ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la:

1.plata remunerației echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remunerației, valabil la data facturării/plății efective) pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în incinta autovehiculelor - autocare/autobuze/microbuze deținute de aceasta, în perioada 01.10.2017 - la zi (data efectuării raportului de expertiză). Suma datorată de pârâtă pentru perioada 01.10.2017-31.08.2020 este de 81.760 RON (la care se adaugă TVA), aceasta urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză;

În subsidiar, în cazul în care pârâta nu furnizează informațiile necesare pentru acoperirea integrală a remunerației datorate, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicată [fost art. 139 alin. (2) lit. g) din lege], UPFR a solicitat obligarea pârâtei la plata triplului remunerațiilor ce vor fi determinate în cauză, estimate la valoarea de 166.740 RON.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 162 lit. b) coroborate cu art. 106 alin. (1) lit. f) și art. 112, art. 188 din Legea nr. 8/1996 republicată [sau art. 130 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 105 lit. f), art. 106

5

, art. 139, din numerotarea anterioară a legii] și dispozițiile Metodologiilor publicate în M.Of. prin Deciziile ORDA nr. 10/2016, nr. 120/2016 si nr. 60/2019, raportate la dispozițiile art. 1349 și art. 1531-1535 C. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 177 SC din 09 februarie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată prin întâmpinare de către pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că locul săvârșirii faptei ilicite, sub rezerva administrării de probe sub aspectul existenței acesteia, precum și locului unde s-a produs lezarea valorii sociale ocrotite, respectiv prejudiciul nemijlocit, coincid în speță cu sediul pârâtei, reținând că aplicarea criteriile legale decurgând din dispozițiile art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite (dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9), nu și cel al producerii prejudiciului, același cu locul săvârșirii faptei ilicite.

În plus, s-a avut în vedere că locul producerii prejudiciului nu poate fi reținut ca fiind locul sediului băncii la care reclamantul are cont deschis pentru a se face plata, cu atât mai mult cu cât regula, în ceea ce privește locul plății, este cea prevăzută de art. 1104 alin. (3) C. proc. civ., anume că, în lipsa unei convenții și dacă nu este vorba despre lucruri certe și determinate, plata este cherabilă, iar nu portabilă, așadar ea se face la domiciliul (sau sediul) debitorului, iar nu al creditorului, competența de soluționare a cauzei revenind Tribunalului Constanța.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Constanța, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 3921 din 05 noiembrie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamant prin notele scrise; a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Constanța și Tribunalul București; a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit; a suspendat din oficiu judecata cauzei până la soluționarea definitivă a conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispozițiile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., precum și la Decizia nr. 21/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, această instanță a reținut că locul săvârșirii faptei ilicite este reprezentat inclusiv de municipiul București, ținând cont că activitatea de transport persoane este desfășurată de către pârâtă pe rute diverse, având ca punct de plecare ori de sosire municipiul București, așa încât Tribunalul București fiind instanța inițial sesizată de către partea reclamantă, ca instanță deopotrivă competentă teritorial să soluționeze cauza, aceasta trebuia să rămână învestită cu soluționarea cauzei.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin cererea de cererea în judecată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la repararea prejudiciului constând în plata remunerației datorate pentru comunicarea publică neautorizată a fonogramelor în scop ambiental în incinta autovehiculelor - autocare, autobuze, microbuze - deținute de aceasta, în perioada 2017-2020.

În materia răspunderii civile delictuale, competența teritorială este reglementată de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă de ordine privată, între instanța competentă potrivit art. 107 - art. 112 din C. proc. civ., și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă, alegerea între instanțele deopotrivă competente aparținând reclamantului, potrivit prevederilor art. 116 C. proc. civ.

Sub aspectul determinării instanței competente a soluționa cererea de chemare în judecată, întrucât în speță specificitatea faptei ilicite presupune o multitudine de locuri ale difuzării fonogramelor în scop ambiental (corespunzătoare rutelor autovehiculelor afectate de pârâtă transportului de persoane), iar nu un caracter fix al acestuia, nu are aplicabilitate directă Decizia nr. 21 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1114 din 23 noiembrie 2021, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre instanțele în conflict nu s-au raportat la locul producerii prejudiciului ca fiind locul efectuării plății prejudiciului.

Cu toate acestea, decizia pronunțată în interesul legii prezintă relevanță pentru identificarea instanței competente teritorial, date fiind considerentele acesteia, din care reiese modalitatea de determinare a locului producerii prejudiciului, aceleși cu locul săvârșirii faptei ilicite.

Astfel, prin această decizie pronunțată în recurs în interesul legii, s-au statuat următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 din C. proc. civ., stabilește că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acțiunile în pretenții formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remunerațiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerț sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual corespunde locului săvârșirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plații prejudiciului."

În speță, se reține că pârâta S.C. B. S.R.L. are ca obiect de activitate transportul rutier de persoane ceea ce presupune că actele de comunicare publică (difuzarea de fonograme prin intermediul sistemelor de sonorizare cu care sunt dotate mijloacele de transport pe care le deține) se desfășoară pe mai multe trasee rutiere, având ca punct de plecare ori de sosire (și) municipiul București (unul dintre locurile săvârșirii faptei ilicite, dar și al producerii prejudiciului).

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanta, în temeiul art. 116 din C. proc. civ., a ales între mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., fixând în mod definitiv competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței mai întâi sesizate (ca una dintre instanțele de la locul săvârșirii faptei ilicite și în raza căreia s-a produs prejudiciul), ceea ce înlătură aplicabilitatea prevederilor art. 107 din C. proc. civ., normă în considerarea căreia pârâta a invocat în fața instanței mai întâi sesizate, excepția de ordine privată, de necompetență teritorială.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a IV-a civilă, este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.