ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 764/2020

Ședința publică din data de 17 martie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 22.02.2016, sub nr. dosar x/2016, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună:

În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe să dispună încetarea provizorie de folosire și exploatare, fără drept, de către pârât a drepturilor de proprietate intelectuală conferite reclamantelor cu privire la "C. al Casei Republicii" (actual Palatul Parlamentului);

În temeiul art. 36 alin. (2) și art. 37 alin. (1) din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice să interzică pârâtului să folosească fără consimțământul titularului, anume al reclamantelor, drepturile conferite și protejate de cele 7 (șapte) certificate de marcă - marca nr. x;

În temeiul art. 30 din Legea 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor să interzică pârâtului să utilizeze desenele sau modelele fără consimțământul reclamantelor, astfel cum sunt protejate prin certificatul de înregistrare a desenului/modelului nr. x/29.11.2013;

În temeiul art. 12 și 139 alin. (3) lit. a) teza I-a din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe să interzică pârâtului să utilizeze opera "C. al Casei Republicii" fără consimțământul reclamantelor;

În temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție să interzică pârâtului să exploateze invenția "C.", fără consimțământul reclamantelor, protejată conform Brevetului de invenție nr. x.07.2008 emis de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și Brevetul European de invenții nr. x/18.08.2010 emis de Biroul European pentru Brevete;

În temeiul art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 și art. 37 alin. (2) din Legea 84/1998, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cuvenite pentru ultimii 3 (trei) ani, anume suma de 2.550 RON reprezentând daune materiale și suma de 10.000.000 euro/an, în total 30.000.000 euro reprezentând daune morale, echivalentul în RON la cursul oficial al B.N.R. din ziua efectuării plății;

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constând din taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Prin sentința nr. 885 din 14 iunie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamante.

Prin decizia nr. 1254A din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantele-reclamante împotriva sentinței nr. 885 din 14 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamantele A. și B..

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantele au arătat că decizia atacată este nelegală, susținând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I Cod precedură civilă (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază), precum și cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material), anume a dispozițiilor art. 139 alin. (3) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, art. 36 alin. (2) și art. 37 alin. (1) din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 30 din Legea 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 și art. 37 alin. (2) din Legea 84/1998, art. 1349 și urm. C. civ., formulând, în esență, următoarele critici:

- instanța de apel nu a motivat de ce a respins criticile aduse de recurente sentinței nr. 885/14.06.2017 privind respingerea capătului de cerere vizând obligarea intimatului la plata daunelor materiale și morale;

- instanța de apel, însușindu-și raționamentul eronat al primei instanțe, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 139 alin. (3) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, art. 36 alin. (2) și art. 37 alin. (1) din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 30 din Legea 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 și art. 37 alin. (2) din Legea 84/1998, reținând că:

"Pentru a lua măsuri de interzicere a utilizării unei opere protejate, este necesar a se dovedi că utilizarea s-a făcut fără drept, prin încălcarea drepturilor conferite de lege autorului. (...) Din perspectiva drepturilor morale din conținutul dreptului de autor, se observă că dreptul la paternitatea operei nu a fost încălcat atâta timp cât pârâta nu a atribuit această calitate în mod fals unei alte persoane decât autorul, B.. Pe cale de consecință, nu există acțiune de uzurpare a calității de autor ca să justifice obligarea pârâtei la încetarea încălcării (...) ";

- făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 36 alin. (2) și art. 37 alin. (1) din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, instanța de apel a reținut că:

"nu s-a dovedit că pârâta a utilizat semnul reprezentat de imaginea Casei Poporului, înregistrat ca marcă figurativă de către reclamante care să permită analiza concretă a elementelor specifice acțiunii în contrafacerea mărcii.";

- cât privește desenele și modelele industriale, se arată că deși evocă dispozițiile art. 30 din Legea nr. 129/1992, instanța de apel motivează că:

"nu s-a dovedit că acesta este identic cu modul de aranjare a incintei Casei Republicii pentru a necesita consimțământul titularului certificatului de înregistrare la utilizare.";

- se arată că nu poate fi primită nici soluția instanței de apel privind lipsa probării "încălcării dreptului exclusiv de exploatare a invenției reglementat de art. 31 din Legea nr. 64/1998 (se face referire la Legea 64/1991) în condițiile în care a fost brevetat un procedeu constând într-o metodă de lucru caracterizată prin etape de operare, procedeu a cărui utilizare nu a fost dovedită", având în vedere că art. 31 alin. (1) din aceeași lege statuează că: "Brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată", astfel încât orice act modificator efectuat asupra C. este interzis fără consimțământul titularului.

La data de 14 iunie 2019 intimatul Parlamentul României - Camera Deputaților a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de reclamantele A. și B., susținând respingerea recursului, ca nefondat.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În raport s-a reținut și aspectul că reclamantele nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, arătându-se că se pune problema nulității recursului, în raport de prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în situația în care nu se va face dovada achitării sumei de 73.153,77 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată pentru recurs.

În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentele A. și B. au formulat cerere privind acordarea ajutorului public judiciar la plata taxei judiciare de timbru, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate aspectul referitor la netimbrarea cererii de recurs, întrucât acesta privește legalitatea învestirii instanței, astfel că nu se pot analiza alte probleme legate de judecarea litigiului dedus spre soluționare înainte de satisfacerea taxei de timbru.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.."

Art. 24 alin. (2) din același act normativ stipulează că:

"În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Prin rezoluția din 6 mai 2019 s-a dispus comunicarea către recurentele-reclamante A. și B. a obligației de a achita, în solidar, suma de 73.153,77 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării recursului.

Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

Recurentele nu au atașat la cererea de recurs o dovadă din care să rezulte achitarea taxei judiciare de timbru.

Prin actele de procedură aflate la filele nr. x, 20, 60 și 61 din dosarul de recurs, comunicate la datele de 13 mai 2019 și 3 decembrie 2019 (potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele nr. x, 23, 67 și 69 din dosarul de recurs), s-a pus în vedere recurentelor, prin comunicări efectuate atât la adresa de domiciliu cât și la domiciliul procesual ales prin cererea de recurs, să depună la dosar dovada achitării, în solidar, a sumei de 73.153,77 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii.

Față de împrejurarea că recurentele-reclamante nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, în raport de prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei nr. 1254A din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2020.