ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 304/2021

HOTĂRÂRE
21.01.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 304/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub nr. x/2015 din 21.12.2015, reclamantul A., în calitate de fost administrator la S.C. B. S.A. Piatra Neamț, a solicitat următoarele:

- anularea deciziei nr. 7578/18.09.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași;

- anularea deciziei nr. 472/23.03.2007 emisă de (fosta) Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț - Activitatea de inspecție fiscală în baza raportului de inspecție fiscală x/22.03.2007;

- restituirea în contul societății și în masa credală a sumelor plătite în plus de S.C. B. S.A.

- repunerea în termenul de formulare a acțiunii, în cazul în care se va considera că nu e formulată în termen.

Prin încheierea din 5 octombrie 2017, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I, Curtea de Apel Bacău a dispus suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților.

Prin sentința nr. 69 din data de 07 iunie 2018 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis sesizarea din oficiu privind perimarea și a constatat perimarea de drept a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț).

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii prin care s-a dispus perimarea și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, cu citarea și a persoanelor cu interes juridic actual, respectiv administratorul societății S.C. B. S.A. din perioada ulterioară anului 2006.

În motivarea recursului s-a arătat că litigiul a fost generat de o datorie fiscală suplimentară nedatorată, de peste 300.000 RON, stabilită de către organele fiscale fără a lua în considerare toate documentele justificative ale societății, iar instanța de fond a constatat, în mod nelegal, că operează perimarea acțiunii, deși nu a dispus citarea, așa cum era normal, și a noului administrator al societății.

Recurentul a precizat că a avut calitatea de administrator doar până în anul 2006, iar ultimul reprezentant al S.C. B. S.A. este numitul C., care nu a fost parte în cauză. Chiar dacă societatea a fost desființată, activul și pasivul acesteia trebuie să fie gestionat și preluat în patrimoniul reprezentantului C..

Deși au fost legal citate, intimatele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prezenta cale de atac este formulată împotriva unei sentințe prin care s-a reținut incidența dispozițiilor art. 416 C. proc. civ. și s-a constatat perimarea de drept a cererii de chemare în judecată, iar principala critică din cuprinsul memoriului de recurs vizează necitarea persoanei indicate de reclamant drept succesorul său în activitatea de administrare a S.C. B. S.A.

Potrivit motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia îi pot fi subsumate susținerile recurentului, casarea unei hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Înalta Curte constată că acest caz de casare nu este incident în cauză, soluția primei instanțe nefiind pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor din cuprinsul C. proc. civ. referitoare la citarea părților.

Astfel cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, iar instanța de fond, respectând principiul disponibilității procesului civil, a examinat cauza în cadrul procesual stabilit chiar de către reclamant, astfel cum reiese din precizarea expresă de la dosar fond, dar și din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare de la filele x sau de comunicare a încheierii de suspendare a judecății de la filele x.

În acest context, Curtea de Apel Bacău a constatat, în mod legal, că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată, întrucât au trecut mai mult de 6 luni de la data comunicării către părți a încheierii de suspendare (10.10.2017), iar acestea nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici nu au făcut dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării,

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 69 din data de 07 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2753/2021
Ședința publică din data de 11 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2021-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4386/2021
. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 - 8 din C. proc. civ., dosarul fiind înregistrat la data de 31 octombrie 2018 pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de co
ÎCCJ 2022-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5493/2022
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 11 dece
ÎCCJ 2024-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2004/2024
ții efective. A respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală ca fiind promovată împotriva unor persoane juridice lipsite de calitate procesuală pasi
ÎCCJ 2023-03-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1255/2023
, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat B., cu sediul în Piatra Neamț, județul Neamț, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Iași-Activitatea de Inspecție Fiscală-Serviciul de Inspecție Economico - Financiară Iași prin A.J.F.P. Neamț,
Sursă