegale, în opinia reclamantei.

Înalta Curte constată că, în speță, Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Constanța, secția I civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a capătului trei de cerere privitor la obligarea pârâților la contravaloarea prejudiciului cauzat prin emiterea actelor contestate, instanțele apreciind în mod diferit asupra naturii juridice a acestui capăt de cerere.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".

Această reglementare a acțiunii în contencios administrativ conduce la concluzia potrivit căreia acțiunea în repararea pagubei cauzate de emiterea actului administrativ are un caracter subsecvent acțiunii în anularea acestuia, situația capătului de cerere referitor la despăgubiri depinzând așadar de admiterea, respectiv respingerea capetelor de cerere privind anularea actelor administrativ vătămătoare.

Indiferent că este formulată odată cu cererea principală în anularea actului sau ulterior acesteia, cererea în repararea pagubei are natura juridică de cerere specifică legii contenciosului administrativ, iar disjungerea acestui capăt de cerere nu îi schimbă această natură juridică, fiind, în continuare, un capăt de cerere accesoriu și subsecvent cererii principale.

În acest context, având în vedere cele expuse, Înalta Curte reține că și în privința acestui capăt de cerere sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanța competentă teritorial să soluționeze petitul privitor la despăgubiri este cea de la sediul reclamantei.

Întrucât norma de competență mai sus menționată instituie o competență teritorială exclusivă de la care nici părțile și nici instanța nu ar putea deroga, Înalta Curte stabilește competența teritorială de soluționare în favoarea Tribunalului București.

În ceea ce privește competența funcțională de soluționare a acestui capăt de cerere, Înalta Curte reține că potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată."

În atare condiții, având în vedere norma de drept anterior menționată, precum și natura juridică a capătului de cerere, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2021.