ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2722/2020

Ședința publică din data de 15 decembrie 2020

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 30 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaților a solicitat instanței anularea înregistrării mărcii individuale combinate cu element figurativ cu nr. depozit x, nr. marcă x, având ca titular pe A., pentru toate clasele pentru care a fost acordată, cu obligarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci la radierea mărcii și anularea înregistrării în Registrul Național al Mărcilor.

În drept au fost invocate prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. a) și art. 8 din Legea nr. 84/1998, precum și dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. d) din același act normativ.

Prin sentința civilă nr. 356 din 23 martie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea reclamantului Parlamentul României - Camera Deputaților. A dispus anularea mărcii figurative nr. x, nr. dep. x aparținând pârâților pentru toate clasele pentru care s-a înregistrat.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel pârâții B., C. și D..

Prin decizia nr. 780A din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată. A obligat intimatul-reclamant Parlamentul României - Camera Deputaților la plata către apelanții-pârâți a sumei de 2820,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 2278 din 5 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul formulat de reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaților, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel

Prin decizia nr. 302A din 26 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, a respins acțiunea ca neîntemeiată. A obligat intimatul-reclamant să plătească apelanților-pârâți suma de 3.883,59 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București în rejudecare, a declarat recurs reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaților, criticând soluția pentru nelegalitate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea principiului disponibilității prin neevaluarea de către instanța de apel a susținerilor recurentului privind dreptul deținut ca titular al dreptului de administrare, drept care include și dreptul la imagine asupra bunurilor aflate în administrare, având în vedere tocmai caracterele juridice ale dreptului de administrare care sunt aceleași cu cele ale dreptului de proprietate publica, respectiv inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.

Astfel, prin considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că "celelalte susțineri referitoare la încălcarea dreptului de administrare nu sunt proprii încălcării dreptului la imagine reglementată de art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, curtea constată că aceste susțineri nu pot fi evaluate în cadrul procesual stabilit de reclamant și constată că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată."

Or, cadrul procesual stabilit de reclamant în dosarul nr. x/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, a cuprins ca temei juridic la motivul de anulare a mărcii invocat - art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, republicată - și încălcarea dreptului de administrare a Camerei Deputaților asupra imobilului Palatul Parlamentului, drept anterior înregistrării mărcii a cărui anulare s-a solicitat.

Or, conținutul principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, se raportează atât la dreptul persoanei de a porni sau nu acțiunea civilă, cât și dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării.

Ca atare, în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat că susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de administrare nu pot fi evaluate în cadrul procesual stabilit de reclamant, nici referirea la limitele casării dispuse prin decizia civilă nr. 2278/08.05.2018 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, nejustificând omisiunea instanței de apel.

Intimații-pârâți B. și C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 16 iunie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaților împotriva deciziei nr. 302A din 26 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul invocând faptul că a fost încălcat principiul disponibilității prin neevaluarea de către instanța de apel a susținerilor sale privind dreptul deținut ca titulară a dreptului de administrare, drept care ar include și dreptul la imagine asupra bunurilor aflate în administrare, având în vedere tocmai caracterele juridice ale dreptului de administrare care sunt aceleași cu cele ale dreptului de proprietate publica, anume inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.

Recurenta a făcut referire la considerentele instanței de apel având următorul conținut:

"celelalte susțineri referitoare la încălcarea dreptului de administrare (respectiv a componentei usus) și respectiv pretinsa nesocotire a caracteristicilor dreptului de proprietate publică asupra unui bun imobil nu sunt proprii încălcării dreptului la imagine reglementată de art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, curtea constată că aceste susțineri nu pot fi evaluate în cadrul procesual stabilit de reclamant și constată că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată" și a arătat că acțiunea formulată prin care s-a stabilit cadrul de judecată a avut ca temei juridic al motivului de anulare a mărcii invocat - art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, republicată - și încălcarea dreptului de administrare a Camerei Deputaților asupra imobilului Palatul Parlamentului, drept anterior înregistrării mărcii a cărei anulare s-a solicitat.

După cum se observă din chiar pasajul citat de către recurent, nu se poate reține că instanța de apel nu ar fi evaluat susținerile acestuia din cererea de chemare în judecată referitoare la dreptul său de administrare asupra clădirii care apare reprezentată în semnul înregistrat ca marcă de către pârâți.

Dimpotrivă, instanța de apel a reținut, ținând cont de temeiul cererii de anulare cu care a fost învestită, și anume art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, republicată că susținerile referitoare la încălcarea dreptului de administrare nu sunt proprii încălcării dreptului la imagine reglementată de art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998.

În susținerea acestui motiv de anulare a mărcii în cauză reclamantul a invocat prevederile art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, menționat în finalul cererii de chemare în judecată și în cadrul răspunsului la întâmpinare, deși în conținutul cererii este indicat din eroare art. 6 alin. (1) lit. d), literă inexistentă în cuprinsul primului alineat al acestui articol.

Potrivit art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 anularea înregistrării mărcii poate fi cerută de către orice persoană interesată dacă înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane, reclamantul invocând doar încălcarea dreptului la imagine.

Ca atare, reclamantul nu a invocat prin cererea de chemare în judecată, ca posibil drept anterior existent, care ar fi fost încălcat prin înregistrarea mărcii în cauză [caz în care ar fi trebuit să invoce eventual prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 alin. (4) lit. c)], dreptul real de proprietate asupra clădirii (construcției)/dreptul de administrare a unui bun public, din care să derive eventualul drept asupra imaginii bunului, și nici vreun eventual drept de utilizare a imaginii (aspectului exterior) construcției ca drept patrimonial de autor (art. 13 și urm, art. 33 din Legea nr. 8/1996), care să fi fost transmis proprietarului construcției rezultată din proiectul arhitectural, ci doar dreptul la imagine al autorității legiuitoare, deci dreptul la imagine al persoanei juridice.

Or, în motivarea concluziei menționate mai sus instanța de apel a reținut mai multe argumente, și anume:

- nu se poate primi o susținere în sensul că imaginea unei persoane juridice și în special a unei autorități publice centrale este identificată cu/este formată din imaginea imobilului unde se află sediul său.

- având în vedere că art. 257 C. civ. prevede că dispozițiile referitoare la protecția drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor fizice se aplică persoanelor juridice "prin asemănare", nu se poate aprecia în mod identic cu imaginea persoanei fizice, deoarece o persoană juridică nu are un corp material perceptibil prin simțul văzului.

- având în vedere reglementarea distinctă a domiciliului persoanei fizice, respectiv a sediului persoanei juridice ca atribute de identificare în cadrul art. 86 și următoarele și art. 227 și următoarele C. civ., cât timp și în cazul persoanei fizice domiciliul sau reședința reprezintă un drept distinct de cel la propria imagine, folosind același criteriu de interpretare și aplicare a legii "prin asemănare", nu se poate ajunge la o altă concluzie cu privire la persoana juridică, pentru a include sediul în noțiunea de drept la imagine.

- similar persoanelor fizice, cum imaginii acestora nu li se poate asocia ori include vreun bun aparținând lor, nici persoana juridică nu poate pretinde constituirea imaginii sale dintr-un bun asupra căruia exercită un drept (cum este în speță dreptul de administrare invocat de reclamant).

Astfel, instanța a analizat argumentele recurentului referitoare la dreptul deținut ca titular al dreptului de administrare, drept care ar include, potrivit acestuia, și dreptul la imagine asupra bunurilor aflate în administrare, dar le-a constatat neîntemeiate, considerându-le improprii încălcării dreptului la imagine reglementată de art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998.

În consecință, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a principiului disponibilității, astfel că în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaților la plata sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor atașate la dosarul de recurs, către pârâții B. și C.. Instanța de recurs a făcut aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducând cheltuielile reprezentate de onorariu de avocat de la 14.086,94 RON (inclusiv TVA), cât s-a solicitat, la 8.000 RON, ținând cont de complexitatea recursului prin care se invocă doar încălcarea principiului disponibilității și munca prestată de avocat, constând în formularea întâmpinării și prezența la ultimul termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaților împotriva deciziei nr. 302A din 26 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaților la plata sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâții B. și C., cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2020.