Decizia nr. 191/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuși la data de 1 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., decedată, și pârâta-cumpărătoare C., a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 28 februarie 2014 încheiat de D. pentru motive de nulitate relativă și absolută. Reclamantul a solicitat introducerea în proces a numitului E., soțul pârâtei C.. Având în vedere că pârâta B. este decedată, fără descedenți și ascendenți în viață, reclamantul a solicitat introducerea în proces a moștenitorilor colaterali privilegiați: F., C., G., H., I., decedată, prin descendenți J. și K.. Pârâții C. și E., la data de 15 mai 2017, au depus cerere reconvențională, prin care au solicitat admiterea cererii și transformarea obligației de întreținere în rentă. La termenul din data de 7 februarie 2018, reclamantul a precizat că solicită nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 28 februarie 2014, iar, în subsidiar, solicită nulitatea relativă pe motiv de neîndeplinire a obligațiilor de întreținere. Prin încheierea de ședință din data de 12 septembrie 2018, Judecătoria Buhuși a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților J., K., F., G. și H..

Sentința pronunțată de Judecătoria Buhuși: Prin sentința civilă nr. 774 din 19 decembrie 2018, Judecătoria Buhuși a respins excepția prescripției dreptului de a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare; a respins acțiunea formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți C. și E., ca neîntemeiată; a admis cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanți C. și E., în contradictoriu cu reclamantul-pârât A.; a dispus transformarea obligației de întreținere în natură stabilită în sarcina pârâților-reclamanți prin contractul de întreținere autentificat sub nr. x din data de 28 februarie 2014 de D. în obligația pârâților-reclamanți de a plăti reclamantului-pârât o sumă lunară, în cuantum de 25% din venitul național minim pe economie; a obligat reclamatul-pârât la plata către pârâții-reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 RON reprezentând onorariu avocat și 20 RON taxa judiciară de timbru.

Decizia pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă: Prin decizia nr. 304 din data de 1 iulie 2020, Tribunalul Bacău, secția I civilă a respins cererea de renunțare la judecata cererii reconvenționale; a respins apelul promovat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 774 din data de 19 decembrie 2018, pronunțate de Judecătoria Buhuși în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelanții-pârâți C. și E.; a admis apelul promovat de apelanții-pârâți C. și E.; a schimbat în parte sentința civilă apelată în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată; a obligat pe apelantul-reclamant să plătească apelanților-pârâți suma de 1.020 RON reprezentând cheltuieli de judecată (1.000 RON onorariu avocat și 20 RON taxă de timbru); a obligat pe apelantul-reclamant A. să plătească apelanților-pârâți suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată apel (onorariu de avocat); a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă: Prin decizia nr. 271 din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată; a respins ambele recursuri formulate de recurenții-pârâți C. și E. și de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 304 din data de 1 iulie 2020 pronunțate de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, ca nefondate.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 271 din 14 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A. cu privire la modul de soluționare a excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, precum și a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept.

Procedura de filtru derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16 august 2021 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la fila. 1 din dosarul de recurs). Prin rezoluția din data de 6 septembrie 2021, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac. În concluziile raportului întocmit în cauză, s-a reținut că, în speță, completul de filtru va aprecia dacă părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate sau dacă este incidentă excepția inadmisibilității recursului. L. și-a exprima opinia în sensul că decizia nr. 271 din data de 14 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă nu este supusă căii de atac a recursului, nefiind susceptibilă de reformare pe această cale. Completul de filtru nr. 2, prin rezoluția din data de 27 octombrie 2021, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs. Recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere la raport prin care a susținut că recursul este admisibil. A arătat că prevederile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. au fost abrogate prin Legea nr. 310/2018, iar, în măsura în care s-ar aprecia că acest aspect nu prezintă relevanță, a solicitat să fie înlăturate situațiile ce l-ar dezavantaja prin rămânerea în aplicare a art. 493 C. proc. civ. Recurentul-reclamant a susținut că în cauză a înțeles să atace două hotărâri - încheieri premergătoare din parcursul judecării cauzei - ce sunt cuprinse în hotărârea de soluționare a cauzei, decizia nr. 271 din data de 14 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Ca atare, a subliniat că recursul adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție este îndreptat împotriva încheierilor privind soluționarea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău și a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A învederat că hotărârile premergătoare rămân definitive numai dacă nu se atacă și a precizat că face distincție între hotărârile premergătoare pe care înțelege să le atace și hotărârea dată în cauza dedusă judecății. Totodată, a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la trei aspecte detaliate în cuprinsul punctului de vedere la raport. Celelalte părți nu au formulat puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Prin rezoluția din 2 decembrie 2021, în cauză a fost fixat termen la data de 1 februarie 2022, în camera de consiliu, fără citare părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului, față de cele reținute prin raportul întocmit în cauză. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Prioritar, cu privire la susținerile recurentului-reclamant referitoare la abrogarea dispozițiilor art. 493 alin. (3) C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 C. proc. civ., precum și ale art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevederile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, în conformitate cu art. 25 alin. (1) C. proc. civ., procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Ca atare, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 493 C. proc. civ. (în vigoare la data demarării procesului), având în vedere că prezentul litigiu a început în anul 2017, anterior datei de 21 decembrie 2018, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018, prin care aceste norme de procedură au fost abrogate. În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată următoarele: Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din același cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus citate, rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în recurs sunt definitive și nu sunt supuse căii de atac a recursului. În speță, decizia civilă nr. 271R din data de 14 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, atacată prin prezenta cale de atac, a fost pronunțată de curtea de apel în soluționarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți C. și E. și de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 304 din data de 1 iulie 2020 pronunțate de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, instanța respingând, totodată, și cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Ca atare, având în vedere prevederile legale anterior menționate, această decizie, prin care instanța a soluționat cererile de recurs, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată pe calea unui alt recurs. Nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora recursul este admisibil întrucât a înțeles să atace încheierile premergătoare prin care curtea de apel a respins excepția necompetenței sale materiale, precum și cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Astfel, Înalta Curte reține că învestirea sa cu soluționarea prezentei căi de atac s-a realizat prin cererea depusă de către recurentul-reclamant la data de 22 iunie 2021, recurentul-reclamant arătând că formulează recurs împotriva modului de judecare și soluționare a excepției și a cererii formulate la data de 14 iunie 2021, respectiv a excepției de necompetență materială a Curții de Apel Bacău și a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de a căror lămurire depinde soluționarea prezentei cauze. Verificând actele dosarului de apel, Înalta Curte constată că singurul termen de judecată acordat pentru soluționarea recursului de către această instanță a fost cel din data de 14 iunie 2021, termen la care, prin decizia nr. 271 din data de 14 iunie 2021, curtea de apel a respins excepția necompetenței sale materiale și cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin urmare, singura hotărâre pronunțată în cauză este decizia anterior menționată, neexistând vreo altă încheiere prin care instanța să se fi pronunțat asupra aspectelor invocate de către recurentul-reclamant. În plus, potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ., soluția dată excepției necompetenței instanței poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză, fiind supusă acelorași căi de atac cu cea prin care se soluționează cauza. În același sens, nici normele care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (art. 519 și urm. C. proc. civ.) nu prevăd o cale de atac distinctă cu privire la situația în care s-ar respinge o cerere de demarare a unei asemenea proceduri de către una dintre părțile aflate în litigiu. Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În consecință, având în vedere cele anterior reținute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul. În ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că, în teoria și practica judiciară, s-a conturat opinia conform căreia cererile accesorii, formulate într-o cale de atac neprevăzută de lege, nu vor putea fi analizate, deoarece nu învestesc instanța. Dacă nu s-ar proceda astfel, pe de o parte, s-ar ajunge în situația în care, într-o cale de atac inadmisibilă, s-ar deschide posibilitatea formulării unor cererii care ar avea ca singur rezultat prelungirea duratei procesului, iar, pe de altă parte, instanța s-ar pronunța asupra unei chestiuni invocate într-o cale de atac cu care nu a fost legal învestită, ceea ce nu este permis. Prin urmare, Înalta Curte constată că solicitarea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este formulată de către recurentul-reclamant într-o cale de atac - recurs - inadmisibilă, situație în care aceasta nu poate fi analizată.