Decizia nr. 2276/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 13/2015 a Tribunalului Giurgiu

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2013, la 22 noiembrie 2013, reclamantul A., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciarul Giurgiu, a chemat în judecată pe pârâții Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România și Directorul Penitenciarului Giurgiu - comisar administrativ B., solicitând să i se acorde cu titlu de daune morale suma de 300.000 RON, având în vedere că pe parcursul executării pedepsei a fost supus la rele tratamente în cadrul sistemului penitenciar.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 13 din 25 februarie 2015, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a respins acțiunea. Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamantul.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 821A din 24 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul.

Cererea de revizuire împotriva hotărârii tribunalului Împotriva sentinței civile nr. 13 din 25 februarie 2015 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, a formulat cerere de revizuire revizuentul A., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 până la 10 inclusiv din C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de instanța de revizuire Prin sentința civilă nr. 226 din 16 decembrie 2019, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a respins revizuirea, ca inadmisibilă. Această din urmă hotărâre a făcut obiect al recursului exercitat de reclamantul A..

Hotărârea pronunțată în recurs de Curtea de Apel Prin decizia civilă nr. 765 din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus următoarele: a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul C. în calitate de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor; a constatat nul recursul declarat de recurentul-revizuent.

Recursul exercitat în cauză Împotriva ultimei decizii pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs revizuentul A..

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Recurentul a exprimat un punct de vedere cu privire la acesta, în sensul că recursul întrunește condițiile impuse de art. 488 și 493 alin. (4) C. proc. civ. pentru admiterea în principiu. Prin rezoluția din 30 iunie 2021 s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 28 octombrie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția inadmisibilității, pe care o va analiza cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului’’, iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din același cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. Coroborând dispozițiile legale mai sus citate, rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în recurs sunt definitive și nu sunt supuse căii de atac a recursului. În speță, decizia civilă nr. 765 din 9 decembrie 2020, obiect al căii de atac pendinte, a fost pronunțată de Curtea de Apel în soluționarea recursului declarat de recurentul revizuent A. împotriva sentinței civile nr. 226/16.12.2019 a Tribunalului Giurgiu. În raport de dispozițiile legale menționate, această decizie este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi supusă cenzurii pe calea unui alt recurs. Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În consecință, pentru argumentele înfățișate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul exercitat în cauză.