ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 26 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și Municipiul Constanța, prin primar, obligarea pârâtelor la:

- plata sumei de 41.227,84 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remunerația restantă datorată de pârâte pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului "Festivalul Verii 2016 Carusel Cooltural", desfășurat în perioada 15.07-04.09.2016 în Piațeta Casino din Mamaia;

- plata sumei de 21.562,16 RON reprezentând penalități de întârziere datorate de pârâta până la data de 26.03.2018, pentru întârzierea plății remunerațiilor menționate la capătul 1.1. al prezentei cereri de chemare în judecată;

- plata penalităților de 0,1%/zi de întârziere datorate de către pârâtă până la data plății remunerațiilor în sumă de 41.227,84 RON, începând cu data de 27.03.2018 și până la data plății efective a acestor remunerații;

- obligarea pârâtei să comunice A. un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul spectacolului "Festivalul Verii 2016 - Carusel Cooltural" desfășurat în perioada 15.07-04.09.2016, în Piațeta Casino din Mamaia, raport care să cuprindă: denumirea evenimentului, denumirea formațiilor/soliștilor, data și locația desfașurării evenimentului, denumirea fiecarei opere muzicale comunicate public, autorii fiecarei opere muzicale utilizate și durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București

Prin sentința civilă nr. 1999 din 09 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de suspendare de drept a judecării cauzei formulată de către pârâta B. "Mișcarea Teatrală pentru Educația Tineretului"; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Constanța, invocată prin întâmpinare; a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța, prin primar, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 s-a dispus încetarea acțiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. "Mișcarea Teatrală pentru Educația Tineretului"; a obligat reclamanta la plata către pârâtul Municipiul Constanța a sumei de 952 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

I.3. Deciziile pronunțate de Curtea de Apel București

Prin decizia civilă nr. 1412 A din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamanta A.; a anulat în parte sentința civilă apelată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Constanța, ca nefondată; a acordat termen pentru evocarea fondului acțiunii promovate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța la 13.01.2020, cu citarea ăarților; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia civilă nr. 127 A din 01 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, evocând fondul, a admis acțiunea formulată de A. împotriva sentinței civile nr. 1999 din 09 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța, prin primar; a obligat pârâtul Municipiul Constanța la plata către reclamantă a sumei de 58.655,38 RON cu TVA inclus, reprezentând remunerație pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului "Festivalul Verii 2016 Carusel Coolrural" desfășurat în perioada 15.07.-04.09.2016; a obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere aferente de 0,1% pe zi de întârziere, în sumă de 87.337,86 RON, calculate până la data de 16.11.2020, precum și în continuare până la data plății efective; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.025 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (2.975 RON onorariu de avocat, 50 RON taxa de timbru și 1.000 RON onorariu de expertiză).

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1412 A din 14 octombrie 2019 și a deciziei nr. 127 A din 01 februarie 2021 pronunțate Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Constanța, prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată la data de 18 mai 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, fiind repartizată computerizat aleatoriu completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 1412 A din 14 octombrie 2019 și a deciziei civile nr. 127 A din 01 februarie 2021 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cu consecința respingerii apelului și a menținerii, ca legală și temeinică, a soluției pronunțate prin sentința civilă nr. 1999 din 09 noiembrie 2018 a Tribunalului București, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Constanța, precum și a cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs, invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la decizia civilă nr. 1412 A din 14 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin prisma dispozițiilor art. 234, art. 235 și art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., a apreciat că decizia menționată este supusă căii de atac a recursului, întrucât soluția vizează o excepție procesuală, care nu poate avea caracter definitiv.

În analiza excepției lipsei calității procesuale pasive, este de menționat că temeiul juridic inițial al cererii de chemare în judecată a fost reprezentat de răspunderea civilă contractuală/răspunderea civilă delictuală, iar criticile deduse judecății recursului cu privire la soluția pronunțată asupra aceastei excepții se raportează la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Reținând că autorizația/licență neexclusivă a fost încheiată exclusiv cu pârâta B., precum și temeiul de drept - răspunderea civilă contractuală, calitatea procesuală aparține părții contractuale căreia i se impune nerespectarea unei obligații asumate prin contractul încheiat.

Câtă vreme Municipiul Constanța, prin primar, nu este parte în raportul contractual încheiat cu reclamanta, în mod evident acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor ce reglementează răspunderea contractuală.

Astfel, soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a avut drept premisă interpretarea greșită a noțiunii de utilizator, relevante din acest punct de vedere fiind dispozițiilor art. 2 din Decizia nr. 189 din 3 mai 2010 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale din 12 aprilie 2010, având ca obiect forma finală a Metodologiei privind remunerațiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice, cu modificările aduse prin decizia ORDA nr. 203/2011.

Or, Municipiul Constanța nu putea avea calitatea de utilizator și nu putea fi obligat la plata remunerației solicitate de către reclamantă, atât timp cât B. a încheiat autorizația licență neexclusivă, iar art. 16 din contractul încheiat de aceasta cu Municipiul Constanța, reglementează obligațiile organizatorului evenimentului (Asociația).

În contextul în care reclamanta a solicitat plata remunerației, iar nu plata prejudiciului, se cuvine a se menționa distincția dintre cele două noțiunii în condițiile în care remunerația se plătește de utilizatorul titular al licenței neexclusive - B., cuantumul acesteia fiind determinată în raport de Decizia ORDA nr. 203/2011, pe când prejudiciul se determină în raport de prevederile art. 139 din Legea nr. 8/1996 și poate fi generat de utilizarea fără drept a operelor, doar în lipsa unei licențe neexclusive, raportul delictual având un caracter subsidiar răspunderii contractuale.

Cu privire la nelegalitatea deciziei civile nr. 127 A din 01 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat interpretarea greșită a dispozițiilor art. 477 din C. proc. civ., care reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, și a dispozițiilor art. 478 din C. proc. civ., ce statuează cu privire la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, având în vedere limitele deciziei de casare și faptul că singurul aspect criticat viza extinderea argumentelor cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește Municipiul Constanța și în raport de răspunderea civilă delictuală.

În condițiile în care soluția instanței de fond în ceea ce privește răspunderea contractuală se bucură de autoritate de lucru judecat, limitele analizei pe fond a raportului obligațional dintre reclamantă și Municipiul Constanța sunt date de prevederile art. 139 din Legea nr. 8/1996 (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii).

Din perspectiva faptei ilicite, nu există o dovadă că pârâtul a procedat la difuzarea de opere muzicale, acesta neavând calitatea de utilizator, iar cu privire la întinderea prejudiciului, potrivit art. 139 din Legea nr. 8/1996, în cauză, nu s-a făcut dovada existenței unor consecințe economice negative, în sensul prevederilor art. 139 alin. (2) lit. a), pentru titularii dreptului, una dintre condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea acțiunii în varianta solicitării triplei remunerații, ce nu poate reprezenta o modalitate alternativă de calcul a remunerației compensatorii prevăzute prin Metodologie, în temeiul legii.

Astfel, instanța a confundat prejudiciul cu remunerația, soluția pronunțată vizând obligația de plată a remunerației, calculată în procent de 3,5%, incidența acesteia putând fi subsumată doar răspunderii contractuale.

Drept urmare, recurentul-pârât consideră că nu poate fi obligat la plata remunerației, nefiind parte/deținător al licenței neexclusive, la plata unui prejudiciu - despăgubire, în raport de prevederile art. 139 în condițiile în care nu s-a solicitat determinarea unei despăgubiri (prejudiciu), ci plata unei remunerații, și nu s-a dovedit existența unei fapte ilicite în sarcina sa.

Reținând că cererea de chemare în judecată are ca obiect solicitarea adresată instanței de a fixa cuantumul remunerațiilor (creanțelor) datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, în opinia recurentului-pârât, penalitățile de întârziere curg doar din momentul în care se cunoaște cuantumul debitului principal stabilit prin hotărârea judecătorească pronunțată în prezenta cauza.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, însă, în ședința publică din 18 ianuarie 2022, a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a susținut că în motivarea căii de atac nu a fost indicată vreo normă de procedură care să fi fost încălcată de către instanța de apel, de natură a atrage sancțiunea nulității hotărârii judecătorești.

În ceea ce privește decizia nr. 1412 din 14 octombrie 2019 a Curții de Apel Bucureși, a precizat că aceasta a fost atacată cu recurs odată cu decizia nr. 127 A din 01 februarie 2021 a aceleiași instanțe, întrucât reprezintă o hotărâre intermediară, supusă recursului odată cu decizia finală, iar nu separat.

A apreciat că nu sunt fondate criticile încadrate de reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în sensul în care instanța de apel a respectat caracterul devolutiv al apelului și dispozițiile art. 477 din C. proc. civ.

A precizat că instanța de apel a reținut în cadrul stabilirii situației de fapt pe baza probelor, inclusiv a contractului încheiat între recurent și B., implicarea Municipiului Constanța în pregătirea desfășurării spectacolului în litigiu împreună cu Asociația, recurenta fiind cea care a decis cu privire la conținutul materialelor publicitare și de promovare a evenimentului, a stabilit data și locația acestuia, asigurând spațiul necesar pentru desfășurarea spectacolului.

În atare context, reținând că Municipiului Constanța are calitatea de utilizator, în sensul Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 189/2010, cu modificările publicate prin decizia ORDA nr. 203/2011, că existentă două persoane juridice care au acționat împreună pentru pregătirea și desfășurarea spectacolului, în calitate de coorganizatori, ținând cont că recurenta nu a contestat faptul că B. are calitatea de organizator al aceluiași spectacol, precum și incidența dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Metodologie, instanța de apel a apreciat că acestea răspund solidar față de A. pentru încheierea autorizației licență neexclusivă, plata remunerațiilor și a penalităților și pentru comunicarea rapoartelor, solidaritate ce derivă din dispozițiile legale anterior menționate coroborate cu art. 131

2

alin. (8) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare în perioada în litigiu, precum și cu art. 1445 din C. civ.

Solidaritatea pasivă se caracterizează prin existența unui mandat tacit reciproc de reprezentare între debitori, iar în cazul în care contractul autorizație licență neexclusivă este încheiat de către unul dintre debitori pentru executarea unei obligații solidare se prezumă a fi încheiat în numele tuturor debitorilor solidari, și profită, este opozabil și produce efecte juridice față de toți aceștia.

A mai arătat că obligația plății remunerațiilor de către Municipiul Constanța este și obligație legală ce decurge din prevederile art. 2 alin. (2) și art. 4 din Metodologia publicată prin decizia ORDA nr. 189/2010, cu modificările publicate prin decizia ORDA nr. 203/2011 o răspundere legală în condițiile în care obligația de plată a remunerației este prevăzută de un act cu caracter normativ, care potrivit art. 131

2

alin. (8) din Legea nr. 8/1996, coroborate cu art. 131

2

alin. (8) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare în perioada în litigiu.

În caz contrar, Municipiul Constanșa s-ar afla în situația în care săvârșește o faptă ilicită, întrucât nu a fost autorizat pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, situație în care răspunderea este una delictuală pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, potrivit art. 139 din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare în perioada în litigiu.

A susținut că nu îi este opozabil contractul încheiat între Municipiul Constanța și B., întrucât reprezentă doar o realitate socială, potrivit art. 1280 și art. 1281 C. civ., și dă naștere la drepturi și obligații numai între părțile contractante, potrivit relativității efectelor sale.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea de ședință din 16 noiembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 1412A din 14 octombrie 2019 și a deciziei civile nr. 127A din 01 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, și a fixat termen de judecată la data de 18 ianuarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care reținând concluziile părților, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra căii de atac.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând deciziile recurate, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu preliminar, se observă că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) din C. proc. civ. a fost invocat de către recurent în mod formal, deoarece din cuprinsul memoriului de recurs nu se pot desprinde critici de nelegalitate ce ar putea fi analizate prin prisma ipotezelor de casare reglementate de acest text legal, recurentul-pârât limitându-se la argumente ce țin de modalitatea de aplicare a normelor de drept procesual ce privesc regimul juridic al căii de atac a recursului, a celor ce reglementează calitatea procesuală pasivă și care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Astfel, printr-o primă critică, în considerarea dispozițiilor art. 483 alin. (1) și a celor ale art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Constanța, prin primar, pune în discuție nelegalitatea deciziei recurate prin prisma inserării în dispozitiv a mențiunii "definitivă".

Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că indicarea, în mod eronat, a mențiunii că hotărârea este definitivă nu impune casarea deciziei recurate, întrucât căile de atac sunt stabilite de lege și nu de judecător prin hotărârea judecătorească, astfel cum prevede expres art. 457 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Drept urmare, neindicarea căii de atac nu a privat partea de dreptul de a exercita recursul și nici nu i-a adus vreo vătămare care ar putea fi înlăturată prin desființarea hotărârii, în condițiile în care recurentul-pârât nu numai că a atacat hotărârea respectivă cu calea de atac prevăzută de lege, dar a făcut-o și în termenul legal, astfel încât critica expusă cu acest obiect este nefondată.

O altă critică dedusă judecății recursului relevă nelegalitatea aceleiași decizii prin prisma încălcării dispozițiilor art. 36 din C. proc. civ. de către instanța de apel în sensul în care a reținut calitatea procesuală pasivă în privința sa (pârâtul Municipiului Constanța) câtă vreme nu poate avea calitate de utilizator de opere muzicale, în sensul arătat de art. 2 din Decizia ORDA nr. 189/2010, cu modificările publicate prin decizia ORDA nr. 203/2011, și, în consecința acestui fapt, nu se justifică măsura obligării sale la plata remunerației solicitate de către reclamantă.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a încălcat normele de procedură privind reglementarea calității procesuale pasive, având în vedere că, potrivit normei evocate, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, aspect ce impune verificarea premisei, și anume, stabilirea raportului juridic litigios și identificarea corectă a subiectelor acestuia.

Astfel, se reține că intimata-reclamantă A. a chemat în judecată pe pârâții B. și Municipiul Constanța, prin primar, solicitând, prin capătul de cerere principal, obligarea acestora la plata remunerației restante datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului "Festivalul Verii 2016 Carusel Cooltural" desfășurat în perioada 15.07-04.09.2016 în Piațeta Casino din Mamaia, precum și la plata penalităților de întârziere; cererea de chemare în judecată având și alte capete de cerere accesorii.

Deși prima instanță a reținut în cauză că Municipiul Constanța nu are calitate procesuală pasivă, curtea de apel, din analiza probelor cauzei și în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010, a reținut calitatea Municipiului Constanța de coorganizator al evenimentului, alături de B. și, prin urmare, calitatea de utilizator de opere muzicale, sens în care a dispus obligarea acestuia la plata remunerațiilor restante și a penalităților de întârziere către intimata-reclamantă (în condițiile în care pârâta B. nu mai are calitatea de subiect de drept), organismul de gestiune colectivă fiind colectorul unic al acestor remunerații, în temeiul gestiunii colective obligatorii.

Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată în decizia intermediară a instanței de apel (decizia nr. 1412/14.10.2019) în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Municipiului Constanța se fundamentează pe o greșită determinare a subiectelor raportului juridic de drept material dedus judecății.

Astfel, intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâtelor la plata obligațiilor restante, constând în remunerațiile datorate pentru comunicarea publică de opere muzicale în cadrul spectacolului "Festivalul Verii 2016 Carusel Cooltural" desfășurat în perioada 15.07-04.09.2016 în Piațeta Casino din Mamaia, remunerații determinate potrivit criteriilor stabilite prin Decizia ORDA nr. 189/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 314 din 13.05.2010, astfel cum a fost modificată, în parte, prin Decizia ORDA nr. 203/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 420 din 16.06.2011.

Prin decizia menționată, a fost publicată forma finală a Metodologiei privind remunerațiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice, aceasta fiind adoptată în baza dispozițiilor legale, pentru organizarea colectării de la utilizatori de către organismul de gestiune colectivă, în baza gestiunii colective obligatorii, a drepturilor patrimoniale ale autorilor de opere muzicale.

Dispozițiile art. 2 și 3 din această Metodologie prevăd astfel:

Art. 2:

"(1) Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, oricare persoană juridică sau fizică autorizată care organizează concerte, spectacole sau manifestări artistice în cadrul cărora sunt utilizate opere muzicale. (2) În cazul în care activitățile de organizare a unui concert, spectacol ori a unei manifestări artistice se realizează de două sau mai multe persoane, acestea răspund solidar pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta metodologie."

Art. 3:

"Utilizatorii au obligația să solicite organismului de gestiune colectivă încheierea autorizației licență neexclusivă cu cel puțin 10 zile înainte de data la care urmează a avea loc concertul, spectacolul ori manifestarea artistică."

Înalta Curte constată că, potrivit situației de fapt reținute de instanțele de fond, intimata-reclamantă, în motivele cererii de chemare în judecată, s-a întemeiat pe răspunderea contractuală, întrucât pentru organizarea spectacolului "Festivalul Verii 2016 Carusel Cooltural", derulat în intervalul 15.07 - 04.09.2016, a eliberat intimatei-pârâte B. autorizația licență neexclusivă a utilizării operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice seria x nr. x/02.09.2016, corespunzătoare acestui eveniment muzical.

Drept urmare, reclamanta nu a chemat în judecată pe pârâte în temeiul răspunderii civile delictuale, prin invocarea dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, imputându-le nerespectarea dispozițiilor legale de a comunica public opere muzicale numai în baza unei autorizații licență neexclusivă, astfel cum prevede art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și art. 1 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010, modificată prin Decizia nr. 203/2011.

În prezența răspunderii contractuale (excepția) nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală (regula).

În acest sens, sunt și prevederile art. 1350 alin. (3) din C. civ.:

"Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile."

Înalta Curte reține că Legea nr. 8/1996 nu prevede posibilitatea unei astfel de opțiuni pentru părțile contractante, actul normativ special în materie neînțelegând să deroge de la regimul juridic de drept comun al raportului dintre răspunderea civilă contractuală și răspunderea civilă delictuală.

Mai mult decât atât, se constată că instanța de apel nu a demonstrat mecanismul legal prin care se poate antrena răspunderea ambilor pârâți (în configurarea raportului judiric de drept procesual stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată), în condițiile în care unul dintre ei este parte contractantă (B., în prezent, radiată), iar celălalt nu, sau în condițiile în care cauza raportului juridic obligațional dedus judecății nu este reprezentată de răspunderea civilă delictuală (întrucât evenimentul s-a derulat în condițiile legii dreptului de autor, cu obținerea unei autorizații licență neexclusivă), tip de răspundere în care regula aplicabilă pentru repararea prejudiciului ar fi fost solidaritatea, potrivit art. 1382 din C. civ.

Înalta Curte constată că din decizia intermediară a instanței de apel nu reiese mecanismul legal avut în vedere pentru reținerea calității procesuale pasive a recurentului pârât, în sensul că nu s-a demonstrat posibilitatea substituirii unei obligații contractuale a unei părți cu realizarea aceleiași obligații de către un terț față de contract (precum recurentul), prin antrenarea răspundercii civile delictuale a celui din urmă.

În acest context, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 1280 din C. civ. referitoare la relativitatea efectelor contractului, în ceea ce privește autorizația licență neexclusivă, având în vedere că, prin reținerea calității procesuale pasive a Municipiului Constanța, s-a confirmat posibilitatea îndeplinirii obligațiilor de plată a remunerațiilor datorate de o parte contractantă cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, de către un terț în raport cu acest contract, respectiv de recurentul-pârât din cauză.

Totodată, curtea de apel nu a redat niciun argument pertinent cu privire la neinserarea de către intimată a Municipiului Constanța, între clauzele autorizației licență neexclusivă, a calității acestuia de coorganizator al evenimentului, calitate reținută de instanța de apel pe baza unor elemente extrinseci înscrisului cu valoare contractuală menționat.

Este de precizat că față de partea contractantă (B.), prima instanță a dispus încetarea acțiunii, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței, potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, soluție rămasă definitivă prin neapelare.

Totodată, se constată că recurentul-pârât a invocat prevederile art. 15 (Obligațiile Municipiului Constanța) și art. 16 (Obligațiile beneficiarului) din contractului de finanțare nerambursabilă nr. x/01.07.2016, încheiat între Municipiul Constanța și B. pentru a învedera curții de apel modalitatea în care a convenit cu intimata-pârâtă B. îndeplinirea unor obligații legale, inclusiv partea contractantă care și-a asumat derularea demersurilor pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare realizării contractului.

Or, din acest punct de vedere, se constată că instanța de apel a înlăturat apărările pârâtului Municipiul Constanța întemeiate pe invocarea clauzelor contractuale, concluzionând că acestea privesc obligațiile stabilite între părțile respectivului contract și nu pot fi opuse apelantei A., în calitate de creditoare a obligației de plată a remunerației, care este terț față de contract.

În acest context, Înalta Curte reține că instanța de apel în mod nelegal a făcut referire la principiul relativității efectelor contractului, întrucât apărarea pârâtului era circumscrisă însă noțiunii de opozabilitate a efectelor contractului.

Dispozițiilor art. 1281 din C. civ. stabilesc astfel:

"Contractul este opozabil terților, care nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din contract. Terții se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepția cazurilor prevăzute de lege."

Ca atare, potrivit art. 1280 și art. 1281 din C. civ., contractul de finanțare nerambursabilă nr. x/01.07.2016 pentru părțile contractante reprezintă un act juridic (a dat naștere la drepturi și obligații pentru acestea), iar pentru terți, precum intimata-reclamantă A., apare drept o realitate socială, un fapt juridic, față de care aceștia se raportează în conformitate cu rigorile principiului relativității efectelor contractului.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reține că în cauză sunt întrunite cerințele cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. în ceea ce privește decizia civilă nr. 1412 A din 14 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, urmând ca instanța de apel, în rejudecare, să reevalueze calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul Constanța, pornind de la cele ce arătate în decizia de față.

În consecință, în raport de prevederile art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., se va admite recursul pârâtului Municipiul Constanța și se va casa decizia menționată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În raport de această împrejurare, ținând cont că decizia 1412 A/2019 este o hotărâre intermediară, în aplicarea dispozițiilor art. 179 alin. (3) din C. proc. civ. coroborate și cu prevederile art. 248 alin. (1) din același cod, se va dispune și casarea deciziei consecutive (decizia civilă nr. 127A din 1 februarie 2021), prin care s-a soluționat pe fond raportul juridic litigios, în contradictoriu cu Municipiul Constanța.

Având în vedere faptul că, la acest moment procesual, nu se poate tranșa definitiv asupra culpei procesuale a recurentului-pârât și nici a îndreptățirii intimatei-reclamante la a pretinde obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 2.975 RON, dat fiind că soluția care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, rămâne în sarcina instanței de rejudecare să analizeze cererea cu acest obiect formulată de către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 1412A din 14 octombrie 2019 și a deciziei nr. 127A din 01 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează deciziile recurate și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.