ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 98/2021

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația formulată împotriva Deciziei emise de Fondul de Garantare a Asiguraților nr. 11418/20.11.2017 și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 8.12.2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea contestației, obligarea FGA la plata sumei de 13.619,21 RON, reprezentând despăgubire datorata ca urmare a accidentului de circulație din data de 17.10.2016, produs din culpa șoferului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x aparținând M.A.I. Direcția Generala de Logistica, autovehicul asigurat RCA prin polița nr. x emisa de B. S.A. și obligarea FGA la plata sumei de 23.100 RON, reprezentând beneficiul nerealizat din activitatea de taximetrie, calculat de la data accidentului si pana la data reparației complete a autovehiculului avariat si repunerea sa in circulație.

Prin sentința civilă nr. 3633 din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a anulat decizia nr. 11418/20.11.2017 emisă de pârât.

(iii) a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 7.870 RON reprezentând valoarea maximă a despăgubirii.

(iv) a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 23.100 RON ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 3633 din 17 septembrie 2018, pronunțat de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a arătat că în cauză, sentința a fost pronunțat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 51 alin. (1), (3) și 4 din Norma ASF nr. 23/2014, iar prin majorarea despăgubirilor ca urmare a omologării expertizei tehnice efectuate în cauză, instanța de fond a încălcat scopul înființării si funcționarii Fondului de garantare a asiguraților.

În acest sens, recurentul a arătat că art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015 prevăd ca, în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de dauna si a creanțelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din aceeași lege, " Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și aligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5 ".

Cu privire la aspectul referitor la cuantumul despăgubirilor, recurentul-pârât a arătat că prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 51 alin. (1), (3) și 4 din Norma ASF nr. 23/2014, iar prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul a stabilit valoarea maximă de despăgubire la suma de 7870 RON, ținând seama de faptul că reclamantul nu a efectuat reparațiile autovehiculului și aplicând astfel dispozițiile art. 51 alin. (4) și alin. (9) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014

Dispozițiile art. 51 alin. (1)-(4) nu sunt similare sau in completare cu dispozițiile art. 51 alin. (9) lit. b), pentru ca, in cazul art. 51 alin. (9) lit. b) trebuie stabilit cazul de dauna totala, respectiv cazul in care valoarea reparațiilor depășește valoarea autovehiculului la data producerii accidentului, situație care NU se regăsește in cazul stabilirii despăgubirilor potrivit art. 51 alin. (1)-(4) din Norma ASF 23/2014.

Or, așa cum a arătat prin întâmpinare, potrivit calculului realizat in sistem D., valoarea reparațiilor necesare potrivit Notei de constatare întocmita de asigurător si însușită prin semnătura de intimata, este in cuantum de 6.130 RON și această valoare, în mod evident, nu depășește 75% din valoarea vehiculului la data de 17.10.2016, data accidentului, aceasta valoare fiind de 10.450 RON, potrivit calculului realizat in același sistem automat de calcul al despăgubirilor.

Faptul ca aceasta valoare este corectă este atestat de aceeași valoare a valorii maxime de despăgubire stabilita si de expert, respectiv 7871,25 RON(expertul si instanța stabilind ca valoarea maxima de despăgubire este de 7870 RON). Prin urmare, diferența constata in faptul ca Fondul NU a constata existenta cazului de dauna totală - valoarea reparațiilor fiind sub 75% din valoarea vehiculului la data accidentului, in timp ce expertiza omologata de instanța a constatat existenta acestui caz de dauna totala, calculul făcându-se cu luarea in considerare a dispozițiilor art. 51 alin. (9) lit. b).

Or, așa cum rezulta din expertiza, in efectuarea calcului in sistem D. realizata de FGA, s-au folosit valori ale pieselor de schimb alternative si nu originale, aceasta posibilitate nefiind interzisa de niciun text legal, si fiind impusa Fondului de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea 213/2015 si art. 9 alin. (2) din Norma ASF 16/2015. Tocmai de aceea nu s-au făcut obiecțiuni la expertiza, pentru ca ceea ce este de criticat la expertiza este legat de aplicarea legii si nu de chestiuni tehnice sau calcule, iar aplicarea corecta a legii este apanajul si obligativitatea instanței de judecata.

Așa cum rezulta din dispozițiile art. 51 alin. (4), textul de lege impune ca efectuarea calculului pagubei sa se stabilească luând in calcul "prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale" si niciunde nu se prevede obligativitatea luării in calcul de piese originale, mai ales ca in cauza nu exista niciun fel de dovezi ale faptului ca piesele înlocuite au fost originale, autovehiculul având o vechime de 10 ani la data producerii accidentului.

Recurentul învederează că prevederile Legii nr. 213/2015 și cele din Norma ASF 16/2015 nu consacră calitatea Fondului de succesoare/mandatară/continuatoare a E. S.A., ci indică că este o instituție de drept public, având o funcție administrativa, in exercitarea căreia se realizează protejarea unui interes public, de protecție a consumatorilor de asigurări de consecințele insolventei asigurătorilor,

În fine, recurenta solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii, apreciind instanța de fond a făcut o greșită aplicarea a legii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că deși recurentul a indicat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., totuși nu a formulat nici un fel de critici în susținerea acestui motiv, astfel că recursul urmează a fi examinat doar din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând criticile formulate de recurent, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cauză, pârâtul FGA a emis decizia nr. 11418/20.11.2017 prin care a fost admisă în parte cererea de plată formulată de reclamantul pentru suma de 13.619,21 RON reprezentând valoarea reparațiilor autovehiculului avariat, acordându-i-se acestuia suma de 6.130,44 RON cu titlu de despăgubire.

Prin sentința recurată a fost anulată decizia nr. 11418/20.11.2017 emisă de pârâta FGA și a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să-i plătească reclamantei suma de 7.870 RON reprezentând valoarea maximă a despăgubirii.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Contrar celor susținute de recurent, soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 51 din Norma ASF NR. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(...)

(6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.

(7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate".

Din interpretarea logică și sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabilește pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare și nu de o medie a prețurilor practicate de unitățile de specialitate, ori de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.

Totodată, din analiza actelor de la dosar, rezultă prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul a stabilit valoarea maximă de despăgubire la suma de 7.870 RON, ținând seama de faptul că reclamantul nu a efectuat reparațiile autovehiculului și aplicând astfel dispozițiile art. 51 alin. (4) și alin. (9) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014. Astfel, fiind îndeplinite condițiile daunei totale, acesta a stabilit cuantumul despăgubirii ca fiind egal cu diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță, având în vedere că nu s-au formulat obiecțiuni de părți, a dat eficiență concluziilor expertizei judiciare încuviințate în cauză deoarece expertul a ținut seama de ambele devize depuse de cele două părți adverse în dovedire, arătând detaliat punctul său de vedere pentru fiecare valoare în parte.

Așa fiind, instanța de control judiciar, în acord cu opinia judecătorului fondului, reține că în lipsa unui temei legal, instanța nu poate considera legală decizia autorității pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază rezonabil.

Mai observă Înalta Curte că diferența respinsă la plată, potrivit deciziei atacate și documentației administrative ce a stat la baza emiterii acesteia, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, vopsitorie și piese, însă apreciază că, față de dispozițiile normei antereferite, această măsură nu poate fi apreciată ca fiind legală și temeinică pentru că păgubitul nu poate fi condiționat de a-și efectua reparațiile la o anumită unitate.

Mai mult, stabilirea valorii despăgubirii prin raportare chiar la prețurile stabilite de unitățile service în fiecare din cazurile concrete și prin raportare la documentele justificative eliberate de unitățile reparatoare, reprezintă o aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului.

Totodată, reține Înalta Curte că art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, ținându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului și nici limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA".

Prin urmare, limitele despăgubirilor se stabilesc în funcție de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului și de limitele de despăgubire stabilite prin poliță, iar nu în funcție de un preț mediu practicat și nici de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.

În cauză dreptul de apreciere al autorității pârâte a fost depășit întrucât cuantumul daunei este reprezentat de costul reparațiilor efectuate la o unitate specialitate și probat de reclamantă cu documente justificative reprezentate de devizul emis de un service auto RCA/TM/876/B., astfel că nu este legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței civile recurate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3633 din 17 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2021.