ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2022

HOTĂRÂRE
27.01.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 163 din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis excepția perimării, invocată din oficiu, și a constatat ca fiind perimat recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 377 din 22 mai 2020, pronunțate de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.

Împotriva deciziei nr. 163 din 17 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a declarat recurs contestatorul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, acesta a susținut că a reclamat în cauză probleme care privesc drepturile constituționale ale omului, care sunt în competența de soluționare a Curții Constituționale, iar nu a instanțelor judecătorești.

Pentru acest motiv, a solicitat înaintarea dosarului la Curtea Constituțională, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 august 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția completului din 13 septembrie 2021, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei, pentru a formula întâmpinare și a stabilit în sarcina recurentului obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în valoare de 100 RON, în baza art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrate. Totodată, a fixat termen de judecată la 27 ianuarie 2022, pentru soluționarea cererii de recurs.

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava nu a formulat întâmpinare.

Examinând recursul, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (2) din același Cod, excepția de netimbrare a acestuia, invocată din oficiu, asupra căreia constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.."; (alin. (2) "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția din 13 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit că recurentul datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă judiciară de timbru în valoare de 100 RON, conform dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrate.

Prin aceeași rezoluție, recurentului i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. (1) din același act normativ.

Recurentul nu a formulat, însă, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru sau cerere de acordare a facilităților la plata acesteia.

Deși, la 5 septembrie 2021, acesta a depus la dosar un înscris prin care a expus anumite considerente cu privire la taxa judiciară de timbru, susținând că acestea sunt impuse pentru a descuraja accesul la justiție, aspectele invocate în sensul arătat nu sunt de natură a califica acest script ca fiind cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru sau cerere de acordare a facilităților la plata acesteia.

Constatând astfel, că până la termenul de judecată acordat pentru soluționarea recursului, 27 ianuarie 2022, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 163 din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 163 din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1295/2022
Ședința publică din data de 9 iunie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Hotărârea care formează obiectul contestației în anulare Prin decizia nr. 270 din 10 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019,
ÎCCJ 2024-04-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1197/2024
Ședința publică din data de 24 aprilie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Suceava Prin decizia nr. 255 din 7 decembrie 2023 Curtea de Apel Suceava, secția I c
ÎCCJ 2021-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 270/2021
Ședința publică din data de 10 februarie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 14.02.2019 sub
ÎCCJ 2023-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2156/2023
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La 6 octombrie 2021, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă a fost înregistrat, sub nr. x/2021, r
ÎCCJ 2022-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4197/2022
Ședința publică din data de 27 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
Sursă