ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2250/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 decembrie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat: (i) anularea Deciziei nr. 17821 din 14.11.2018, emisă de pârât; (ii) obligarea pârâtului la plata sumei de 9.892,31 RON, cu titlu de contravaloare despăgubiri necesare aducerii autoturismului x în starea anterioară producerii accidentului, cu dobânda legală de la data notificării cererii de plată; (iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1977 din 11 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; - a anulat Decizia nr. 17821/14.11.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu privire la soluționarea cererii de despăgubire a reclamantului nr. 27129/13.08.2018; - a obligat pârâtul să analizeze și să soluționeze pe fond cererea reclamantului A. de acordare a despăgubirilor ocazionate de accidentul de circulație rutieră produs în data de 18.12.2015, în care a fost implicat reclamantul în calitate de asigurat al B. S.A., societate aflată în procedura de faliment; - a respins restul pretențiilor reclamantului; - a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1977 din 11 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Susține recurentul-pârât că hotărârea recurată a fost dată cu greșita aplicare a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 și a art. 2548 C. civ. Arată că procedura falimentului față de asigurătorul B. a fost deschisă în dosarul Tribunalului Cluj nr. 3978/85/2016 prin hotărârea pronunțată la data de 16.02.2017, definitivă la data de 17.03.2017. Creanța ce face obiectul cauzei s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, respectiv la data de 15.03.2018, când a rămas definitivă, conform art. 634 alin. (2) C. proc. civ., decizia nr. 438/2018 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2015. De la acest moment a început să curgă termenul de 90 de zile pentru formularea cererii de plată, conform art. 14 din Legea nr. 213/2015, astfel că cererea depusă la data de 03.08.2018 este tardiv formulată, neavând relevanță argumentele reclamantului referitoare la faptul că ar fi aflat soluția instanței de apel în urma comunicării deciziei civile, prin intermediul serviciului Registratură. Conform art. 2548 C. civ., termenele de decădere nu sunt supuse suspendării și prescripției, cererea de repunere în termen formulată în cuprinsul cererii de chemare în judecată fiind inadmisibilă. Susține recurentul-pârât că instanța de fond a reținut greșit că termenul de 90 de zile se calculează de la data comunicării deciziei civile nr. 438/2018, iar temeiul legal invocat - art. 16 din Legea nr. 213/2015 nu este relevant în cauză, termenul de depunere a cererii de plată calculându-se în raport de data rămânerii definitive a hotărârii penale, conform art. 552 alin. (1) C. proc. pen.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente cauzei. Consideră eronată susținerea recurentului-pârât în sensul că reclamantul este decăzut din termenul de formulare a cererii de plată, având în vedere că, la data deschiderii procedurii falimentului asigurătorului B., nu era finalizat procesul în care reclamantul solicitase anularea procesului-verbal de constatare a contravenției prin care se stabilea vinovăția sa în producerea accidentului. Cât timp nu era anulat procesul-verbal, intimatul-reclamant nu avea posibilitatea de a se îndrepta împotriva asigurătorului celuilalt șofer implicat în accident. Doar după comunicarea hotărârii Tribunalului Cluj, care a stabilit nevinovăția intimatului-reclamant, s-a născut dreptul de a solicita daune FGA. Mai susține intimatul-reclamant că argumentele din decizia nr. 438/2018 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2015, sunt decisive în ceea ce privește dreptul de despăgubire, întrucât aceste considerente descriu starea de fapt și indică persoana vinovată de producerea accidentului. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." Înalta Curte reține că termenul de 90 de zile prevăzut de normele de drept anterior citate este un termen de decădere, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, conform art. 2548 C. civ., care începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări, determinată conform distincțiilor operate de legiuitor. În speță, s-a relevat că, la data de 08.12.2015, reclamantul a fost implicat într-un eveniment rutier, soldat cu avarierea autoturismului cu număr de înmatriculare x, iar prin Procesul-verbal de contravenție nr. x/08.12.2015 s-a reținut culpa acestuia în producerea accidentului. Reclamantul a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravențională, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. de dosar x/2015 Prin sentința civilă nr. 4691/2017, Judecătoria Cluj Napoca a admis plângerea, a anulat procesul-verbal contravențional contestat, a exonerat petentul (reclamantul în cauza de față) de la plata amenzii și a înlăturat sancțiunea complementară, obligând intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3020 RON către petent. Prin decizia nr. 438/15.03.2018, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul formulat de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, modificând în parte sentința apelată, în sensul obligării în solidar a intimatului și a intervenientei C. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3020 RON către petent. Înalta Curte constată că în mod eronat prima instanță a reținut că reclamantul a înregistrat cererea de plată cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, calculând momentul nașterii dreptului de creanță în raport de data comunicării deciziei civile nr. 438/15.03.2018, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015. Creanța de asigurare solicitată la plată de reclamant s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, fiind reală susținerea acestuia în sensul că nu ar fi putut să formuleze cererea de plată adresată FGA înainte de anularea definitivă a procesului-verbal de sancționare contravențională, care stabilea culpa sa în producerea accidentului. Pe de altă parte, este neîntemeiată susținerea intimatului-reclamant, valorificată greșit de instanța de fond, în sensul că termenul de formulare a cererii de plată se calculează de la data comunicării deciziei definitive pronunțate în dosarul nr. x/2015. Data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări în acest caz curge de la data deschiderii posibilității executării dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, iar executarea dreptului de creanță a fost posibilă la data rămânerii definitive a deciziei nr. 438/15.03.2018, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ., sunt definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, iar data rămânerii definitive a acestor hotărâri este data pronunțării. Prin urmare, decizia nr. 438/2018, pronunțată de Tribunalul Cluj, a rămas definitivă la data pronunțării ei, 15.03.2018, de la această dată curgând termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată. Înalta Curte mai reține că, după pronunțarea acestei decizii, reclamantul putea, în temeiul art. 160 alin. (7) și art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, să obțină certificat de grefă după minuta acestei decizii, purtând mențiunea rămânerii definitive, precum și o copie legalizată a sentinței de fond, pe care să le depună împreună cu cererea de despăgubire la autoritatea pârâtă în termenul de decădere de 90 de zile, nefiind așadar necesară motivarea și comunicarea deciziei din apel. Nu sunt întemeiate nici argumentele intimatului-reclamant în sensul că era necesar să ia cunoștință de considerentele deciziei nr. 438/2018 pentru a formula cererea de plată. Înalta Curte constată că, prin sentința Judecătoriei Cluj-Napoca s-a dispus anularea procesului-verbal de sancționare contravențională, constatându-se că reclamantului nu-i revine culpa producerii accidentului, iar decizia penală pronunțată în apel nu a modificat sentința de fond decât în parte, în ceea ce privește persoanele obligate la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. Câtă vreme în calea de atac nu s-a modificat în vreun fel soluția instanței de fond cu privire la nelegalitatea procesului-verbal de sancționare contravențională, fiind afectată doar soluția asupra capătului accesoriu referitor la cheltuielile de judecată, Înalta Curte apreciază că prezentarea unui certificat de grefă al soluției date în apel era suficientă, alături de copia legalizată a sentinței Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru formularea cererii de plată adresată FGA, cele două înscrisuri făcând dovada existenței unui drept de creanță împotriva asigurătorului în faliment. În raport de aspectele învederate, Înalta Curte constată că data nașterii creanței de asigurări în patrimoniul intimatului-reclamant este data de 15.03.2018, când a fost pronunțată și a rămas definitivă decizia nr. 438/2018 a Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 a început să curgă de la această dată și s-a împlinit la data de 14.06.2018, iar cererea de plată a fost transmisă de reclamant către autoritatea pârâtă la data de 03.08.2018, cu depășirea termenului legal de decădere. Pe cale de consecință, Decizia nr. 17121/14.11.2018, emisă de pârâtul FGA, este legală, constatând în mod corect tardivitatea formulării cererii de plată, astfel că soluția instanței de fond va fi reformată, consecutiv admiterii recursului declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților. Înalta Curte mai reține că, în recursul declarat de pârâtul FGA, au fost menționate argumente care sunt străine de prezenta cauză, respectiv folosirea de către instanța de fond a unui temei legal inaplicabil cauzei (art. 16 din Legea nr. 213/2015), netemeinicia cererii de repunere în termen formulată de reclamant prin acțiune și stabilirea caracterului definitiv al deciziei civile nr. 438/15.03.2018, pronunțată de Tribunalul Cluj, în raport de prevederile art. 552 alin. (1) C. proc. pen.. În prim rând, instanța de fond nu și-a întemeiat considerentele soluției pe dispozițiile art. 16 din Legea nr. 213/2015, reclamantul nu a formulat și instanța nu a analizat o cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de plată, iar invocata decizie a Tribunalului Cluj nu este pronunțată în materie penală, astfel că nu-i sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen.. În al doilea rând, pe parcursul recursului, pârâtul FGA a argumentat rămânerea definitivă a deciziei nr. 438/2018 în raport de prevederile art. 634 C. proc. civ., astfel că trimiterea ulterioară la dispozițiile C. proc. pen. este contradictorie. Aceste inconsecvențe nu influențează, însă, în vreun fel, caracterul fondat al căii de atac, care conține argumente relevante și suficiente, pe care instanța de control judiciar le-a valorificat în soluția de admitere a recursului. Pentru considerentele expuse, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată. În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs, conform O.P nr. x/19.02.2020 .