ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2700/2021

Ședința publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au Aparținut Cultelor Religioase din România și B. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 8730 din 30.07.2019 emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au Aparținut Cultelor Religioase din România în ceea ce privește retrocedarea în favoarea pârâtei B. a următoarelor spații: casa scării în suprafață de 17,41 mp, debara în suprafață de 1,25 mp, podul casei în suprafață utilă de 202,55 mp și cotele părți comune indivize aferente de 44,84 %, până la pronunțarea instanței de fond, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 93/2020 din 10 septembrie 2020 a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au Aparținut Cultelor Religioase din România, și B., a suspendat executarea Deciziei nr. 8730/30.07.2019 doar în ceea ce privește retrocedarea podului casei în suprafață de 202,55 mp până la pronunțarea instanței de fond, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 730/30.07.2019 în ceea ce privește retrocedarea casei scării în suprafață de 17,41 mp și a debaralei în suprafață de 1,25 mp și a obligat reclamantul să plătească pârâtei B. suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs atât de recurentul-reclamant A. cât și de recurentele-pârâte B. și Comisia Specială de Retrocedare.

3.1. Recurentul-reclamant A. solicită, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 8730 din 30.07.2019 emisă de către pârâta-intimată Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, până la pronunțarea pe fond a cauzei având ca obiect anularea în parte a deciziei inclusiv în ceea ce privește dispoziția de retrocedare în favoarea paratei B. a celor două spații situate în parterul clădirii înscrisă în CF nr. x Sibiu (CF vechi x) respectiv:casa scării în suprafață de 17,41 mp și debara în suprafață de 1,25 mp, precum și sub aspectul cotelor părți comune indivize aferente de 44,84%, aspecte inserate în art. 1 din Decizia mai sus amintită.

Recurentul precizează că instanța de fond a reținut, între altele, că "Analizând extrasele de carte funciară rezultă ca imobilul situat în Sibiu, strada x, nr. 20 A este înscris în CF x CI Sibiu, nr. top. xl, 671/l, 673/l, 676/l (nr. CF vechi x). Imobilul este format din două apartamente (unități individuale), astfel: ap. 1, înscris în CF x Cl-Ul Sibiu, compus din:1a parter:2 camere, bucătărie, baie, debara, hol; la subsol: 2 pivnițe, cota de 35,16 % cota indiviză cu teren aferent de 113 mp și apartament 2 înscris în CF x C1-U2 Sibiu, compus din: la etaj 2 camere, bucătărie, wc în exclusivitate, hol comun; la subsol: pivniță, cota de 20 % reprezintă cotă părți comune indivize,iar cota de 64 mp reprezintă suprafața de teren aferent apartamentului.

Prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/6.08.2020 de Societatea Profesionala Notariala "C. și D. " reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x, " împreună cu dreptul de coproprietate asupra părților și dependințelor comune, care prin natura și destinația lor sunt în folosința tuturor coproprietarilor".

În opinia recurentului, în mod corect a arătat instanța de fond faptul că din schița de apartamentare, parte a documentației de intabulare, depusă la Judecătoria Sibiu-Cartea funciară, rezultă că părțile comune ale apartamentului cu nr. top. x sunt următoarele: fundații, ziduri despărțitoare dintre apartamente, planșee, pod, acoperiș, casa scării de la parter la etaj, urcarea la pod, coborârea la pivniță, holurile de acces la pivnițe, gangul de acces în imobil, curtea interioară, în cota de 35,16 %, cu teren aferent de 113 mp, astfel că rezultă că podul casei se regăsește printre părțile comune ale imobilului, fiind obiect al unui drept de coproprietate forțată.

De asemenea instanța de fond a reținut că aparența este în favoarea reclamantului, astfel încât în speță, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, dar și condiția referitoare la existența pagubei de neînlăturat astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, dar cu toate acestea fără o motivare plauzibilă a respins cererea de suspendare a actului administrativ în ceea ce privește retrocedarea casei scării în suprafața de 17,41 mp și a debaralei în suprafața de 1,25 mp.

S-a mai reținut că, în ceea ce privește retrocedarea celor două spații situate la parterul clădirii înscrise în CF x (CF vechi x), respectiv casa scării în suprafața de 17,41 mp și debara în suprafața de 1,29 mp, instanța nu a putut identifica vreun motiv de nelegalitate aparentă a deciziei a cărei suspendare se cere, neinvocându-se nici un motiv pertinent pentru a combate constatarea din raportul de expertiză topografică conform căreia aceste spații comune nu servesc folosinței comune a apartamentelor din condominiu, acestea deservind în fapt construcției edificate pe terenul înscris în CF nr. x Sibiu, nr. top. x- fosta proprietate a comunității evreiești din Sibiu și care a fost restituită B. prin Decizia nr. 1654/6.03.2008 urmare a cererii de retrocedare nr. x/4.02.2003.

Recurentul precizează că în situația în care aceste spații situate la parterul clădirii în care se găsește apartamentul cumpărat, ar fi aparținut de imobilul construcție edificată pe terenul înscris în CF x Sibiu nr. top. x-76 mp și care a fost retrocedat în natură în anul 2008 B., cu siguranță ar fi fost incluse în decizia de restituire în natură emisă în anul 2008 și pusă în aplicare. Ori, a se interpreta acum, după 12 ani de la restituirea acelui imobil în natură, cum că, casa scării deservește și aparține de imobilul respectiv și nu de imobilul nostru este în afara legii totalmente. Faptul că aceste spații respectiv casa scării și implicit debara,nu au aparținut imobilului înscris în CF x având nr. top. x retrocedat B. în anul 2008, rezultă și din schița de dezmembrare aferentă încheierii nr. 1989/1965 și prin care întreg imobilul se dezmembrează în trei corpuri de avere separate, casa scării făcând parte integrantă din topogr. x, aspect care este de altfel relevat și prin schița de la fila nr. x din raportul dlui. expert E. și Anexa nr. 2 ale lucrării de expertiză întocmită, Anexa de la fila nr\13 descriind parterul imobilului incluzând casa scării, iar în Anexa nr. 2 intitulata "RELEVEU cu identificarea apartamentelor și spațiilor ramase în proprietatea Statului Roman a cotei de teren aferenta și a părților comune indivize din construcția înscrisă în CF x Sibiu (nr. CF vechi x) cu nr. top. x, 671/1, 673/1, 676/1 " se identifică la etaj (partea stânga a schiței) imobilul folosit de F. constând în camera de 12,35 mp, bucătărie de 5,17 mp, hol de 3,94 mp, wc de 1,27 mp, însă care a fost edificat practic ilegal peste aceasta casa a scării, din platforma casei scării și din părțile comune indivize ale tuturor coproprietarilor, blocându-se ieșirea tocmai pe această casă a scării. Fiind vorba despre o clădire care de la început a fost edificată cu destinația de unitate de învățământ, scoală, astfel cum rezultă și din Autorizația de construcție eliberată în anul 1929, cu siguranță aceste scări, casă a scării aveau destinația de ieșire în caz de incendii sau alte intemperii.

Recurentul mai arată că art. 649 C. civ. reglementează expres care sunt părțile comune din clădirile cu mai multe etaje însă instanța nu a ținut cont de acest text de lege.

3.2. B., în motivarea recursului, arată că prin sentința recurată, interpretând eronat dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 8730/30.07.2019, doar în ceea ce privește retrocedarea podului casei în suprafața de 202,55 mp, până la pronunțarea instanței de fond.

Contrar a ceea de a reținut instanța de fond, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și existența unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat, instanța de fond a considerat că o astfel de condiție ar fi îndeplinită în cauză, întrucât "din schița de apartamentare, parte a documentației de intabulare, (...) rezultă că părțile comune ale apartamentului cu nr. top x/1/II, x/1/II, x/1/II sunt următoarele: (...) pod, (...) urcarea la pod, (...), astfel încât podul casei se regăsește printre părțile comune ale imobilului, fiind un drept de coproprietate forțată".

În realitate însă, înscrisul menționat de instanța de fond, este doar o propunere de apartamentare făcută de S.C. Urbana S.A., societate care la acel moment mai deținea doar o parte din apartamentele existente în imobil, propunere care a fost făcută ca urmare a modificării cotelor părți din părțile comune ale imobilului.

Însă, acest înscris nu se coroborează cu nicio altă probă din care să rezulte că propunerea de apartamentare făcută de Urbana S.A. a fost finalizată, prin menționarea în Cartea Funciară comună a imobilului a podului casei ca fiind parte comună a tuturor proprietarilor din imobil.

De altfel, podul casei este în fapt o mansardă locuibilă, așa cum arată și reclamantul în acțiune, astfel încât nu poate reprezenta parte comună a imobilului, de vreme ce el nu servește folosinței celorlalte apartamente din imobil, astfel încât nu devin aplicabile dispozițiile art. 648 și art. 649 C. civ.

Mai mult decât atât, nici în actul de vânzare cumpărare prezentat de reclamant nu este menționat podul casei ca reprezentând parte comună. În cuprinsul acestui contract se menționează că părțile comune sunt "nedescrise" ceea ce ne arată o dată în plus, că în Cartea Funciară a imobilului nu sunt menționate părțile comune ale imobilului, conform propunerii de apartamentare făcută de Urbana S.A..

Având în vedere toate aceste aspecte, rezultă că în cauza condiția existenței unui caz bine justificat nu este îndeplinită, instanța dând o interpretare eronată dispozițiilor art. 2 lit. t) și art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cea de a doua condiție, a pagubei iminente, contrar a ceea ce a reținut instanța de fond, recurenta susține că nici această condiție nu este îndeplinită în cauză.

Instanța de fond a pornit de la o premisă greșită, respectiv aceea potrivit căreia reclamantul ar avea, cel puțin aparent, un drept de coproprietate forțată asupra podului, a considerat în mod eronat și faptul ca în cauza ar fi îndeplinită condiția produceri unei pagube iminente.

Însă, în cauză nu există dovezi din care să rezulte că podul casei ar face parte din părțile comune ale imobilului, reclamantul nu are nici măcar aparent un drept de coproprietate forțată asupra podului imobilului, astfel încât în cauză nu este îndeplinită nici condiția producerii unei pagube iminente.

3.3. Comisia Specială de Retrocedare, prin recursul formulat, critică sentința instanței de fond în temeiul motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanța a făcut o interpretare greșită asupra aparenței dreptului reclamantului considerând că există indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ emis și necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente în cazul dedus judecății.

Având în vedere dispozițiile art. 648, 649 alin. (1) lit. a) din C. civ. potrivit cărora sunt spații comune părțile din imobil care îndeplinesc două condiții, respectiv: sunt destinate întrebuințării apartamentelor din imobil și nu pot fi folosite decât în comun, astfel încât să folosească la exploatarea normală a imobilului, restituirea podului în suprafață de 202,55 m.p. nu îl împiedică pe reclamant în folosința imobilului proprietatea sa.

Prin cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 B. a solicitat restituirea imobilului situat în Municipiul Sibiu, str. x, cu intrare prin str. x (actuala str. x), județul Sibiu, compus din casa și curte (nr. top. x), curte (nr. top. x), curte (nr. top. x) și casă și curte (nr. top. x), având destinația inițială de școală elementară evreiască, înscrise în cartea funciară nr. x a localității Sibiu, nr. top. x, 671/1, 673/1, 676/1, județul Sibiu.

Analizând înscrisurile depuse de către solicitantă la dosarul aferent cererii de retrocedare, Comisia specială de retrocedare a constatat faptul că aceasta se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și, în consecință, a emis Decizia nr. 1806/26.06.2008 prin care a propus acordarea de despăgubiri în favoarea solicitantei, pentru partea din imobilul compus din construcție și terenul aferent, situat în municipiul Sibiu, județul Sibiu, reprezentând două apartamente înstrăinate în anul 1997 de către statul român unor persoane fizice, respectiv pentru apartamentul înscris în C.F. nr. x, nr. top. x, împreună cu cota de 20% din terenul aferent în suprafață de 64 m.p. și pentru apartamentul înscris în C.F. nr. x, nr. top.-I, x/1/II, x/1/II, x/1/II, împreună cu cota de 35,16% din terenul aferent în suprafață de 113 m.p.

Având în vedere faptul că cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 a fost soluționată parțial, în vederea finalizării procedurii administrative de soluționare a dosarului, Secretariatul tehnic al C.S.R a solicitat întocmirea unei Expertize tehnice extrajudiciare prin care să se procedeze la identificarea și delimitarea părții din imobilul solicitat care poate fi retrocedată în natură, precum și identificarea spațiilor destinate folosinței comune, întrucât acestea nu sunt descrise în cărțile funciare aferente apartamentelor.

În consecință, în vederea fundamentării deciziei cu privire la retrocedarea imobilului care a aparținut și a fost preluat de statul român de la solicitantă, Memoriu tehnic întocmit de către ing. E. a avut rolul de a completa situația juridică și locativă a părții din imobil neînstrăinată de statul român.

Astfel, cu privire la partea din imobil, aflată în proprietatea statului român, înscrisă în C.F. nr. x a localității Sibiu, nr. top. x, 671/1, 673/1, 676/1, județul Sibiu, reprezentând apartamentele care nu au fost înstrăinate de către statul român, împreună cu terenul aferent acestora, Comisia specială de retrocedare a emis Decizia nr. 8730/30.07.2019, prin care s-a retrocedat în natură B. imobilul menționat anterior, astfel cum a fost identificat prin Raportul de expertiză topografică întocmit de către Ing. E., expert tehnic autorizat de A.N.C.P.I. în specialitatea cadastru, geodezie și cartografie.

Prin Decizia nr. 8730/30.07.2019, C.S.R. a retrocedat B. partea din imobilul situat în Municipiul Sibiu, județul Sibiu, rămasă în proprietatea statului român, astfel cum a fost identificată prin Raportul de expertiză topografică întocmit de către ing. E..

Potrivit înscrisurilor; aflate în dosarul administrativ nr. x/04.02.2003, precum și a raportului de expertiză topografică privind identificarea apartamentelor rămase în proprietatea statului român reiese că și podul casei a rămas în proprietatea statului român și putea fi retrocedat împreună cu apartamentele identificate conform expertizei.

3.4. B. a formulat și recurs incident prin care a susținut că Legea nr. 165/2013 reglementează inclusiv procedura de soluționare a cererilor formulate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 și O.U.G. nr. 83/1999, astfel încât orice aspect litigios generat de modalitatea de aplicare a dispozițiilor acestei legi este de competența secțiilor civile ale tribunalelor.

Pe cale de consecință, în cauză, competența materială de soluționare a cererii ce face obiectul prezentului dosar, aparține secției Civile a Tribunalului Sibiu.

Prin dispozițiile Legii nr. 165/2023 legiuitorul a stabilit o competență derogatorie de la Legea 554/2004 cu privire la actele administrative emise de autoritățile publice în aplicarea Legii nr. 165/2013.

Întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr. 165/2013 competenta de soluționare a litigiilor privind modalitatea de aplicare a prevederilor acestei legi aparține secțiilor civile ale tribunalelor, rezultă că și cererile având ca obiect suspendarea unui act emis în aplicarea dispozițiilor acestei legi, sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor.

Pentru cele prezentate recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului incident, casarea sentinței recurate și pe cale de consecință să fie trimisă cauza spre competentă soluționare secției Civile a Tribunalului Sibiu.

Părțile au formulat întâmpinări reciproce, prin care au solicitat admiterea recursurilor proprii și respingerea recursurilor formulate de părțile adverse, ca nefondate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității recursului incident formulat de recurenta-pârâtă B., invocată de recurentul-reclamant A. este întemeiată, astfel că recursul incident este inadmisibil, recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, iar recursurile principale declarate de recurentele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare și B. sunt fondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le analiza și va răspunde prin considerente comune.

În ceea ce privește recursul incident formulat de B.

Prin recursul incident promovat, recurenta-intimată, B. a solicitat casarea sentinței civile nr. 93 din data de 10 septembrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, respectiv Tribunalul Sibiu, secția Civilă.

Potrivit art. 10 alin. (1), teza a 11-a, din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Comisia specială de retrocedare a fost înființată în temeiul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 501/2002, și al H.G. nr. 1164/2002, ulterior modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005.

Coroborând textele legale sus-menționate, rezultă că deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanța competentă material și teritorial să se pronunțe cu privire la anularea Deciziei nr. 8730/30.07.2019 este Curtea de Apel Alba Iulia și nu Tribunalul Sibiu.

Înalta Curte constată că recursul incident vizează un singur aspect, respectiv excepția de necompetență materială, aspect pe care fundația nu l-a invocat în cadrul propriului său recurs, astfel că se dorește prin recursul incident o completare a propriilor motive de recurs. Fundația avea posibilitatea de a invoca excepția în propria cale de atac a recursului pe care l-a formulat. Recursul incident nu poate privi soluțiile asupra acelor aspecte ale litigiului care nu au fost atacate prin recursul principal.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 8730/30.07.2019, Înalta Curte constată că instanța a apreciat în mod greșit că, în cauză, a fost îndeplinită condiția existenței unui "caz bine justificat", necesară pentru dispunerea suspendării, alături de cea a "pagubei iminente".

Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

În acest context, în ceea ce privește podul, se constată că acesta nu a fost înstrăinat de către statul român ulterior preluării abuzive, neexistând vreun impediment cu privire la restituirea acestuia în favoarea fostului proprietar.

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 648, 649 alin. (1) lit. a) din C. civ. potrivit cărora sunt spații comune părțile din imobil care îndeplinesc două condiții, respectiv: sunt destinate întrebuințării apartamentelor din imobil și nu pot fi folosite decât în comun, astfel încât să folosească la exploatarea normală a imobilului, Înalta Curte apreciază că restituirea podului în suprafață de 202,55 m.p. nu îl împiedică pe reclamant în folosința imobilului proprietatea sa.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar reține faptul că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat de S.P.N. "C. și D." sub nr. x/06.08.2020 nu s-a menționat că odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x se transmite reclamantului și dreptul de folosință asupra podului, ci doar un drept de coproprietate asupra părților și dependințelor comune, care prin natura și destinația lor sunt în folosința tuturor coproprietarilor.

Părțile comune indivize ale clădirii nu au fost și nu sunt descrise în cărțile funciare aferente apartamentelor, ele fiind identificate și descrise în raportul de expertiză topografică, podul mansardabil nefăcând parte din aceste spații.

Regimul juridic al retrocedării imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care sunt situate în intravilanul localităților este reglementat de O.U.G. nr. 94/2000 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România, preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...), se retrocedează foștilor proprietari.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (3) din același act normativ, sunt imobile în sensul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, construcțiile existente în natură împreună cu terenurile aferente lor, în măsura în care construcțiilor nu le-au fost aduse adăugiri care să depășească 50% din aria desfășurată actuală.

Prin cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 B. a solicitat restituirea imobilului situat în Municipiul Sibiu, str. x, cu intrare prin str. x (actuala str. x), județul Sibiu, compus din casa și curte (nr. top. x), curte (nr. top. x), curte (nr. top. x) și casă și curte (nr. top. x), având destinația inițială de școală elementară evreiască, înscrise în cartea funciară nr. x a localității Sibiu, nr. top. x, 671/1, 673/1, 676/1, județul Sibiu.

Comisia specială de retrocedare prin Decizia nr. 1806/26.06.2008 a propus acordarea de despăgubiri în favoarea solicitantei, pentru partea din imobilul compus din construcție și terenul aferent, situat în Municipiul Sibiu, județul Sibiu, reprezentând două apartamente înstrăinate în anul 1997 de către statul român unor persoane fizice, respectiv pentru apartamentul înscris în C.F. nr. x, nr. top. x, împreună cu cota de 20% din terenul aferent în suprafață de 64 m.p. și pentru apartamentul înscris în C.F. nr. x, nr. top.x, împreună cu cota de 35,16% din terenul aferent în suprafață de 113 m.p.

Secretariatul tehnic al C.S.R a solicitat întocmirea unei Expertize tehnice extrajudiciare prin care să se procedeze la identificarea și delimitarea părții din imobilul solicitat care poate fi retrocedată în natură, precum și identificarea spațiilor destinate folosinței comune, întrucât acestea nu sunt descrise în cărțile funciare aferente apartamentelor.

De asemenea, Comisia specială de retrocedare a emis Decizia nr. 8730/30.07.2019, prin care s-a retrocedat în natură B. imobilul menționat anterior, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică.

La Cap. III pct. 3.2 expertul a relatat că în urma măsurătorilor a rezultat pentru imobilul cu nr. . top. x, 671/1, 673/1, 676/1 o suprafață reala de 259 m.p. față de 322 m.p. cât apare înscrisă în cartea funciară.

În ceea ce privește construcția aflată pe terenul solicitat, expertul arată că aceasta este edificată pe 3 nivele (subsol, parter și etaj), la care se adaugă și un pod, suprafața măsurată la sol a construcției fiind de 232 m.p.

Măsurătorile în interiorul construcției ce face obiectul prezentului litigiu au vizat cele două apartamente care nu au fost înstrăinate de statul român și care nu sunt înscrise în cartea funciară la momentul actual, spațiile destinate folosinței comune apartamentelor, precum și podul mansardabil.

Astfel, la pct. 3.2.1 sunt descrise apartamentele rămase în proprietatea statului român (respectiv apartamentele folosite de către chiriași în baza contractelor de închiriere nr. x/27.06.2014 și y/27.06.2014).

La pct. 3.2.2 din Raportul de expertiză sunt descrise spațiile destinate folosinței comune pentru apartamentele din condominiu, respectiv:

- la subsol: hol, în suprafață de 6,19 m.p., hol, în suprafață de 10,01 m.p.;

- la parter: hol în suprafață de 17,94 m.p., hol în suprafață de 20,41 m.p., hol în suprafață de 13,09 m.p., hol în suprafață de 8,47 m.p., curte în suprafață de 25,87 m.p.;

- la etaj: scara, în suprafață de 13,31 m.p., hol în suprafață de 28,97 m.p. și hol în suprafață de 3,94 m.p.

Potrivit raportului de expertiză a reieșit faptul că la parterul construcției înscrise în C.F. nr. x a localității Sibiu (nr. C.F. vechi x), cu nr. top. x, 671/1, 673/1, 676/1 există și două spații care nu servesc folosinței comune a apartamentelor din condominiu întrucât nu comunică cu restul încăperilor din construcție. Aceste spații deservesc în fapt construcției edificate pe imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Sibiu, nr. top. x (fosta proprietate a comunității evreiești din Sibiu - restituită B., prin Decizia nr. 1654/06.03.2008: cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003).

Astfel fiind, reiese că și podul casei a rămas în proprietatea statului român și putea fi retrocedat împreună cu apartamentele identificate conform expertizei.

Prin urmare, în cauză, nu există elemente care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o interpretare greșită și asupra aparenței dreptului reclamantului, considerând că se impune prevenirea producerii unei pagube iminente.

Instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Or, în cauză, nu este îndeplinită cerința pagubei iminente, simpla afirmație că reclamantul ar fi grav prejudiciat nu poate duce la îndeplinirea acestei condiții.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute în mod imperativ de lege, pentru a se putea dispune suspendarea Deciziei nr. 8730/2019, în ceea ce privește retrocedarea podului casei.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului incident formulat de recurenta-pârâtă B., invocată de recurentul-reclamant A., va respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B., ca inadmisibil, va respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat, va admite recursurile principale declarate de recurentele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare și B., va casa, în parte, sentința recurată și, pe cale de consecință, va respinge în totalitate cererea de suspendare formulate de recurentul-reclamant, ca neîntemeiată cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului incident formulat de recurenta-pârâtă B., invocată de recurentul-reclamant A..

Respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva sentinței nr. 93/2020 din 10 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 93/2020 din 10 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Admite recursurile principale declarate de recurentele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare și B. împotriva sentinței nr. 93/2020 din 10 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, pe cale de consecință, respinge în totalitate cererea de suspendare formulate de recurentul-reclamant, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2021.