Decizia nr. 2157/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la 1 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la emiterea unei decizii prin care să îndrepte eroarea materială/omisiunea din cuprinsul deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003 emise de pârâta S.C. B. S.R.L., în sensul de a se menționa că se restituie reclamantului și cota de 5/12 din apartamentul nr. x (nr. cad. x, înscris în cf x Brașov provenit din cf vechi x, sub nr. top x), situat în Brașov, str. x, care nu a fost înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995; în caz de refuz al pârâților, a solicitat ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român și excepția tardivității. Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, invocând excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 293 din 23 aprilie 2004 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1248 din 16 decembrie 2004 a Curții de Apel Brașov și decizia nr. 2311 din 14 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003 emisă în procedura Legii nr. 10/2001. La 29 martie 2019, Municipiul Brașov, prin primar, a formulat cerere de intervenție accesorie, în sprijinul pârâtei S.C. B. S.R.L., care nu a fost pusă în discuția părților în raport de stadiul procedurii urmate în cauză (s-au discutat, prealabil acestei cereri, excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare și calificarea naturii juridice a cererii de chemare în judecată).

Primul ciclu procesual Hotărârea Tribunalului Brașov Prin sentința nr. 181 din 26 iulie 2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția tardivității formulării contestației, invocată de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și S.C. B. S.R.L. prin întâmpinare, și a respins, ca tardivă, contestația formulată de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003 emise de pârâta S.C. B. S.R.L.. Hotărârea Curții de Apel Brașov Prin decizia nr. 1551 din 11 noiembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 181 din 26 iulie 2019 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a anulat-o, trimițând cauza, spre rejudecare.

Al doilea ciclu procesual Prin sentința nr. 141 din 22 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, și S.C. B. S.R.L.. Prin decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 141 din 22 septembrie 2020 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția civilă.

Recursul Împotriva deciziei nr. 17 din 21 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs reclamantul A.. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că instanța de apel a apreciat greșit că cererea sa, referitoare la restituirea apartamentului nr. x, nu a fost soluționată și, totodată, că nu se poate reține că aceasta ar fi fost implicit admisă, chiar dacă s-a constatat îndeplinirea condițiilor de restituire în natură pentru apartamentele aflate într-o situație similară, fiind vorba, în acest caz, de o omisiune în soluționarea cererii. Recurentul a afirmat că aceste argumente contrazic considerentel Recurentul a mai arătat că decizia recurată este criticabilă nu doar pentru că instanța de apel a soluționat, într-o manieră greșită, acțiunea în constatare, dar și pentru că la adoptarea acestei soluții a încălcat dispozițiile de drept material ale legii speciale pentru reglementarea situației juridice a imobilelor preluate abuziv în timpul regimului comunist, prin extinderea prevederilor acesteia dincolo de cazurile la care se aplică, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Concret, a învederat că, prin decizia nr. 267 din 23 decembrie 2003, intimata S.C. B. S.R.L., în calitate de unitate deținătoare, i-a reconstituit dreptul de proprietate asupra cotei ideale și abstracte de 5/12 din imobilul situat în Brașov, str. x, jud. Brașov, cu excepția părții înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași. Fiind nemulțumit de maniera de soluționare a cererii de restituire, recurentul a formulat, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, contestație împotriva dispozițiilor din cuprinsul deciziei emise de intimată cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a părții din imobil formată din apartamentele care fuseseră vândute în baza Legii nr. 112/1995. De altfel, în opinia sa, nu avea la dispoziție nicio cale de atac împotriva soluției din decizie prin care au fost admise cererile sale, în sensul restituirii în natură și a părții din imobil care nu fusese înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995, neavând deschisă nici vreo procedură de îndreptare a erorilor materiale. Faptul că apartamentul nr. x nu a fost menționat alături de cele pentru care cererea de restituire a fost admisă reprezintă o omisiune vădită ce nu poate afecta fondul dreptului de proprietate care i-a fost recunoscut inclusiv asupra acestui apartament. A arătat că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de către pârâtă, act normativ cu caracter special, derogatoriu de la prevederile dreptului comun, reglementează calea de atac pe care persoana îndreptățită o poate formula împotriva dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură. Recurentul a exercitat această cale de atac, contestând soluția de respingere a cererii de restituire în natură a părții din imobil care a format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995. Întrucât dispozițiile Legii nr. 10/2001 - care constituie temeiul de drept material al cererii de chemare în judecată - reglementau doar posibilitatea atacării deciziei sau dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat, recurentul a opinat că această cale de atac reprezintă singura acțiune în realizare prevăzută de normele legii speciale. Ca atare, în mod greșit a reținut instanța de apel că, prin acțiunea dedusă judecății, recurentul urmărește completarea deciziei emise de S.C. B. S.R.L. în procedura specială a Legii nr. 10/2001. Or, nu acesta este scopul demersului judiciar, ci conferirea unei interpertări corecte, astfel cum s-a dat prin sentința civilă nr. 293 din 23 aprilie 2004 a Tribunalului Brașov. Altfel spus, deși decizia emisă în procedura Legii nr. 10/2001 confirmă calitatea de persoană îndreptățită a recurentului și dreptul său de proprietate asupra părții din imobil ce nu a fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995, în care se include și apartamentul nr. x, intimata S.C. B. S.R.L. refuză să-i recunoască dreptul, aducându-i grave prejudicii, iar instanțele de fond, prin hotărârile pronunțate girează această conduită.

Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 mai 2021, sub nr. x/2019*, fiind repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Prin rezoluția completului din 19 mai 2021 s-a dispus comunicarea către intimați a cererii de recurs, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare. 6. Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare La 8 iunie 2021, în termenul legal, Municipiul Brașov, prin primar, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul a depus răspuns la această întâmpinare, învederând că Municipiul Brașov, prin primar, nu a dobândit calitatea de parte în cauză. Prin întâmpinările formulate la 14 iunie 2021 și la 28 iunie 2021, intimații Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, și S.C. B. S.R.L. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul a depus răspunsuri la aceste întâmpinări. Prin rezoluția din 8 iulie 2021, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, în ședința publică de la 21 octombrie 2021. 7. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: În speță, recurentul a dedus judecății o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.R.L. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la emiterea unei decizii prin care să îndrepte eroarea materială/omisiunea din cuprinsul deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003 emise de intimata S.C. B. S.R.L., în sensul de a se menționa că i se restituie și cota de 5/12 din apartamentul nr. x, situat în Brașov, str. x, care nu a fost înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995. În caz de refuz al intimaților, a solicitat ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. A susținut că Statul Român nu mai are niciun titlu asupra apartamentului în cauză, întrucât acesta a intrat în categoria celor care nu fuseseră înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/1995, astfel că, potrivit deciziei menționate, a fost restituit în natură recurentului. Temeiul juridic al acțiunii a fost indicat de recurent, în rejudecare, ca fiind art. 35 C. proc. civ., instanțele de fond și apel din cel de-al doilea ciclu procesual procedând la examinarea pretențiilor deduse judecății în raport de această normă de drept, care prevede că "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege". Referitor la acțiunea în constatare, Înalta Curte reține că aceasta presupune stabilirea existenței unui drept al reclamantului împotriva pârâtului sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa, fără ca instanța să stabilească executarea unei prestații. Prin art. 35 teza a II - a C. proc. civ., legiuitorul a reglementat caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, în raport cu o acțiune în realizare, aceasta însemnând că, în ipoteza în care reclamantul are la dispoziție o acțiune în realizare, soluția pronunțată asupra cererii în constatare va fi de respingere a acesteia, ca inadmisibilă. Inadmisibilitatea acțiunii în constatare poate fi invocată pe cale de excepție, de către pârât sau de instanță, din oficiu, iar, în cazul incidenței acesteia, se impune a se indica mijlocul concret de realizare a dreptului pe care reclamantul l-ar putea avea la dispoziție. Chiar dacă expresia folosită de legiuitor este în sensul că reclamantul "poate cere realizarea dreptului", în realitate nu există o opțiune între cele două căi procedurale, fiind obligatorie promovarea acțiunii în realizare atunci când aceasta este posibilă. Analizând aplicarea acestor principii și dispoziții legale în speță, se constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov care a menținut soluția de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii civile a instanței de fond, este corectă. Astfel, decizia nr. 267 din 23 decembrie 2003 emisă de intimata S.C. B. S.R.L., în privința căreia recurentul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, îndreptarea erorii materiale sau a omisiunii referitoare la apartamentul nr. x, a fost eliberată în urma soluționării notificărilor nr. x din 20 iunie 2001 și nr. 527 din 20 iunie 2001, formulate în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la restituirea imobilului situat în Brașov, str. x. Prin raportare la situația juridică expusă, se reține că apartamentul nr. x, asupra căruia poartă litigiul, a format obiectul cererii de restituire formulate de recurent în baza Legii nr. 10/2001, iar motivul pentru care a fost declanșată prezenta procedură judiciară este reprezentat de omisiunea includerii acestuia în rândul celor enumerate în decizie, pentru care unitatea deținătoare, intimata S.C. B. S.R.L., a dispus, fie restituirea, fie stabilirea despăgubirilor bănești. Față de această împrejurare, problema de drept supusă dezlegării se circumscrie Legii nr. 10/2001, care este derogatorie de la norma generală (C. proc. civ.), potrivit principiului specialia generalibus derogant. Or, semnificația principiului enunțat este în sensul că norma specială este de strictă interpretare cazului care intră sub incidența sa. Aplicând acest principiu de drept în cauză, Înalta Curte constată că recurentul nu poate beneficia de recunoașterea dreptului său asupra apartamentului nr. x în procedura prevăzută de art. 35 C. proc. civ., fiind justificată concluzia instanței de apel care a reținut că lipsa includerii acestui imobil în lista unităților locative pentru care s-a dispus restituirea în natură sau acordarea despăgubirilor bănești echivalează cu omisiunea nesoluționării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001. O asemenea omisiune poate fi rezolvată numai în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, întrucât acest act normativ, conceput ca o lege specială ce reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada comunistă, a suprimat acțiunea întemeiată pe dreptul comun, perfecționând sistemul reparator prin norme de procedură specifice. Câtă vreme Legea nr. 10/2001, se constituie ca un act normativ special față de prevederile art. 35 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceste din urmă dispoziții legale referitoare la constatarea unui drept de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv de stat în perioada comunistă nu sunt aplicabile cât timp este reglementată posibilitatea demarării acțiunii în realizarea acestui drept prin urmarea procedurii prevăzute de această lege de reparație. Față de aceste considerente, nu se poate reține că instanța de apel, prin hotărârea pronunțată, a cauzat recurentului o vătămare care să determine casarea deciziei pronunțate. Dimpotrivă, curtea, aplicând judicios normele legale incidente, a arătat că unicul remediu pentru rezolvarea situației juridice reclamate era parcurgerea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001. Înalta Curte constată că norma specială reglementează posibilitatea părților de a formula contestație împotriva dispoziției motivate emise, așadar dreptul de a ataca în instanță decizia eliberată în procedura administrativă. Or, în speță, faptul că prin decizia nr. 267 din 23 decembrie 2003, intimata S.C. B. S.R.L. a dispus admiterea în parte a cererii și restituirea în natură a cotei parte de 5/12 din imobilul situat în Brașov, str. x, jud. Brașov, cu indicarea în concret a unităților locative supuse restituirii, mai puțin a apartamentului nr. x, dar și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea de imobil înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași, nu înseamnă că această soluție a vizat și apartamentul în litigiu. Ca atare, pentru această unitate locativă pârâta nu a pronunțat, explicit, o soluție, iar persoana îndreptățită putea contesta măsura adoptată sau refuzul unității deținătoare de a rezolva notificarea sub acest aspect, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10//2001, neavând deschisă calea acțiunii subsidiare, în constatare. Pentru argumentele arătate, Înalta Curte nu poate reține, astfel cum susține recurentul, încălcarea dispozițiilor de drept material ale legii speciale pentru reglementarea situației juridice a imobilelor preluate abuziv în timpul regimului comunist prin extinderea prevederilor acesteia dincolo de cazurile la care se aplică, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Cu referire la celelalte critici formulate, încadrabile în dispozițiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., iar nu în prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., așa cum s-a indicat în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul a afirmat că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței nr. 293 din 23 aprilie 2004, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2004. Prin această hotărâre, a fost respinsă contestația recurentului, formulată împotriva deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003 emise de intimata S.C. B. S.R.L. în baza Legii nr. 10/2001. În cuprinsul sentinței în cauză, Tribunalul Brașov a reținut calitatea de persoană îndreptățită a recurentului asupra cotei de 5/12 din imobilul situat în Brașov, str. x, pentru care intimata a dispus acordarea de măsuri reperatorii prin echivalent, întrucât s-a constatat că pentru această parte din imobil erau încheiate contracte de vânzare-cumpărare a căror desființare pe cale judecătorească nu a fost dovedită. În litigiul pendinte, prin decizia recurată instanța de apel nu a reexaminat aceste statuări ale Tribunalului Brașov, dându-le o dezlegare diferită, ci doar a menționat că, în dosarul finalizat prin sentința nr. 293 din 23 aprilie 2004 nu s-a discutat, expres, situația juridică a apartamentului nr. x, astfel încât o eventuală soluționare a acesteia să devină opozabilă în judecata de față. Dimpotrivă, curtea a reținut că, deși apartamentul a făcut obiectul unui contract de închiriere, acesta nu a fost restituit recurentului, ci a rămas în proprietatea statului. Din acest motiv, a apreciat că demersul judiciar al recurentului nu poate fi rezolvat pe calea acțiunii în constatare prevăzute de art. 35 C. proc. civ., ci pe calea reglementată de Legea nr. 10/2001, fiind vorba despre un bun preluat abuziv în perioada comunistă pentru care s-au instituit norme speciale de procedură. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că analizarea și, eventual, valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței nr. 293 din 23 aprilie 2004, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția civilă nu poate fi examinată din perspectiva art. 488 pct. 7 C. proc. civ. decât în condițiile promovării unui demers judiciar admisibil, prin care se creează cadrul procesual pentru antamarea unor aspecte ce țin de fondul dreptului pretins, iar, în situația de față, cererea recurentului privind obligarea intimaților la emiterea unei decizii prin care să îndrepte eroarea materială/omisiunea din cuprinsul deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003, în sensul de a se menționa că se restituie părții reclamante și cota de 5/12 din apartamentul nr. x situat în Brașov, str. x, care nu a fost înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995, a fost în mod legal respinsă, ca inadmisibilă. În raport de argumentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din acest act normativ, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 17 din 21 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.