ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 185/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 4 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.250 RON reprezentând avans pentru închirierea unei case de vacanță în localitatea Bușteni, județul Prahova.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1006 din data de 19 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Făurei a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Făurei, în esență, a făcut aplicarea art. 107 C. proc. civ., reținând, că, în speță, pârâta B. domiciliază în orașul Bușteni, județul Prahova.

Ca atare a constatat că judecătoria competentă a soluționa prezenta cauză este Judecătoria Sinaia, domiciliul pârâtei aflându-se în circumscripția acestei instanțe, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

2.2. Prin sentința civilă nr. 937 din data de 17 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sinaia a declinat competenta teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei, a constatat ivit conflictul negativ de competență dintre Judecătoria Sinaia și Judecătoria Făurei, a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În esență, Judecătoria Sinaia a reținut că, în principiu, competența teritorială este reglementată de norme dispozitive care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență.

A arătat că, în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe [art. 130 alin. (3) C. proc. civ..].

A constatat că, având în vedere natura juridică și obiectul acțiunii deduse judecății, acțiune în pretenții, competența teritorială este relativă, normele legale care o reglementează fiind de ordine privată.

Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părților, iar instanța sesizată nu poate invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Ca atare, reținând că este vorba despre o normă de competență teritorială relativă, a apreciat că nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

Prin urmare, a constatat că, atât timp cât Judecătoria Făurei este instanța investită de reclamant cu soluționarea cauzei, iar pârâta nu a invocat necompetența teritorială, aceasta a rămas competentă să judece litigiul, neavând dreptul să ridice, din oficiu, excepția de necompetența teritorială relativă, cum s-a procedat în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Făurei și Judecătoria Sinaia și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de împrejurarea că prima instanță învestită a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, iar Judecătoria Sinaia, reținând că în speță competența teritorială este una de ordine privată, a apreciat că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nu este permisă invocarea din oficiu a acestei excepții.

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă o acțiune în pretenții, prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.250 RON reprezentând avans pentru închirierea unei case de vacanță în localitatea Bușteni, județul Prahova.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Astfel, potrivit art. 130 C. proc. civ., "(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. (3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Pentru toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Raportat la obiectul prezentului litigiu, astfel cum a fost anterior redat, în speță, sunt incidente, ca norme care reglementează competența teritorială, prevederile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în condițiile în care excepția nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

În cauză, în termenul stabilit de lege, pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Făurei, ci instanța a invocat această excepție din oficiu, la termenul de judecată din data de 4 octombrie 2021.

Prin urmare, față de prevederile legale sus-menționate, Judecătoria Făurei, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze în acest fel de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.