ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1867/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea, astfel cum a fost precizată, înregistrată la data de 29 iulie 2005 pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2005, contestatorul A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 1520 din 13.07.2005, emisă de Primarul Municipiului Sibiu, solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a celor patru apartamente, neînstrăinate de S.C. Urbana S.A. Sibiu și închiriate unor persoane fizice, situate în Sibiu str. x și la înlăturarea acordării de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești aferente acestora.

În motivare, contestatorul a arătat că este succesorul proprietarului tabular al apartamentelor care au fost vândute chiriașilor după depunerea notificării sale, astfel că vânzarea este afectată de nulitate, în condițiile art. 20 alin. 4

1

din Legea nr. 10/2001, actele de înstrăinare încheiate ulterior datei de 14 februarie 2001 fiind nule absolut. Prin urmare, în ceea ce privește apartamentele nevândute, acestea pot fi retrocedate.

Prin sentința civilă nr. 209 din 01 martie 2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, Tribunalul Sibiu a admis contestația promovată de contestatorul A. împotriva dispoziției nr. 1520 din 13 iulie 2005, emisă de Primarul Municipiului Sibiu și în consecință a dispus anularea dispoziției atacate și a obligat intimatul să emită dispoziție de restituire în natură a celor patru apartamente care nu au fost vândute sau cu privire la care titlul de vânzare a fost desființat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că proprietar tabular al imobilului înscris în CF x Sibiu top x a fost autorul contestatorului. Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu de naționalizare, în temeiul Legii nr. 119/1948, iar unele dintre apartamentele din imobil au fost înstrăinate, iar cu privire la trei dintre acestea au fost încheiate contracte de închiriere. Dintre apartamentele înstrăinate, doar un singur contract de vânzare cumpărare a fost constatat nul, soluția rămânând irevocabilă, și ca atare, acesta îndeplinea condiția pentru a fi restituit în natură.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 14 decembrie 2020 sub nr. x/2005/a1, petentul A. prin mandatar B., a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 209/2010 din 01 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 20/2021 din 22 ianuarie 2021, Tribunalul Sibiu a respins cererea formulată de petentul A. prin mandatar B., privind lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 209 din 01 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că dispozitivul a cărui lămurire o solicită petentul este clar, fără a fi necesară lămurirea sau explicația acestuia, în sensul în care prin acesta s-a dispus anularea dispoziției primarului care a fost obligat să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a celor patru apartamente care nu au fost vândute sau cu privire la care contractul de vânzare a fost desființat.

Prin urmare, dispoziția primarului a fost desființată în întregime, intimatul fiind obligat să restituie contestatorului, în natură, cele patru apartamente, astfel că nicio dispoziție a primarului nu a rămas valabilă, acesta fiind obligat, mai apoi, să emită dispoziție de restituire doar pentru patru apartamente.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul A. prin mandatar B., solicitând admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 209 din 01 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Prin decizia civilă nr. 478/2021 din 29 martie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 40 din 27 aprilie 2021, pronunțată în dosarul x/2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de către petentul A. prin mandatar B., împotriva sentinței civile nr. 20/2021 din 22 ianuarie 2021 a Tribunalului Sibiu, secția I civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea formulată de către petentul A. prin mandatar B. și a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 209 din 01 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în sensul admiterii contestației promovată de contestatorul A. împotriva dispoziției nr. 1520 din 13 iulie 2005 emisă de Primarul Mun. Sibiu și în consecință a dispus anularea, în parte, a dispoziției atacate și a obligat intimatul să emită dispoziție de restituire în natură a celor patru apartamente care nu au fost vândute, cu privire la care titlul de vânzare a fost desființat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Din conținutul sentinței civile nr. 209/2010 din 01 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția civilă rezultă că reclamantul A. a solicitat anularea, în parte, a dispoziției nr. 1520/2005 în sensul de a fi obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură, a patru apartamente care nu au fost restituite, fiind ocupate de chiriași. În consecință, obiectul cauzei l-a constituit restituirea în natură a patru apartamente dintre care trei apartamente închiriate și unul la care a fost anulat titlul de proprietate al fostului chiriaș, cu anularea parțială doar cu privire la aceste apartamente a dispoziției nr. 1520/2005 emisă de Primarul Municipiului Sibiu.

Câtă vreme reclamantul a urmărit doar restituirea în natură a apartamentelor pentru care, prin dispoziția atacată, a fost respinsă cererea sa, doar acea parte din dispoziția emisă de primar a fost atacată, reclamantul neavând interes să atacate dispoziția prin care i-au fost restituite în natură cote parte din alte apartamente sau terenuri. De altfel, instanța a analizat în considerentele hotărârii a cărei lămurire se solicită doar partea din dispoziție contestată.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel a declarat recurs intimatul Primarul Municipiului Sibiu.

În expunerea criticilor, subsumate motivelor de recurs, reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ., recurentul a invocat următoarele aspecte:

Instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 281' din C. proc. civ. din perspectiva în care aceasta, în analiza cererii formulate de către petent, nu se limitează la a lămuri înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, cerință obligatorie pentru a uza de acest demers procedural oferit de legiuitor, ci rejudecă fondul fondul.

Prin lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătorești, instanța nu poate decât să expliciteze conținutul acestuia, fără a putea dispune modificarea acestuia, dându-le doar un înțeles mai clar și fără echivoc situațiilor în care sunt posibile mai multe interpretări.

Or, instanța de apel a depășit limitele impuse de procedura de lămurire a dispozitivului hotărârii în sensul în care în cuprinsul considerentelor, a reținut că reclamantul nu avea interes să conteste dispoziția emisă de primar. Aceasta echivalează cu efectuarea unei judecăți proprii, prin acordarea unei alte interpretări solicitărilor și apărările părților în raport de probatoriul administrat în cauză, prin restabilirea cadrului procesual indicat de părți, contrar normelor legale în temeiul cărora a fost învestită.

Intimatul nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției pronunțate de către tribunal, care a rămas definitivă prin neapelare, demersurile ulterioare ale acestuia reprezentând modalități de a întrepta omisiunea săvârșită prin neatacarea sentinței.

Prin urmare, instanța de apel în mod nepermis, a acordat posibilitatea intimatului de a relua judecata fondul cauzei, schimbând soluția pronunțată de tribunal, prin sentința civilă nr. 209 din 01 martie 2010, Tribunalul Sibiu ceea ce contravine principiului legalității și al dreptului la un proces echitabil.

Prin sentința civilă nr. 209 din 01 martie 2010, Tribunalul Sibiu a dispus anularea, în totalitate, a dispoziției emise de primar, contrar normelor procesual civile care reglementează instituția lămuriri.

Procedura lămuririi dispozitivului a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, generând dificultăți în înțelegere și/sau punerea în executare, fără ca prin aceasta să poate fi modificat conținutul dispozitivului hotărârii, ci cel mult clarificarea și interpretarea măsurile dispuse de instanță prin dispozitivul hotărârii al cărui lămurire se dorește.

Or, în cauza de față, instanța de apel a modificat conținutul dispozitivului sentinței civile nr. 209 din 01 martie 2010 a Tribunalului Sibiu, în sensul în care a dispus anularea, în parte, a deciziei contestate, emise de primarului Municipiului Sibiu, ceea ce nu poate echivala cu o lămurire a dispozitivului în sensul normelor procesual civile, având în vedere efectele juridice pe care le produce aceste mențiuni și faptul că instanța de fond nu a reținut în dispozitiv această măsură.

Or, prin cererea de lămurire se pot doar interpreta măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se solicită, procedura lămuririi întinderii cuprinsului dispozitivului hotărârii fiind folosită numai atunci când există contradicții în cadrul dispozitivului, așa cum de altfel, a decis și Înalta Curte în jurisprundența sa, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea, solicitarea intimatului reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale sentinței pronunțate, care nu pot face obiect de analiză în cadrul procedurii reglementate prin art. 281

1

din C. proc. civ.

Pe de altă parte, circumscrise motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurentul pârât a învederat că instanța de apel a pronunțat decizia cu nesocotirea prevederilor art. 261 din C. proc. civ., fără a expune motivele de fapt și de drept care au format convingerea acesteia că dispozitivul sentinței civile nr. 209/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu se impune a fi lămurit, respectiv, nu a expus raționamentul pentru care soluția de respingere a cererii de lămurire este greșită.

Motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă o componentă a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 par. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale ale omului, care presupune expunerea argumentelor care au format convingerea instanței pentru pronunțarea soluției.

Or, instanța de apel, în cuprinsul considerentelor, s-a rezumat a invoca prevederile art. 281

1

din C. proc. civ., fără a preciza modalitatea în care acestea se aplică cauzei deduse judecății.

În ședința publică din 29 septembrie 2021, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată, prin întâmpinare, de către intimatul-reclamant A., prin mandatar B..

Deliberând, cu prioritate, asupra acestei excepții procesuale de procedură, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca nefondată, constatând că, deși motivarea recursului nu este una amplă, aceasta se raportează la aspecte de legalitate referitoare la pretinsa nerespectarea de către instanța de apel a obligației de motivare a hotărârii judecătorești din perspectiva în care nu a expus argumente care să susțină soluția pronunțată, respectiv la aplicarea greșită a prevederilor procesual civile care reglementează instituția lămuririi, înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri judecătorești, astfel încât, în virtutea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivele de recurs astfel invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii judecătorești, Înalta Curte reține următoarele:

În drept, motivul de recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se grefează pe ceea ce trebuie să cuprindă partea a doua a unei hotărâri judecătorești și anume pe considerentele de fapt și de drept reținute în justificarea soluției pronunțate.

Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de judecată are obligația de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor reținute nu se poate exercita controlul judiciar.

Hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv de ordine publică, dacă: există contradicție între considerente și dispozitiv; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește motivarea soluției sau instanța de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.

În analizarea îndeplinirii cerinței referitoare la motivarea hotărârii este de menționat că dacă instanțele de fond sunt ținute să se pronunțe asupra tuturor mijloacelor de apărare care duc la soluționarea procesului, ele nu sunt ținute să răspundă și la toate argumentele invocate de părți în sprijinirea mijloacelor de apărare.

Instanța de recurs constată că invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin recursul de față, este nefondată, în condițiile în care instanța de apel a expus atât considerentele de fapt, cât și considerentele de drept care au stat la baza soluției pronunțate cu privire la apelul declarat de reclamant. Astfel, curtea de apel a reținut în motivarea soluției că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 281

1

din C. proc. civ. din perspectiva în care, din cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 209/2010, pronunțate de Tribunalul Sibiu, reiese că reclamantul a învestit instanța de judecată cu contestație exclusiv împotriva soluției din conținutul dispoziției nr. 1520/2005, emisă de Primarul Municipiul Sibiu, prin care a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a celor patru apartamente. De asemenea, a mai reținut că analiza instanței de fond a vizat exclusiv acea parte a dispoziției emise de Primarul Municipiului Sibiu prin care a fost respinsă cererea de restituire a celor patru apartamente, fără a fi analizată temeinicia restituirii celorlalte imobile care au făcut obiectul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Ca atare, cât timp judecătorul a procedat la analizarea mijloacelor de apărare invocate de părți, arătând, fie explicit, fie implicit, motivele care l-au determinat să adopte soluția dată, rezultă că motivul de recurs relativ la nemotivare nu este incident.

Și în privința criticilor formulate de către recurent, circumscrise motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., se constată caracterul nefondat al acestora pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 281

1

C. proc. civ. se poate cere lămurirea dispozitivului unei hotărâri, "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice".

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că prin dispoziția nr. x/2005, Primarul Municipiul Sibiu a dispus în favoarea persoanei îndreptățite A. următoarele:

"restituirea în natură a cotei de 1/2 din cele 3 apartamente deținute de chiriași, în baza contractelor de închiriere nr. x/2004, nr. y/2004, nr. z/2004, încheiate cu S.C. Urbana S.A. și cota de 1/2 din spațiul comercial situat la parterul imobilului deținut cu titlu de locațiune de C. Sibiu, imobil situat administrativ în Sibiu, str. x (fost nr. 17). înscris în CF nr. x Sibiu nr. top. x; stabilirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție, în cotă de 1/2 din terenul de 503 mp, aflat în proprietatea Statului Român, înscris în CF nr. x Sibiu, nr. top. x, respectiv măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru cota de 1/2 din cele două apartamente ale imobilului situat administrativ în Sibiu, str. x (fost nr. 17) înscris în CF nr. x Sibiu nr. top. x care fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/2004, nr. y/2004, încheiate de S.C. Urbana S.A. precum și pentru cota de 1/2 din terenul de 241 mp înscris în CF nr. x Sibiu sub nr. top. x.

Reclamantul a formulat contestație împotriva soluției din cuprinsul dispoziției nr. 1520/2005, emise de Primarul Municipiul Sibiu prin care au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru cota de 1/2 din cele două apartamente ale imobilului situat administrativ în Sibiu, str. x (fost nr. 17) înscris în CF nr. x Sibiu nr. top. x, obiect al contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/2004‚ respectiv nr. 6429/2004, încheiate de S.C. Urbana S.A., solicitând anularea, în parte, a dispoziției și obligarea pârâtei la restituirea, în natură, a apartamentelor neînstrăinate de S.C. Urbana S.A. Sibiu și închiriate unor persoane fizice, cerere înregistrată la data de 29 iulie 2005 pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2005.

Potrivit conținutului dispozitivului sentinței civile nr. 209 din 01 martie 2010, urmare a admiterii contestației formulate de către reclamantul A., Tribunalul Sibiu a dispus anularea dispoziției nr. 1520 din 13 iulie 2005, emisă de Primarul Municipiului Sibiu, și obligarea intimatului la emiterea dispoziției de restituire, în natură, a celor patru apartamente care nu au fost vândute sau cu privire la care titlul de vânzare a fost desființat.

Imprecizia dispozitivului și neclaritatea soluției rezidă din faptul că fiecare parte a înțeles o altă modalitate de executare a acestuia.

Astfel, pârâta, pe baza sentinței civile nr. 209 din 01 martie 2010 a Tribunalului Sibiu, secția I civilă, a apreciat că dispoziția nr. 1520 din 13 iulie 2005 a fost anulată în totalitate, sens în care a emis dispoziția nr. x/2020 prin care a dispus: anularea dispoziției nr. 1520 din 13.07.2005 și restituirea, în natură, în favoarea reclamantului A. a celor 4 apartamente situate administrative în Sibiu, str. x (fost nr. 17), jud. Sibiu, Cf nr. x Sibiu, nr. top. x identificate astfel: apartamentul ce face obiectul contractului de închiriere nr. x/26.09.2019 încheiat cu D., compus din 2 camere, în suprafață de 19,86 mp, dependințe I în suprafață de 9,90 mp și dependințe II în suprafață de 2,22 mp; apartamentul ce face obiectul contractului de închiriere nr. x/26.11.2019 încheiat cu E. compus din 3 camere, în suprafață de 25,26 mp, dependințe I în suprafață de 8,72 mp și dependințe II în suprafață de 2,00 mp; apartamentul ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/19.05.2009 încheiat cu F., compus din o camera în suprafață de 11.00 mp, dependințe I în suprafață de 6,70 mp și dependințe II în suprafață de 1.30 mp, evacuat conform sentinței civile nr. 2013/25.02.2010, pronunțată în dosarul nr. x/2009; apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. x/2004 încheiat cu G., anulat prin sentința civilă nr. 512/06.05.2008, pronunțată în dosarul nr. x/2008 compus din 3 camere cu anexe aferente, înscris sub nr. top. x, fără a face nicio referire la spațiul comercial situat la parterul imobilului deținut cu titlu de locațiune de C. Sibiu cuprins la art. 1 din Dispoziția nr. 1520/2005 și nici la dreptul de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție, în cotă de 1/2 din terenul de 503 mp menționat la pct. 3 din Dispoziția nr. 1520/2005 care nu au făcut obiectul contestației înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. x/2005.

De asemenea, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a refuzat cererea de intabulare în cartea funciară a cotelor de 1/2 din apartamentele restituite în natură pe motiv că sentința civilă nr. 209 din 01 martie 2010 a Tribunalului Sibiu, secția I civilă a anulat, în tot, titlul de proprietate al reclamantului A..

Pe de altă parte, reclamantul a susținut că nu a învestit instanța de judecată cu o cerere de anulare, în tot, a dispoziției nr. 1520 din 13 iulie 2005, emise de Primarul Municipiului Sibiu.

Această neconcordanță de interpretare a conținutului dispozitivului este determinată de caracterul lacunar al acestuia, de imprecizia termenilor folosiți, Astfel, în considerentele sentinței civile nr. 209 din 01 martie 2010, Tribunalul Sibiu, deși analizează în conținutul considerentelor, prin raportare la prevederile art. 1, art. 2. art. 3, art. 7, art. 9, art. 24 și art. 43 din Legea nr. 10/2001, temeinicia susținerilor reclamantului privitoare la respingerea de către Primarul Municipiului Sibiu a cererii de restituire, în natură, a apartamentelor care nu au fost vândute sau cu privire la care titlul de vânzare a fost desființat, dispune anularea dispoziției nr. 1520 din 13 iulie 2005, fără să rețină că această soluție are drept consecință anularea parțială a dispoziției emise de primar.

Cum în speță, niciuna dintre părți nu a declanșat un control judiciar pe acest aspect - pentru a se putea opune dezlegările jurisdicționale și autoritatea de lucru judecat a acestora - a rămas în ființă un dispozitiv neclar care nu putea fi lămurit decât prin procedura specială reglementată de art. 281

1

din C. proc. civ.

În acest context, dispozitivul sentinței civile nr. 209 din 01 martie 2010, pronunțată de secția I civilă a Tribunalului Sibiu în mod corect a fost lămurit de către curtea de apel prin decizia recurată, în condițiile permise de art. 281

1

C. proc. civ., cu observarea cadrului legal în care s-a desfășurat judecata anterioară și stabilirea astfel, față de conținutul deficitar al dispozițiilor din dispozitivul hotărârii, a obiectului contestației formulate de către reclamant.

Susținerile recurentului, în sensul că "prin dispozitiv instanța a modificat soluția, analizând, pe fond, pricina dedusă judecății, dispunând anularea, în parte a dispoziției nr. 1520 din 13 iulie 2005, emisă de primarul Municipiului Sibiu" sunt nefondate.

Aceasta întrucât în judecata apelului, curtea de apel nu a procedat la administrarea de probatorii cu privire la îndreptățirea reclamantului la restituirea în natură a celor patru apartamente, neînstrăinate de S.C. Urbana S.A. Sibiu și închiriate unor persoane fizice, situate în Sibiu str. x, în absența cărora nu se poate susține că instanța a procedat la o dezlegare pe fond a pricinii, așa cum se susține de către recurent, ci, procedând la analiza conținutului considerentelor și al dispozitivului sentinței civile nr. 209 din 01 martie 2010, pronunțată de secția I civilă a Tribunalului Sibiu, în temeiul art. 281

1

din C. proc. civ., a constatat că se impune lămurirea dispozitivului sentinței în concordanță cu raționamentul juridic din cuprinsul considerentelor.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că recurenta ignoră scopul reglementării procedurii prevăzute de dispozițiile art. 281

1

din C. proc. civ. care este acela de a permite instanței de judecată o interpretare a măsurilor dispuse prin hotărârea a cărei lămurire se dorește, în scopul înlăturării dificultăților ivite în faza de executare a acestora, cum este cazul în speță.

De asemenea, cererea formulată în temeiul prevederilor art. 281

1

din C. proc. civ. nu afectează autoritatea de lucru judecat a hotărârii respective și nici caracterul executoriu al acesteia, neputându-se astfel prejudicia interesele părților, ci, dimpotrivă, se înlesnește punerea în executare a hotărârii judecătorești. Ca atare, sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora instanța de apel "a depășit limitele impuse de procedura de lămurire a dispozitivului".

Lămurirea dispozitivul sentinței nu presupune, așa cum s-a pretins, o modificare a soluției, ci doar explicitarea înțelesului și întinderii sale care, în absența unor elemente suficiente ar putea conduce la o executare silită în afara cadrului legal.

Prin urmare, Înalta Curte reține că nu este vorba, cum a susținut recurenta, despre o modificare a conținutului obligației care îi incumbă, care rămâne aceeași, de emitere în favoarea reclamantului a unei dispoziții de restituire în natură a celor patru apartamente care nu au fost vândute sau cu privire la care titlul de vânzare a fost desființat.

De asemenea, anularea, în parte, a dispoziției nr. 1520 din 13 iulie 2005, emisă de primarul Municipiului Sibiu nu reprezintă o soluție nouă, ci o consecință care decurge din măsura dispusă de instanță de obligare a pârâtului de emitere a unei dispoziții de restituire în natură și a celor patru apartamente care nu au fost vândute sau cu privire la care titlul de vânzare a fost desființat, și nu o obligație nouă, care să modifice conținutul dispozitivului sentinței civile nr. 09 din 01 martie 2010, pronunțată de secția I civilă a Tribunalului Sibiu.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 478 din 29 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant A..

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 478 din 29 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2021.