NATSEV c. BULGARIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
NATSEV c. BULGARIE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 27079/04 prezentate de Rosen Hristov NATSEV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 2 decembrie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Zdravka Kalaydjieva, judecători; și a Claudiei Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 20 iulie 2004, după ce a intenționat, pronunță următoarea decizie: reclamantul, dl Rosen Hristov Natsev, este un cetățean bulgar născut în 1955 și rezident în Sofia. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ekimdjiev, avocat la Plovdiv. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: refuzul autorităților de a informa reclamantul cu privire la posibilitatea de a ști dacă a făcut obiectul unei supravegheri secrete La 30 august 2004, reclamantul a solicitat Parchetului de Casație să stabilească dacă au fost utilizate mijloace speciale de informații, cum ar fi interceptările telefonice sau de altă natură, în ceea ce o privește și, în acest sens, din ce motive. Printr-o scrisoare din 27 septembrie 2004, un procuror al Parchetului de Casație a răspuns că informațiile solicitate erau confidențiale și că nu se putea furniza nici o informație în acest sens. Procedura civilă privind acțiunea reclamantului împotriva fostului său angajator La 24 ianuarie 2001, reclamantul a inițiat o procedură judiciară împotriva fostului său angajator pentru a obține plata salariilor neplătite. Prin hotărârea din 5 aprilie 2003, Tribunalul orașului Sofia (Софийски градски съд) a primit parțial cererile sale și l-a condamnat pe fostul angajator să plătească 19 861 de dolari americani (USD), plus dobânda. La 26 iunie 2003 a fost inițiată o procedură de executare la cererea judecătorului însărcinat cu executarea. La 21 iunie 2004, reclamantul a introdus la tribunalul orașului Sofia o acțiune pentru nereguli în actele de punere în aplicare. La 13 iulie 2004, instanța l-a rugat pe reclamant să precizeze actele judecătorului însărcinat cu executarea de care se plângea. Pe de altă parte, reclamantul a adresat Ministerului Justiției mai multe scrisori în care se plângea de procedura de executare. Printr-o scrisoare din 24 august 2008, acesta a răspuns la lit. (a) că neexecuția nu se datora lipsei de diligență a autorităților competente, ci insolvenței fostului angajator. La 31 mai 2007, acesta din urmă a fost plătit judecătorului însărcinat cu executarea că o sumă de 24 225 USD a fost plătită reclamantului. Conform celor mai recente informații depuse la dosar la 23 iulie 2008, procedura este încă în curs. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile relevante ale Constituției bulgare, ale legii din 21 iulie 2008 octombrie 1997 cu privire la mijloacele speciale de informații (atractulакон за специалните разнавателни средства), din Legea din 2002 privind informațiile clasificate ( at'акон за клитициранататататетеормация), din Codul de procedură penală din 1974 și din 2005, din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Administrative Supreme, precum și din alte surse relevante au fost prezentate în hotărârea Curții a Uniunii Europene. Asociația pentru integrare europeană și drepturile omului și Ekimdjiev c. Bulgaria, nr. 62540/00, § 7-50, 28 iunie 2007. Reclamantul susține că, prin însăși existența sa, legea din 1997 privind mijloacele speciale de informații implică încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 8 din moment ce poate face obiectul unor măsuri de supraveghere în orice moment, fără a fi avertizat de către autorități și fără a avea posibilitatea de a ști dacă astfel de măsuri au fost luate în privința sa. Pe teren la art. 13 coroborat cu art. 8, acesta susține că, în lipsa de a putea obține informații cu privire la aplicarea unor eventuale măsuri de supraveghere, acesta nu poate introduce o cale de atac și nici nu poate solicita despăgubiri. În cele din urmă, recurentul declară că nu poate obține executarea hotărârii din 5 aprilie 2003 pronunțată în favoarea sa, ca urmare a actelor judecătorului însărcinat cu aceasta. În această privință, acesta invocă articolele 6 și 13, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1; de asemenea, se plânge, în ceea ce privește articolele 6 și 13, de durata procedurii civile în cauză. Pe teren de articolele 8 și 13, reclamantul susține că, în temeiul Legii privind mijloacele speciale de informații, acesta poate face obiectul unor măsuri de supraveghere în orice moment și fără notificare. Părțile relevante ale articolului 8 se citesc astfel Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private [...] și a corespondenței sale. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. La art. 13 se citește astfel Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni ale reclamantului, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în la fel de unanimă, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiate pe articolele 8 și 13 din convenție în legătură cu legislația privind mijloacele speciale de informare Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Module Președinte