ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 118/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, Societatea Națională a Sării S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Dej (Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Dej), ca în urma probelor administrate, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei totale de 227.684,08 RON reprezentând prejudiciu produs societății constatat prin Raportul de control al Camerei de Conturi Dej nr. 3774 din 5 aprilie 2016. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345-1348 C. civ.

Sentința tribunalului Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 515 din 24 octombrie 2019, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. A respins acțiunea reclamantei împotriva UAT Municipiul Dej și Primăria municipiului Dej, ca prescrisă față de prima pârâtă și ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și capacitate de folosință față de a doua pârâtă.

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia nr. 90/A din 30 iunie 2020, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului,.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Societatea Națională a Sării S.A., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, anularea hotărârii instanței de apel, respingerea excepției prescripției, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii. A criticat hotărârea instanței de apel pentru interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2537-2538 C. civ. A apreciat că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, conform prevederilor art. 2523 C. civ., este data înregistrării Raportului de Control nr. x/5 aprilie 2016, emis de Camera de Conturi Cluj, având în vedere ca auditorii respectivi au constatat ca Sucursala Salina Ocna Dej (dezmembrământ al Societății Naționale a Sării SA) a livrat, cu titlu gratuit, către UATM Dej un sortiment de sare care nu există în nomenclatorul de produse și pentru care sucursala trebuia să factureze și să încaseze contravaloarea mărfurilor livrate. A arătat că livrarea s-a efectuat în baza comenzilor pentru "sare dezăpezire" solicitate de către UATM Dej, care au fost aprobate de directorul de sucursală. În avizele de însoțire a mărfii denumirea produsului este de sare industrială vrac pentru drumuri (deșeu), acestea având anexate tichete de cântar, fie pentru sare deșeu ori sare industrială vrac pentru dezăpezire. Ca urmare, Camera de Conturi Cluj a concluzionat că "entitatea nu avea cum să livreze sare deșeu (produse reziduale), produsele livrate fiind sare industrială vrac pentru dezăpezire". Astfel, valoarea lucrărilor realizate și nefacturate către UATM Dej este de 227.684 RON. Recurenta a mai arătat că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut că adresa emisă de Primăria municipiului Dej nu poate fi socotită drept o recunoaștere care să întrerupă cursul termenului de prescripție în sensul dispozițiilor art. 2537 pct. l C. civ., întrucât nu cuprinde în sine o recunoaștere a debitului pretins prin cererea de chemare în judecată. S-a mai precizat că Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Dej, prin adresa din 14 aprilie 2016 a recunoscut că "Primăria municipiului Dej a primit cantitățile de sare menționate în adresa înaintată spre primărie, cu specificația că pe documentele care însoțesc marfa a fost evidențiată calitatea materialului livrat, respectiv "sare deșeu, fără valoare, fără plată". Măsura nr. 5 din decizia Camerei de Conturi Cluj nr. 14/2016 a fost contestată în instanța de Sucursala Salina Ocna Dej, iar prin sentința nr. 872/2017 s-a păstrat ca temeinică și legală măsura dispusă de auditorii Camerei de Conturi Cluj. Prin decizia nr. 3997/2017, instanța a respins, în întregime, cererea de chemare în judecată formulată de Sucursala Salina Ocna Dej, stabilind că sucursala a livrat către UATM Dej sare industrială vrac pentru deszăpezire și nu produse reziduale, respectiv deșeuri. Pe cale de consecință, UATM Dej trebuia să plătească contravaloarea mărfurilor livrate de sucursală, valoarea mărfurilor livrate fiind de 227.684,08 RON. Prin neplata acestei sume s-a produs un prejudiciu sucursalei care trebuie recuperat de la persoana responsabilă, în speță UATM Dej. Recurenta a concluzionat că adresa nr. x/2016, emisă de Municipiul Dej a întrerupt termenul de prescripție, iar potrivit dispozițiilor art. 2541 alin. (1)-(3) C. civ. a început sa curgă un nou termen de prescripție.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată de intimata - pârâtă Primăria municipiului Dej s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, respectiv anularea căii de atac și menținerea hotărârii instanței de apel, ca legală și temeinică. S-a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că recurenta nu a adus niciun motiv nou de care să nu se fi folosit în primă instanță și să nu fi fost invocat în apel, prin urmare, criticile formulate neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în opinia intimatei, se impune constatarea nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod. A considerat, totodată, că instanța a aplicat corect prevederile art. 2517 și 2528 C. civ. cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. A apreciat, cu privire la momentul când Salina Ocna Dej a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, că acesta este reprezentat de momentul întocmirii avizelor, întrucât atunci se putea constata reducerea patrimoniului ceea ce nu s-a întâmplat deoarece "sarea deșeu" nu este contabilizată și nu este plus valoare conform declarațiilor conducerii Salinei Ocna Dej. Împrejurarea că în baza unui control al Curții de Conturi, s-a observat că "sarea deșeu" nu a fost contabilizată este, potrivit intimatei, lipsită de relevanță în privința cursului prescripției, întrucât Curtea de Conturi este un terț față de raportul juridic stabilit între reclamantă și pârâtă, iar actele încheiate de acest terț nu pot afecta cursul prescripției. A apreciat, în consecință, că nu este îndeplinită condiția elementară pentru îmbogățirea fără justă cauză deoarece nu există o mărire a patrimoniului UATM Dej și nici o sărăcire a patrimoniului Salinei Ocna Dej, ceea ce face ca cererea de chemare în judecată să nu aibă obiect. A mai arătat că, atât instanța de fond cât și cea de apel, au apreciat că momentul de la care curge termenul de prescripție în cauză este cel al livrării mărfii, neavând relevanță faptul că în baza unui contract/acord părțile au stabilit că marfa livrată are valoare zero, întrucât valoarea sau lipsa de valoare a mărfii nu constituie un criteriu prevăzut de lege pentru a marca începutul curgerii prescripției. A considerat, cu privire la cea de-a două critică de recurs, că nici aceasta nu poate fi încadrată ca fiind un motiv de nelegalitate a deciziei atacate, deoarece adresa cu nr. 9443/2016 nu poate fi socotită drept o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, întrucât nu conține niciun element sau vreo sumă de bani, așa cum stipulează dispozițiile art. 2537-2538 C. civ. A concluzionat că, prin adresa în cauză, s-a contestat valoarea sării deșeu și, în consecință, în mod clar și neechivoc, s-a contestat îndreptățirea reclamantei la încasarea vreunei sume de bani în contul cantității de sare livrată, astfel încât, atât prima instanță, cât și instanța de apel au dat o interpretare corectă dispozițiilor art. 2537-2537 C. civ., precum și actului invocat ca fiind o recunoaștere a pretențiilor reclamantei. Recurenta - reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 8 septembrie 2020, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare. S-a dispus, totodată, emiterea unei adrese către recurentă cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată. Prin adresa aflată la dosarului de recurs, recurenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Prin rezoluția din 24 noiembrie 2020, în baza art. 490 coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., s-a stabilit termen de judecată, cu citare părți, în ședință publică la 27 ianuarie 2021. II. Considerentele Înaltei Curți Recursul este nul, în considerarea argumentelor ce succed: Se constată imposibilitatea încadrării aspectelor deduse judecății în criticile de nelegalitate subsumabile dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. fiind incidentă, ca atare, sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din cod. Art. 489 C. proc. civ. stipulează în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cauzelor de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod, care la alin. (1) pct. 1-8 enumeră limitativ motivele de nelegalitate pentru care se poate solicita casarea unor hotărâri. În speța dedusă judecății, se constată că motivele recursului nu pot fi încadrate în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., în condițiile în care, recurenta, fără a critica în vreun fel soluția instanței de apel, s-a limitat a reitera motivele de apel care deja și-au găsit o rezolvare jurisdicțională. Se reține, în aceste condiții, că recurenta nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. și prin care să arate în ce mod, concret, este eronat raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor legale, care trebuie interpretate, atât în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia dintre cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ la art. 488 C. proc. civ., cât și a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la reiterarea motivelor de apel, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor imputate instanței, o minimă argumentare a criticii în fapt și drept, precum și indicarea raționamentelor pe care se bazează. În cauză însă prin reiterarea în totalitate a motivelor de apel recurenta a ignorat judecata în fața instanței de apel, în condițiile în care eventualele critici ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel. Ignorând astfel faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurenta nu a criticat această hotărâre, motivele de recurs fiind identice cu cele din apel. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare. Ca atare, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va constata nulitatea căii de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.