ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 208/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

asupra conflictului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 7 ianuarie 2021, Ministerul Justiției a formulat contestație la executare împotriva executărilor silite în ansamblu silite începute de către Biroul Executorului Judecătoresc A. în dosarele de executare nr. x, împotriva somațiilor emise în aceste dosare, precum și încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare, în contradictoriu cu B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U..

Prin încheierea din 7 aprilie 2021, Judecătoria sectorului 5 București a dispus disjungerea și formarea pentru fiecare dosar de executare indicat în cerere a unui nou dosar. A respins cererea de conexare formulată de intimați. A unit cu fondul excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de intimați prin întâmpinare. A dispus rămânerea în cauză a dosarului de executare nr. 809/E/2019 ca fiind dosarul la care face referire contestația la executare.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5360 din 16 iunie 2021, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția de necompetență teritorială. A declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de Ministerul Justiției în contradictoriu cu intimata H. în favoarea Judecătoriei Iași.

S-a constatat că executarea silită care face obiectul cauzei a fost încuviințată cu privire la mai mulți debitori, respectiv Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava prin încheierea nr. 1631/CS din 12 februarie 2020 a Judecătoriei Iași, ca urmare a declinării competenței judecării cererii pentru motivul prevăzut de art. 127 C. proc. civ. raportat la calitatea creditorilor.

Instanța a reținut că legea nu distinge sub aspectul indicării exprese a competenței cu privire la instanța de executare pentru cazul în care există mai mulți debitori cu domiciliul sau sediul în circumscripția unor instanțe diferite, motiv pentru care a avut în vedere dispozițiile art. 112, art. 116, art. 126 și art. 651 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

S-a observat, în esență, că fiind stabilită instanța de executare, orice altă chestiune care privește executarea silită încuviințată, contestația la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite se soluționează de către instanța de executare, în speță Judecătoria Iași.

2.2. Prin sentința nr. 11127 din 27 octombrie 2021, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii, având ca obiect contestație la executare - suspendare executare silită, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A dispus suspendarea cauzei până la soluționarea conflictului. A dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

S-a constatat că instanța de trimitere nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în termenul impus de dispozițiile legale, motiv pentru care competența a fost câștigată de Judecătoria sectorului 5 București.

Instanța a înțeles a se prevala de dispozițiile deciziei nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, apreciind că deși aceasta se referă la necompetența materială, argumentele reținute rămân aplicabile și în situația necompetenței teritoriale, precum și la o decizie de speță a secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul instanței supreme.

A apreciat că, în speță, primul termen de judecată la care procedura a fost legal îndeplinită a fost la data de 7 aprilie 2021, termen la care s-a respins cererea de conexare și s-a dispus disjungerea contestațiilor la executare formulate în dosarele de executare menționate în cerere.

S-a reținut astfel că a fost depășit termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și nefiind cazul reglementat de art. 131 alin. (2) din cod, instanța sesizată de contestator a devenit exclusiv competentă să soluționeze cererea și nu mai putea să-și decline competența chiar în ipoteza în care nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 714 alin. (1) din cod.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o contestație la executare formulată împotriva actelor emise în dosarul de executare nr. 809/E/2019, disjuns.

Premisa problemei de drept aflate în divergență, care a conturat două orientări jurisprudențiale la nivelul instanței supreme, vizează competența teritorială de soluționare a contestației la executare în situația în care instanța de la domiciliul debitorului care formulează contestația la executare este o altă instanță decât cea care a încuviințat executarea silită.

Ca atare, ceea ce a trebuit lămurit de către instanța supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare.

Conform deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în speță, prin încheierea nr. 1631/CS din 12 februarie 2020 (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 25 iunie 2020) pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Iași a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de BEJ A. și a încuviințat executarea silită, în toate formele admise de lege, a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 376 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1431 din 12 noiembrie 2009, executorie, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2009, la cererea creditorului H., asupra patrimoniului debitorilor Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și Ministerul Justiției.

Față de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Iași în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare.

Se observă, totodată, că prin încheierea din 7 aprilie 2021 a fost prefigurată de către Judecătoria sectorului 5 București soluția de declinare a competenței soluționării contestației la executare prin disjungerea dosarelor de executare indicate în cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.