ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2028/2021

Ședința publică din data de 07 octombrie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 3 iunie 2019, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate Cluj și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata despăgubirilor aferente prejudiciului cauzat prin refuzarea la plată a influențelor aferente indemnizației de hrană aferente anului 2018 până în prezent și pentru viitor, prejudiciul total până la această dată fiind de 3.956.932 RON. A mai solicitat acoperirea cheltuielilor de judecată efectuate în litigiu.

În cauză, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând instanței a se dispune, în caz de admitere a cererii, obligarea chematului în garanție la plata sumei de 3.956.932 RON pretinsă prin acțiune.

Prin întâmpinare aceeași pârâtă a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și neîndeplinirii procedurii prealabile.

La termenul de judecată din 19 februarie 2020, s-a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și s-a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Prin sentința civilă nr. 554 din 11 noiembrie 2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a hotărât următoarele: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamantul.

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 74A din 18 martie 2021 a admis, în parte, apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința civilă nr. 554/11.11.2020, în parte, în sensul admiterii acțiunii împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Cluj. A fost obligată această parte să plătească reclamantului suma de 3.956.932 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin refuzul la plată a influențelor aferente indemnizației de hrană restante la 3.06.2019 și în continuare până la încetarea contractului. A menținut dispozițiile sentinței cu privire la soluția dată excepției lipsei calității pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate și cererii de chemare în garanție. A obligat intimata Casa de Asigurări de Sănătate Cluj să plătească apelantului onorariu de avocat în sumă de 2.023 RON în apel și în sumă de 2.950 RON în primă instanță.

Hotărârea instanței de apel a fost atacată pe calea recursului de către pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj.

Potrivit susținerilor recurentei exprimate în memoriul de recurs, Curtea de Apel a reținut în mod greșit faptul că părțile ar fi stipulat în contract decontarea indemnizației de hrană.

Sunt corecte aprecierile primei instanțe pe aspectul aplicării dispozițiilor art. 205 din Legea nr. 95/1996, potrivit cărora decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente justificative, în funcție de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, precum și art. 255 alin. (1) ale aceleiași legi "Relațiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acțiuni multianuale și se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract. În situația în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate și stipulate în acte adiționale.’’

Recurenta a arătat că din cuprinsul contractelor încheiate cu reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca (contractul x/2018 și actele adiționale nr. 13,14,16,17,18 și 19) nu rezultă că părțile ar fi prevăzut decontarea indemnizației de hrană. Prin urmare, prin promovarea acțiunii se urmărește obligarea pârâtei la decontarea unor sume suplimentare peste nivelul prevăzut în contractele de furnizare de servicii medicale spitalicești.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Cluj contracte pentru furnizarea de servicii medicale anuale, în care decontarea contravalorii serviciilor medicale s-a realizat conform prevederilor contractuale. Decontarea indemnizației de hrană nu a făcut obiectul unor contracte.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei atacate, cu consecința respingerii pretențiilor în cuantum de 3.956.932 RON și a cheltuielilor de judecată.

Intimatul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a depus întâmpinare, ale cărei concluzii sunt de a se menține soluția de respingere a cererii sale de chemare în garanție.

În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data inițială a dosarului fiind 3 iunie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Prin rezoluția din 12 august 2021 s-a stabilit termen la 7 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

Când motivele de fapt ale recursului nu satisfac aceste exigențe, referindu-se la aspecte străine de soluția dispusă prin hotărârea recurată și de considerentele care susțin în mod necesar această soluție, trebuie considerat că cerința motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate.

Prin prisma considerentelor teoretice amintite, se reține că recurenta în cadrul motivelor învederate în calea de atac nu a criticat raționamentul expus de instanța de apel în ce privește obligarea sa la plata pretențiilor din cererea de chemare în judecată - suma de 3.956.932 cu titlu de prejudiciu cauzat prin refuzul la plată a influențelor aferente indemnizației de hrană restante la 03.06.2019 și în continuare până la încetarea contractului.

Aceasta s-a rezumat la a susține că decizia atacată statuează greșit că părțile ar fi prevăzut în contract decontarea indemnizației de hrană, fără a indica, în concret, care sunt motivele de nelegalitate ce pot fi imputate soluției recurate din perspectiva ipotezelor de casare instituite de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deși recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu se relevă critici care să pună în discuție lipsa de motivare a hotărârii, respectiv aplicarea greșită a legii din perspectiva normelor reținute de instanța de apel în justificarea decontării sumelor cu titlu de indemnizație de hrană.

Afirmația potrivit căreia din cuprinsul contractului nr. x/2018 și a actelor adiționale nr. 13,14,16,17,18 și 19 încheiate între părți, nu rezultă că s-ar fi stipulat decontarea indemnizației de hrană nu se configurează într-o critică de natură să combată argumentele la care s-a raportat instanța de apel în pronunțarea soluției atacate. Pe de o parte, aserțiunea recurentei reprezintă un considerent faptic referitor la fondul cauzei, necenzurabil în recurs, iar, pe de altă parte, nu implică obiecții cu privire la temeiurile avute în vedere de curtea de apel, art. 38 alin. (3) lit. g) din Legea cadru nr. 153/2017 și O.U.G. nr. 114/2017, în aprecierea indemnizației de hrană ca intrând în componența creșterii salariale prevăzute în contract.

De altfel, se reține că în mare parte aspectele evocate în recurs reiau apărările din întâmpinarea depusă în faza procesuală a apelului, fără a se specifica în mod concret care sunt pretinsele greșeli proprii instanței de control judiciar anterioare, care să poată fi supuse controlului de legalitate specific recursului.

Or, această modalitate de redactare a criticilor nu respectă exigențele dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care implică dezvoltarea unor critici de nelegalitate punctuale și riguroase în legătură cu dezlegările date, în drept, de instanța de apel.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivele descrise de recurentă nu se subsumează cazurilor de casare indicate și nici celorlalte din cadrul art. 488 C. proc. civ. Întrucât, în speță, nu se identifică în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, se va anula recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj împotriva deciziei civile nr. 74/A din 18.03.2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj împotriva deciziei civile nr. 74/A din 18.03.2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2021.