ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 205/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 14 decembrie 2017, A. a solicitat, în contradictoriu cu B. și C., să se constate că reclamanta este proprietara bunurilor (enumerate în inventarul scriptic) care se află în posesia pârâților și, pe cale de consecință, să îi oblige la restituirea acestora în natură sau, în caz de pieire, prin echivalent bănesc. De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la restituirea tuturor documentelor ce aparțin reclamantei și care se află în posesia acestora, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ., art. 148-151, art. 192, art. 194 și art. 453 C. proc. civ. La data de 24 septembrie 2018, reclamanta a formulat cerere de modificare prin care a completat obiectul acțiunii, solicitând obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumelor de 368.349,76 RON, cu titlu de reparare prejudiciu cauzat în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2015, 82.650,32 RON, cu titlu de reparare prejudiciu cauzat în perioada 1 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2013, 10.300 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în perioada 28 februarie - 22 martie 2018 pentru organizarea Salonului Foto Internațional Ediția a V-a 2017 și de 35.564 RON, reprezentând contravaloarea taxelor de participare la Salonul Foto Internațional Ediția a V-a 2017. Prin sentința nr. 574 BIS din 28 ianuarie 2019, Judecătoria Brăila, secția civilă a admis excepția de necompetență materială referitoare la cererea completatoare, pe care a disjuns-o și a dispus formarea unui nou dosar, în privința căruia și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Brăila. A respins excepția de necompetență materială referitoare la cererea principală și a acordat termen pentru continuarea judecății la 18 martie 2019, cu citarea părților. La data de 1 martie 2019, reclamanta a formulat cererea de chemare în garanție a D., pentru ca, în situația respingerii acțiunii principale având ca obiect "pretenții", instanța să dispună obligarea chematei în garanție să îi achite suma de 4.300 RON, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății, precum și cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 33 din 23 ianuarie 2020, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. A respins, ca nefondată, cererea principală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. și C.. A respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu D. S.A., ca fiind nefondată. A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâților suma de 7.500 RON cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 87/A din 2 octombrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în ceea ce privește soluția pe fondul cauzei și a menținut dispozițiile acesteia pe excepții și cererea de chemare în garanție. În consecință, a admis, în parte, acțiunea și i-a obligat pe pârâți, în solidar, către reclamantă la plata a 241.260,19 RON cu titlu de plăți efectuate fără documente justificative în perioada 2012-2015. I-a obligat pe intimații - pârâți la plata către reclamantă a sumei de 8.895 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru aferentă pretențiilor admise în fond și apel).

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții C. și B., solicitând, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, conform art. 497 din cod. - În temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâții au criticat faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate considerentele sentinței pronunțate de tribunal, deși acestea au detaliat argumentele avute în vedere la aprecierea, ca justificate, a plăților supuse analizei, făcând trimitere la înscrisurile reținute. Au adus critici cu privire la motivarea deciziei recurate, arătând că instanța de apel a ignorat înscrisurile pe baza cărora prima instanță și-a motivat soluția și a reținut doar concluziile expertizei contabile din care rezultă că sumele de 215.017 RON și de 26.242 RON reprezintă cheltuieli fără documente justificative. Au dezvoltat acest motiv de casare făcând referire la probatoriul administrat (expertiza contabilă și înscrisuri) și susținând că expertul nu a analizat și documentele depuse de pârâți. De asemenea, recurenții au criticat faptul că, spre deosebire de prima instanță, instanța de apel nu a avut în vedere decât raportul de expertiză, ignorând în întregime restul probatoriului, astfel că a infirmat soluția dată de prima instanță fără o contraargumentație. Au menționat că, în lipsa motivelor pentru care instanța de apel a înlăturat considerentele expuse pe larg de tribunal cu privire la reținerea înscrisurilor prezentate de pârâți ca documente justificative, hotărârea este nelegală și lasă loc arbitrariului, făcând imposibil controlul judiciar. Au concluzionat în sensul că aceste critici nu fac trimitere la netemeinicia hotărârii și a modului în care au fost apreciate probele, ci privesc nelegalitatea sub aspectul lipsei motivării, deoarece instanța de apel nu a prezentat o contraargumentație față de soluția pronunțată de tribunal, deși a infirmat-o. - Pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile au privit aplicarea greșită a normelor de drept material în raport de sarcina prezentării tuturor documentelor doveditoare și răspunderea pentru evidența corespunzătoare a acestor documente. În acest sens, recurenții au arătat că obligația organizării lucrărilor de inventariere și de predare-primire a inventarului revine administratorului sau persoanei care are obligația de a gestiona entitatea, potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 2861/2019 și ale Legii nr. 82/1991. Au susținut că, începând cu data de 3 octombrie 2016, răspunderea organizării lucrărilor de inventariere revenea noului președinte al asociației. Astfel, dacă acesta ar fi constatat lipsa unor documente în urma procesului-verbal de predare-preluare acte contabile din 25 mai 2017, răspunderea instituită de lege pentru constatarea lipsurilor și refacerea/reconstituirea acestor documente revenea acestuia, conform art. 26 din Legea nr. 82/1991. Mai mult, au subliniat că motivarea instanței este nelegală, atâta timp cât, în cazul în care s-ar fi constatat lipsuri nejustificate ale documentelor cu ocazia predării din 25 februarie 2017, obligația refacerii/reconstituirii revenea noului președinte, iar nu pârâților. Au considerat că demersurile legale de refacere/reconstituire nu s-au efectuat, deoarece, așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-preluare din 25 mai 2017, contabilitatea anilor 2012-2015 a fost preluată fără nicio mențiune, cu excepția dosarelor lunilor octombrie- decembrie 2015, care au fost predate ulterior și care nu fac obiectul analizei în prezenta cauză. În continuare, au criticat faptul că, deși acțiunea reclamantei având ca obiect revendicarea obiectelor de inventar și a documentelor justificative a fost respinsă în mod definitiv prin decizia nr. 228 din 17 iunie 2020 de către Tribunalul Brăila, decizia recurată nu cuprinde nicio mențiune cu privire la modul în care a fost avută în vedere soluția din dosarul nr. x/2017. O altă critică expusă de recurenți privește lipsa aplicării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 155 alin. (6), art. 141 alin. (1) lit. f) Codul fiscal și ale Normelor metodologice din 27 noiembrie 2008 de întocmire a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul nr. 3512/2008. Au evidențiat că toate aceste norme reglementează excepții de la obligația întocmirii facturilor pentru bunurile și serviciile furnizate clienților, stipulând ca documente justificative ale cheltuielilor în aceste situații "contractele sau convențiile civile încheiate în acest scop și documentul prin care se face dovada plății, respectiv dispoziția de plată/încasare". În plus, au învederat că, din lipsa motivării instanței cu privire la lipsa documentelor justificative ale cheltuielilor, se poate presupune că instanța a avut în vedere lipsa facturilor în baza cărora au fost făcute respectivele plăți. Astfel, au considerat că, dacă hotărârea recurată face trimitere la obligativitatea respectării Legii nr. 82/1991 și a Codul fiscal în ceea ce privește conducerea contabilității ca regulă generală, sunt ignorate prevederile speciale care sunt incidente în cauză. Prin raportare la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, O.M.E.F. nr. 3512/2008 și pct. 25 din Anexa I a Ordinului nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, recurenții au detaliat categoriile de documente justificative și au arătat că pentru operațiunile economice pentru care nu există obligația întocmirii facturii, înregistrarea în contabilitate a acestora se efectuează pe baza contractelor încheiate între părți și documentele financiar-contabile sau bancare care să ateste acele operațiuni, cum sunt: aviz de însoțire a mărfii, chitanță, dispoziție de plată/încasare, extras de cont bancar, notă de contabilitate etc., după caz. Au apreciat că aceleași prevederi sunt stipulate în cadrul pct. 14 3 al art. III din Ordinul nr. 2869/2010. În continuare, au precizat că în situația din prezenta cauză nu exista obligația întocmirii facturii, astfel că înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economice se efectuează în baza contractelor încheiate între părți, contracte care devin documente justificative. Susținerile recurenților sunt în sensul că operațiunile din prezenta cauză reprezintă plăți către persoane fizice (închiriere locații, avans delegație externă, alocație voluntar, diurnă externă), care nu aveau obligația și nici nu puteau emite facturi pentru sumele achitate conform documentelor justificative de plată menționate și în cadrul raportului de expertiză. Au indicat în acest context prevederile art. 155 alin. (6) Codul fiscal, precum și ale pct. 5 din Normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul nr. 3512/2008, în temeiul cărora au concluzionat că nu se impune niciun alt document justificativ. De asemenea, au invocat faptul că în privința cursurilor de master se aplică art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, astfel că este vorba despre activități de învățământ - operațiune scutită de la plata taxei pe valoare adăugată - motiv pentru care nu există obligația emiterii facturii, documentul justificativ fiind convenția civilă încheiată cu universitatea. În privința sumelor achitate cu titlu de alocații ale voluntarilor și diurnele acestora, au arătat că sumele sunt justificate în conformitate cu cerințele Programului Tineret în Acțiune, cât și din cuprinsul contractelor de voluntariat, prin simpla declarație a voluntarilor prin care se confirmă primirea banilor. Dezvoltarea criticilor s-a încheiat prin susținerea recurenților că au făcut dovada că instanța a ignorat prevederile legale incidente în cauză, deoarece rezultă cu evidență că sunt incidente excepțiile de la obligativitatea facturării serviciilor achitate de asociație (chirie, plata cursurilor de învățământ, alocații, diurne). - În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenții au criticat faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece a apreciat asupra oportunității derulării parteneriatului dintre asociație și societatea italiană E. S.R.L. și a efectuării cheltuielilor în scopul desfășurării programului. În acest sens, au apreciat că această concluzie se desprinde din considerentele în care s-a reținut că sunt ilicite cheltuielile efectuate cu șederea celor doi voluntari în Italia, deși asociația a încasat suma de 360.050 RON, din care a rămas un excedent de 36.929 RON după deducerea cheltuielilor efectuate în acest scop. În probațiune, au solicitat proba cu înscrisurile pe care le-au anexat cererii de recurs, constând în traducerile contractului de închiriere dintre asociație și numitul F. și a adresei de acceptare la cursurile de masterat, care cuprinde și condițiile plății acestuia, ambele înscrisuri aflate la dosar în limba italiană și în copia procesului-verbal de predare cocumente nr. x/25.05.2017.

Apărările formulate în cauză Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în primul rând, respingerea recursului ca fiind nul, în opinia sa, neputând fi reținută existența vreunui motiv de nelegalitate. Intimata a susținut astfel că deși sunt făcute trimiteri la dispozițiile art. 488 alin. (6), (8) și 4 C. proc. civ., criticile formulate sunt, în realitate, de netemeinicie. În situația în care se va aprecia că recursul este motivat, intimata a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. Referitor la motivul de recurs subsumat pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., intimata a susținut că instanța de apel, prin argumentele expuse într-o manieră clară concisă și concretă (pag. 13-15), a pronunțat o soluție în concordanță cu probele dosarului. În ceea ce privește motivele circumscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., intimata a considerat că instanța de apel a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii, atât dispozițiile Ordinului nr. 2861/2009, cât și ale Legii nr. 82/1991 (art. 1 și 4), Codul fiscal (art. 7 pct. 24) și Ordonanței Guvernului nr. 26/2000. Intimata - reclamantă a apreciat ca fiind nefondat și motivul de recurs subsumat pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., învederând că prin hotărârea atacată, curtea de apel nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, neîncălcându-se ordinea constituțională ori interesul public. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului, ale cărui motive au fost circumscrise pct. 4, 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., au susținut că instanța ar fi trebuit să prezinte nu doar argumentele care au stat la baza deciziei sale, ci și pe cele pentru care au fost înlăturate din contextul probator o serie întreagă de înscrisuri, care au fundamentat sentința. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, recurenții au arătat că se referă la nelegala transferare a obligației de inventariere a actelor contabile ale asociației din sarcina reprezentantului reclamantei în sarcina pârâților, instanța de apel aplicând și interpretând nelegal normele de procedură privind inventarierea activelor persoanelor juridice. Privitor la susținerea faptului că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, au susținut că au avut în vedere consecința firească a soluției pronunțate care vine în contradicție cu orice reglementare financiar - contabilă în sensul că prin admiterea cererii reclamantei de obligare a pârâților la restituirea sumelor plătite cu titlu de cheltuieli s-ar ajunge la situația imposibilă, din punct de vedere fiscal, ca excedentul financiar obținut de asociație să fi fost realizat fără nicio cheltuială. 5. Procedura de filtru Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate, a fost analizat în completul filtru și comunicat părților, iar prin încheierea din 6 octombrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a acordat termen de judecată, cu citare părți la 2 februarie 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora, potrivit celor ce urmează. - Criticile subsumate motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate considerentele sentinței tribunalului, că aceasta ignoră înscrisurile pe baza cărora prima instanță și-a motivat soluția, fiind fundamentă în mod nepermis doar pe expertiza contabilă, nu sunt justificate. Contrar acestor critici, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel este motivată, că aceasta expune cu suficient de mare claritate raționamentul care a fundament soluția pe care o conține, raționament care, fiind opus ori diferit de acela al hotărârii de primă instanță, justifică prin el însuși înlăturarea soluției și motivării sentinței, fără a face necesare alte precizări ori referiri exprese. Astfel, în considerentele deciziei atacate, instanța de apel a arătat că, spre deosebire de prima instanță care și-a fundamentat analiza cauzei exclusiv pe dispozițiile dreptului comun dat de răspunderea civilă delictuală, a avut în vedere, cu prioritate, normele speciale din C. civ. relative la condițiile de legalitate a funcționării persoanei juridice și de angajare a răspunderii persoanelor din organele de conducere ale acesteia, ca și regulile proprii de funcționare a asociației reclamante, potrivit categoriei din care face parte aceasta (asociație fără scop patrimonial), iar, prin raportare la faptele acuzate prin cererea de chemare în judecată - acțiuni ilicite de utilizare în alte scopuri decât cele legate de activitatea asociației, a sumelor de bani aparținând acesteia -, a evocat prevederile art. 213, 214, 219 alin. (2) și pe cele ale art. 192 C. civ. Totodată, reamintind că potrivit legii - art. 7 pct. 24 Codul fiscal și O.G. nr. 26/2000 - definitoriu pentru organizațiile nonprofit sau pentru persoanele juridice fără scop patrimonial este desfășurarea unor activități care să servească interesului general, al unei colectivități sau interesului lor personal nepatrimonial, instanța de apel a reținut obligativitatea depunerii de documente justificative pentru plățile făcute din conturile asociației și obligația de a avea o evidență contabilizată a acestor plăți în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991. Or, prin raportare la concluziile expertizei contabile, a reținut că în perioada 2012 - 2015, din fondurile asociației au fost cheltuite mai multe sume - 215.017,89 ron achitată cu OP și 26.242,30 ron, achitată cu numerar - care nu au fost înregistrate în contabilitate, pe bază de documente justificative. Pe baza înscrisurilor de la dosar, instanța de apel a stabilit că aceste sume au fost destinate plății de către asociație a cursului de masterat urmat de fiica pârâților la G. și a tuturor cheltuielilor cu șederea acesteia pe teritoriul statului italian în acest scop, împreună cu celălalt fiu al pârâților, cheltuieli ce au fost realizate cu titlu de: alocații de voluntar, diurne pentru voluntari pe perioada 1.01.2014 - 30.06.2014, cheltuieli cu închirierea unei locații, cheltuieli cu delegații externe pentru fiu și pentru numitul C., plata chiriei pentru perioada februarie - mai 2015. Instanța de apel a cenzurat, prin soluția sa, modul de conducere a activității asociației pe perioada cât aceasta s-a aflat sub conducerea celor doi pârâți din punct de vedere al respectății a două condiții de legalitate: în primul rând, aceea care impune ca activitățile pe care asociația le desfășoară (și, implicit, și fondurile destinate susținerii lor), să fie unele care să servească unui interes general, interesului unei comunități ori unui interes personal nepatrimonial propriu, și, în al doilea rând, cele impuse prin Codul fiscal și Legea contabilității nr. 82/1991, privitoare la obligațiile de organizare și conducere a contabilității financiare, prin întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile economico-financiare desfășurate. Prin urmare, critica de nemotivare a soluției din decizia atacată nu poate fi primită, chiar cu trimitere la neînlăturarea motivelor avute în vedere prin hotărârea de primă instanță, cât timp se înțelege că tribunalul nu s-a raportat în soluționarea cauzei la cerința ca fondurile asociației să fie destinate susținerii activităților care să concorde cu principiile generale de funcționare a asociației fără scop lucrativ și la necesitatea ori obligația ținerii evidențelor contabile ale persoanei juridice și a înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico-financiare ale acesteia, pe baza înscrisurilor justificative ale plăților făcute din fondurile asociației, această instanță apreciind diferit față de cea din apel, în sensul că atare cheltuieli s-ar înscrie în obiectul de activitate al reclamantei. Critica de nemotivare a deciziei atacate nu poate fi primită nici cât privește susținerea în sensul că prin considerentele acesteia au fost avute în vedere exclusiv concluziile expertizei contabile, cu ignorarea înscrisurilor administrate de pârâți ori a apărărilor acestora, rezultând din cele prezentate anterior că, în raport cu faptele ilicite a căror săvârșire a constatat-o, administrarea în instanță a înscrisurilor justificative ale plăților verificate, nu putea avea aptitudinea respingerii pretențiilor reclamantei, apărările intimaților fiind înlăturate în mod justificat prin considerentele de la fila x a hotărârii din apel. Nu despre puterea doveditoare a înscrisurilor depuse la filele x al dosarului de primă instanța era vorba în cauză, în determinarea caracterului întemeiat al pretențiilor reclamantei, ci despre verificarea aspectului supus cercetării, respectiv a efectuării de plăți din fondurile acesteia, pe bază de înscrisuri doveditoare/justificative ale plăților, care să fi fost înscrise în evidențele contabile ale asociației și care să respecte regimul legal de funcționare a persoanei juridice. - Nici criticile de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate. Cât privește obligația organizării lucrărilor de inventariere și de predare-primire a inventarului, care revine administratorului sau persoanei care are obligația de a gestiona entitatea potrivit Ordinului nr. 2861/2009 și a Legii nr. 82/1991, adusă în discuție de recurenți pentru a indica responsabilitatea reprezentantului actual al reclamantei față de lipsa unor documente ori față de neurmarea procedurii de constatare a lipsurilor și refacerea/reconstituirea documentelor (conform art. 26 din Legea nr. 82/1991), prin raportare la întocmirea procesului de predare-primire din 25 februarie 2017 semnat de părți fără obiecțiuni, Înalta Curte reține că se referă la situații și împrejurări ce nu au fost evaluate de instanțele de fond cu prilejul soluționării cauzei. În justificarea soluției însă, instanța de apel s-a referit la obligațiile determinate ca fiind proprii pârâților, în calitate de membri ai Comitetului director al asociației în perioada verificată 2012 - 215, de a dispune de fondurile asociației pe bază de înscrisuri justificative și de a avea o evidență contabilizată a acestora. Obligativitatea refacerii/reconstituirii documentelor referitoare la activitatea asociației constatate ca fiind lipsă, ce ar incumba reprezentatului actual al reclamantei nu poate fi însă văzută nici ca fine de neprimire al acțiunii de față și nici ca argument al netemeiniciei acesteia, în raport de situația de fapt astfel cum a fost reținută prin hotărârile celor două instanțe, iar modul în care a fost rezolvată acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 (având ca obiect revendicarea de către reclamantă a unor obiecte de la pârâți, printre care și a unor obiecte de inventar și documente), prin respingerea ca neîntemeiată față de împrejurarea neprecizării în concret a documentelor supuse restituirii, nu putea fi aptă să influențeze prezenta judecată, dezlegarea dată fiind una nerelevantă asupra judecății din cauza pendinte. - În mod nefondat critică recurenții neaplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 155 alin. (6) din Codul fiscal cu trimitere la dispozițiile art. 141 alin. (1) lit. f) și la) Normele Metodologice din 27.11.2008 aprobată prin Ordinul nr. 3512/2008 (privitor la întocmirea documentelor financiar-contabile), norme legale din cuprinsul cărora aceștia susțin că pentru plățile verificate (pe perioada 2012 - 2015) și care au fost toate realizate către persoane fizice (pentru închirierea de locații, avans delegație externă, alocații voluntari, diurnă externă), nu exista obligația emiterii de facturi și, deci, nici necesitatea înscrierii lor în evidențele contabile pe bază de facturi, ca document justificativ. În primul rând, prin apărările formulate în cauză de către pârâți, incidența acestor dispoziții normative nu a fost invocată nici în primă instanță, dar nici în apel, astfel că o criticare a instanței pentru neaplicarea lor nu se justifică, iar în al doilea rând, necesitatea utilizării de facturi ca document justificativ nu a fost reținută prin considerentele deciziei atacate care, cât privește noțiunea de document justificativ, s-a referit la înțelesul dat acesteia prin norma art. 6 din Legea nr. 82/1991. Instanța de apel a valorificat concluziile expertizei judiciar contabile administrate în cauză care a stabilit că în intervalul de timp 2012 - 2015, din fondurile asociației au fost realizate o serie de plăți, doar pentru o parte a acestora existând documente justificative, respectiv că pentru sumele de 215.017,89 RON achitată cu OP și de 26.242,30 RON achitată în numerar nu există documente justificative. Realizarea expertizei contabile nu a avut loc doar pe baza înscrisurilor furnizate de reclamantă, observându-se că la întocmirea acesteia experții au solicitat documente și explicații scrise inclusiv pârâților (actualii recurenți), astfel că nimic nu i-ar fi împiedicat pe aceștia să furnizeze experților înscrisurile justificative ale plăților în cauză, așa cum au procedat, spre exemplu în cazul furnizării de documente relative la proiectele derulate din fondurile publice (obiectul nr. 4 al expertizei). - Nici critica întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de apel în legătură cu aprecierea caracterului ilicit al sumelor cheltuite din fondurile asociației pentru plata studiilor în Italia și a costurilor șederii celor doi voluntari (fiii recurenților) pe teritoriul acestui stat, nu poate fi primită. Susținând această critică, recurenții pretind că în mod nepermis a calificat instanța cheltuielile respective ca fiind ilicite în urma aprecierii asupra oportunității derulării parteneriatului între asociație și societatea italiană E. S.R.L.. Înalta Curte are în vedere că motivul de recurs pe care recurenții și-au fundamentat această critică sancționează incursiunea pe care judecătorii ar putea-o face cu prilejul soluționării unui litigiu, în atribuțiile proprii puterii legislative sau a puterii executive, în alte cuvinte, excesul de putere manifestat prin săvârșirea de către judecători a unor acte pe care numai puterea legislativă sau cea executivă le-ar putea face. Or, aprecierea instanței de apel în sensul că sumele cheltuite din fondurile asociației pentru a susține cursurile de masterat, deplasările și cazarea fiilor recurenților pe teritoriul statului italian nu concordă ori nu corespund principiilor de funcționare a unei asociații fără scop patrimonial, astfel cum acestea sunt descrise prin normele art. 7 pct. 24 din Codul fiscal ori ale O.G. nr. 26/2000, nu constituie nici o apreciere de oportunitate a derulării parteneriatului reclamantei cu societatea italiană E. S.R.L. și nici nu constituie expresia depășirii atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de apel. Concluzia asupra caracterului ilicit al acestor plăți nu este decât rezultatul aplicării legii la cazul concret dedus judecății de către instanța de apel care a reținut corect că, chiar dacă proveneau din plățile făcute de partenerul italian E. S.R.L. pentru serviciile prestate de asociație, fondurile astfel constituite aparțineau tot asociației, iar cheltuirea lor era subordonată cerinței legale de a fi utilizate pentru desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul unei colectivități ori, după caz, în interesul personal nepatrimonial al asociației, ceea ce nu a fost cazul cât privește sumele la plata cărora aceasta a dispus. În considerarea tuturor acestor motive, apreciind asupra caracterului legal al deciziei atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.