NIKOLOV c. BULGARIE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 2442/04 prezentate de Nikolay Milanov NIKOLOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 6 noiembrie 2007 într-o cameră compusă din P. Lorenzen, președinte, S. Botomarova, domnii K. Jungwiert, R. Maruste, J. Borrego Borrego, R. Jaeger, domnul Villiger, judecători, J.S. Phillips; grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 noiembrie 2003, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie în fața Tribunalului, dl Nikolay Milanov Nikolov, este un resortisant bulgar, născut în 1963 și rezident în Choumen. El este reprezentat în fața Curții de către dl Milano, avocat în Choumen. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este avocat de profesie. Printr-o plângere formulată în fața Tribunalului Districtual Novi Pazar la 22 noiembrie 1995, a inițiat proceduri penale private împotriva M N.T., care, în fața uneia dintre clientele sale, precum și în scris, în cadrul unei anchete preliminare, a fost numit Un an mai târziu, tribunalul de district Novi Pazar s-a recuzat. La tribunalul de district din Razgrad. Tribunalul de District l-a condamnat pe M.T. la opt luni de închisoare cu suspendare pentru difuzarea de informații dezonoare și a fost pronunțat în ceea ce-i privește pe ceilalți șefi ai acuzării. La acțiunea civilă a reclamantului a fost parțial primită. Printr-o decizie din 19 octombrie 1998, Tribunalul Regional din Razgrad a anulat hotărârea, pe motiv că judecătorul de district lal a pronunțat singur și nu în colegiu cu jurații. La cauza a fost retrimisă Tribunalului de District și atribuit unui alt judecător din aceeași instanță. Printr-o ordonanță din 2 octombrie 2000, Tribunalul de District a pus capăt procedurii, pe motiv de prescriere a acțiunii penale care fusese redusă la trei ani printr-o modificare a Codului penal în martie 2000. Recurentul s-a ocupat de casare și s-a plâns de părtinirea judecătorilor regionali și a afirmat că instanțele inferioare ar fi trebuit să continue examinarea acțiunii sale civile, în ciuda dispariției acțiunii penale. Prin hotărârea din 28 mai 2001, Curtea Supremă de Casație a încălcat parțial ordonanța contestată și a pronunțat examinarea pe fond a acțiunii civile. Într-o decizie din 17 ianuarie 2003, Tribunalul Regional a acceptat parțial cererea de despăgubire a reclamantului și a considerat că M.T. a fost defăimată și că a difuzat informații dezonoare cu privire la aceasta, care, pe de altă parte, s-au dovedit a fi false. N.T. a fost condamnată să plătească reclamantului suma de 500 de levs (aproximativ 250 de euro), plus dobânda legală începând cu 27 octombrie 1995. Reclamantului i s-a acordat 500 de levs ca cheltuieli de procedură. La 10 februarie 2003, reclamantul s-a ocupat de casare. La 5 iunie 2003 a avut loc o ședință la 23 octombrie 2003, Curtea Supremă de Casație a declarat recurs inadmisibil. Instanța supremă a considerat că acțiunea civilă, introdusă în cadrul unei proceduri penale, era, prin urmare, supusă normelor procedurale referitoare la încălcarea dreptului penal în cauză și, în acest caz, judecățile privind infracțiunile denunțate de reclamant nu erau susceptibile de recurs. În temeiul articolelor 167 și 168 din Codul de procedură penală din 1974 (CPP), abrogat începând cu 29 aprilie 2006, persoana care a solicitat inițierea unei proceduri penale private împotriva unui terț trebuie să plătească în prealabil cheltuielile de procedură, a căror sumă este stabilită de instanță. În cazul în care pârâtul este găsit vinovat, acesta trebuie să plătească cheltuielile de procedură. În cazul în care este achitat parțial, acesta trebuie să plătească cheltuielile suportate în raport cu acuzațiile pentru care a fost condamnat (art. 169 CPP). În cazul în care instanța decide să pună capăt procedurii penale ca urmare a prescrierii acțiunii penale, acesta trebuie să continue examinarea acțiunii civile (art. 305 CPP). GRIFS Reclamantul ridică mai multe obiecții în ceea ce privește art. 6 din Convenția 1. El se plânge de durata excesivă a procedurii. 2. El denunță părtinirea instanțelor interne, ale căror membri ar fi servit interesele mafiei bulgare în detrimentul său. El consideră că tribunalul de district și Tribunalul Regional din Razgrad au întârziat în mod deliberat examinarea cauzei. (3) El regretă că nu a primit despăgubiri adecvate pentru prejudiciul material și moral suferit și regretă că MNT nu a fost condamnată la penalitate. 4. Reclamantul se plânge că a obținut rambursarea a doar zece procente din cheltuielile de procedură și din remunerațiile plătite avocaților săi. (5) Se plânge de refuzul Curții Supreme de Casație de a examina pe fond cel de-al doilea recurs în casație. ÎN DREPT Reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii penale private. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (2) În ceea ce privește celelalte obiecții ale reclamantului, ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu evidențiază nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea de către reclamant a ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

2442/04

présentée par Nikolay Milanov NIKOLOV

contre la Bulgarie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 6 novembre 2007 en une chambre composée de

:

M.

P. Lorenzen,

président,

M

me

S. Botoucharova,

MM.

K. Jungwiert,

R. Maruste,

J. Borrego Borrego,

M

me

R. Jaeger,

M.

M. Villiger,

juges,

M.

J.S.

Phillips,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 28 novembre 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Nikolay Milanov Nikolov, est un ressortissant bulgare, né en 1963 et résidant à Choumen. Il est représenté devant la Cour par M

e

N.

Milanova, avocat à Choumen.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est avocat de profession. Par une plainte introduite devant le tribunal de district de Novi Pazar le 22 novembre 1995, il entama des poursuites pénales privées à l’encontre de M

me

N.T., qui, devant une de ses clientes, ainsi que par écrit dans le cadre d’une enquête préliminaire, l’avait traité de «

malade psychique

» à qui «

le parquet avait interdit d’exercer le métier d’avocat

». Il l’accusa de diffamation, dénonciation calomnieuse, diffusion des informations déshonorantes et insulte aggravée. Le requérant demanda également à être constitué partie civile.

Un an plus tard, le tribunal de district de Novi Pazar se récusa.

L’affaire fut assignée au tribunal de district de Razgrad.

Par un jugement du 5 mai 1998, le tribunal de district condamna M

me

N.T à huit mois de prison avec sursis pour diffusion des informations déshonorantes et l’acquitta en ce qui concerne les autres chefs de l’accusation. L’action civile du requérant fut partiellement accueillie.

Par une décision du 19 octobre 1998, le tribunal régional de Razgrad annula le jugement, au motif que le juge de district l’avait prononcé seul et non pas en collège avec des jurés. L’affaire fut renvoyée au tribunal de district et assigné à un autre juge de la même juridiction.

Par une ordonnance du 2 octobre 2000 le tribunal de district mit un terme à la procédure, au motif de la prescription de l’action pénale qui avait été réduite à trois ans par une modification du Code pénal en mars 2000.

Le requérant interjeta appel. Il fit valoir que la juge de district n’était pas impartiale. Le 5 janvier 2001, le tribunal régional confirma l’ordonnance litigieuse.

Le requérant se pourvut en cassation. Il se plaignit de la partialité des juges régionaux. Il fit valoir que les juridictions inférieures auraient dû continuer l’examen de son action civile, malgré l’extinction de l’action pénale.

Par un arrêt du 28 mai 2001, la Cour suprême de cassation cassa en partie l’ordonnance contestée et ordonna l’examen sur le fond de l’action civile.

Par une décision du 17 janvier 2003, le tribunal régional fit partiellement droit à la demande en réparation du requérant. Il estima que M

me

N.T. l’avait diffamé et qu’elle avait diffusé des informations déshonorantes à son égard, lesquelles, par ailleurs, s’étaient avérées fausses. M

me

N.T. fut condamnée à verser au requérant la somme de cinq cents levs (environ 250 euros), majorée des intérêts légaux à compter du 27 octobre 1995. Le requérant se vit accorder cinq cents levs à titre de frais de procédure.

Le 10 février 2003, le requérant se pourvut en cassation.

Une audience eut lieu le 5 juin 2003.

Le 23 octobre 2003, la Cour suprême de cassation déclara le pourvoi irrecevable. La juridiction suprême considéra que l’action civile, introduite dans le cadre d’une procédure pénale, était de ce fait soumise aux règles procédurales relatives à l’infraction pénale en question et en l’occurrence les jugements relatifs aux infractions dénoncées par le requérant n’étaient pas susceptibles d’un pourvoi.

B.

Le droit interne pertinent

En vertu des articles 167 et 168 du Code de procédure pénale de

1974

(CPP), abrogé à compter du 29 avril 2006, la personne ayant demandé l’ouverture de poursuites pénales privées contre un tiers doit verser au préalable les frais de procédure, dont le montant est déterminé par le tribunal.

Si l’accusé est reconnu coupable, il doit verser les frais de procédure. En cas d’acquittement partiel, il doit payer les frais encourus au regard des chefs de l’accusation pour lesquels il a été condamné (article 169 CPP).

Si le tribunal décide de mettre un terme à la procédure pénale en raison de la prescription de l’action pénale, il doit continuer l’examen de l’action civile (article 305 CPP).

GRIEFS

Le requérant soulève plusieurs griefs au regard de l’article 6 de la Convention

:

me

N.T. n’a pas été condamnée au pénal.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure pénale privée. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, la partie pertinente duquel se lit comme suit

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).»

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant tiré de l’article 6 § 1, concernant la durée de la procédure civile;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Stephen

Phillips

Peer

Lorenzen

Greffier adjoint

Président