Decizia nr. 2161/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 173/2020 a Judecătoriei Dej

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Dej la 29 octombrie 2019, reclamantul Municipiul Dej, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Parohia Reformată Dej, obligarea acesteia la plata actualizată a sumei de 299.316,57 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile efectuate la imobilul situat în Dej, Piața Bobâlna, denumit "Galerie de Artă", înscris în CF nr. x Dej nr. top. x, cu cheltuieli de judecată. În drept, a invocat dispozițiile art. 5 alin. (4) din O.G. nr. 94/2000, ale art. 1345-1348 C. civ. și ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Dej și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Hotărârea Judecătoriei Dej Prin sentința civilă nr. 173 din 3 martie 2020, Judecătoria Dej a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Parohia Reformată Dej și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la 12 martie 2020, sub același număr.

Hotărârea Tribunalului Cluj Prin sentința nr. 591 din 25 noiembrie 2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta Parohia Reformată Dej. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Dej, prin primar, în contradictoriu cu pârâta Parohia Reformată Dej, obligând-o pe aceasta la plata către reclamant a sumei de 299.316,57 RON, actualizate, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile efectuate la imobilul situat în Dej, Piața Bobâlna, denumit "Galerie de Artă", înscris în CF nr. x Dej, nr. top x. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 6.598 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea Curții de Apel Cluj Prin decizia nr. 97 din 14 aprilie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul declarat de pârâta Parohia Reformată Dej împotriva sentinței nr. 591 din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, în întregime, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Municipiul Dej, prin primar. A înlăturat din sentință dispoziția referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 6.598 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată. A păstrat dispoziția din sentința apelată referitoare la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune. L-a obligat pe intimatul Municipiul Dej, prin primar, să plătească apelantei suma de 7.299,08 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și în fond.

Recursul Împotriva deciziei nr. 97 din 14 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs reclamantul Municipiul Dej, prin primar, în termenul legal. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1345-1348 C. civ. și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste texte de lege cu privire la îmbogățirea fără justă cauză. A menționat, că în anul 2015 a considerat că se impune să efectueze lucrări structurale la imobil, care au necesitat resurse financiare suplimentare față de cele de întreținere uzuală, proiectul fiind întocmit de S.C. A. S.R.L.. În urma lucrărilor executate, au fost încheiate procese-verbale de recepție în care a fost consemnată valoarea totală a lucrărilor și faptul că acestea corespundeau standardelor de calitate. Acest aspect a fost menționat și în protocolul de predare-primire nr. x din 11 septembrie 2019 încheiat de părți. Cum intimata va beneficia de lucrările efectuate la imobil de recurent, fără să fi avut vreo contribuție financiară la executarea acestora, a susținut că sunt îndeplinite condițiile pentru ca îmbogățirea fără justă cauză să dea naștere raportului juridic de obligații, iar acțiunea în restituire a sumei solicitate să fie admisă. Recurentul a arătat că există o mărire a patrimoniului intimatei, cu suma de 299.316,57 RON, respectiv, o micșorare a patrimoniului său cu aceeași sumă, ambele fiind efectul unei cauze unice.

Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 28 iunie 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Prin rezoluția completului din 30 iunie 2021, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termenul legal de 30 de zile de la primire. 7. Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare Prin întâmpinarea depusă la 9 iulie 2021, în termenul legal, intimata a solicitat anularea recursului, ca netimbrat, invocând și excepția nulității acestuia din perspectiva neîncadrării criticilor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare. Prin rezoluția din 21 iulie 2021, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, la 21 octombrie 2021, în condițiile prevăzute de art. 490 alin. (2) coroborat ce art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ. 8. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând recursul din perspectiva dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurentul invocă, în recurs, interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1345-1348 C. civ., de către instanța de apel, derivată din modalitatea de soluționare a problemei referitoare la întrunirea condițiilor de îmbogățire fără justă cauză, curtea reținând că lucrările a căror contravaloare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată intră în categoria celor care nu reprezintă, în înțelesul legii, adăugiri ale imobilului supus retrocedării. Raportând aceste statuări la situația juridică existentă în cauză și exercitând controlul de legalitate asupra deciziei recurate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se constată a fi incident conform criticilor invocate, Înalta Curte reține că dezlegările instanței de apel asupra chestiunii deduse judecății sunt conforme cu dispozițiile legale în materie. Pornind de la reglementarea conținută de art. 1345 C. civ., care obligă la restituire pe "Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia (…), în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri", Înalta Curte constată că art. 1346 din același cod stabilește condițiile în care îmbogățirea este considerată a fi justificată, anume când aceasta rezultă, lit. a) din executarea unei obligații valabile, lit. b) din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit și, lit. c), dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a gratifica. Reiese, astfel că, pentru a fi îndeplinite condițiile juridice pentru promovarea acțiunii în restituire se impune ca îmbogățirea și, deopotrivă, însărăcirea să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice. În cauză, imobilul asupra căruia poartă litigiul, la care au fost efectuate lucrările pentru care recurentul a solicitat contravaloarea acestora, face parte din categoria celor prevăzute de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în sensul că, potrivit situației de fapt expuse de părți și necontestate de niciuna dintre acestea, a fost preluat abuziv de către stat în baza contractului de donație nr. x/1964, intrând în domeniului public al Municipiului Dej în perioada 2001-2019 și, ulterior, în domeniului privat al acestuia, prin HCL nr. 91/2019, până la încheierea protocolului de predare-primire nr. x din 11 septembrie 2019, când a fost trecut în proprietatea și posesia intimatei în baza O.U.G. nr. 94/2000. Conform situației de fapt a imobilului, relevate de înscrisurile depuse în probațiune în etapele procesuale anterioare și reținute de instanțele de fond și apel în considerentele hotărârilor pronunțate, necontestate, în anul 2015, imobilul a fost supus unor lucrări de reabilitare, fațadizare și de schimbare a tâmplăriei, lucrări efectuate asupra bunului în perioada în care acesta se afla în domeniul public al reclamantului. În privința acestor lucrări, dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, act normativ care a stat la baza retrocedării bunului către intimată, prevăd că "Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea". Observând aceste prevederi legale, raportat la situația de fapt dedusă judecății (care nu mai poate face obiectul cenzurii în faza procesuală a recursului), Înalta Curte constată că lucrările efectuate de recurent sunt excluse prin lege de a fi preluate cu plată de către intimată, nefiind considerate adăugiri ale imobilului supus retrocedării. În această situație, intimata are dreptul la restituirea bunului în starea avută ulterior efectuării lucrărilor de consolidare de către recurent. Prin urmare, nu poate fi reținută o îmbogățire fără justă cauză a patrimoniului intimatei în detrimentului celui al recurentului, cu atât mai mult cu cât acesta a executat lucrările în virtutea calității sale de proprietar asupra imobilului, deținute la momentul desfășurării activității de reabilitare. Această obligație rezidă, astfel cum corect a constatat curtea de apel, din lege (art. 1378 C. civ. și art. 1 alin. (1) și art. 4 lit. a) și c) din Legea nr. 153/2011), proprietarii de edificii trebuind să realizeze lucrările de reparație și de intervenție pentru reabilitarea structural-arhitecturală a imobilelor, iar intimata fiind îndreptățită să primească bunul cu îmbunătățirile permise de O.U.G. nr. 94/2000. În raport de aceste considerente, nu se poate reține existența unei fapte juridice ilicite generatoare a unei obligații de plată în sarcina intimatei. Pentru motivele expuse, Înalta Curte, reținând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) din acest act normativ, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Dej, prin primar, împotriva deciziei nr. 97 din 14 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe recurentul-reclamant Municipiul Dej, prin primar, la plata către intimata-pârâtă Parohia Reformată Dej, a sumei de 2.760 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanțele seria x nr. x din 30 iulie 2021 și nr. 141 din 20 octombrie 2021, emise de Cabinet de Avocat B..