ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1868/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 20 noiembrie 2007, sub nr. x/2007 reclamanții A., B., C. și D., în contradcitoriu cu pârâții S.C. E. S.A., S.C. F. S.A., S.C. Laboratorul Central S.A. și S.C. G., au solicitat constatarea intervenirii accesiunii imobiliare artificiale cu privire la construcțiile și amenajările amplasate în perimetrul străzilor Barbu Văcărescu, Gheorghe Tițeica, Luigi Galvani și Ramuri Tei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară omologată în dosarul nr. x/1998 al Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 764 din 23 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția sale necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a constatat incidența prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ., reținând că, raportat la valoarea pretenților reclamanților față de fiecare pârât în parte, respectiv de 30.000 RON în ceea ce o privește pe pârâta S.C. E. S.A., de 30.000 RON în ceea ce o privește pe pârâta S.C. F. S.A., de 410.000 RON în ceea ce o privește pe pârâta S.C. Laboratorul Central S.A. și de 30.000 RON în ceea ce o privește pe pârâta S.C. G., competența materială de soluționare a pricinii aparține Judecătoriei sectorului 2 București.

Urmare a pronunțării soluției de declinare pricina a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr. x/2008.

Prin sentința civilă nr. 2387 din 16 martie 2009, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale, a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii principale formulate de reclamanți împotriva pârâtei- reclamante S.C. Laboratorul Central S.A., a cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție formulate de pârâta reclamantă anterior menționată în contradictoriu cu reclamanții, respectiv cu chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în favoarea Tribunalului București, secția civilă și a constatat existența conflictului negativ de competență între judecătorie și tribunal, exclusiv în ceea ce privește cererile cu privire la care a dispus declinarea.

Prin aceeași sentință, Judecătoria sectorului 2 București a dispus disjungerea cererii principale formulate de reclamanți împotriva pârâtelor S.C. E. S.A., S.C. G. și S.C. F. S.A., înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2009.

Prin încheierea din 20 mai 2010, pronunțată în dosarul nr. x/2009, Judecătoria sectorului 2 București, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. x/1998 al Tribunalului București. De asemenea, la același termen, a admis cererea formulată de pârâta G. și a dispus disjungerea cererii reclamanților având ca obiect accesiune imobiliară în contradictoriu cu pârâtele S.C. E. S.A. și S.C. F. S.A., acordându-se termen de judecată la data de 06 septembrie 2010 și formându-se dosar nou cu privire la aceste pârâte.

Prin încheierea din 24 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2009, Judecătoria sectorului 2 București a admis cererea de repunere pe rol, constatând că dosarul nr. x/1998 al Tribunalului București a fost soluționat definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 327 din 23 martie 2001 pronunțată de Tribunalul București.

Prin sentința civilă nr. 2824 din 29 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2009, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii formulate de reclaman’i ]n contradictoriu cu pârâta G., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului în vederea soluționării acestuia curții de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria sectorului 2 București a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 18

1

din C. proc. civ., având în vedere că valoarea inițială a obiectului cererii deduse judecății, la momentul sesizării instanței, de 30.000 RON, a fost una provizorie, iar în urma întocmirii raportului de expertiză evaluatorie aceasta a fost determinată la suma de 1709798,8 RON, peste valoarea prag de 500.000 RON, prevăzută de art. 2 pct. 1 teza 1 din C. proc. civ., ceea ce atrage competența materială a tribunalului.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin sentința civilă nr. 70F/2011 din 20 mai 2021, pronunțată în camera de consiliu, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, reținând că, în anul 2009, la momentul pronunțării sentinței civile nr. 2387 din 16 martie 2009, Judecătoria Sectorului 2 s-a considerat competentă material să soluționeze cererea principală formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtele S.C. E. S.A., S.C. G. și S.C. F. S.A., în sensul în care, prin dispozitivul acestei sentințe a dispus încuviințarea efectuării unei expertize în specialitatea construcții având ca obiectiv identificarea construcțiilor indicate de către reclamanți și evaluarea acestora cu indicarea valorii acestor, atât în iulie 2008, cât și în prezent, măsură dispusă pentru soluționarea fondului cererii de accesiune reală imobiliară, și nu pentru stabilirea competenței instanței, acest moment procesual fiind depășit.

Ulterior, la termenul din 20 mai 2010, Judecătoria sectorului 2 București, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cererii având ca obiect accesiune imobiliară, formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta G., până la rămânerea definitivă ți irevocabilă a soluției în dosarul nr. x/1998 al Tribunalului București, măsură dispusă în cadrul soluționării, pe fond, a pricinii deduse judecății.

Urmare a cererii de repunere pe rol formulate de reclamanți la data de 23 mai 2019, la termenul din 24 iunie 2019, Judecătoria scetorului 2 București a admis cererea de repunere pe rol a cauzei, constatând că decizia civilă nr. 327 din 23 martie 2001 a Tribunalului București a rămas definitivă și irevocabilă.

Din perspectiva dreptului părților de a le fi soluționate cererile într-un termen rezonabil, în analiza conflictului negativ de competență, curtea de apel a constatat că judecata pricinii având ca obiect cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta G. privind constatarea accesiunii imobiliare, a fost suspendată din anul 2010 până în anul 2019, în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

De asemenea, în analiza regulatorului de competență, curtea de apel a reținut că nu este legal ca Judecătoria sectorului 2 București să rețină în 2009 că este competentă material să soluționeze pricina, iar în anul 2020 să constate că nu mai este competentă, indiferent de valorile stabilite, ulterior, printr-o expertiză al cărei scop nu era legat de tranșarea chestiunii legate de competența sa.

Astfel, prin pronunțarea sentinței civile nr. 2387 din 16 martie 2009, Judecătoria Sectorului 2 București s-a considerat competentă din punct de vedere material să soluționeze cererea, și prin urmare, ulterior nu mai poate reveni asupra propriei soluții, aceasta având caracterul unei hotărâri de dezînvestire în privința cererilor în contradictoriu cu S.C. Laboratorul Central S.A. și a unei încheieri premergătoare interlocutorii în privința cererilor în contradictoriu cu pârâtele în legătură cu care instanța și-a reținut competența, inclusiv pârâta S.C. G.

Art. 159 alin. (1) pct. 2 și art. 159 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. potrivit cărora necompetența materială de ordine publică poate fi invocată în orice stare a pricinii nu înseamnă că instanța poate să nesocotească caracterul interlocutoriu al unei hotărâri judecătorești și să revină asupra unor dispoziții asupra cărora legea nu mai permite revenirea.

Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență a constatat că după momentul pronunțării sentinței civile nr. 2387 din 16 martie 2009, Judecătoria sectorului 2 București nu se mai putea considera necompetentă material să soluționeze cererea reclamanților în contradictoriu cu S.C. G., astfel că, de la momentul respectiv, competența materială de soluționare a litigiului era câștigată respectivei instanțe, ceea ce înseamnă că hotărârea de declinare este greșită.

Împotriva sentinței civile nr. 70F/2011 din 20 mai 2021 a declarat recurs, în termenul legal, pârâta G., apreciind-o ca nelegală sub următoarele aspecte:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., recurenta pârâtă a susținut că, în mod greșit, curtea de apel a reținut că expertiza a fost administrată pentru soluționarea pe fond, a pricinii, de vreme ce, prin sentința civilă nr. 2387 din 16 martie 2009, Judecătoria sectorului 2 București a dispus efectuarea expertizei în vederea determinării valorii obiectului cererii deduse judecății și deci, stabilirii propriei competențe materiale.

Valorile indicate de reclamanți prin cererile introductive de instanță precum și împrejurarea că aceștia au menționat că urmează să își precizeze cererea de chemare în ipoteza în care în urma efectuării expertizei de specialitate topografice și construcții civile vor fi identificate și alte construcții sau amenajări de orice natură pe terenurile proprietatea acestora, în sensul includerii și acestora în obiectul acțiunii deduse judecății, întăresc teza potrivit căreia valoarea obiectului dedus judecății a rezultat în urma expertizei dispuse în cauză, instanța nepronunțând nicio hotărâre interlocutorie prin care să se declare competentă. Or, aceste aspecte demonstrează o greșită reținere de către curtea de apel a cadrului procesual, a susținerilor părților, precum și o nesoluționare pe fond a cererii, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304

1

din C. proc. civ.

Un alt aspect invocat de recurenta-pârâtă în argumentarea nelegalității soluției pronunțate de curtea de apel cu ocazia soluționării regulatorului de competență, a vizat împrejurarea că, în absența pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care să se pronunțe cu privire la propria competență materială, în mod corect, cu respectarea dispozițiilor art. 159 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., Judecătoria sectorului 2 București a dispus efectuarea unei expertize în vederea stabilirii competenței materiale, în considerarea faptului că necompetența materială de ordine pblică poate fi invocată de instanță în orice stare a pricinii.

Examinând criticile invocate de recurentă, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prioritar, Înalta Curte reține că în soluționarea recursului pendinte urmează a avea în vedere normele procesual civile în vigoare la epoca la care instanța a fost învestită cu cererea de chemare în judecată, respectiv 20 noiembrie 2007.

În drept, potrivit art. 18

1

din C. proc. civ., instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii acestui obiect.

Textul de lege are valoare de principiu confirmând regula potrivit căreia competența se stabilește încă din momentul sesizării instanței, instanța sesizată inițial prelungindu-și competența chiar dacă prin modificarea valorii intermediere a obiectului cererii de chemare în judecată acesta a depășit limita legală care a determinat, potrivit legii, atragerea competenței.

În cauza de față, Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data de 20 noiembrie 2007, sub nr. x/2007, astfel cum a fost precizată ulterior la data de 16 ianuarie 2008, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții S.C. E. S.A., S.C. F. S.A., S.C. Laboratorul Central S.A. și S.C. G., au solicitat constatarea intervenirii accesiunii imobiliare artificiale asupra tuturor construcțiilor și amenajărilor amplasate în perimetrul străzilor Barbu Văcărescu, Gheorghe Tițeica, Luigi Galvani și Ramuri Tei, situate în București, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară omologată în dosarul nr. x/1998 al Tribunalului București.

Constatând necompetența sa materială în soluționarea pricinii, prin raportare la valoarea obiectului cererilor deduse judecății, indicată pentru fiecare pârât în parte (respectiv de 30.000 RON în ceea ce o privește pe pârâta S.C. E. S.A., de 30.000 RON în ceea ce o privește pe pârâta S.C. F. S.A., de 410.000 RON în ceea ce o privește pe pârâta S.C. Laboratorul Central S.A. și de 30.000 RON în ceea ce o privește pe pârâta S.C. G.), prin sentința civilă nr. 764 din 23 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2008.

Învestită prin declinare, prin sentința civilă nr. 2387 din 16 martie 2009, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale, a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii principale formulate de reclamanți împotriva pârâtei reclamante S.C. Laboratorul Central S.A., a cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție formulate de pârâta reclamantă anterior menționată, în contradictoriu cu reclamanții, respectiv cu chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în favoarea Tribunalului București, secția civilă, a constatat existența conflictului negativ de competență între judecătorie și tribunal exclusiv în ceea ce privește cererile cu privire la care s-a dispus declinarea și a dispus disjungerea cererii principale formulate de reclamanți împotriva pârâtelor S.C. E. S.A., S.C. G. și S.C. F. S.A., care a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, sub nr. x/2009.

În legătură cu acest moment procesual, Înalta Curte reține următoarele aspecte:

Este de necontestat că excepția necompetenței materiale, ca excepție procesuală de procedură absolută și peremptorie, putea fi invocată în orice fază procesuală a judecării pricinii. Aceasta nu presupune însă că instanța de judecată este îndrituită să se pronunțe, în mod etapizat, în legătură cu propria competență materială, așa cum, în mod greșit a procedat Judecătoria sectorului 2 București. Astfel, posibilitatea invocării, de către instanță, din oficiu, sau de către oricare dintre părți, în orice fază a procesului a excepției necompetenței materiale a instanței nu poate fi interpretată decât în sensul în care aceasta poate fi pusă în discuție numai o singură dată în fața instanței, reprezentând, astfel, un singur moment procesual, care odată depășit, nu mai poate fi reluat sau repus în discuție în fața aceleiași instanțe (cu excepția situației în care soluția de declinare este suspusă controlului de legalitate, în condițiile art. 158 alin. (2) din C. proc. civ.). Or, în cauză, acest moment procesual, de verificare a propriei competențe de către instanța de judecată, a fost epuizat la termenul din 16 martie 2009, când Judecătoria sectorului 2 București, ca urmare a invocării excepției necompetenței materiale de pârâta S.C. Laboratorul Central S.A., a constatat că, raportat la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Laboratorul Central S.A. nu este competentă material, iar în privința celorlalte pretenții deduse judecății, fără a reține în mod expres propria competență, a dispus măsura disjungerii.

Împrejurarea că, în legătură cu celelalte pretenții deduse judecății care au făcut obiectul măsurii de disjungere, Judecătoria sectorului 2 București nu a constatat în mod expres că este legal învestită cu soluționarea acestora, nu poate îndreptăți pârâta G. să afirme, în mod întemeiat, că acest aspect nu a fost tranșat, devreme ce, cu privire la acestea nu a fost invocată excepția necompetenței materiale, nici din oficiu și nici la cererea părților.

De altfel, normele procesual civile în vigoare la momentul inițierii demersului judiciar nu prevedeau obligația instanței de a verifica, din oficiu, propria competență materială.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, cererea pârâtei S.C. G. S.A de încuviințare a probei cu expertiză tehnică de specialitate deși a avut ca obiectiv stabilirea valorii clădirilor aparținând pârâtei S.C G., situate pe terenul proprietatea reclamanților, în suprafață de 3345 mp, din str. x, intabulat în CF. nr. x a localității București, nu a fost formulată în scopul soluționării excepției necompetenței materiale a instanței, așa cum nefondat se arată prin motivele de recurs, această măsură fiind dispusă de către Judecătoria sectorului 2 București în vederea stabilirii obiectului acțiunii și identificării exacte a construcțiilor indicate de către reclamanți prin cererea precizatoare de la dosarul nr. x/2007 al Tribunalului București față de care se invoca un drept de accesiune imobiliară artificială, și, deci, în scopul soluționării, pe fond, a pricinii.

Înalta Curte mai reține că în raport de obiectul acțiunii reclamanților care vizează constatarea intervenirii accesiunii imobiliare artificiale cu privire la construcțiile și amenajările amplasate de pârâta S.C G., pe terenul proprietatea reclamanților, deși determinarea valorii construcțiilor nu constiuie per se o dovadă a dreptului dedus judecății, aceasta reprezintă o etapă premergătoare necesară în vederea dezlegării pe fond a pricinii.

Acest aspect reiese din chiar conținutul dispozitivului sentinței potrivit căruia instanța a dispus:"încuviințarea, în dosarul nou format, a efectuării unei expertize specialitatea construcții având ca obiective identificarea construcțiilor indicate de către reclamanți prin cererea precizatoare de la dosarul nr. x/2007 al Tribunalului București, cu privire la fiecare dintre pârâtele S.C. E. S.A., S.C. G. și S.C. F. S.A, cu indicarea locului situării acestora pe terenul dobândit de reclamanți prin sentința civilă nr. 327 din 23 martie 2001, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/1998 și a valorii acestora în luna iulie 2008, cât și la momentul încuviințării probei".

Prin urmare, Înalta Curte reține că la termenul din 16 martie 2009, Judecătoria sectorului 2 București a tranșat, în mod definitiv și irevocabil, competența sa materială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtele S.C. E. S.A., S.C. G. și S.C. F. S.A., fără posibilitatea de mai reveni asupra propriei soluții, așa cum în mod greșit a procedat prin sentința civilă nr. 2824 din 29 iunie 2020.

Relativ la soluția de disjungere, Înalta Curte constată că prin aceasta s-a produs o confirmare a propriei competențe materiale a Judecătoriei sectorului 2 București în soluționarea cererii formulate de reclamanți în contradictoriu cu celelalte pârâte, inclusiv cu pârâta G., aceasta fixând termen de judecata în vedea soluționării pe fond a dosarului nou format, măsura disjungerii reprezentând o instituție pusă de legiuitor la dispoziția instanței de judecată atât în scopul unei mai bune administrări a justiției, cât și pentru respectarea dispozițiilor legale care impun soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, și care nu poate fi invocată, ulterior, ca argument pentru dezînvestirea instanței.

De altfel, Înalta Curte constată că poziția procesuală a pârâtei S.C. G. în ceea ce privește competența materială a instanței în soluționarea pricinii este una oscilantă, în sensul în care se reține că, prin întâmpinarea depusă în fața Tribunalului București, pârâta S.C. G. a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea acțiunii, iar pe de altă parte, prin prezentul demers judiciar critică soluția curții de apel de stabilire a competenței materiale în favoarea judecătoriei, apreciind că tribunalul este competent material.

Așadar, Înalta Curte reține că, în mod corect, curtea de apel a constatat că măsura încuviințării efectuării unei expertize în specialitatea construcții având ca obiectiv identificarea construcțiilor indicate de către reclamanți și evaluarea acestora cu indicarea valorii acestor, atât în iulie 2008, cât și în prezent, a fost dispusă pentru soluționarea pe fond a cererii de accesiune reală imobiliară artificială, și nu pentru stabilirea competenței instanței, acest moment procesual fiind depășit.

Aprecierea Judecătoriei sectorului 2 București asupra propriei competențe în soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele S.C. E. S.A., S.C. G. și S.C. F. S.A., nu fost una expresă, dar, cu certitudine rezultă din măsurile dispuse de către aceasta, reprezentate de soluția de disjungere, respectiv de suspendare a judecății pricinii, în raport de prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., măsuri dispuse în scopul analizei pe fond a cererii.

Chiar dacă ulterior măsurii de disjungere a cererii formulate de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtele S.C. E. S.A., S.C. G. și S.C. F. S.A., prin raportul de expertiză întocmit în cauză la data de 10 mai 2010, s-a constatat că valoarea construcțiilor care se află pe terenul dobândit de reclamanți prin sentința civilă nr. 327 din 23 martie 2001 a Tribunalului București, depășește suma de 5 miliarde RON vechi, și, ca atare, ar fi revenit spre competentă soluționare, în primă instanță, tribunalui, conform art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Judecătoria sectorului 2 București trebuia să respecte prevederile art. 18

1

din C. proc. civ., potrivit cărora "instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece, chiar dacă ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect".

Învestită cu verificarea conformității cu normele constituționale a prevederilor art. 18

1

din C. proc. civ., prin Decizia nr. 83/2007 Curtea Constituțională a stabilit că "în virtutea acestui text de lege, instanța judecătorească învestită prin cererea de chemare în judecată își prelungește competența cu privire la soluționarea litigiului al cărui obiect și-a modificat valoarea, iar o atare soluție legislativă este justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea prevederilor art. 18

1

din C. proc. civ. fiind aceea de a evita declinările de competență impuse de majorarea sau micșorarea cuantumului obiectului supus litigiului".

În legătură cu aserțiunea recurentei potrivit căreia "instanța nu era îndrituită să se pronunțe asupra propriei competențe în baza unei valori provizorii a obiectului cererii deduse judecății", Înalta Curte reține că momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului litigiului este acela al sesizării instanței, deci al introducerii cererii de chemare în judecată.

Privitor la susținerea recurentei potrivit căreia în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit normei legale anterior menționate:

"Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2);"

În argumentarea acestei critici, recurenta s-a rezumat în a susține că "instanța de apel a reținut în mod greșit cadrul procesual, susținerile părților și cele dispuse de instanță", fără a indica, în mod concret, normele de procedură eludate de curtea de apel în pronunțarea sentinței recurate or, în lipsa unei atare mențiuni, instanța de recurs nu poate efectua controlul de legalitate, întrucât, în caz contrar, s-ar substitui poziției părților, ceea ce nu e permis.

Un ultim aspect, invocat de recurentă vizează faptul că prin sentința civilă nr. 2387 din 16 martie 2009, Judecătoria sectorului 2 București s-a declarat necompetentă numai cu privire la cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta S.C. Laboratorul Central S.A., respectiv cu privire la soluționarea cererii reconvenționale formulate și a cererii de chemare în garanție formulate de aceasta în contradictoriu cu reclamanții și cu chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin aceasta stabilindu-și limitele competenței în soluționarea cererii de chemare în judecată, ca ulterior, recurenta pârâtă să afirme că "instanța nu a pronunțat o încheiere interlocutorie prin care să se declare competentă, raportat la valoarea obiectului cererii deduse judecății, stabilite prin raportul de expertiză, și ca atare, în opinia acesteia, competența materială de soluționare a pricinii aparține tribunalului.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte, se contrazic, în sensul în care, pe de o parte, susține că prin sentința civilă nr. 2387 din 16 martie 2009, "Judecătoria sectorului 2 București își stabilește competența", ca ulterior să revină, și să arate că, în lipsa unei încheieri interlocutorii care să tranșeze cu privire la competența materială raportat la valoarea obiectului deduse judecății, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului".

Or, așa cum s-a arătat anterior, chestiunea competenței materiale a instanței, deși nu trebuie invocată in limine litis, odată pusă în discuție sau verificată din oficiu, de către instanță, ulterior nu mai poate fi reanalizată, soluția dată de instanță cu privire la această chestiune fiind una asupra căreia instanța nu mai poate reveni.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod legal, soluționând conflictul de competență, instanța a dat eficiență sentinței civile nr. 2387 din 16 martie 2009 a Judecătoriei sectorului 2 București, hotărâre prin care instanța a examinat chestiunea competenței materiale în soluționarea pricinii, și care ulterior nu mai poate fi pusă în discuție, așa cum impun exigențele art. 18

1

din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta G. împotriva sentinței civile nr. 70F/2021 din 20 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta G. împotriva sentinței civile nr. 70F/2021 din 20 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2021.