Decizia nr. 2296/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 467/2019 a Tribunalului Argeș

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă la 20 martie 2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., au solicitat, în contradictoriu cu Biroul Politic Județean al N. și N., anularea deciziei nr. 35 din 7 decembrie 2018 emisă de Biroul Politic Județean al N., anularea hotărârii din 21 decembrie 2018 a Comisiei județene de arbitraj a N., precum și anularea deciziei nr. 67 din 20 februarie 2019 a Curții de Arbitraj a N.. Prin încheierea din 21 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului specializat de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu. Dosarul a fost trimis în vederea repartizării unui complet civil din cadrul secției civile a Tribunalului Argeș, conform art. 111 din H.C.S.M. nr. 1375/2015.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința nr. 467 din 11 decembrie 2019, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată, constatând că tribunalul este competent să judece cauza. A admis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. în contradictoriu cu pârâții Biroul Politic Județean al N. si N..

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 2167 din 9 septembrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții: A., B., C., E., H., I., J., K., L., M., împotriva sentinței civile nr. 467 din 11 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, intimați fiind reclamanții D., F., G. și pârâții Biroul Politic Județean al N. și N..

Calea de atac a recursului: Împotriva deciziei civile nr. 2167 din 9 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă au declarat recurs reclamanții A., B., C., E., H., G., J., K., L., M.. Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Au fost formulate următoarele critici prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: Instanțele de fond au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 când au considerat că acestea instituie o procedură prealabilă obligatorie. Aceste prevederi nu pot sta la baza sancțiunii inadmisibilității cererilor în justiție prevăzute de art. 193 alin. (1) C. proc. civ., deoarece Legea nr. 14/2003 nu prevede în mod expres că diferendele dintre membrii unui partid politic sau dintre aceștia și conducerile organizațiilor partidului se soluționează în mod obligatoriu și prealabil de comisiile de arbitraj. Obligativitatea procedurii prealabile trebuie prevăzută de lege în mod expres și fără neechivoc. Prima instanță a fundamentat soluția de admitere a excepției inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile pe prevederile art. 90 din Statutul N., contrar celor reținute în decizia recurată în sensul că tribunalul a făcut doar o eroare materială făcând trimitere la acest articol. Procedura în fața Curții de Arbitraj a N. nu poate fi considerată o procedură prealabilă în sensul prevăzut de art. 193 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care nici legea, nici Statutul N. nu prevăd astfel. Potrivit art. 104 alin. (1) din Statutul N., sesizarea Curții de Arbitraj reprezintă o facultate, nicidecum o obligație, teză întărită și de prevederile art. 108 alin. (1) din același statut. Contrar celor reținute de instanța de apel, există identitate între cei care s-au adresat Curții de Arbitraj a N. și cei care s-au adresat instanței de judecată, deoarece procedura în fața curții de arbitraj a fost exercitată de membrii Biroului Politic Local, care au semnat în nume personal, în ciuda faptului că în cerere s-a menționat că este vorba despre "Subscrisul Biroul Politic Local al N.". Biroul Politic Local nu se putea adresa instanței, întrucât nu are personalitate juridică, totodată acesta și-a încetat existența la data emiterii deciziei de dizolvare. Instanța de apel nu a analizat motivul potrivit căruia curtea de arbitraj este în măsură să arbitreze doar cauzele date în competența sa prin statut. În condițiile în care prin decizia nr. 67/2019 s-a reținut că decizia de dizolvare a BPL nu poate fi analizată din punct de vedere juridic de curtea de arbitraj, rezultă că procedura prealabilă nu este prevăzută. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte și apărările formulate: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 noiembrie 2020. Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (20 martie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., Completul nr. 6 a fixat termen de judecată la 20 aprilie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. Urmare a Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 8 din 27 ianuarie 2021 și nr. 33 din 31 martie 2021 și a procesului-verbal de repartizare prin metoda sistemului ciclic a dosarelor rămase pe rolul completului de judecată noul C. proc. civ. cu nr. 6, dosarul a fost repartizat completului de judecată "Completul filtru nr. 5". Prin încheierea din camera de consiliu din 12 aprilie 2021, termenul de judecată de la 20 aprilie 2021 a fost preschimbat din oficiu la 24 iunie 2021, termen la care cauza s-a amânat la 28 octombrie 2021. În termen legal, la 22 ianuarie 2021, intimații N. și Biroul Politic Județean al N. au depus întâmpinare la recurs, prin care au solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, formulând, în esență, următoarele apărări: Dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice instituie în mod expres obligativitatea pentru membrii unui partid de a se adresa forurilor interne de arbitraj de la nivelul partidelor pentru soluționarea diferendelor pe care le au cu conducerile organizațiilor partidului. Prin statutul partidului doar se detaliază modalitatea concretă de exercitare a acestor proceduri prealabile. Împrejurarea că, dintr-o eroare materială, tribunalul a făcut referire la art. 90 din Statut N. în loc de Regulamentul Organizațiilor Locale și Județene nu reprezintă o chestiune de natură să anuleze raționamentul instanței. Titularul procedurii prealabile efectuate în fața forurilor interne a fost Biroul Politic Local al N., recurenții semnând în calitate de pretinși reprezentanți ai biroului politic, fiind contestată chiar decizia de dizolvare. Conform art. 56 alin. (2) C. proc. civ., Biroul Politic Local Pitești putea fi titular al căilor de atac interne și al acțiunii în fața instanței, fiind o entitate fără personalitate juridică ce este constituită potrivit legii. Recurenții atribuie o calificare juridică greșită soluției pronunțate de către Curtea de Arbitraj a N. prin decizia nr. 67 din 20 februarie 2019, precum și motivării care a stat la baza acesteia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Obiectul analizei legalității deciziei recurate este reprezentat de criticile recurenților-reclamanți referitoare la reținerea obligativității parcurgerii unei proceduri prealabile prin hotărârile instanțelor, acestea fiind circumscrise motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Se constată că cererea adresată Tribunalului Argeș a avut ca obiect acțiunea în anularea deciziei nr. 35 din 7 decembrie 2018 emisă de Biroul Politic Județean al N., anularea hotărârii din 21 decembrie 2018 a Comisiei județene de arbitraj a N. și anularea deciziei nr. 67 din 20 februarie 2019 a Curții de Arbitraj a N., cererea fiind formulată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M.. Instanțele de fond au aplicat sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 15 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, astfel cum este detaliată prin art. 90 din Statutul N.. În conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) C. proc. civ., "Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată." Contrar celor susținute de către recurenți, nedovedirea în cauză a parcurgerii procedurii speciale prevăzute de Legea partidelor politice nr. 14/2003 în prealabil sesizării instanței a fost sancționată în mod legal, prin admiterea excepției inadmisibilității cererii, invocată de către pârâtul N. în condițiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe. Principala critică a recurenților privește interpretarea eronată dată prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 de către instanțele de fond în sensul că acestea instituie o procedură prealabilă obligatorie. Critica este nefondată. Potrivit normei de drept material indicate:,,(1) Pentru soluționarea diferendelor dintre membrii unui partid politic sau dintre aceștia și conducerile organizațiilor partidului se constituie comisii de arbitraj la nivelul partidului și al organizațiilor sale teritoriale." Conținutul acestei norme îndreptățește afirmația instanței de apel care a reținut că acestea instituie obligația unei proceduri prealabile în cazul în care există diferende între membrii unui partid politic sau dintre aceștia și conducerile organizațiilor partidului, legiuitorul impunând această procedură în scopul soluționării amiabile și prealabile a acestor litigii din cadrul partidelor politice. Fără îndoială, având în vedere prevederile enunțate, membrii unui partid politic trebuie, în cazul unor diferende în cadrul partidelor politice, să parcurgă procedura în fața jurisdicțiilor interne ale partidului, să solicite acestora aplicarea întocmai a prevederilor statutare și doar, ulterior, să aibă posibilitatea sesizării instanței judecătorești. Aceeași concluzie se desprinde și din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 530 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Cu toate că dispozițiile legale a căror interpretare este pusă în discuție nu au făcut obiectul analizei instanței de control constituțional, în considerentele acestei decizii s-a antamat în mod direct chestiunea existenței procedurii prealabile în materia diferendelor determinate de excluderea din partid. Astfel, niciun element din cuprinsul normei nu îndreptățește teza reclamanților, aceea că procedura prealabilă nu ar fi în mod expres prevăzută de lege. Dimpotrivă, că așa este o demonstrează chiar interpretarea corelată a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 cu cele ale art. 90 din Regulamentul privind organizarea, desfășurarea și conducerea activității organizațiilor locale și județene, conform cărora "Orice litigiu referitor la interpretarea și aplicarea prezentului regulament este de competența CA, potrivit competențelor statutare și regulamentare ce revin acesteia." Nefondată este și critica privitoare la cele reținute de instanța de apel în legătură cu eroarea materială săvârșită de prima instanță atunci când a reținut incidența art. 90 din Statutul N. în motivarea excepției inadmisibilității, în loc de art. 90 din Regulamentul privind organizarea, desfășurarea și conducerea activității organizațiilor locale și județene. Aceasta deoarece este vorba despre o eroare materială fără impact asupra raționamentului instanței, din moment ce dispozițiile textului aplicat, respectiv art. 90 din regulamentul menționat, au fost redate și aplicate corespunzător. Nu poate fi primită nici critica recurenților în sensul că interpretarea dată textului de lege ar fi contrazisă de prevederile art. 104 alin. (1) și art. 108 alin. (1) din Statutul N., întrucât acestea ar reglementa facultatea și nu obligația sesizării curții de arbitraj. În conformitate cu prevederile art. 104 alin. (1) din Statutul N., "CA poate fi sesizată sau se poate autosesiza în legătură cu neconcordanța dintre decizii sau hotărâri ale organismelor de conducere ale partidului și prevederile Statutului, în legătură cu încălcări ale drepturilor membrilor partidului recunoscute prin Statut sau cu privire la încălcarea criteriilor privind cariera politică, prevăzute în regulamentul privind cariera politică." Cât privește art. 108 alin. (1) din același statut, acesta prevăde că "CA, respectiv O., se poate autosesiza sau poate fi sesizată referitor la încălcarea drepturilor și obligațiilor membrilor." Contrar susținerilor recurenților, din cuprinsul dispozițiilor anterior redate reiese că acestea prevăd modurile de sesizare a curții de arbitraj, în sensul că organul de jurisdicție internă poate fi sesizat de partea interesată sau se poate sesiza din oficiu, neavând nicidecum scopul de a reglementa obligația sau opțiunea parcurgerii procedurii prealabile. Relativ la criticile aduse cu privire la identitatea de părți între cauza pendinte și procedura desfășurată în fața Curții de Arbitraj N., care s-a finalizat prin hotărârile a căror anulare se solicită, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de apel s-a aplecat asupra analizei identității de părți în demersul de aplicare a sancțiunii inadmisibilității. Raportat la prevederile art. 193 alin. (1) C. proc. civ. se impunea ca instanțele de fond să analizeze dacă părțile din prezenta cauză au sesizat instanța după ce au parcurs procedura prealabilă. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că prin prisma acestor critici recurenții-reclamanți tind să arate că au dovedit în fața instanțelor de fond că au parcurs, de fapt, procedura prealabilă. Aceste aspecte privesc situația de fapt, astfel cum a fost constatată de către instanțele de fond în urma probatoriului administrat, și temeinicia soluției pronunțate; or, asemenea critici nu pot forma obiectul analizei de nelegalitate la care instanța de recurs este limitată în baza dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Prin ultima critică expusă, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel nu le-a analizat argumentele aduse cu privire la aptitudinea curții de arbitraj de a arbitra doar cauzele date în competența sa, motivat de împrejurarea că prin decizia nr. 67/2019 s-a arătat că decizia de dizolvare a Biroului Politic Local nu poate fi analizată din punct de vedere juridic de curtea de arbitraj. Aceste critici pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deși acesta nu a fost indicat în mod punctual în cuprinsul cererii de recurs, în condițiile în care recurenții încearcă să acrediteze ideea că hotărârea recurată nu este motivată sub acest aspect. Critica nu poate fi primită. Înalta Curte reține că instanța de apel a avut în vedere această critică, însă nu a mai analizat-o, întrucât privește temeinicia cererii de chemare în judecată; or, ambele instanțe de fond nu au mai trecut la judecarea cererii pe fond, deoarece aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă. Cât privește afirmația recurenților că din motivarea deciziei nr. 67/2019 a Curții de Arbitraj N., potrivit căreia "decizia de dizolvare a BPL nu poate fi analizată din punct de vedere juridic de CA", s-ar desprinde concluzia că procedura prealabilă nu este prevăzută de lege, aceasta este lipsită de suport juridic, fiind chiar scoasă din context. Această decizie reprezintă o soluție dată de instanța supremă a partidului, care nu are valoare de izvor de drept și nu este relevantă pentru interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, constatând a fi neîntrunite premisele cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanți. Asupra cererii de renunțare la judecată formulată de intimatul-reclamant I., Înalta Curte reține următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., intimatul-reclamant I. a solicitat să se pronunțe o hotărâre prin care să se ia act de cererea sa de renunțare. Cererea de renunțare a fost comunicată celorlalte părți, conform dovezilor de la dosar, iar acestea nu au exprimat niciun punct de vedere asupra renunțării la judecată, astfel că, în temeiul art. 406 alin. (4) teza I C. proc. civ., această conduită procesuală constituie acord tacit sub acest aspect. Din conținutul cererii de renunțare, care prevede în mod expres temeiul de drept, precum și din împrejurarea că acest reclamant nu a declarat recurs în cauză, Înalta Curte reține că este învestită să se pronunțe asupra renunțării la judecata cererii de chemare în judecată, nefiind vorba despre o renunțare la calea de atac a recursului. Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi. În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., "Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză." Cât privește efectele renunțării, conform dispozițiilor art. 407 alin. (1) C. proc. civ., "Renunțarea la judecată a unuia dintre reclamanți nu este opozabilă celorlalți reclamanți." Astfel, renunțarea la judecată fiind un act individual, în cazul în care există o coparticipare procesuală activă, renunțarea unuia dintre reclamanți nu este opozabilă celorlalți reclamanți, care doresc să continue judecata Prin urmare, cum renunțarea la judecată reprezintă un act procedural de dispoziție permis părților inclusiv în calea de atac extraordinară a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant I. și va dispune, doar parțial, anularea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond în privința acestei părți, urmând ca acestea să își mențină efectele față de ceilalți reclamanți.