ÎCCJ, decizie (scj.ro #190287)

Recurs în casație. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

-   Șantaj. Tipicitate

-   Punerea în circulație de valori falsificate. Tipicitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra libertății persoanei

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de fals. Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

- recurs în casație

-  drept penal

- șantaj

-

punerea în circulație de valori falsificate

C. pen

. art. 207, art. 313

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7

A. Existența constrângerii, ca element material al infracțiunii de șantaj, nu presupune ca victima să se alerteze în mod efectiv, ci este suficient ca, ținând cont de elemente precum vârsta acesteia, personalitatea ei, capacitatea intelectuală, să rezulte concluzia că amenințarea avea aptitudinea de a provoca victimei o stare de teamă.

B. Prin înlocuirea sintagmei „instrumente de plată electronică” cu „instrumente de plată fără numerar”, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.207/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, nu a operat o dezincriminare a infracțiunii de punere în circulație de valori falsificate prevăzută de art. 313 alin.(1) cu referire la art. 311 alin. (2) din Codul penal, ci doar s-a clarificat sfera mijloacelor de plată ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor precizate. Așadar, sfera de aplicabilitate a normei de incriminare prevăzută de art. 313 din Codul penal sancționează orice dobândire a unui instrument de plată fără numerar falsificat în vederea utilizării frauduloase, și nu doar utilizarea frauduloasă propriu-zisă a acestuia, care din punct de vedere al desfășurării în timp este ulterioară deținerii/dobândirii.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 115/RC din 15 martie 2022

Prin sentința penală nr. x/D din data de 15.12.2020, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/110/2018, printre altele, s-au dispus următoarele:

1) Condamnarea inculpatului A, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

-constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal, la pedeapsa de 1 an  si 6 luni închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit a),b) din Codul penal.

- operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice,  prevăzute de art. 365 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Codul penal.

- deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzute de art. 314 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal la pedeapsa de 3 ani  închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a),b) din Codul penal.

- punere în circulație de valori falsificate, prevăzută de art. 313 alin.(1) Cod penal cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal  la pedeapsa de 4 ani si 6 luni închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Cod penal.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal și art. 45 alin. (3) din Codul penal s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând o pedeapsă de 6 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 15 din Legea nr.187/2012 s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. x/2017 pronunțată de Judecătoria Bacău rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/10.10.2017 a Curții de Apel Bacău și a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 8 ani și 4 luni închisoare.

Pedeapsă de executat - 8 ani și 4 luni închisoare.

2) Condamnarea inculpatei B, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin.(1) Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Codul penal.

- deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 314 alin. (2) Cod penal, la pedeapsa de 2 ani  închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Codul penal.

- deținere de instrumente de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 313 alin.(1) Cod penal cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal, la pedeapsa de 3 ani  închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit. a),b) din Codul penal.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal și art. 45 alin. (3) din Codul penal s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Pedeapsă de executat 4 ani închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Codul penal.

3) Condamnarea inculpatului C pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin.(1) Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din Codul penal.

șantaj, prevăzută de art. 207 alin.(1),3 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a),b) din Codul penal.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin.(1) lit. b din Codul penal și art. 45 alin. (3) din Codul penal s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Pedeapsă de executat 2 ani și 8 luni închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a),b) din Codul penal.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit termenul de supraveghere de 3 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT Serviciul Teritorial Bacău și inculpații B, A și C.

Prin decizia penală nr. x din data de 14 Octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția Penală, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT Serviciul Teritorial Bacău, inculpata B împotriva sentinței penale nr.210/D/31.07.2020 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/110/2018.

A desființat, în parte sentința apelată, a reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

A reținut că denumirea infracțiunii prevăzută de art. 313 alin.(1) Cod penal cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal pentru care a fost condamnat inculpatul A este de punerea în circulație de valori falsificate în modalitatea reținerii și nu infracțiunea de punere în circulație de valori falsificate.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 41 Cod penal, art. 43 alin.(5)  Cod penal și art.15 din Legea nr. 187/2012 reținute în cazul inculpatului A.

Inculpatul A execută pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare

A descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatei B în pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (5) Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. c) Cod procedură penală a achitat pe inculpata B pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 314 alin. (2) Cod penal și deținere de instrumente de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 313 alin.(1) Cod penal cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal.

A înlăturat aplicarea art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal și art. 45 alin. (3) din Codul penal.

În baza art. 91 Cod penal a dispus față de inculpata B suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere și a stabilit termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpații, A și C, împotriva aceleași sentințe penale.

Împotriva deciziei penale nr. x din data de 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția Penală au declarat recurs în casație inculpații A, C, și B, la data de 12 noiembrie 2021.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală la data de 15 decembrie 2021, când s-a stabilit termen la data de 15 februarie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin.(1) Cod procedură penală.

Motivele de recurs în casație formulate de inculpați se circumscriu, printre altele, următoarelor aspecte:

În acest sens, au susținut că norma de incriminare prevăzută în art. 207 arată faptul că șantajul reprezintă constrângerea, unei persoane să dea, să facă, să nu facă ceva ori să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial sau nepatrimonial, după caz. Au apreciat astfel că, de esența infracțiunii este necesar ca subiectul pasiv să fie constrâns, prin aceasta înțelegându-se faptul că acționează într-un anumit mod fără a avea de ales, sub imperiul unei puternice stări de temere.

Au opinat în sensul că în descrierea faptei lipsește elementul material al constrângerii, discuțiile din data de 12.12.2016 dintre D și inculpatul C chiar dacă au un ton vulgar și dur, nu reprezintă pentru D o constrângere, mai ales că inculpatul C i-a spus interlocutorului său că poate apela inclusiv la mijloacele legale pentru redobândirea sumei sustrase.

Actele de amenințare nu au fost de natură să creeze o stare de temere persoanei vătămate D în condițiile în care și acesta a proferat amenințări și injurii, acestea fiind reprezentate doar de un „duel” verbal fără conotație penală sau psihică.

În continuare a subliniat faptul că, persoana vătămată nu are o stare de reală temere, în condițiile în care nu sesizează organele de poliție pentru a cere protecție.

Totodată, în opinia inculpaților, partea vătămată D este cel care îl șantajează pe inculpatul C cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare referitoare la presupuse activități infracționale desfășurate de cel din urmă pe teritoriul altor state cu scopul de a păstra suma de bani sustrasă.

Chiar și în măsura în care persoana vătămată ar fi fost urmărită de către inculpatul C, actele acestuia reprezintă infracțiunea de hărțuire, iar nu șantaj, ambele având același obiect juridic referitor la libertatea psihică, dar pedepse diferite.

Au precizat că această infracțiune trebuie privită din prisma legii penale mai favorabile, întrucât prin dispozițiile Legii nr.207/2021 denumirea marginală s-a modificat fiind reprezentată de punerea în circulație de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate.

În acest sens, au arătat că în loc de noțiunea de instrument de plată electronică se introduce noțiunea de instrument de plată fără numerar, fiind modificată și definiția din art. 180 Cod penal.

Astfel, instrumentul de plată electronică așa cum era definit în art. 180 Cod penal - forma anterioară- este reprezentat de un instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum și transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții de plată financiară.

După modificare, art. 180 Cod penal a dobândit noțiunea marginală de mijloace de plata fără numerar, în cadrul acesteia la alin. (1) fiind incluse instrumentele de plată fără numerar, iar la alin. (2) instrumentul de plată electronică.

Art. 180 Cod penal (forma anterioară) prevedea că „Prin instrument de plată electronică se înțelege un instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum și transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții financiare.”

După modificare (Legea nr. 207/2021) art. 180 are următorul conținut:

Art. 180 Mijloace de plată fără numerar “(1) Prin instrument de plată fără numerar se înțelege un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat, respectiv protejată, material ori nematerial, respectiv materială ori nematerială, sau o combinație a acestora, altui, respectiv alta decât o monedă cu valoare circulatorie și care, singur, respectiv singură sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite deținătorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală.”

(2) Prin instrument de plată electronică se înțelege un instrument care permite efectuarea de retrageri de numerar încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum și transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții financiare.

Au mai precizat faptul că art. 311 Cod penal, în forma de după modificare incriminează la alin. (2) utilizarea unui instrument de plată fără numerar, iar nu a unui instrument de plată electronică, ceea ce reprezintă o dezincriminare a faptei (lipsa tipicității obiective) atunci când falsificarea se referă la instrumente de plată electronică și incriminarea doar atunci când această falsificare privește instrumente de plată fără numerar, cele două noțiuni fiind distincte.

Această dezincriminare este operată prin faptul că art. 311 alin. (2) nu se referă în general la mijloace de plată fără numerar, ci se referă la instrumente de plată fără numerar, care sunt o categorie distinctă a mijloacelor, așa cum reiese din noua definiție și separare a celor două noțiuni penale.

Incidența legii penale mai favorabile – Legea nr. 207/2021 în cursul procesului penale - conform art. 5 Codul penal, care modifică elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 313 alin. (1) raportat la 311 alin. (2) Cod penal.

De asemenea, a menționat că sub aspectul tipicității obiective nu există o persoană vătămată în acest caz, întrucât datele nu au fost confirmate a fi „date bancare” care ar avea aptitudinea de a permite prin utilizarea unor proceduri specifice retrageri de numerar de la un bancomat.

Cele trei carduri presupus a fi corpuri delicte nu au mai fost descoperite în cursul procesului penal pentru a fi expertizate, întrucât din eroare au fost restituite inculpatului A cu toate că ar fi trebuit să fie păstrate ca mijloace materiale de probă - corpuri delicte.

Datele inscripționate pe acele carduri nu reprezintă „date” în sensul art. 180 Cod penal care să reprezinte instrumente de plată electronică.

Faptul că instanța de apel a procedat la verificarea nemijlocită a BIN codurilor pe un site web nu înseamnă că acele carduri sunt bancare, în condițiile în care nu s-a verificat dacă ele permiteau retragerea de numerar, trebuind în acest sens să fie asociate unui cont bancar.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală s-a dispus în baza art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurenții inculpații A, C și B împotriva deciziei penale nr. x din data de 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția Penală, numai cu privire la motivul de casare referitor la faptul că instanța de apel a dispus în mod greșit condamnarea inculpaților A și C pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală - art.16 lit. b) Cod procedură penală.

Analizând recursul în casație formulat de recurenții-inculpați A, C și B în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și 2 Cod procedură penală, astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 15 februarie 2022, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art.433 Cod de procedură penală reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art.438 alin.(1) Cod de procedură penală.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurenți trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În acest context, Înalta Curte notează că în jurisprudența sa constantă, s-a reținut că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută de art.16 lit. b) din Codul de procedură penală și care nu a fost preluată de art.437 alin.(1) pct.7 din același Cod (decizia nr.78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează „acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv.” (decizia nr.442/RC/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală).

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de casare susținut de recurentul inculpat C, respectiv că infracțiunea de șantaj prevăzută și pedepsită de art. 207 Cod penal nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipsește componenta de tipicitate a constrângerii persoanei vătămate D, Înalta Curte constată că această critică reprezintă o împrejurare analizată deja de instanțe în cadrul stabilirii situației de fapt, prin interpretarea materialului probator, aspecte ce nu pot fi analizate în cadrul recursului în casație, cale extraordinară de atac, eminamente în drept, și nu în fapt, fiind inadmisibil de a se analiza cauza în aceeași parametri ca în cadrul căii ordinare de atac a apelului.

Înalta Curte constată că prin decizia penală atacată sunt analizate elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, arătându-se în ce mod s-a realizat constrângerea persoanei vătămate D și temerea acestei persoane în urma constrângerii exercitate de către recurentul inculpat C.

Așadar, în raport de starea de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de șantaj pentru care recurentul inculpat a fost condamnat, Curtea de Apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

În acest context, Înalta Curte reține că fapta inculpatului C de a-l constrânge pe inculpatul persoană vătămată D prin amenințare cu moartea și cu acte de violență fizică în scopul de a recupera suma de 4.000 dolari SUA reprezentând un folos material injust (sumă obținută de membrii grupării infracționale în urma săvârșirii pe teritoriul statului Filipine a infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesare fără drept a unor sisteme informatice) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj.

Criticile formulate de recurentul inculpat C în sensul că lipsește componenta de tipicitate a constrângerii persoanei vătămate, întrucât aceasta din urmă nu a sesizat  organele de poliție pentru a cere protecție, nu pot fi analizate de instanța de recurs în casație, având în vedere pe de o parte că existența constrângerii, ca și element material al infracțiunii de șantaj, nu presupune ca victima să se alerteze în mod efectiv, ci este suficient ca, ținând cont de elemente precum vârsta acesteia, personalitatea ei, capacitatea intelectuală, să rezulte concluzia că amenințarea avea aptitudinea de a provoca victimei o stare de teamă, iar pe de altă parte, se solicită practic reinterpretarea situației de fapt, care așa cum s-a arătat a fost corect stabilită de instanța de apel.

Analiza celui de-al treilea motiv de casare circumscris pct.7 al art. 438 Cod procedură penală, și anume că infracțiunea de punere în circulație de valori falsificate prevăzută de art. 313 alin. (1) cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal, nu este prevăzută de legea penală, întrucât după intervenirea Legii nr.207/2021, art. 311 Cod penal incriminează la alin. (2) utilizarea unui instrument de plată fără numerar, iar nu a unui instrument de plată electronică, ceea ce echivalează cu dezincriminarea faptei, presupune cu prioritate clarificarea noțiunilor de „instrument de plată electronică” și „instrument de plată fără numerar”, tocmai pentru a stabili sfera de aplicabilitate a normei de incriminare.

Astfel cum rezultă din expunerea de motive pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal și pentru transpunerea Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar și de înlocuire a Deciziei cadru 2001/413/JAI a Consiliului, prin adoptarea Legii nr.207/2021 s-a urmărit a se clarifica sensul și scopul instrumentelor de plată electronică, introducerea noțiunilor de instrument de plată fără numerar și monedă electronică, adaptarea infracțiunilor de presupuse fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronică, inclusiv prin monede virtuale, precum și adaptarea infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică la standardele impuse de prevederile directivei.

Prin Legea nr.207/2021, la art.180 au fost introduse trei noi definiții, respectiv instrument de plată fără numerar, moneda electronică și moneda virtuală, însă ceea ce prezintă relevanță pentru speța de față este definiția instrumentului de plată fără numerar, reglementată în cuprinsul alin.(1), și anume: „un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat/ă, material sau nematerial sau o combinație a acestora, altul decât moneda cu valoare circulatorie și care, singur sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală.”

Se constată că, spre deosebire de instrumentul de plată electronică, astfel cum a fost explicitat și clarificat prin Decizia cadru 2001/413/JAI, instrumentul de plată fără numerar are un conținut neechivoc, în sensul că se arată faptul că nu este doar un instrument de plată corporal, material, ci poate avea și o natură intangibilă, incorporală, și de asemenea, definiția referindu-se la un dispozitiv, obiect sau înregistrare, tocmai pentru a acoperi nu doar cardurile emise de instituțiile financiare, ci și instrumentele de monedă electronică sau instrumentele de plată electronică cu acces la distanță.

În legislația națională, în ceea ce privește definiția instrumentului de plată electronică, după modificare, aceasta este prevăzută la alin.(2) al art.180 Cod penal, fiind similară cu definiția din vechea reglementare, cu mențiunea că este eliminată referirea la titular.

Așadar, urmare a preluării definiției din cuprinsul art.2 lit.a) din Directivă, instrumentele de plată fără numerar reprezintă denumirea generică ce include toate categoriile de instrumente și monede definite în cadrul alin.(2)-(4) ale art.180 Cod penal, și anume instrumentul de plată electronică, ce poate fi un card bancar sau un instrument de plată electronică la distanță, cât și instrumentul de monedă electronică.

În acest context, în vederea asigurării unei terminologii unitare, conținutul art.180 Cod penal a presupus de plano și clarificarea prevederilor art.311 alin.(2), în sensul folosirii sintagmei „instrument de plată fără numerar” în loc de „instrument de plată electronică”.

Deopotrivă, prevederile art.313 Cod penal au fost clarificate pentru a asigura transpunerea în legislația internă a prevederilor art.4 lit.d) și art.5 lit.d) din Directiva non-cash în ipoteza utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar falsificat constând în achiziția în folosul propriu sau al unei alte persoane, inclusiv primirea, însușirea, cumpărarea, transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuirea în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar material contrafăcut sau falsificat, respectiv achiziția în folosul propriu sau al unei alte persoane, inclusiv vânzarea, transferul sau distribuirea sau punerea la dispoziție în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar nematerial obținut pe căi ilegale, contrafăcut sau falsificat.

Așadar, prevederile art.313 Cod penal sancționează orice dobândire a unui instrument de plată fără numerar falsificat în vederea utilizării frauduloase, și nu doar utilizarea frauduloasă propriu-zisă a acestuia, care din punct de vedere al desfășurării în timp este ulterioară deținerii/dobândirii, variante incriminate deja în legislația națională.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că urmare a intrării în vigoare a Legii nr.207/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, nu a operat o dezincriminare a infracțiunii de punere în circulație de valori falsificate prevăzută de art. 313 alin.(1) cu referire la art. 311 alin. (2) Cod penal, prin înlocuirea sintagmei „instrumente de plată electronică” cu „instrumente de plată fără numerar”, astfel cum au încercat inculpații a acredita ideea, ci doar s-a clarificat sfera mijloacelor de plată ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor informatice, conferindu-se valențe specifice accesibilității și previzibilității normei de incriminare, tocmai în scopul de a nu se mai permite astfel de interpretări.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a respins, ca nefondate, recursurile în casație formulate de recurenții-inculpați A, B și C împotriva deciziei penale nr. x din data de 14 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.