Natsev împotriva Bulgariei

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 27079/04 prezentate de Rosen Hristov NATSEV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 2 decembrie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Zdravka Kalaydjieva, judecători; și a Claudiei Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 20 iulie 2004, după ce a intenționat, pronunță următoarea decizie: reclamantul, dl Rosen Hristov Natsev, este un cetățean bulgar născut în 1955 și rezident în Sofia. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ekimdjiev, avocat la Plovdiv.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: refuzul autorităților de a informa reclamantul cu privire la posibilitatea de a ști dacă a făcut obiectul unei supravegheri secrete La 30 august 2004, reclamantul a solicitat Parchetului de Casație să stabilească dacă au fost utilizate mijloace speciale de informații, cum ar fi interceptările telefonice sau de altă natură, în ceea ce o privește și, în acest sens, din ce motive. Printr-o scrisoare din 27 septembrie 2004, un procuror al Parchetului de Casație a răspuns că informațiile solicitate erau confidențiale și că nu se putea furniza nici o informație în acest sens. Procedura civilă privind acțiunea reclamantului împotriva fostului său angajator La 24 ianuarie 2001, reclamantul a inițiat o procedură judiciară împotriva fostului său angajator pentru a obține plata salariilor neplătite.

Prin hotărârea din 5 aprilie 2003, Tribunalul orașului Sofia (Софийски градски съд) a primit parțial cererile sale și l-a condamnat pe fostul angajator să plătească 19 861 de dolari americani (USD), plus dobânda. La 26 iunie 2003 a fost inițiată o procedură de executare la cererea judecătorului însărcinat cu executarea. La 21 iunie 2004, reclamantul a introdus la tribunalul orașului Sofia o acțiune pentru nereguli în actele de punere în aplicare. La 13 iulie 2004, instanța l-a rugat pe reclamant să precizeze actele judecătorului însărcinat cu executarea de care se plângea. Pe de altă parte, reclamantul a adresat Ministerului Justiției mai multe scrisori în care se plângea de procedura de executare.

Printr-o scrisoare din 24 august 2008, acesta a răspuns la lit. (a) că neexecuția nu se datora lipsei de diligență a autorităților competente, ci insolvenței fostului angajator. La 31 mai 2007, acesta din urmă a fost plătit judecătorului însărcinat cu executarea că o sumă de 24 225 USD a fost plătită reclamantului. Conform celor mai recente informații depuse la dosar la 23 iulie 2008, procedura este încă în curs. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile relevante ale Constituției bulgare, ale legii din 21 iulie 2008 octombrie 1997 cu privire la mijloacele speciale de informații (atractulакон за специалните разнавателни средства), din Legea din 2002 privind informațiile clasificate ( at'акон за клитициранататататетеормация), din Codul de procedură penală din 1974 și din 2005, din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Administrative Supreme, precum și din alte surse relevante au fost prezentate în hotărârea Curții a Uniunii Europene.

Asociația pentru integrare europeană și drepturile omului și Ekimdjiev c. Bulgaria, nr. 62540/00, § 7-50, 28 iunie 2007. Reclamantul susține că, prin însăși existența sa, legea din 1997 privind mijloacele speciale de informații implică încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 8 din moment ce poate face obiectul unor măsuri de supraveghere în orice moment, fără a fi avertizat de către autorități și fără a avea posibilitatea de a ști dacă astfel de măsuri au fost luate în privința sa. Pe teren la art. 13 coroborat cu art. 8, acesta susține că, în lipsa de a putea obține informații cu privire la aplicarea unor eventuale măsuri de supraveghere, acesta nu poate introduce o cale de atac și nici nu poate solicita despăgubiri.

În cele din urmă, recurentul declară că nu poate obține executarea hotărârii din 5 aprilie 2003 pronunțată în favoarea sa, ca urmare a actelor judecătorului însărcinat cu aceasta. În această privință, acesta invocă articolele 6 și 13, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1; de asemenea, se plânge, în ceea ce privește articolele 6 și 13, de durata procedurii civile în cauză. Pe teren de articolele 8 și 13, reclamantul susține că, în temeiul Legii privind mijloacele speciale de informații, acesta poate face obiectul unor măsuri de supraveghere în orice moment și fără notificare. Părțile relevante ale articolului 8 se citesc astfel Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private [...] și a corespondenței sale.

O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. La art. 13 se citește astfel Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale.

În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni ale reclamantului, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în la fel de unanimă, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiate pe articolele 8 și 13 din convenție în legătură cu legislația privind mijloacele speciale de informare Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Module Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 27079/04 présentée par Rosen Hristov NATSEV contre la Bulgarie La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 2 décembre 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Zdravka Kalaydjieva, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 20 juillet 2004, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Rosen Hristov Natsev, est un ressortissant bulgare né en 1955 et résidant à Sofia. Il est représenté devant la Cour par M e M. Ekimdjiev, avocat à Plovdiv. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1. Le refus des autorités d’informer le requérant sur le point de savoir s’il faisait l’objet d’une surveillance secrète Le 30 août 2004, le requérant demanda au parquet de cassation si des moyens spéciaux de renseignement, tels que des écoutes téléphoniques ou autres, avaient été utilisés à son égard et, dans l’affirmative, pour quels motifs. Par une lettre du 27 septembre 2004, un procureur du parquet de cassation répondit que les informations demandées étaient confidentielles et qu’aucun renseignement ne pouvait être fourni à ce sujet. 2. La procédure civile relative à l’action du requérant contre son ancien employeur Le 24 janvier 2001, le requérant engagea une procédure judiciaire contre son ancien employeur visant à obtenir le versement de salaires non perçus.

Par un jugement du 5 avril 2003, le tribunal de la ville de Sofia (Софийски градски съд) fit partiellement droit à ses demandes et condamna son ancien employeur à lui verser 19 861 de dollars américains (USD), majorés des intérêts. Une procédure d’exécution fut ouverte le 26 juin 2003. A la demande de l’intéressé, le juge chargé de l’exécution diligenta plusieurs mesures d’exécution. Le 21 juin 2004, le requérant introduisit auprès du tribunal de la ville de Sofia un recours pour irrégularité dans les actes d’exécution. Le 13 juillet 2004, le tribunal demanda au requérant de préciser quels étaient les actes du juge chargé de l’exécution dont il se plaignait. Par ailleurs, le requérant adressa au ministère de la Justice plusieurs lettres dans lesquelles il se plaignit de la procédure d’exécution.

Par une lettre du 24 août 2008, celui-ci répondit à l’intéressé que la non-exécution n’était pas due à l’absence de diligence des autorités compétentes mais à l’insolvabilité de son ancien employeur. Le 31 mai 2007, ce dernier notifia au juge chargé de l’exécution qu’une somme de 24 225 USD avait été versée au requérant. Selon les dernières informations versées au dossier le 23 juillet 2008, la procédure est toujours en cours.

B. Le droit et la pratique internes pertinents Les dispositions pertinentes de la Constitution bulgare, de la loi du 21 octobre 1997 sur les moyens spéciaux de renseignement (Закон за специалните разузнавателни средства), de la loi de 2002 sur les informations classées (Закон за класифицираната информация), des codes de procédure pénale de 1974 et de 2005, de la jurisprudence de la Cour constitutionnelle et de la Cour administrative suprême, ainsi que d’autres sources pertinentes ont été présentées dans l’arrêt de la Cour Association pour l’intégration européenne et les droits de l’homme et Ekimdjiev c. Bulgarie , n o 62540/00, §§ 7-50, 28 juin 2007. GRIEFS 1. Le requérant soutient que, par son existence même, la loi de 1997 sur les moyens spéciaux de renseignement implique la violation de ses droits au regard de l’article 8 dès lors qu’à tout moment il peut faire l’objet de mesures de surveillance, sans en être averti par les autorités et sans avoir aucun moyen de savoir si de telles mesures ont été prises à son égard.

2. Sur le terrain de l’article 13 combiné avec l’article 8, il prétend que, faute de pouvoir obtenir des informations sur l’application de mesures de surveillance éventuelles, il ne peut ni introduire un recours ni demander une indemnisation. 3. Le requérant allègue enfin qu’il ne peut obtenir l’exécution du jugement du 5 avril 2003 rendu en sa faveur et ce, du fait des actes du juge chargé de celle-ci. Il invoque à cet égard les articles 6 et 13, ainsi que l’article 1 du Protocole n o 1. Il se plaint par ailleurs, au regard des articles 6 et 13, de la durée de la procédure civile en question. EN DROIT 1. Sur le terrain des articles 8 et 13, le requérant allègue qu’en vertu de la loi sur les moyens spéciaux de renseignement, il peut être soumis à des mesures de surveillance à tout moment et sans notification.

Les parties pertinentes de l’article 8 se lisent ainsi : « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée [...] et de sa correspondance. 2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. » L’article 13 se lit ainsi : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

» En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. En ce qui concerne les autres griefs du requérant, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant tirés des articles 8 et 13 de la Convention en relation avec la législation sur les moyens spéciaux de renseignement ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président