ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2289/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 14 iunie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru vătămările corporale ce i-au fost cauzate prin evenimentul rutier produs la 28 septembrie 2014, precum și a daunelor materiale în cuantum de 4.721 RON și 21.959 dolari. Prin cererea completatoare depusă la 2 octombrie 2017, reclamanta a precizat obiectului cererii, în sensul majorării cuantumului pretențiilor pentru daune materiale la suma totală de 12.121 RON pentru tratamentele efectuate în România și de 21.959 dolari pentru îngrijirile medicale primite în SUA, unde partea vătămată are domiciliul permanent. Prin încheierea nr. 11850 din 25 octombrie 2017, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II - a civilă. Prin încheierea nr. 159 din 30 ianuarie 2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare la secția I civilă a Tribunalului Constanța. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la 16 februarie 2018 sub dosar nr. x/2017.

Hotărârile pronunțate în primă instanță de tribunal: Prin sentința civilă nr. 1215 din 14 mai 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis cererea privind pronunțarea unei hotărâri pe baza recunoașterii parțiale a pretențiilor, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul C. și a obligat pe pârâtul să plătească reclamantei suma de 60.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul moral produs prin evenimentul rutier din 28 septembrie 2014. În temeiul art. 436 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus continuarea judecății asupra pretențiilor rămase nerecunoscute. Prin sentința civilă nr. 480 din 21 februarie 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pe pârâtul C.. la plata către reclamanta A. a sumei de 4.551 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 60.000 RON, cu titlu de daune morale. A obligat pe pârâtul C.. la plata către reclamantă a sumei de 40 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă avizare raport medico - legal). Împotriva acestei hotărâri, atât reclamanta A., cât și pârâtul C. au declarat apel.

Decizia pronunțată în apel de curtea de apel: Prin decizia nr. 162/C din 11 decembrie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. și de apelantul-pârât C. împotriva sentinței civile nr. 480 din 21 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 162/C din 11 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, formulând următoarele critici: Instanță de apel, deși a procedat la o corectă stabilire a situației de fapt, a apreciat că o indemnizație de despăgubire în cuantum de minimum 120.000 RON ar reprezenta îmbogățire fără justă cauză. A arătat că oferta amiabilă de despăgubire a intimatului C.., anterior formulării cererii de chemare în judecată, în sumă de 60.000 RON, a avut în vedere exclusiv perioada de 120-140 de zile de îngrijiri medicale, potrivit unicului raport de expertiză medico-legală realizat la nivelului anului 2014. Ulterior, însă, așa cum corect a reținut instanța de apel, în anul 2016 recurenta susține că a realizat un nou raport de expertiză medico legală care a constatat că au fost necesare alte 120-140 de zile de îngrijiri medicale, în plus față de constatările primului raport medico-legal din anul 2014. Așadar, instanța de apel a reținut definitiv un număr total de 240-280 de zile de îngrijiri medicale. Or, dacă se păstrează raționamentul și calculul matematic al intimatului, respectiv dacă la 120-140 de zile de îngrijiri medicale s-a apreciat ca rezonabilă solicitarea de despăgubire în limita sumei de 60.000 RON, rezultă că la dublarea numărului de zile de îngrijiri medicale se impune și dublarea indemnizației de despăgubire, cu respectarea aceluiași raționament/algoritm de calcul a indemnizației. Coerența raționamentului enunțat de intimat și acceptat de instanțele fondului obligă la corelarea indemnizației de despăgubire cu numărul total de zile de îngrijiri medicale în modalitatea explicitată, respectiv la recunoașterea dreptului recurentei-reclamante de a fi indemnizată cu suma de cel puțin120.000 RON. A mai apreciat că instanța de apel a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1381 C. civ. coroborat cu art. 1387 C. civ., având în vedere că la un număr definitiv de zile de îngrijiri medicale dublu a menținut același cuantum al indemnizației de despăgubire, nerealizând astfel o justă și legală reparare a prejudiciului fizic și a suferințelor morale îndurate de reclamantă. Recurenta a menționat că, dacă instanța de apel ar fi apreciat realitatea situației de fapt la justa sa dimensiune, reținând ca repere neechivoce cele două rapoarte medico-legale din anii 2014 și 2016, ar fi concluzionat că suferințele sale au fost întinse pe o perioadă mult mai lungă decât 280 de zile de îngrijiri medicale, ceea ce face rezonabilă solicitarea unei indemnizații de despăgubire în cuantum final de 100.000 euro. Cu atât mai evidentă este greșita aplicare a temeiurilor de drept material cu cât instanța a limitat indemnizația de despăgubire la numai 60.000 RON, în condițiile în care a apreciat întemeiată în fapt susținerea reclamantei potrivit căreia a îndurat traumatisme fizice și umilințe morale pentru o perioadă de 2 ani. În concluzie, a solicitat instanței de recurs să îndrepte această greșită aplicare a dispozițiilor de drept substanțial în sensul acordării unei juste indemnizații, corelată cu situația de fapt definitiv reținută în soluționarea prezentei cauze. În măsura în care se va admite cererea de recurs, a solicitat în principal acordarea unei indemnizări de despăgubire în cuantum de 100.000 euro, iar în subsidiar de minimum 120.000 RON. A apreciat că nu se poate reține că se tinde la o îmbogățire ilicită, speculând suferințele fizice și morale cauzate prin accident. Este reprobabil a susține că 2 ani de suferințe fizice foarte intense, cu numeroase și dificile intervenții chirurgicale, cu permanentă durere fizică intensă, ar putea fi speculate doar pentru obținerea unor foloase materiale. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză: La 18 iunie 2020, în termen legal, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, având în vedere că aspectele evidențiate în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ. și cum în cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică, a apreciat că se impune constatarea nulității recursului. În ceea ce privește daunele morale, a apreciat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale trebuie avut în vedere principiul general de acordare a acestora, respectiv realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul afectiv ce i-a fost cauzat părții prejudiciate și în raport cu prejudiciul adus condițiilor acesteia de viață. A arătat că simplele afirmații ale recurentei în sensul că suma acordată de către instanța de fond este prea mică și în cuantum neîndestulător față de întinderea prejudiciului pe care susține că l-a suferit, nu sunt suficiente pentru a putea determina stabilirea unui cuantum majorat al despăgubirilor. În continuare, a precizat că, dată fiind natura prejudiciului care le generează, în cazul daunelor morale nu există criterii precise pentru determinarea lor. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde. Aceasta presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată care nu se poate rezumă la o valoare medie stabilită jurisprudențial. A mai menționată că recurenta-reclamantă a susținut în mod eronat faptul că a necesitat un număr de 240 zile de îngrijiri medicale, în contradicție totală cu cele două rapoarte de expertiză medico-legală. A concluzionat în sensul că, raportat la întinderea prejudiciului dovedit prin rapoartele de expertiză medico-legală, instanțele anterioare au stabilit de o manieră justă cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantei, astfel că o revizuire a acestuia nu se impune.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 20 mai 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 162/C din 11 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă și a fixat termen la 28 octombrie 2021, în ședință publică, în vederea soluționării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dezvoltate de recurenta vizează faptul ca instanța de apel a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1381 C. civ. coroborat cu art. 1387 C. civ., având în vedere că la un număr definitiv de zile de îngrijiri medicale dublu a menținut același cuantum al indemnizației de despăgubire, nerealizând astfel o justă și legală reparare a prejudiciului fizic și a suferințelor morale îndurate de reclamantă. Or, susține reclamanta dacă, instanța de apel ar fi apreciat realitatea situației de fapt la justa sa dimensiune, reținând ca repere neechivoce cele două rapoarte medico-legale din anii 2014 și 2016, ar fi concluzionat că suferințele sale au fost întinse pe o perioadă mult mai lungă decât 280 de zile de îngrijiri medicale, ceea ce face rezonabilă solicitarea unei indemnizații de despăgubire în cuantum final de 100.000 euro. Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat, de reclamantă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Or, din examinarea hotărârii recurate precum și a susținerilor din cererea de recurs nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material în raport de starea de drept incidentă în cauză. Astfel, susținerile reclamantei în sensul că instanța de apel a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1381 C. civ. coroborat cu art. 1387 C. civ., întrucât instanța de apel la un număr dublu de zile de îngrijiri medicale a menținut același cuantum al indemnizației de despăgubire, nerealizând o justă și legală reparare a prejudiciului fizic și a suferințelor morale îndurate de reclamantă, sunt nefondate în condițiile în care instanța de apel a reținut că, "problema de drept supusă judecății este aceea a corectei raportări a dispozițiilor art. 1381 C. civ. la cazul particular dat de prevederile Ordinului CSA nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, potrivit cărora revine acestui organism - creat pentru acoperirea prejudiciilor de ordin material și moral suferite de victimele accidentelor produse de vehicule rămase neidentificate - sarcina plății despăgubirilor cuvenite,,. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de apel a avut în vedere faptul că ambele documente medico-legale trimit la constatări proprii, distincte sub aspect temporal și de evaluare post-internare și post-operatorie, numărul zilelor de îngrijire medicală recomandat de medicul legist fiind în realitate însumat la 240-280. Or, instanța de apel pornind de la concluzia că victima accidentului rutier a necesitat o perioadă reală de 240-280 de zile pentru recuperare,,(strict raportată la concluziile evaluărilor medico-legale, iar nu și la perioada de timp parcursă între aceste două evaluări"), a avut în vedere și dezlegarea dată cu titlu parțial prin sentința din 14.05.2018, (valoarea finală de 120.000 RON comportând obligarea pârâtului la plata sumei rămase, respectiv de 60.000 RON, pe care C. nu a vrut să o achite benevol așa cum s-a întâmplat cu cea de 60.000 RON pe baza căreia s-a pronunțat soluția parțială). Cum instanța de apel a analizat cauza atât în raport de concluziile celor două constatări medico legale cât și a dispozițiilor art. 1381 coroborat cu art. 1387 C. civ., și, cum daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, ci acordarea lor trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, Înalta Curte reține că susținerile recurentei nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul formulat de reclamanta A., urmează a fi respins ca nefondat. ENTRU ACESTE MOTIVE,