ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1221/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 30.06.2009 sub nr. x/2008, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.: obligarea pârâtei la plata, cu titlu de daune pentru exploatarea fără drept, în perioada 1.03.1949 - 18 noiembrie 1958, de către societățile în ale căror drepturi și obligații a succedat, a obiectului Brevetului de Invenție nr. x acordat prin Decretul Regal nr. 1579 din 1.06.1934 (invenția fiind brevetată și în Statele Unite ale Americii - după o perioadă de investigații și experimente care au durat 3 ani, cu data de depozit 13.08.1934, în anul 1937, obținându-se brevetul de invenție nr. x, cu durată de valabilitate de 17 ani de la data 30.01.1934, cu titlul "Aparat rotativ pentru forare puțuri'), și Brevetului de Invenție de Perfecționare nr. x, având data de depozit 16.01.1945, acordat prin Decretul Regal nr. 77847 din 31.01.1947, daune pe care nu le poate prețui în momentul de față, valoarea acestora urmând a fi stabilită prin expertiză și urmând a face obiect de precizare în temeiul art. 132 (2) C. proc. civ.: sumele urmează a fi stabilite pentru fiecare an în parte și apoi actualizate la data pronunțării hotărârii prin expertiză financiară, procesuale active, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 294 din 14.02.2019, Tribunalul București, secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu pârâții chemați în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 1459 din 02 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice și S.C. B. S.A., ca nefondat.

Instanța a reținut că, faptul că instanța de judecată a admis excepția lipsei calității procesuale active și în baza unui alt înscris, în afara înscrisului invocat de pârâtă, nu constituie o încălcare a principiului disponibilității, așa cum greșit susține apelantul, ci semnifică faptul că instanța și-a bazat hotărârea pe ansamblul probelor administrate în cauză.

Curtea de apel a mai considerat că acea critică a apelantului-reclamant care susține că tribunalul și-a bazat hotărârea de admitere a excepției lispei calității procesuale pe probe care nu erau pertinente, deoarece "atât Dosarul nr. x/1947 invocat de pârâtă, cât și dosarul în care au fost pronunțate sentința civilă nr. 1327/10.12.1946 a Tribunalului Ilfov și sentința civila nr. 2462 din 30.10.1953 a Tribunalul Capitalei, sunt anterioare perioadei pentru care au fost formulate pretențiile în cauza de față, respectiv 01.03.1949 - 18.11.1958" nu poate fi reținută, deoarece demersurile judiciare la care se referă art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008 trebuie să fie anterioare perioadei vizate de cererea de chemare în judecată. Curtea a mai constatat că tribunalul a făcut o corectă apreciere a probelor, reținând că autorul reclamantului a putut să introducă sau să continue o acțiune juridică sau să îndeplinească formalitățile necesare pentru valorificarea drepturilor sale și că acțiunile sale au avut parte de toate garanțiile procesuale, acesta fiind reprezentat de avocat, având posibilitatea să administreze toate probele dorite, iar cauzele sale fiind soluționate de judecători, iar nu de asesori populari. De asemenea, în mod corect a reținut tribunalul că autorul reclamantului a lăsat în nelucrare apelul formulat, motiv pentru care s-a constatat perimarea cauzei. În mod just a mai reținut tribunalul că autorul reclamantului a avut posibilitatea să administeze toate probele pe care le-a solicitat în dosarul nr. x/1947 al Curții de Apel București, secția a VI-a, fiind audiați martori și consultați experți; exprimarea voinței în sensul retragerii acțiunii constituind o manifestare a principiului disponibilității părților în procesul civil.

Împotriva deciziei civile nr. 1459 din 02 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă reclamantul A., invocând motivul de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9, coroborat cu disp. art. 312 alin. (3) teza a III -a, și cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Se arată că în mod nelegal instanța de apel a menținut dispozițiile sentinței civile nr. 294/14.02.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția aV-a Civila, în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, făcând o aplicare greșită a disp. art. II alin. (2) din Legea 214/2008 și omițând să facă aplicarea disp. art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005.

În consecință, instanțele învestite cu această acțiune trebuiau să verifice în analiza excepției lipsei calității procesuale active doar: dacă exista o persoana titulară a unui drept de proprietate industrială sau un succesor al acestuia, ale căror drepturi sa fie protejate printr-un brevet de invenție acordat în perioada menționată; dacă acestui titular sau succesorului le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet; exploatarea invenției a fost făcută în mod abuziv, fără consimțământului titularului.

Instanța de apel, menținând concluziile instanței de fond a interpretat în mod greșit disp. art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, prin raportare la disp. art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008. În concluzie, elementele avute în vedere de instanța de apel nu vizează o inadmisibilitate, deoarece textul de lege pe care este întemeiată admiterea acestei excepții reglementează doar condiții limitative privind termenul în care se poate introduce o astfel de acțiune. Astfel, considerentele instanței de apel în sensul că "autorul reclamantului a putut să introducă sau să continue o acțiune juridică sau sa îndeplinească formalitățile necesare pentru valorificarea drepturilor sale, precum și ca acțiunile sale au avut parte de toate garanțiile procesuale" nu sunt motive pe care să se întemeieze inadmisibilitatea acțiunii, ci, eventual, prescripția dreptului material la acțiune.

Tot nelegale sunt și considerentele hotărârii de apel în sensul că " reclamantul a avut acces la justiție, a promovat acțiuni judiciare pentru valorificarea drepturilor sale, a propus probe (...)", deoarece nu sunt aspecte pe care legea sa le reglementeze ca fiind o inadmisibilitate în formularea unei acțiuni în pretenții.

Aceeași casare și impune și datorită faptului că excepția prescripției dreptului material la acțiune ce ar fi putut fi invocată în temeiul disp. art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008 nu a fost pusă în discuția pârtilor și nu s-au administrat probe în acest sens.

În al doilea rând, se apreciază că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incidente disp. art. 304 pct. 7 vechiul C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, par. 60, Albina împotriva României, par. 30).

Se arată că motivarea instanței de apel este lacunară și superficială și nu este în concordanță cu probele și actele de la dosar deoarece instanța de apel a menținut soluția instanței de fond cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului fără să se pronunțe și să analizeze argumentele și probele prezentate în susținerea apelului, respectiv adresa nr. x/11.05.2005 eliberata de C.N.S.A.S.

Apreciază că era obligatoriu ca instanța de apel să motiveze hotărârea, în concret, cu trimitere la toate probele administrate în cauza și să precizeze de ce anumite probe urmează a fi înlăturate și de ce celelalte probe sunt reținute ca fiind pertinente. Argumentele prezentate în memoriul de apel, raportate la aceste înscrisuri, erau decisive în pronunțarea soluției, motiv pentru care se arată că se impunea un răspuns specific și explicit din partea instanței cu privire la raționamentul care a condus la înlăturarea acestora.

Este de notorietate faptul că acțiunile în pretenții îndreptate împotriva Statului Roman în perioada 1945 - 1989 nu puteau fi exercitate și soluționate intr-un mod corect, care sa respecte drepturile și libertățile cetățenești. Faptul că autorul recurentului a introdus și a încercat sa continue acțiuni juridice împotriva Statului Român trebuie interpretat și prin prisma celorlalte dovezi din care rezultă existența unui dosar de urmărire operativă ce demonstrează imposibilitatea de a ajunge la un rezultat pozitiv fără riscul de a se expune unor consecințe grave.

Aprecierea instanței de apel în sensul că există la dosar dovezi din care să rezulte cu certitudine faptul că reclamantul a avut acces la justiție este nelegală și față de faptul ca atât Dosarul nr. x/1947 invocat de pârâtă, cât și dosarul în care au fost pronunțate sentința civilă nr. 1327/10.12.1946 a Tribunalului Ilfov și sentința civila nr. 2462 din 30.10.1953 a Tribunalul Capitalei, sunt anterioare perioadei pentru care au fost formulate pretențiile în cauza de față.

Înscrisurile din dosarul de urmărire operativă demonstrează că autorul a fost împiedicat să promoveze și/sau să continue acțiuni judiciare pentru valorificarea drepturilor sale. Acestea probează în realitate că susținerile relative la faptul că autorul recurentului nu a putut introduce și/sau continua acțiuni în justiție în vederea valorificării drepturilor sale exclusive asupra invențiilor, sunt reale, că într-adevăr autorul s-a aflat în imposibilitate de a susține vreun demers judiciar pentru valorificarea drepturilor sale fără riscul de a se expune unor consecințe grave. Așa cum rezultă din cele două hotărâri, prima a fost pronunțată în 1946, perioadă care excede celei pentru care sunt formulate pretențiile în cauza de față, în timp ce apelul declarat împotriva acestei sentințe s-a încheiat în anul 1953 (când s-a constatat apelul ca perimat). În aceste condiții, dovada imposibilității de a continua procesul este pe deplin dovedită.

Renunțarea de către autor la acțiunea introdusă în anul 1947 și perimarea intervenită în anul 1953, sunt împrejurări care demonstrează presiunea, starea de teroare din acea epocă și sunt prin ele însăși dovezi ale acesteia și ale presiunilor Ia care tatăl său, dar nu numai el, le-a trăit în acea epocă și care l-au pus în imposibilitatea de valorificare a drepturilor sale derivând din exploatarea de către ocupantul străin și statul român bolșevizat a invențiilor tatălui său. În acest context, precizează că pretențiile deduse judecății privesc perioada 01.03.1949 - 18.11.1958.

În ceea ce privește susținerea instanței relativ la faptul că "nu se poate reține o prezumție general aplicabilă că toate procesele inițiate după anul 1946 nu permiteau accesul la un demers judiciar efectiv" precizează că nu a solicitat să se rețină o astfel de prezumție cu caracter general, ci a solicitat să analizeze faptele prin prisma realității acelor vremuri. Or, renunțarea la judecată în 1947, cât și perimarea constatată în anul 1953, sunt elemente de natură a demonstra susținerile .

Recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A împotriva încheierii de ședință din 20 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă este întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., arătându-se că prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv, a încălcat art. 293 alin. (1) neraportându-1 la art. 282 alin. (2) C. proc. civ. .

Se arată că interesul în atacarea încheierilor premergătoare-interlocutorii rezidă în aceea că în ipoteza admiterii eventualei căi de atac formulate de partea adversă, cu consecința trimiterii spre rejudecare la Tribunalul București, în lipsa unei casări totale a cauzei, inclusiv prin anularea probelor anterior administrate, toate aceste încheieri ar avea o vădită înrâurire asupra judecării prezentei cauze și ar fi total vătămătoare pentru recurenta-pârâtă B..

Astfel, prin recurs recurenta-pârâtă nu urmărește simpla menținere a hotărârii primei instanțe, caz în care apărarea față de calea de atac a părții adverse s-ar putea face prin întâmpinare, iar nu pe calea recursului propriu, ci vizează schimbarea încheierilor premergătoare fiind parte integrantă din hotărârea instanței de fond, fie că vizează probe, fie că vizează excepții.

Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".

În aplicarea dispozițiilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel București a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii instanței de apel, pentru că dispozițiile art. 293 alin. (1) trebuiau raportate la art. 282 alin. (2) C. proc. civ. care nu condiționează obligativitatea apelării odată cu încheierile premergătoare și a sentinței instanței anterioare, ci doar stabilește momentul procedural în care partea poate contesta o astfel de încheiere. Așadar, condiționarea părții este dată doar de momentul la care partea poate ataca o încheiere premergătoare și nu de necesitatea de a ataca simultan și sentința instanței inferioare.

Prin interpretarea instanței de apel a dispozițiilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ. și a modului de aplicare a acestuia se ajunge la o limitare a dreptului părții la o cale de atac, limitare care nu este expres prevăzută de textul legal.

Potrivit doctrinei și practicii, s-a apreciat că "recursul asupra hotărârii poate avea ca obiect și numai o încheiere premergătoare". Prin urmare, pe cale de interpretare și în cazul apelului este vorba de aceeași situație, apelul incident putând viza și numai o încheiere premergătoare, fără condiționarea părții de atacare și a sentinței sau deciziei în sine.

Per a contrario, în cazul încheierilor premergătoare partea le poate ataca și fără a fi obligată să conteste sentința sau decizia instanței anterioare dacă justifică un interes în acest sens, interesul subscrisei B. S.A. fiind tocmai acela ca toate aceste încheieri premergătoare să fie modificate sau anulate date fiind consecințe negative pe care acestea le-ar avea în condițiile admiterii recursului părții adverse și dispunerii unei casări cu trimitere spre rejudecare de prima instanța, care ar menține actele și probele administrate anterior excepției lipsei calității procesuale active.

Se mai arată că, nu în ultimul rând, motivarea Curții de Apel că "în conformitate cu prevederile art. 292 C. proc. civ. 1865, pârâta are posibilitatea de a cere instanței de apel administrarea oricăror probe pe care acesta le-ar considera concludente, pertinente și utile pentru soluționarea apelului principal" nu reprezintă în niciun caz o justificare a soluției respingerii căii de atac ca inadmisibilă, pe motiv că recurenta-pârâtă putea solicita în cadrul apelului incident probele vizate chiar de încheierile pe care le critica, pentru că apelul principal vizând doar excepția lipsei calității procesuale active, recurenta-pârâtă se afla în aceeași situație de a risca menținerea probelor deja administrate în fața primei instanțe și în niciun caz nu s-ar fi administrat probe noi care vizau fondul cauzei data fiind învestirea instanței de apel doar cu judecarea unei hotărâri pe excepție.

La data de 06 iunie 2021 pârâta S.C. B. S.A., a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1459/02.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020, în principal, ca inadmisibil, în subsidiar, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei instanței de apel ca fiind temeinică și legală.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459 din 02 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează nemulțumirea recurentului față de soluția instanței de apel care ar fi aplicat în mod incorect dispozițiile art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, coroborate cu cele ale art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008 pentru completarea O.U.G. nr. 100/2005. Se susține că dispozițiile art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, cu modificările ulterioare, au fost interpretate greșit de către instanța de apel și de către instanța de fond, neexistând un text de lege care să permită admiterea unei excepții de inadmisibilitate așa cum au procedat cele două instanțe, textul de lege invocat de cele două instanțe vizând un aspect ce ține de o eventuală prescripție a drepturilor solicitate prin această cerere de chemare în judecată.

Critica formulată nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate deoarece aceasta este formulată omisso medio, recurentul-reclamant indicând direct în recurs o astfel de critică, pretinzând că instanțele de fond ar fi trebuit să analizeze exclusiv incidența prevederilor art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005 atunci când au analizat de fapt excepția lipsei calității procesuale active (nu a inadmisibilității), fără însă ca aceste critici să fie inserate în cuprinsul memoriului de apel și susținute în apel.

Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nu este permisă. În speță, Înalta Curte va reține că acest motiv de recurs invocate nu a fost supus dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel.

Pe de altă parte, în condițiile în care acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active nici nu se poate vorbi de inadmisibilitatea acțiunii și drept urmare, de o eronată interpretare sau aplicare a prevederilor legale ale art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005,sau ale art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008.

De asemenea, este formulată omisso medio, și drept urmare, va fi respinsă, și critica recurentului reclamant privind faptul că excepția prescripției dreptului material la acțiune ce ar fi putut fi invocată în temeiul disp. art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008 nu a fost pusă în discuția pârtilor și nu s-au administrat probe în acest sens. De altfel, pârâta a invocat în mod distinct și excepția prescripției dreptului la acțiune în fața instanței de fond, care însă nu a mai fost pusă în dezbaterea părților ca urmare a stabilirii ordinii de prioritate în soluționarea excepțiilor, având întâietate excepția lipsei calității procesuale active.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la o insuficientă motivare, recurentul-reclamant invocă nemulțumirea față de decizia instanței de apel care nu ar fi analizat argumente și probe prezentate în susținerea apelului, respectiv adresa din 11.05.2011 eliberată de CNSAS, motiv ce nu poate fi, însă, primit.

Astfel, se critică faptul că nu a fost cercetat de către curtea de apel, în mod punctual, un înscris, critică ce nu poate fi circumscrisă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată.

Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente si dispozitiv.

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Analizând apelul declarat de reclamant, instanța de apel a constatat că motivele formulate de apelant sunt neîntemeiate, a motivat în mod corespunzător, cu respectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Lipsa analizei unui înscris pe care o invocă recurentul nu poate constitui un motiv care să conducă la concluzia nelegalității deciziei recurate prin prisma motivului de nelegalitate invocat, și anume al nemotivării deciziei.

Curtea de apel a constatat și a motivat în mod just că reclamantul nu a adus niciun argument juridic din analiza căruia instanța de control judiciar să rețină că autorul reclamantului a fost în imposibilitatea de a-și valorifica drepturile decurgând din brevetele de invenție, din cauza legislației restrictive impuse de regimul comunist instaurat în România după 6 martie 1945.

Un alt motiv de recurs indicat de recurent vizează nemulțumirea față de soluția instanței care ar fi trebuit să interpreteze și prin prisma celorlalte dovezi faptul că autorul recurentului a introdus și a încercat să continue acțiuni juridice împotriva Statului Roman. Se mai aduc critici privind lipsa analizei înscrisurilor din dosarul de urmărire operativă, ce demonstrează că autorul a fost împiedicat să promoveze și/sau să continue acțiuni judiciare pentru valorificarea drepturilor sale.

Aceste susțineri nu pot fi primite, ele vizează în realitate critici relative la modalitatea în care instanța de apel a administrat probele, și nu nemulțumiri legate de aplicarea sau interpretarea greșită a legii, sau alte motive de modificare sau de casare care să conducă la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Acestea constituie argumente inadmisibile ce vizează aprecierea probatoriului de către instanța de apel, recurentul solicitând în fapt instanței de recurs să aibă în vedere că demersul autorului de introducere sau continuare a acțiunilor juridice împotriva Statului Român trebuie interpretat și prin prisma celorlalte dovezi din care rezultă existența unui dosar de urmărire operativă ce atestă imposibilitatea de a ajunge la un rezultat pozitiv.

Nici mențiunile recurentului-reclamant privind depunerea de înscrisuri noi nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi supuse analizei instanței de recurs, acestea sunt înscrisuri depuse la instanța de fond și la instanța de apel și care au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii recurate.

Celelalte susțineri ale recurentului privind sentința civilă nr. 1327/10.12.1946 a Tribunalului Ilfov, sentința nr. 2462 din 30.10.1953 a Tribunalului Capitalei (despre care se arată că ar demonstra contrariul a ceea ce a conchis instanța de apel, și că acestea ar proba că susținerile relative la faptul că autorul recurentului nu a putut introduce și/sau continua acțiuni în justiție în vederea valorificării drepturilor sale exclusive asupra invențiilor sunt reale), de asemenea, și criticile privind renunțarea la judecată(de către autor) în 1947, cât și la perimarea constatată în anul 1953, constituie elemente de fapt, și nu aspecte de nelegalitate, ce nu pot fi supuse analizei instanței de recurs.

Aceste ultime două motive de recurs, astfel cum au fost formulate, aduc critici hotărârii prin prisma faptului că instanța de apel nu a interpretat corect probatoriile și că ar fi reținut, în mod greșit, situația de fapt. Ele nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459 din 02 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cu privire la recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva încheierii de ședință din 20 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, față de soluția pronunțată cu privire la recursul declarat de reclamant, se va respinge, ca lipsit de interes, acest recurs, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea de ședință din data de 20.07.2020, Curtea de Apel București a respins apelul incident ca inadmisibil considerând că admisibilitatea apelului declarat de apelanta pârâtă este analizată de Curte în raport cu dispozitivul hotărârii de fond, atât timp cât cererea de aderare la apel trebuie să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

Acest recurs a fost întemeiat pe prevederile art. 282 alin. (2) Cod vechi procedură civilă:

"împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății".

Interesul, înțeles ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, nu are în vedere interesul material sau moral care formează substanța dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca și a urmări pe calea demersului judiciar promovat, un anumit folos practic.

Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Actualmente, condiție sine qua non, interesul constituie o condiție de ordin subiectiv recunoscută reclamantului, dar și pârâtului ori terților intervenienți care au abilitatea legală a unui drept la acțiune. Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută, fără justificarea unui interes de către persoana care solicită instanței de judecată soluționarea unei cereri. Justificarea interesului judiciar revine reclamantului și vizează, în principal, momentul inițial al procesului. Interesul poate fi justificat și ulterior de către pârât, în legătură cu actele procedurale îndeplinite de către acesta. Spre exemplu, este necesar ca cel care critică hotărârea să justifice și interesul de a o ataca. De asemenea, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 20 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a respins ca inadmisibil apelul său incident, iar interesul în atacarea încheierilor premergătoare-interlocutorii rezidă în aceea că în ipoteza admiterii eventualei căi de atac formulate de partea adversă, cu consecința trimiterii spre rejudecare la instanța de fond, în lipsa unei casări totale a cauzei, inclusiv prin anularea probelor anterior administrate, încheierile ar avea o vădită înrâurire asupra judecării prezentei cauze și ar putea cauza o vătămare pentru recurenta-pârâtă B..

Cum în cauză, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459 din 02 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă va fi respins ca nefondat pentru considerentele sus menționate, se constată că nu mai subzistă interesul în soluționarea recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva încheierii de ședință din 20 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, motiv pentru care acest recurs va fi respins ca lipsit de interes.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459 din 02 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva încheierii de ședință din 20 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2021.