ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5997/2021

Ședința publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.01.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei nr. 17911/07.12.2018 emise de pârât, în sensul obligării pârâtului la plata unor despăgubiri totale în sumă de 202.087 RON, reprezentând contravaloarea daunelor produse prin distrugerea în totalitate a autovehiculului marca x, având serie șasiu x, număr de înmatriculare x, ca urmare a accidentului de circulație din data de 18.07.2016, orele 12:02, pe DN 13-E-60, la km. 134+240 pe raza localității Danes, județul Mureș, produs din culpa exclusivă a conducătorului autovehiculul cu nr. x, asigurat RCA la B. S.A., poliță de asigurare seria x nr. x, valabilă în perioada 13.04.2016- 12.10.2016, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 871 din 28 noiembrie 2019, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat în parte art. 2 din Decizia nr. 1791/07.12.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului FGA la plata în favoarea reclamantului și a sumei de 6.497,23 RON cu titlu de diferență de despăgubire, menținând respingerea cererii de plată doar pentru suma de 171.226,77 RON.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și parțial onorariu de expert și onorariu de avocat.

A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei.

După ce a reiterat situația de fapt, a apreciat recurentul-reclamant că, potrivit art. 1357 alin. (1) C. civ., "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare", iar, potrivit alin. (2), "Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă".

Principiul instituit de textele de lege este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat, care nu poate fi limitat prin norme sau regulamente derogatorii de la dreptul comun.

Intimatul, în calitate de garant al asigurătorului falit al persoanei responsabile, trebuie să preia toate drepturile și obligațiile asiguratului și să răspundă față de păgubit în aceeași limită ca și acesta.

Este inadmisibil ca în situația unor accidente mult mai ușoare, cu deteriorări mult mai puțin grave, nivelul despăgubirilor acordate să fie mult mai mare valoric decât în cazul unor daune totale rezultate din distrugerea în totalitate a autovehiculelor, în care valoarea să fie plafonată prin norme ce stabilesc limite valorice rezultate din aplicarea unor formule de calcul strict matematice ori estimative.

Faptul că prin actele de constatare inspectorii de daune au constatat distrugerea autovehiculelor, inclusiv al său, nu poate justifica acordarea unor despăgubiri în limita unor sume insignifiante, calculate în funcție de criterii fără legătură cu nivelul concret al pagubei suferite.

Ca atare, în aprecierea sa, și în situația distrugerii totale sau aproape totale a bunurilor implicate în accident nivelul despăgubirilor acordate trebuie să fie proporțional cu valoarea stabilită pentru repunerea în funcție a bunului, prin înlăturarea defecțiunilor cauzate prin accidentul produs fără culpa sa.

Chiar dacă prin decizia comunicată la 21.12.2018, pârâtul a stabilit că despăgubirile cuvenite se limitează la suma de 24.362 RON, reprezentând 75% din valoarea apreciată de acesta a daunei la suma totală de 32.483 RON, restul de 25% din această sumă, reprezentând valoarea epavei, cum el a suferit un prejudiciu material direct mult mai mare, este îndreptățit la obținerea unor despăgubiri proporționale cu valoare pagubei, așa cum a fost stabilită prin nota de evaluare întocmită de S.C. C. S.R.L., reprezentant DAF, confirmată prin evaluarea efectuată de către expertul desemnat de către instanță.

A mai arătat recurentul că nu contestă prevederile art. 51 sau 52 din Norma ASF nr. 23/2014, însă dispozițiile art. 52 alin. (2) prevăd stabilirea valorii despăgubirilor și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit.

Ca atare, valoarea trebuia stabilită în funcție de cea efectiv necesară reparării autovehiculului sau cel puțin la valoarea de înlocuire a acestuia, care nu poate fi mai mică decât valoarea de înlocuire a pieselor avariate și a manoperei, suma de 6.497,23 RON stabilită de instanța de fond ca diferență fiind insignifiantă.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea cererii de recurs, apreciind că susținerile recurentului nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința este legală și temeinică.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1. Nu sunt fondate aprecierile recurentului, care, în esență, susține că ar fi nesocotit principiul reparării integrale a prejudicului, pentru că ar fi trebuit să fie despăgubit proporțional cu valoarea stabilită pentru repunerea în funcțiune a bunului, prin înlăturarea defecțiunilor cauzate prin accident.

Este adevărat că potrivit disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Fondul are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, dar aceste dispoziții legale se interpretează coroborat cu cele privitoare la modul în care se calculează cuantumul despăgubirilor.

În cauză, după cum a rezultat din expertiza judiciară întocmită și necontestată de părți, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului era de 32.483 RON (echivalentul a 7.266 euro), iar valoarea reparațiilor estimate ar fi fost de 230.938,73 RON (aproximativ 51.667 euro, la cursul euro din perioada respectivă, de 4,4706 RON).

Recurentul-reclamant nu a contestat concluzia raportului de expertiză referitoare la valoarea vehiculului la data producerii accidentului.

4.2. Conform art. 51 alin. (10) din Norma ASF nr. 23/2014, dauna totală este atunci când cuantumul pagubei depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.

Astfel, corect a reținut instanța de fond că autovehiculul recurentului-reclamant implicat în accident se încadrează în categoria "daună totală", valoarea reparațiilor sale depășind cu mult valoarea autovehiculului de la data producerii evenimentului.

Suma acordată de prima instanță din totalul prejudiciului a rezultat din coroborarea dispozițiilor art. 51 alin. (1), (2), (9), (10) și (12) din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv valoarea despăgubirii nu poate depăși diferența dintre valoarea de piață a autovehiculului la data producerii evenimentului (7.266 euro) și valoarea rămasă a bunului (25% din valoarea de circulație a bunului).

Prin urmare, nu pot fi avute în vedere nici susținerile recurentului, că instanța de fond nu ar fi analizat stabilirea valorii despăgubirilor în raport cu dispozițiile art. 52 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, în sentința recurată explicându-se, punctual și clar, algoritmul avut în vedere conform dispozițiilor legale.

4.3. Înalta Curte reține că despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului.

Dincolo de legislația primară, Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, și de cea secundară, dată de succesiunea de Norme ASF, trebuie punctat scopul asigurărilor obligatorii RCA.

Acesta este de a "despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs de vehiculul asigurat".

În concret prejudiciul trebuie să se raporteze întotdeauna la autovehicul, tip, vechime, kilometraj etc.

Nu pot fi reținute aprecierile recurentului, în sensul că despăgubirea acordată este insignifiantă, pentru că este nerealist și nu poate fi sustenabil să se realizeze reparații mai mari decât valoarea vehiculului la data producerii accidentului, cum de altfel prevede și art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, pentru că, pe această cale, s-ar ajunge să se modernizeze un autovehicul aflat spre sfârșitul perioadei sale de funcționare, obținând, în concret, unul aproape nou.

Or, chestiunea litigioasă principală a fost analizată după cum a solicitat recurentul-reclamant prin acțiune, din perspectiva identificării contravalorii daunelor produse prin distrugerea în totalitate a autovehiculului său, urmare producerii accidentului de circulație din 18.07.2016.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 871 din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.