Decizia nr. 2165/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Decizia care formează obiectul contestației în anulare Prin decizia nr. 1180 din 26 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis excepția tardivității recursului, invocată de intimatul A.. A respins recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei nr. 166 din 17 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca tardiv formulat. A obligat-o pe recurentă la plata către intimat a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A respins cererea formulată de intimat privind aplicarea sancțiunii amenzii civile. Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, deliberând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției tardivității recursului, invocate de intimat prin întâmpinare, a reținut, în esență, că, potrivit art. 183 alin. (1) din cod, actul de procedură transmis prin poștă produce efectele dorite de parte de la data depunerii, prin scrisoare recomandată, la oficiul poștal, iar nu de la data înregistrării la instanță. În ipoteza transmiterii actului procedural prin scrisoare recomandată, conform art. 2 pct. 11 și pct. 18 din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale, acesta este socotit a fi formulat în termenul legal dacă recipisa oficiului poștal poartă ștampila acestuia, menționând o dată anterioară împlinirii termenului. Instanța a considerat că aceasta este singura dovadă aptă să confere dată certă actului procedural comunicat potrivit art. 183 alin. (3) C. proc. civ. Pentru aceste tipuri de trimiteri poștale, a reținut că O.U.G. nr. 13/2013 prevede, la art. 2 pct. 10, că data depunerii trimiterii poștale este cea la care trimiterea poștală a fost colectată, textul făcând trimitere la dispozițiile art. 183 C. proc. civ. Realizarea comunicării prin scrisoare recomandată presupune prezentarea corespondenței la un ghișeu al Poștei Române, înscrierea trimiterii poștale în registrele oficiului poștal (din care va rezulta numărul de "A.R.", în cazul în care trimiterea se face și cu confirmare de primire) și eliberarea unei dovezi privind depunerea trimiterii poștale. Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că hotărârea recurată a fost pronunțată la 17 septembrie 2020, fiind comunicată contestatoarei la adresa din Cluj Napoca, str. x, jud. Cluj, la 20 octombrie 2020 și, ulterior, conform art. 158 alin. (1) C. proc. civ., la domiciliul procesual ales din Cluj Napoca, str. x, jud. Cluj, la Cabinet de Avocat C., la 16 noiembrie 2020, dată de la care instanța a considerat că a început să curgă termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru formularea recursului. În considerarea dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la 17 decembrie 2020. Cum contestatoarea a ales să transmită cererea de recurs la instanță prin intermediul serviciului poștal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, Înalta Curte a apreciat că, în acest caz, recipisa oficiului poștal reprezintă dovada datei de depunere a actului procedural în termenul imperativ instituit prin lege. Din acest motiv, a reținut că dovada trebuia depusă la dosar, pentru ca instanța să aibă posibilitatea să aprecieze asupra respectării termenului procedural. Instanța a reținut că plicul care a însoțit cererea de recurs, transmis prin serviciul poștal cu scrisoare recomandată, nu conține ștampila oficiului poștal și nici nu este însoțit de recipisa oficiului poștal. În lipsa oricărei mențiuni cu privire la data depunerii cererii de recurs la oficiul poștal și a recipisei eliberate cu ocazia prezentării corespondenței, instanța de recurs a aplicat prevederile de drept comun, potrivit cărora actul procedural primește dată certă prin înregistrarea sa la instanță (aplicarea ștampilei de intrare, conform art. 199 C. proc. civ.). Înalta Curte a reținut că, potrivit dovezii aflate la dosar, cererea de recurs a fost înregistrată la 18 decembrie 2020 pe rolul instanței de apel, dată în raport de care s-a apreciat că recursul a fost formulat cu depășirea termenului legal, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. Susținerea recurentei B., în sensul că cererea de recurs a fost transmisă la 17 decembrie 2020, prin scrisoare recomandată, nu a fost considerată a fi aptă de a proba această împrejurare. Astfel, Înalta Curte a arătat că, deși legiuitorul a recunoscut părților posibilitatea de a comunica actele de procedură în această modalitate, este necesar ca plicul care a însoțit actul procedural să conțină ștampila oficiului poștal sau să fie însoțit de recipisa depunerii la oficiu, prin scrisoare recomandată, la o dată anterioară expirării termenului procedural. În caz contrar, instanța a precizat că se aplică norma generală, potrivit căreia data îndeplinirii actului de procedură este aceea la care acesta a fost înregistrat pe rolul instanței, conform ștampilei de intrare. Instanța a mai reținut că, deși prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția tardivității recursului, contestatoarea nu a făcut dovada transmiterii în termen a cererii de recurs și nici nu a solicitat instanței administrarea unor probatorii în acest sens, ci s-a rezumat să susțină, prin răspunsul la întâmpinare, că recursul a fost promovat la 17 decembrie 2020, iar nu la 18 decembrie 2020, prin raportare la prevederile art. 183 alin. (1) C. proc. civ., fiind transmis prin scrisoare recomandată la Curtea de Apel Cluj.

Contestația în anulare Împotriva deciziei nr. 1180 din 26 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat, în termenul prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestație în anulare contestatoarea B.. În dezvoltarea motivelor cererii, întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că în mod eronat instanța de recurs a reținut că nu a combătut, prin niciun mijloc de probă, excepția tardivității recursului invocată de intimatul A. prin întâmpinare. Contestatoarea a arătat că prin răspunsul la întâmpinare formulat în recurs, a precizat că recursul a fost promovat la 17 decembrie 2020, iar nu la 18 decembrie 2020, fiind respectate dispozițiile art. 183 alin. (1) C. proc. civ., memoriul de recurs fiind expediat, prin scrisoare recomandată, la Curtea de Apel Cluj. Raportându-se la prevederile art. 172 C. proc. civ., invocate de intimat, contestatoarea a menționat că acestea nu au relevanță asupra datei formulării recursului, întrucât, în calea de atac a recursului nu s-a schimbat locul de comunicare a actelor de procedură, iar cele care îi erau destinate au fost transmise, în mod greșit, la domiciliul părții adverse, iar nu la domiciliul său ales. Contestatoarea a susținut că, în condițiile în care prevederile O.U.G. nr. 13/2013 stipulează că pe plicul cu care a fost expediată cererea de recurs la instanță se aplică o ștampilă de către oficiul poștal, nu se poate considera că se impunea realizarea unei dovezi suplimentare în acest sens. A menționat că a avut percepția îndreptățită că plicul cu care a transmis cererea de recurs a conținut date poștale conforme. A apreciat că lipsa de pe plic a ștampilei oficiului poștal care să poarte data de transmitere a cererii de recurs nu reprezintă o "împrejurare verificabilă" de către expeditor sau un aspect care să fie avut în vedere, în mod obiectiv, de către intimat la formularea excepției tardivității, asupra căruia contestatoarea să formuleze concluzii. Invocând dispozițiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. a susținut că, în raport de argumentele instanței asupra excepției tardivității și de faptul că viciile de comunicare ale cererii de recurs nu îi sunt imputabile, contestatoarea a afirmat că se impunea ca instanța de recurs să îi solicite expres să depună dovezi cu privire la faptul că trimiterea poștală s-a efectuat la 17 decembrie 2020 ori să îi aducă la cunoștință că plicul nu poartă data trimiterii. Însă, în mod greșit instanța de recurs a admis excepția tardivității, imputându-i că nu a realizat dovezi cu privire la data expedierii cererii de recurs. A susținut că Înalta Curte a săvârșit o eroare materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât s-a raportat la data de înregistrare a cererii de recurs pe rolul Curții de Apel Cluj, 18 decembrie 2020. Or, factura nr. x, aferentă trimiterii poștale prin scrisoare recomandată, datează din 17 decembrie 2020. În subsidiar, contestatoarea a solicitat ca, în cazul în care se va aprecia că nu poate fi reținută ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., să se constatate incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din cod, în raport de faptul că instanța de recurs a respins în întregime recursului, ca tardiv declarat, omițând să cerceteze motivele de casare invocate.

Înregistrarea contestației în anulare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 16 august 2021, sub nr. x/2021.

Întâmpinarea La 8 septembrie 2021, în termenul legal, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., pe care contestatoarea le-a apreciat ca fiind incidente, Înalta Curte constată următoarele: Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când "dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale". În sensul acestor dispoziții legale, noțiunea "greșeală materială" vizează o greșeală de ordin procedural, săvârșită de instanța de recurs, care a avut ca și consecință pronunțarea unei soluții eronate ce a rezultat din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale cauzei. Prin reglementarea acestui motiv de contestație în anulare, legiuitorul a urmărit îndreptarea unor erori materiale săvârșite în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (respingerea recursului, ca tardiv declarat, anularea recursului, ca netimbrat ori ca fiind declarat de o persoană fără calitate de reprezentant etc.), pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului. Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, noțiunea "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, deoarece, în procedura contestației în anulare nu pot fi valorificate greșeli de judecată, constând în aprecierea probelor, interpretarea faptelor, a unor dispoziții legale sau rezolvarea unui incident procedural. În speță, prin decizia nr. 1180 din 26 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis excepția tardivității recursului invocată de intimatul A. și a respins recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei nr. 166 din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca tardiv declarat. Deși, aparent, ipoteza dedusă spre judecată poate fi subsumată art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în realitate aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile, soluția pronunțată asupra excepției de tardivitate a recursului fiind corectă. Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu există temeiuri care să determine anularea hotărârii atacate cu contestație în anulare. Astfel, cererea de recurs formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 166 din 17 decembrie 2020 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă la 18 decembrie 2020, conform mențiunii aplicate pe cerere de registratura instanței. Potrivit dovezilor de comunicare aflate în dosarul Curții de Apel Cluj, hotărârea recurată a fost comunicată contestatoarei, la solicitarea acesteia, la 16 noiembrie 2021, la domiciliul procesual ales, conform art. 158 alin. (1) C. proc. civ., comunicare în raport de care instanța de recurs a stabilit că urmează a fi calculat termenul de declarare a recursului. Deși nu poate fi contestată susținerea petentei în sensul că cererea de recurs a fost expediată la curtea de apel prin intermediul serviciilor poștale, Înalta Curte observă că plicul ce a însoțit memoriul de recurs nu poartă vreo mențiune cu privire la data depunerii. În ceea ce privește actele de procedură prezentate la oficiul poștal, art. 183 alin. (1) C. proc. civ. prevede că acestea vor fi socotite ca fiind făcute în termen doar dacă au fost depuse înăuntrul termenului prevăzut de lege, prin scrisoare recomandată, la oficiul poștal. În sensul normei, recipisa oficiului poștal și mențiunea datei de primire a actului procedural servesc drept dovadă a datei de depunere de către partea interesată În lipsa mențiunii datei de expediere, Înalta Curte constată că termenul înăuntrul căruia a fost formulat actul de procedură a început că curgă de la data aplicată de instanța de apel pe memoriul de recurs, acesta fiind momentul în care înscrisul a primit data certă prevăzută de normele de drept procesual civil pentru legala sesizare a instanței (art. 192 alin. (2) C. proc. civ. - "Procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță, în condițiile legii"), data înscrisurilor sub semnătură privată devenind opozabilă altor persoane numai din ziua în care a devenit certă, respectiv din "ziua în care au fost înfățișate la o autoritate sau instituție publică, făcându-se despre aceasta mențiune pe înscrisuri" (art. 278 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.). Astfel, se constată că instanța de recurs nu a săvârșit o eroare materială cu ocazia verificării termenului de formulare a recursului, data sesizării instanței fiind analizată în raport de circumstanțele concrete ale speței și de dispozițiile legale incidente. Înalta Curte nu va primi susținerea contestatoarei referitoare la faptul că instanța nu i-a acordat posibilitatea de a aduce dovezi suplimentare prin care să ateste depunerea recursului în termen, întrucât, prin comunicarea întâmpinării, aceasta a fost înștiințată despre invocarea de către intimat a excepției de tardivitate a căii de atac, însă nu a întreprins vreun demers în a dovedi contrariul, limitându-se la a afirma că a depus recursul la 17 decembrie 2020. Pentru același motiv, Înalta Curte consideră că este nejustificată critica petentei cu privire la faptul că instanța nu a efectuat verificări ale termenului de depunere a cererii de recurs. Astfel, se cuvine a se aminti că sarcina probei revine întotdeauna celui care face o susținere în fața instanței (art. 249 C. proc. civ.), iar simpla invocare de către contestatoare a faptului că a depus recursul la 17 decembrie 2021 nu a fost suficientă pentru a face dovada declarării căii de atac în termenul legal. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., criticile contestatoarei referitoare la modalitatea de soluționare a excepției de tardivitate a recursului vizând mai curând aplicarea dispozițiilor procedurale de către instanța de recurs, decât erori materiale rezultate din neobservarea unor elemente formale ale căii de atac, ce ar fi putut determina pronunțarea unei soluții greșite. Această cenzurare a judecății realizate de instanța de recurs este incompatibilă cu motivele reglementate de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare. Înalta Curte nu poate reține nici aplicarea motivului de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât, în raport de soluția pronunțată asupra excepției de procedură, peremptorii și absolute a tardivității, examinate cu prioritate conform art. 248 alin. (1) din cod, era inutilă examinarea motivelor de recurs. Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare, urmând ca, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să o oblige pe contestatoarea aflată în culpă procesuală, la plata sumei de 400 RON către intimatul A., reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezii privind efectuarea acestora, constând în chitanța nr. 1 din 30 august 2021, emisă de Cabinet de Avocat D..