ÎCCJ, decizie (scj.ro #190288)

Recurs în casație. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Legea minelor nr. 85/2003

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Legi speciale. Legea 85/2003

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

- recurs în casație

-  drept penal

Legea 85/2003

, art. 57 alin. (2)

C. proc. pen.

, art. 438 alin. (1) pct. 7

Acumularea de nisipuri și pietrișuri din albiile minore ale râurilor constituie un zăcământ a cărui extragere constituie o activitate minieră în înțelesul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 astfel încât desfășurarea unei astfel de activități fără nerespectarea permisului de exploatare, constituie elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 118/RC din 15 martie 2022

Prin sentința penală nr. x  din 11.10.2019 pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul x/291/2018, printre altele, în baza art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 pentru săvârșirea infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență, s-a stabilit în sarcina inculpatului A, pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, în condițiile art. 396 alin. (1), (2) din Codul de procedură penală.

În condițiile art. 397 din Codul de procedură penală rap. la art. 19-20 din Codul de procedură penală, s-a luat act de faptul că persoana vătămată Agenția Națională pentru Resurse Minerale nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a dispune astfel, în esență, s-a reținut, referitor la încadrarea în drept a faptelor descrise anterior, că acestea se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunilor de extragere de agregate minerale, fără autorizație de gospodărire a apelor, prevăzut de art. 93 alin. (2) lit. b din Legea nr. 107/1996 și executare de activități miniere fără permis sau licență, prevăzut de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 cu aplic. art. 38 alin. (2) din Codul penal.

Astfel, art. 93 alin. (2) lit. b din Legea nr. 107/1996 prevede că „cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și următoarele fapte: ... b) exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu apele, desfășurarea activității de topire a teiului, cânepii, inului și a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor și de extragere a agregatelor minerale, fără autorizație de gospodărire a apelor”.

Cu privire la elementul material, instanța de fond a reținut că inculpatul, în calitate de administrator al Î.I. A, în cursul lunii septembrie 2015, a extras agregate minerale în albia râului Siret, pe raza comunei Horia, județul Neamț. Este întrunită și cerința esențială din moment ce extragerea s-a făcut fără a avea permis sau licență de exploatare pe acea suprafață. Urmarea imediată constă în atingerea adusă valorilor sociale ce ocrotesc regimul juridic de extragere a agregatelor minerale iar legătura de cauzalitate rezultă cu necesitate. S-a apreciat că inculpatul a comis fapta cu intenție indirectă, acceptând scopul faptei sale prin extragerea agregatelor minerale deși și-a dat seama că nu are nici un drept.

În același timp, art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 prevede că „executarea de activități miniere fără permis sau licență cu excepția cazurilor prevăzut la art. 29 constituie infracțiune”.

Cu privire la elementul material, instanța a reținut că inculpatul, în calitate de administrator al Î.I. A, în cursul lunii septembrie 2015, a executat activități miniere prin extragerea de agregate minerale în albia râului Siret, pe raza comuna Horia, județul Neamț. Este întrunită și cerința esențială din moment ce activitățile miniere s-au desfășurat fără permis sau licență de exploatare. Urmarea imediată constă în atingerea adusă valorilor sociale ce ocrotesc regimul juridic de executare a activităților miniere, iar legătura de cauzalitate rezultă cu necesitate. Inculpatul a comis fapta cu intenție indirectă, acceptând scopul faptei sale prin extragerea agregatelor minerale deși și-a dat seama că nu are nici un drept.

Tot la încadrarea juridică a faptelor, instanța a reținut și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Codul penal, referitoare la concursul formal de infracțiuni având în vedere că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni prin aceeași acțiune înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr.x din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct.1 lit. b) din Codul de procedură penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. x  din 11.10.2019 a Judecătoria Roman pronunțată în dosarul nr.x/291/2018.

Împotriva deciziei penale nr.x din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație A la data de 09 aprilie 2021.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 din Codul de procedură penală.

Cu privire la incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (l) pct. 7 din Codul de procedură penală, a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește acuzația de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, constând în executarea de activități miniere fără permis, a solicitat să se constate că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, fiind incident motivul de casație prevăzut de art. 438 alin. (l) pct. 7 din Codul de procedură penală.

Cu privire la elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, acesta constă în realizarea de activități miniere fără permis, sau licență de exploatare, a solicitat să se observe că a desfășurat activități de extragere de agregate minerale în condițiile deținerii unui permis de exploatare nr. x din 24.06.2015 valabil până la data de 24.06.2016 emis de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, dar cu nerespectarea prevederilor acestuia în privința obligației de bornare a perimetrului înainte de începerea activității, iar desfășurarea de activități miniere cu nerespectarea permisului de exploatare constituie contravenție prevăzută la art. 57 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 85/2003, iar nu infracțiune.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere că Legea nr. 85/2003 nu prevede că activitatea de extragere de agregate minerale (balast, nisip și pietriș) din albia minoră a unui curs de apă ar constitui o activitate minieră, în condițiile în care, potrivit art. 2 din lege, resursele minerale care fac obiectul prezentei legii sunt: cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu și roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare și disperse, sărurile haloide, substanțele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele prețioase și semiprețioase, turba, nămolurile și turbele terapeutice, rocile bituminoase, sazele necombustibile, apele geotermale, sazele care le însoțesc, apele minerale naturale (gazoase și plate), apele minerale terapeutice, precum și produsul rezidual minier din haldele și iazurile de decantare. (2) Prevederile prezentei legi se aplică și apelor subterane potabile și industriale pentru activitățile de prospecțiune, explorare, determinare și evidența a rezervelor, nisipul și balastul nefiind enumerate în mod expres de acest text de lege ca fiind resurse minerale în înțelesul acestei legi, respectiv ca roci utile, așa cum greșit reține instanța de apel în considerentele anterior menționate.

În aceste condiții, în care nu este clar precizat în lege conținutul elementului material al infracțiunii reglementate de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 93 alin. (2) litera b) din Legea nr. 107/1996 pe care le consideră a fi contrare prevederilor art. l alin. 5 din Constituția României referitor la principiul supremației legilor, aceste prevederi legale fiind lipsite de claritate, accesibilitate și previzibilitate întrucât nu permit cunoașterea clară a conținutului acțiunii incriminate de legiuitorul penal și adaptarea comportamentului adresantului normei penale prin lipsa de precizare a conținutului noțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență. A solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 (fiind vorba de o dispoziție dintr-o lege, care nu a mai fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie a Curții și care este în legătură cu soluționarea cauzei in recurs, deoarece o soluție de admitere a acestei excepții de neconstituționale ar avea consecința admiterii prezentei cereri de recurs).

În drept, a invocat motivul de recurs în casație prevăzut de prevederile art. 438 alin. (l) pct. 7 din Codul de procedură penală raportat la toate celelalte prevederi legale invocate.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2022, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x/2021 din 10 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/291/2018 și a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din Codul de procedură penală reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală.

În speță, inculpatul A a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 Cod procedură penală, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate.

De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudență și că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv concordanța conduitei subiectului cu o norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) din Codul de procedură penală și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod procedură penală]" (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei inculpatului A, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

Procedând la evaluarea acestei corespondențe, Înalta Curte constată, în prealabil, că față de inculpatul A s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, printre altele,  pentru:

- săvârșirea infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență, prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, constând în faptul că, în calitate de administrator al Î.I. A, în cursul lunii septembrie 2015, a executat activități miniere prin extragerea de agregate minerale în albia râului Siret, pe raza comunei Horia, județul Neamț.

În ceea ce privește acuzația de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, constând în executarea de activități miniere fără permis, Înalta Curte reține că nu este fondată nici critica inculpatului în sensul că fapta nu este prevăzută de lege ca infracțiune, întrucât desfășurarea activității miniere cu nerespectarea permisului de exploatare ar constitui contravenția prevăzută la art. 57 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 85/2003.

Potrivit art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, „Executarea de activități miniere fără permis sau licență, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 29, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă”.

Aspectul care se impune a fi lămurit este dacă acțiunea inculpatului de extragere de agregate minerale din albia râului Siret, constituie o activitate minieră în înțelesul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2003. Înalta Curte subliniază că, potrivit acestui text de lege, în categoria activităților miniere intră și „exploatarea... produselor miniere”.

Noțiunea de „produs minier” este definită la art. 3 pct. 28 din Legea 85/2003 ca fiind „produsul rezultat din activitatea de exploatare a unui zăcământ, livrat ca atare sau sub formă de sorturi rezultate în urma unui proces tehnologic de prelucrare/preparare pentru a fi utilizat ca produs finit sau ca materie primă la fabricarea unui alt produs”.

În ceea ce privește noțiunea de „zăcământ”, aceasta este definită la art. 3 pct. 35 din Legea 85/2003 ca fiind „acumularea naturală de resurse/rezerve minerale valorificabile din punct de vedere tehnic și economic”, iar noțiunea de „exploatare” este definită la pct.11 al aceluiași articol din Legea minelor, ca fiind „ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice”. În ceea ce privește „resursa minerală”, aceasta este definită la art. 3 pct. 32 din același act normativ, ca „substanța naturală din scoarța terestră, formată în urma proceselor geologice, utilizabilă ca atare sau prin prelucrare în activitatea economică-socială”.

La articolul 2 alin. (1) din Legea 85/2003 sunt enumerate resursele minerale care fac obiectul prezentului act normativ, „rocile utile” regăsindu-se în această enumerare. Or, din analiza art. 28 alin. (1) și 2 din Legea 85/2003, rezultă că nisipurile și pietrișurile din albiile minore ale râurilor intră în categoria rocilor utilizabile în construcții, categorie care se subsumează categoriei de „roci utile”.

Față de sensul pe care însăși Legea minelor îl conferă noțiunilor enumerate mai sus, Înalta Curte reține că acumularea de nisipuri și pietrișuri din albiile minore ale râurilor constituie un zăcământ a cărui extragere constituie o activitate minieră în înțelesul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2003.

Or, inculpatul a desfășurat astfel de activități miniere cu nerespectarea permisului de exploatare, fapt ce constituie, fără echivoc, infracțiunea prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003.

În acest context, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunea prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Prin urmare, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident cazul de recurs în casație menționat, respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală, a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de A împotriva deciziei penale nr. x din 10 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/291/2018.