ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1332/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj în data de 31 octombrie 2019, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primarul Municipiului Dej și Municipiul Dej, a solicitat să se constate încălcarea dreptului la integritatea sa psihică atât în nume propriu, cât și în calitate de moștenitor al defunctei B., prin adoptarea unor reforme succesive și ineficace cu consecința nesoluționării efective a notificării în decurs de 20 de ani, solicitându-se și obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 500.000 Euro în temeiul răspunderii civile delictuale.

Prin sentința civilă nr. 149 din 19.03.2020 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2019, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului Dej și Municipiul Dej, și în consecință: s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Dej și Municipiul Dej, ca fiind formulată împotriva unor pârâți fără calitate procesuală pasivă; s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul A. având ca obiect răspundere civilă delictuală.

Prin decizia civilă nr. 205A din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a admis excepția lipsei de interes în declararea apelului incident de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, invocată din oficiu; s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul A., precum și apelul incident declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 149 din 19.03.2020 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Primarul Municipiului Dej; a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată pentru pretențiile aferente perioadei 09.08.2001 - 07.07.2008, a fost menținută, în rest, sentința atacată și a fost respins apelul incident declarat în nume propriu de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin cererea de recurs, pârâtul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea, în parte, a deciziei atacate și admiterea apelului incident formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul schimbării, în parte, a sentinței apelate, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

A arătat că instanța de apel a încălcat normele de drept material în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A considerat că lipsa calității sale procesuale pasive rezultă din dispozițiile art. 223 alin. (1) C. proc. civ.. În raport de motivele de fapt ale acțiunii, prin care se invocă procedurile specifice de restituire a imobilelor, stabilirea calității de parte a Primarului municipiului Dej trebuia să conducă la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta putând răspunde doar în subsidiar.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia, potrivit următoarelor considerente:

Prealabil, se impune precizarea că, deși recurentul-pârât se prevalează de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât se critică modalitatea de aplicare a normelor de drept procesual referitoare la calitatea procesuală pasivă.

Prin demersul judiciar pendinte reclamantul a solicitat atât în nume propriu, cât și în calitate de moștenitor al defunctei B., repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat de ineficiența procedurilor legislative reparatorii adoptate de Statul Român.

Menținând soluția primei instanțe, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, instanța de apel a constatat că fapta ilicită de care se prevalează reclamantul în cauză este imputată, începând cu data emiterii Dispoziției nr. 320/2011, acestui pârât și constă în adoptarea unor proceduri legislative ineficiente care au determinat nesoluționarea efectivă până în prezent a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001. Ca atare, câtă vreme fapta ilicită este imputată Statului Român, acesta trebuie să aibă calitatea de pârât în cauză, indiferent de temeinicia acțiunii.

Din motivele acțiunii rezultă că pretenția de despăgubiri și deci, cauza acțiunii reclamantului, este dată de durata nerezonabilă a procedurilor, arătând că "culpa statului se materializează în ineficacitatea sistemului de restituire, precum și în întârzierea înregistrată în procedura de plată a despăgubirilor, denaturând astfel principiul restituirii proprietăților confiscate în mod abuziv".

Totodată, reclamantul a arătat în mod expres că înțelege să se îndrepte cu acțiune împotriva statului, autor al faptei ilicite, care "a schimbat în mod repetat procedurile de retrocedare stabilite prin diferitele legi, generând dificultăți ireparabile".

Prin urmare, motivele acțiunii, care dau în concret cauza juridică a acesteia, indiferent de temeiul juridic indicat de parte, care poate fi eronat (dar susceptibil de încadrare și calificare corectă de către instanță, conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ.), demonstrează că ceea ce s-a pretins a fost angajarea răspunderii statului pentru săvârșirea unei fapte ilicite, respectiv "exces de putere" constând în schimbarea repetată a procedurilor de retrocedare sau într-o activitate normativă excesivă. Or, aceasta este o răspundere directă și obiectivă, independentă de vreo formă de vinovăție, derivată din calitatea acestuia de semnatar al Convenției europene - care a presupus, ca urmare a Hotărârii pilot C., adoptarea unei noi legislații reparatorii, obligație instituită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Rezultă că ceea ce s-a urmărit prin promovarea acțiunii nu a fost angajarea unei răspunderi civile delictuale de drept comun - pentru a se pune problema verificării în persoana pârâtului a tuturor condițiilor generale ale răspunderii delictuale, referitoare la prejudiciu, faptă ilicită și prejudiciabilă, vinovăție - pentru ca în continuare, să se pună problema caracterului subsidiar al acestei răspunderi, astfel cum susține recurentul.

În realitate, îndreptând acțiunea împotriva statului și indicând ca temei de drept și dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, reclamantul a tins la angajarea răspunderii civile delictuale, obiective, independente de orice vinovăție a statului, în calitatea acestuia de semnatar al Convenției europene, căruia îi incumbă și riscul de activitate a entităților învestite cu soluționarea cererilor de restituire a imobilelor, și de garant al respectării drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor.

Acest fundament al acțiunii justifică, neîndoielnic, poziția procesuală a pârâtului, a cărui răspundere, în acest context, nu este una subsidiară care să devină așadar activă, după angajarea răspunderii "organelor, autorităților și instituțiilor publice", astfel cum reglementează art. 224 alin. (1) C. civ.

De aceea, astfel cum s-a arătat, în speță nu se punea problema stabilirii răspunderii prioritare a altor organe, instituții sau autorități, pentru ca în funcție de această dezlegare să se aprecieze dacă poate fi angajată sau nu o răspundere subsidiară a statului, aspecte care să fie relevante în determinarea cadrului procesual pasiv.

Astfel fiind, nu era vorba de existența sau verificarea vreunei subsidiarități a răspunderii statului în raport cu alte entități cu atribuții în domeniu, astfel cum susține recurentul, pentru a se pune problema lipsei calității sale procesuale.

Așadar, în speță nu se poate reține o încălcare a principiului disponibilității, urmare a deciziei pronunțate, deoarece Curtea a reținut calitatea procesuală pasivă în persoana chemată în judecată în calitate de pârât, de către reclamant, neexistând nicio diferență, din punct de vedere juridic, între Ministerul Finanțelor Publice, care, potrivit legii, acționează în numele statului în acest tip de acțiuni și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a dispune respingerea, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a recursului declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva deciziei nr. 205A din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.