ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2741/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 04 decembrie 2019, în temeiul art. 442 și următoarele din C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, contestatorii A. și B. au solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârilor judecătorești prin rectificarea și modificarea dispozițiile nr. 641/2010 și nr. 940/2012, emise de Primarul Municipiului Sibiu, în temeiul sentinței civile nr. 348/2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2007 și a deciziei civile nr. 186/A/2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în același dosar, în sensul că, din eroare, numele de B. a fost menționat ca B.; expertul C. a omis să verifice dacă există încheierea de CF cu nr. 1025/1956 și dezmembrarea cu nr. 3014/1956 din dosarul de notificare formulat de contestator și înregistrat sub nr x/2001; disjungerea, din dispoziția nr. x/2010 a imobilului Patrioților nr. 1, prin restituirea apartamentelor III și IV în favoarea contestatorului, în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013; notificatorul D., în dosarul de executare nr. 425/2001 al Biroului Executorului Judecătoresc E., înregistrat la Primăria Municipiului Sibiu la data de 27 noiembrie 2001, a precizat că este de acord cu restituirea despăgubirii pe care a primit-o potrivit Legii nr. 112/1995, în cuantum de 89623.279 RON la valoarea actualizată potrivit dispozițiilor legale.

La data de 16 ianuarie 2020, contestatorii au depus cerere precizatoare.

Prin sentința civilă nr. 36 din 31 ianuarie 2020, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a petentei B., invocată de intimata F., a respins cererea de îndreptare, lămurire, completare a sentinței civile nr. 348/2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă și a respins cererea de îndreptare, lămurire și completare a aceleiași sentințe, formulată de petentul A..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 348 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Sibiu a admis excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor G., H., I., J., F. și a respins contestația formulată de aceștia pentru lipsa calității de persoane îndreptățite; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sibiu și a respins contestația formulată în contradictoriu cu aceasta; a admis, în parte, contestația formulată de contestatorii A., K., L., M., N. și a dispus anularea dispoziției nr. 893/2005 a Primarului Municipiului Sibiu, obligând intimații să facă propuneri de acordare de măsuri reparatorii prin acordarea de despăgubiri la valoarea de circulație corespunzătoare terenului și apartamentului cu nr. top xIII CF x - Sibiu, situat în str. x și la restituirea despăgubirilor primite conform Legii nr. 112/1995 în cuantum de 8962,32lei, actualizate cu indicele de inflație; a respins cererea de restituire în natură a imobilului având CF x Sibiu; a dispus obligarea intimaților la restituirea, în natură, a imobilelor libere din CF x str. x, conform expertizei judiciare efectuată în cauză de expertul C., respectiv imobilele cu nr. top x, grădină de 65 mp; nr. top. x- teren cu casă de 782 mp; nr. top. x, reprezentând loc de casă de 1080 mp, nr. top x loc de casă de 57 mp din CF x Sibiu, precum și imobilele cu nr. top x curte/grădină de 499 mp, nr. top. x, curte de 254 mp, nr. top. x curte de 263 mp din CF x, obligarea la emiterea de propuneri pentru acordarea de despăgubiri pentru imobilele ce au fost înstrăinate din imobilul situat în Sibiu, str. x, respectiv cele cu nr. top x, 2490/3, 2490/4, 2490/1/2 și 2490/1/3; a respins celelalte cereri ale contestatorilor.

Cu privire la cererea formulată de petenta B., tribunalul a reținut că raportat la dreptul pretins, aceasta nu a fost parte în proces, sens în care, în aplicarea prevederilor art. 281, art. 281

1

și art. 282

2

din C. proc. civ., a respins cererea, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În ceea ce privește cererea petentului A., formulată în temeiul art. 281, art. 281

1

și art. 282

2

din C. proc. civ., instanța a reținut că aspectele relevate puteau fi invocate doar prin calea de atac formulată împotriva sentinței instanței care a tranșat asupra fondului dreptului, nefiind incidente prevederile legale referitoare la îndreptarea erorilor materiale, lămurirea sau completarea hotărârilor judecătorești.

Referitor la cererea de disjungere din cuprinsul dispoziției nr. 641/2010 a imobilului Patrioților nr. 1, prin restituirea, în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013, în favoarea contestatorului, a apartamentelor III și IV, respectiv cererea prin care se arată că notificatorul D., în dosarul execuțional nr. x/2001 al BEJ E., înregistrat la Primăria Municipiului Sibiu la data de 27.11.2001, a precizat că este de acord cu restituirea despăgubirii în cuantum de 89623.279 RON, actualizată, pe care a primit-o potrivit Legii nr. 112/1995, instanța a reținut că aspectele învederate impun cercetarea fondului dreptului, și ca atare, asupra acestora instanța învestită cu soluționarea unei cereri de îndreptare, lămurire sau completare nu se poate pronunța.

Privitor la cererea de completare a hotărârii, tribunalul a reținut că, pe de o parte, aspectele relevate nu pot fi încadrate în situațiile prevăzute de art. 281

1

din C. proc. civ., aceasta fiind formulată și cu nesocotirea termenului legal.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel petenții A. și B..

Prin decizia civilă nr. 542/2020 din 11 iunie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de petenții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 36 din 31 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă.

Pentru a pronunța această soluție, în legătură cu cererea formulată de petentul A., instanța de apel a reținut că aspectele relevate tind la modificarea unei hotărâri irevocabile care nu poate fi dispusă în cadrul procedurii speciale reglementate de dispozițiile art. 281, 281

1

și 281

2

din C. proc. civ., chestiunile invocate de petent nevizând erori materiale din cuprinsul sentinței civile nr. 348/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, ci împrejurări legate de fondul dreptului dedus judecății.

Referitor la cererea de completare a hotărârii, instanța de apel a reținut că, în mod judicios, s-a reținut prin sentința atacată, pe de o parte, că cererea petentului nu vizează omisiunea instanței de a se fi pronunțat asupra unui capăt al cererii introductive, iar pe de altă parte, că aceasta este tardiv formulată, raportat la termenul de 15 zile de la comunicare în care putea fi formulată.

Împotriva deciziei curții de apel au formulat recurs petenții A. și B..

În expunerea motivelor de recurs, recurenții au învederat următoarele:

În temeiul deciziei civile nr. 94 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu și a deciziei civile nr. 277 din 12 iunie 2009, petenții A. și B. sunt cotitulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului format din teren și construcții având CF nr. x Sibiu cu privire la care au achitat impozitul pe proprietate aferent.

Cu aplicarea greșită a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 și 10 din C. proc. civ., în mod nelegal, "nu au fost menționați în cuprinsul art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Dispoziția nr. 641/2010, alături de nr. top. x, familia O. pentru imobilul din str. x, nr. top. x, familia P., pentru imobilul din str. x, nr. top. x, str. x, nr. top. x pentru imobilul din str. x, deși au dobândit, prin cumpărare, de la Coperativa "Arta Sibiului", în anul 2001, imobilul cu nr. top. x, 2491/1/1".

Or, la emiterea deciziei nr. 641/2010, emisă de Primarul Municipiului Sibiu nu a fost luată în considerare hotărârea judecătorească, iar numele petentei, în loc de B., a fost trecut B., ceea ce "dovedește reaua-credință a funcționarilor care au redactat decizia".

Prin acțiunea civilă ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007, pârâții au fost obligați să includă și pe pârâți în cuprinsul art. 7 din Dispoziția nr. 641/2010.

Ca atare, imobilul a fost înstrăinat cu încălcarea art. 4 alin. (4) și art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, se impune "schimbarea, în parte, a hotărârilor atacate în sensul constatării încălcării drepturilor și libertăților fundamentale, consecința nesocotirii acestor drepturi continuând să se producă (așa cum a constat și Curtea EDO în cauza Lupaș contra României.)".

Prin decizia Curții Constituționale a României nr. 1514/2011 s-a statuat că în cazul înstrăinărilor spațiilor comune dintr-un imobil, regula unanimității este obligatorie, soluția fiind preluată și în jurispudența instanței supreme, prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 12/2015.

De asemenea, se impune constatarea "nelegalității dublei despăgubiri a contestatorului D., decedat în 2007, continuat de K., M. și L., și legalitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 septembrie 2001 între A. și Coperativa " Arta Sibiului", cu privire la clădirea situată în Sibiu, str. x, înscris în C.F. nr. x Sibiu, nr. top. x, 2491/1/și 2492/1/1."

Acordarea dublei despăgubiri determinată de eroarea materială a instanței, reprezintă o greșeală de judecată care se impune a fi îndreptată potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 10 din C. proc. civ.

De asemenea, după pronunțarea hotărârii, au fost descoperite înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, în sensul că "D. împreună cu alții, au formulat cerere de revendicare a imobilului teren înscris în CF nr. x Sibiu, care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 156/2005 al biroului executorului judecătoresc E., dosar care a fost conexat la dosarul petenților, nr. x/2001, având ca obiect imobilul situat în Sibiu, str. x, și cu dosarul nr. x/2001, având ca obiect imobilul din Sibiu str. x nr. 1".

Așadar, în aplicarea prevederilor art. 1 lit. b) din H.G. nr. 250/2007, în situația în care restituirea aceluiași imobil este solicitată de mai multe persoane care invocă un titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, acestea se pot disjunge, urmând a fi soluționate în mod independent.

La data de 20 septembrie 200, când petentul A. a cumpărat de la Cooperativa " Arta Sibiului " imobilele înscrise în CF. nr. x și 16831 Sibiu, având nr. top. x, 2491/1, 2492/1/1, "pârâtul Municipiul Sibiu prin primar, avea cunoștință de acest lucru".

Așa cum a statuat și Înalta Curte în jurisprudența sa, prin decizia nr. 7900 din 11 noiembrie 2007, scopul adoptării Legii nr. 10/2001 a fost acela al reparării prejudiciilor cauzate ca urmare a preluării abuzive a imobilelor în perioada de referință a legii, iar nu acela de acordare a unor duble despăgubiri, cum este cazul în speță.

Prin urmare, așa cum reiese și din conținutul Dispoziției nr. 641/2010, măsura de conexare a dosarului de restituire al petenților este "nelegală, nefondată și încalcă prevederile art. 1 lit. b), art. 2 din H.G. nr. 250/2007".

Ulterior, la data de 21 august 2020, petenții au depus memorii explicative cu privire la cererea de recurs în cuprinsul cărora au învederat următoarele:

În mod greșit, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a petentei B. în contextul în care numele petentei este menționat greșit ca fiind B..

În ceea ce privește titularii cererilor de îndreptare a erorilor material, conform practicii judiciare, aceasta fi formulată și de o terță persoană.

În susținerea cererii de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., petenții au arătat că în ceea ce privește înscrisurile noi, acestea există și sunt reprezentate de "notificarea nr. x din 30 iulie 2009, răspunsul nr. x din 21 octombrie 2009, primit de la secretarul Q., precum și cele aflate la filele x.

În ședința publică din 16 decembrie 2020, Curtea, ex officio, a pus în dezbatere nulitatea recursului, din perspectiva imposibilității încadrării criticilor în motivele de nelegalitate reglementate în mod limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Prioritar, se impune a fi precizat că, în temeiul prevederilor art. 27 din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, prezenta cale de atac este guvernată de prevederile C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că are ca obiect recursul exercitat împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei cereri de îndreptare a erorii materiale, lămurire și completare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o pricină cu privire la care instanța a fost sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, 15 februarie 2013, respectiv 20 iulie 2007.

Deliberând asupra nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puțin unul dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

Or, în speță, aspectele relevate de recurenții A. și B. nu permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenții nesusținând argumentat nelegalitatea soluției pronunțate de curtea de apel privitoare la respingerea cererilor de îndreptare a erorilor materiale, completare sau lămurire a sentinței civile nr. 348/2009 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu și a deciziei civile nr. 186/A/2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Astfel, curtea de apel a reținut, pe de o parte, în ceea ce o privește pe petenta B., că aceasta nu a justificat calitate procesuală activă pentru a formula cererea de îndreptare a erorilor materiale, iar pe de altă parte, în ceea ce privește cererea de completare formulată de petentul A., instanța a constatat că petentul nu a invocat aspecte care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de art. 281

1

din C. proc. civ., aceasta fiind formulată și cu nesocotirea termenului legal, impus de prevederile art. 281

2

din C. proc. civ.

Privitor la cererea de lămurire, instanța a reținut că argumentele invocate de către petentul A. tind la o reevaluare a hotărârii de fond, inadmisibilă în calea specială reglementată prin art. art. 281 din C. proc. civ.

Or, recurenții, atât prin memoriul principal de recurs, cât și prin precizările depuse ulterior la dosarul cauzei, la 21 august 2020, nu au combătut considerentele avute în vedere de instanță în soluționarea cererilor de îndreptare a erorilor materiale, lămurire și completare, ci au readus în discuție aspecte cu privire la soluționarea pe fond a pricinii, manifestându-și, în esență, nemulțumirea față de împrejurarea că "nu au fost menționați în cuprinsul art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Dispoziția nr. 641/2010 alături de nr. top. x, familia O. pentru imobilul din str. x, nr. top. x, familia P., pentru imobilul din str. x, nr. top. x, str. x, nr. top. x pentru imobilul din str. x, deși au dobândit prin cumpărare, de la Coperativa "Arta Sibiului", în anul 2001, imobilul cu nr. top. x, 2491/1/1", că "imobilul a fost înstrăinat cu încălcarea art. 4 alin. (4) și art. 20 din Legea nr. 10/2001", că "petentul D., decedat în 2007, continuat de K., M. și L. a beneficiat, în mod nelegal, de o dublă despăgubire și că se impune constatarea legalității actului de vânzare-cumpărare din data de 20 septembrie 2001, încheiat între A. și Cooperativa " Arta Sibiului", cu privire la clădirea situată în Sibiu, str. x, înscris în C.F. nr. x Sibiu, nr. top. x, 2491/1/și 2492/1/1."

În ceea ce privește trimiterile pe care recurenții le fac la deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, Curții Constituționale și la jurisprudența instanței supreme în materia acțiunilor în revendicare a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, Înalta Curte reține că acestea exced prezentului control de legalitate în contextul în care instanța de apel nu a antamat chestiunile de fond ale pricinii dezbătute prin deciziile evocate, ci a examinat condițiile de admisibilitate ale cererii formulate de petenți, în condițiile art. 281 din C. proc. civ.

Or, competența instanțelor învestite cu soluționarea cererilor de lămurire sau completare a hotărârilor judecătorești nu este aceea de îndreptare a eventualelor erori de judecată, cum se pretinde prin prezentul demers judiciar, și cum, în mod corect, a statuat și instanța de apel. Ca atare, solicitarea recurenților de "îndreptare a erorii de judecată prin acordarea dublei despăgubiri" nu poate fi circumscrisă niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 281

1

și art. 281

2

din C. proc. civ.

Pentru aceleași considerente, nici susținerea recurenților potrivit căreia dispoziția nr. x/2010 este "nelegală, nefondată și încalcă prevederile art. 1 lit. b), art. 2 din H.G. nr. 250/2007" nu poate fi încadrată în niciunul din motivele de recurs, reglementate prin art. 304 din C. proc. civ., aceasta nevizând soligismul judiciar al instanței de apel care a determinat respingerea apelului petenților.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei care a determinat formularea cererilor de îndreptare a erorii materiale, completare, ceea ce constituie obiect al judecății în recurs vizând exclusiv legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel cu privire la respingerea cererilor de îndreptare a erorilor materiale, completare și lămurire, dar recurenții nu au invocat asemenea critici.

În consecință, reținând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de petenții A. și B. împotriva deciziei nr. 542/2020 din 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate onorariu de avocat, formulată de intimata K., Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

De asemenea, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca orice cerere adresată instanței de judecată, trebuie să fie probată.

Pe de altă parte, onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume.

Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, se constată că intimata K. nu a depus, în exemplar original, justificarea achitării onorariului avocațial, la dosar regăsindu-se o copie simplă de pe chitanța nr. x din 16 octombrie 2020 eliberată de avocat R. pentru asistența juridică a intimatei K. în dosarul pendinte.

În lipsa depunerii la dosarul cauzei a dovezilor în original cu privire la efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu avocațial, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata K. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de petenții A. și B. împotriva deciziei nr. 542/2020 din 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Respinge cererea formulată de intimata K. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2020.