ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3208/2023

Ședința publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.08.2018 sub numărul x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței să dispună anularea Deciziei FGA nr. 16124/30.07.2018 și obligarea pârâtului la plata sumei de 4409,68 EURO, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubire pentru polița de asigurare nr. x, emisă de societatea B. S.A. la data de 21.10.2015, dar și la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 4989/03.12.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea reclamantului.

1.3. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., iar prin decizia civilă nr. 3574 din data de 10.06.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, arătând că nu au fost analizate apărările detaliate de către reclamant prin răspunsul la întâmpinare aflat la dosar fond, în care acesta făcea referire la depunerea în termen a cererii de plată și la tergiversarea soluționării cererii sale până la declararea falimentului societății de asigurare. Pricina a fost înregistrată, în rejudecare, inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018*, iar ulterior, urmare admiterii declarației de abținere, pe rolul secției a IX-a contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe, sub nr. x/2021.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1770 din data de 26 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii judecătorești menționate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei F.G.A. nr. 16124/30 iulie 2018, anularea actului administrativ și obligarea pârâtului la plata sumei de 4409,68 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubire, potrivit poliței de asigurare nr. x emisă de S.C. B.. S.A. la 21.10.2015. Totodată, recurentul a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În susținerea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a învederat, în esență, că instanța de fond nu a respectat, în rejudecare, dispozițiile trasate de instanței de casare prin decizia pronunțată în primul ciclu procesual și a omis să analizeze aspectele invocate de reclamant în răspunsul la întâmpinarea pârâtului din 29.10.2018, răspuns care a completat cererea de chemare în judecată cu alte motive de fapt și de drept.

În acest sens, recurentul a arătat că, prin completarea cererii de chemare în judecată, a argumentat în sensul că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu cele ale alin. (1) al aceluiași text normativ, câtă vreme deschiderea dosarului de daună a fost solicitată direct pârâtului F.G.A., iar nu asigurătorului.

Făcând trimitere la Decizia ASF nr. 1498 din 27 iulie 2016, publicată în M.Of. nr. 586/02.08.2016, privind închiderea procedurii de redresare financiară, stabilirea stării de insolvență, declanșarea procedurii de faliment și retragerea autorizației de funcționare a Societății "B.." S.A., recurentul a evocat, în mod special, prevederile art. 5 alin. (2) din aceasta, potrivit cărora orice persoană care invocă un drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă între data închiderii procedurii de redresare financiară și denunțarea contractului de asigurare, poate solicita deschiderea dosarului de daună adresată F.G.A. potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

În opinia recurentului, prevederile din actul administrativ indicat sus sunt aplicabile în cazul cererii sale de daune din 08.08.2016, câtă vreme a fost în imposibilitate să denunțe contractul de asigurare, deoarece asiguratorul - condus de pârâtul F.G.A. - nu i-a notificat starea de insolvență, așa cum era obligat, denunțarea contractului de asigurare fiind, de altfel, facultativă, iar nu obligatorie.

A mai arătat recurentul că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privesc o altă ipoteză decât art. 12 alin. (1) din aceeași lege, mai precis pe cea în care asigurătorul - debitor al creanței de asigurare - se afla în faliment, prevederi pe care recurentul nu le-a apreciat incidente cererii sale de daune din 08.08.2016 când față de asigurătorul "B.." S.A. se închisese procedura de redresare financiară.

A mai criticat recurentul și raționamentul instanței de fond referitor la faptul că dosarul de daune a fost deschis de asigurător intrat în insolvență și apoi preluat de pârâtul F.G.A. și a arătat că cererea înregistrată la pârât sub nr. x din 04.07.2017, nu este o cerere de plată, în sensul formularului tipizat - Anexa 6.

Cu privire la nerespectarea procedurii de deschidere și instrumentare a dosarului de daună de către pârât, recurentul a învederat că pârâtul a tergiversat nejustificat instrumentarea dosarului de daună pentru a evita plata poliței de asigurare.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, drept temeinică și legală, a hotărârii recurate, arătând că aspectul potrivit căruia dosarul de daună a fost deschis de FGA, care a și emis nota de constatare a avariilor suferite, nu ar avea nicio relevanță, în condițiile în care pârâtul a fost învestit cu o reală cerere de plată abia în data de 04.07.2018.

În acest context, intimatul - pârât a opinat, în esență, că ceea ce este relevant de stabilit, în cauza dedusă judecății, este momentul/data la care a început să curgă termenul de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, termen înăuntrul căruia orice persoană fizică sau juridică, care solicită plata de despăgubiri în baza unui contract de asigurare încheiat de către un asigurător față de care s-a deschis procedura de faliment, poate să depună cerere de plată la FGA.

Totodată, intimatul a argumentat în sensul că termenul de decădere de 90 de zile, înăuntrul căruia reclamantul putea depune cererea de plată, a început să curgă la data rămânerii definitive a sentinței de deschidere a procedurii de faliment a asiguratorului B. S.A., decăderea constituind atât efectul, cât și sancțiunea nerespectării termenelor procedurale legale imperative absolute, fără a exista posibilitatea repunerii părții în acest termen.

Nu în ultimul rând, subliniind faptul că, în cazul dedus judecații, FGA nu a respins cererea de plată ca fiind prescris vreun drept material la acțiune, ci a constatat că reclamantul a formulat și adresat cererea de plata după expirarea termenului de 90 de zile reglementat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, intimatul a evocat și dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015 a ASF, ce prevăd că cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei autorității de supra veghere financiari de închidere a procedurii de redresare financiari, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 28 martie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente și apărările formulate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată recurentul - reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu verificarea legalității Deciziei FGA nr. 16124/30.07.2018, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.) a respins cererea nr. x/04.07.2018, apreciind că aceasta a fost depusă în mod tardiv de către reclamant, cu nerespectarea termenului de 90 de zile reglementat de art. 14 din Lege nr. 213/2015, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a falimentului asigurătorului B. S.A., termen ce s-ar fi împlinit la data de 16.06.2017.

Prin sentința recurată, în rejudecarea cauzei după casare cu trimitere, Curtea de Apel București a confirmat legalitatea sus indicatului act administrativ, soluție pe care Înalta Curte nu o împărtășește, însă, pentru argumentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, se reține că, prin decizia civilă nr. 3574 din data de 10.06.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat, în primul ciclu procesual al cauzei pendinte, că motivele invocate de recurentul - reclamant prin răspunsul la întâmpinare depus în etapa de fond se impun a fi analizate, cu atât mai mult cu cât s-a invocat împrejurarea completării, prin acest răspuns, a motivelor din cererea de chemare în judecată, completare depusă până la primul termen de judecată.

Răspunzând criticilor evocate prin recursul deferit soluționării în prezenta etapă procesuală, Înalta Curte reține că nu pot fi primite susținerile recurentului - reclamant referitoare la pretinsa nerespectare, de către instanța de fond, în rejudecare, a dispozițiilor trasate de instanței de casare prin sus indicata decizie, întrucât, din analiza sentinței civile nr. 1770 din 26 noiembrie 2021, rezultă că judecătorul fondului, în rejudecare, a analizat acele argumente din cuprinsul răspunsului la întâmpinare pe care le-a considerat relevante din perspectiva soluției pronunțate.

Pe de altă parte, Înalta Curte găsește fondate argumentele recurentului - reclamant referitoare la greșita aplicare a legii, ce sunt, în esență, subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme prima instanță a aplicat eronat, în cauză, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în detrimentul celor reglementate de art. 12 alin. (2) din același act normativ (evocate de reclamant, prin răspunsul la întâmpinare, în susținerea tezei nelegalității Deciziei FGA nr. 16124/30.07.2018).

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține, că prin Decizia Consiliului A.S.F. nr. 183/2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a societății B. S.A., ca urmare a faptului că la data de 31 martie 2014 societatea nu îndeplinea cerințele legale privind marja de solvabilitate disponibilă, coeficientul de lichiditate și gradul de acoperire a rezervelor cu active admise.

Având în vedere deteriorarea situației financiare a societății B. S.A. și poziția acesteia în piața de asigurări din România, prin Decizia A.S.F. nr. 198/2016 s-a dispus aplicarea dispozițiilor Legii nr. 246/2015 și s-a desemnat administrator temporar Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru ca prin Decizia A.S.F. nr. 603/2016 să se dispună înlocuirea organului de conducere al societății B. S.A. cu Fondul de Garantare a Asiguraților, în vederea protejării intereselor creditorilor de asigurări.

Totodată, prin Decizia ASF nr. 1498 din data de 27 iulie 2016, publicată în M. Of. nr. 586 din 2 august 2016, s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a societății B. S.A. și constatarea stării de insolvență a acesteia, dispunându-se, totodată, formularea solicitării de intrare în procedura de faliment, conform prevederilor art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 503/2004 și retragerea autorizației de funcționare a societății.

Conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 503/2004 (în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei ASF nr. 1498 din data de 27 iulie 2016):

"în cazul retragerii autorizației de funcționare a societății de asigurare/reasigurare și a solicitării intrării în procedura falimentului, se naște, la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare, dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare".

În același sens sunt și prevederile art. 13 din Norma ASF nr. 16/2015 (în vigoare la data relevantă cauzei), conform cărora:

"Între data închiderii procedurii de redresare financiară și data denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă poate solicita deschiderea dosarului de daună. Această solicitare se face prin completarea Cererii deschidere dosar daună, prevăzută în anexa nr. 3, denumită în continuare Cerere, și transmiterea acesteia Fondului."

În considerarea acestor texte normative, prin art. 5 alin. (3) al Deciziei ASF nr. 1498 din data de 27 iulie 2016 s-a statuat în sensul că:

"Orice persoană care invocă un drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de Garantare a Asiguraților potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților."

Totodată, prin art. 6 alin. (1) din Decizia ASF nr. 1498/2016, în considerarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 și a Deciziei A.S.F. nr. 603/2016, s-a prelungit durata mandatului administratorului temporar FGA.

Față de asigurătorul B. S.A. deschiderea procedurii de faliment s-a realizat prin Hotărârea intermediara nr. 132, pronunțată în data de 16.02.2017, în dosarul nr. x/2016, de către Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, definitivă la data de 17.03.2017.

Între momentul închiderii procedurii de redresare financiară și constatarea stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare și momentul deschiderii procedurii falimentului față de asigurătorul sus indicat, a avut loc, la data de 08.08.2016, evenimentul rutier produs din culpa conducătorului autoturismului cu numărul de înmatriculare nr. B99WFN, în urma căruia a rezultat avarierea acestui autoturism, ce, la data evenimentului, era asigurat CASCO, potrivit poliței nr. x din data de 21.10.2015, emisă de societatea B. S.A., cu valabilitate pentru perioada 25.10.2015 - 24.10.2016.

Prin cererea adresată de recurentul - reclamant, prin reprezentant, direct pârâtului FGA și care a fost înregistrată de FGA sub nr. x din data de 08.08.2016, recurentul - reclamant a solicitat deschiderea dosarului de daună. Niciuna dintre părți nu a susținut că ar fi operat o denunțare a contractului de asigurare CASCO nr. x din data de 21.10.2015 anterior sau ulterior depunerii cererii de deschidere a dosarului de daună, iar intimatul - pârâtul nici nu a afirmat și nici nu a probat că ar fi soluționat cererea nr. x/08.08.2016.

Pe cale de consecință, particularitatea situației de fapt incidentă în cauza pendinte este cea a unei cereri de deschidere a dosarului de daună înregistrată la pârâtul F.G.A. (nu la asigurător) în perioada dintre data închiderii procedurii de redresare financiară și data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Conform prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015 (forma normativă în vigoare la data formulării cererii sus indicate):

"(1)Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.

(2) În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Pe de altă parte, dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 (în forma normativă incidentă la data relevantă cauzei) prevăd că:

"În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Cu toate acestea, Înalta Curte reține că, urmare interpretării coroborate a prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015, prevederilor art. 22 din Legea nr. 503/2004 și prevederilor art. 13 din Norma ASF nr. 16/2015, nu poate fi ignorat faptul că depunerea cererii de deschidere a dosarului de daună la pârâtul F.G.A. (iar nu la asigurător), în contextul descris în paragrafele anterioare, reprezintă o manifestarea de voință a titularului cererii de a invoca un drept de creanță, ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare.

Or, a impune unui titular al unei cereri de deschidere a dosarului de daună, ce, în condițiile art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015, a fost adresată și înregistrată direct de F.G.A. în perioada ulterioară închiderii procedurii de redresare financiară dar anterioară deschiderii procedurii falimentului și care nu a fost soluționată de F.G.A., obligația de a depune, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, o nouă cerere, prin invocarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015, reprezintă o interpretare excesiv de formalistă a prevederilor normative sus indicate, ce le îndepărtează de la finalitatea urmărită de legiuitor.

Deși este adevărat că prevederile art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 reglementează existenta unui formular diferit -Anexa 6 a Normei - intitulat "Cererea de plată" ce, de asemenea, se poate depune începând cu data publicării deciziei ASF de închidere a procedurii de redresare financiară și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, aceste prevederi ale normei secundare nu pot lipsi de eficiență procedura declanșată prin formularea cererii reglementate de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 22 din Legea nr. 503/2004, într-o manieră care să priveze titularul acesteia de însăși finalitatea urmărită, care este valorificarea dreptului de creanță.

În contextul descris anterior, Înalta Curte consideră că, în situația particulară incidentă cauzei pendinte, nu cererea recurentului - reclamant nr. 22987/04.07.2018 reprezintă primul demers prin care acesta a urmărit solicitarea plății unei creanțe de asigurare pe care acesta a apreciat că ar deține-o în considerarea producerii evenimentului rutier din data de 08.08.2016, ci cererea înregistrată de FGA sub nr. x/08.08.2016.

Or, cum această cerere a fost formulată anterior epuizării termenului de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului B. S.A. (ce s-a împlinit la data de 17.06.2016), Deciziei FGA nr. 16124/30.07.2018, prin care intimatul - pârât a soluționat solicitarea reclamantului de achitare a creanței de asigurare sus indicate, în sensul respingerii sale ca tardiv formulată, raportându-se exclusiv la cererea nr. x/04.07.2018, fără a fi valorificate și efectele cererii nr. x/08.08.2016, reprezintă un act administrativ a cărui prezumție de legalitate a fost răsturnată, astfel încât hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 213/2015 indicate în paragrafele anterioare.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cererea recurentului - reclamant de obligare a intimatului FGA la plata directă a sumei de 4409,68 EURO, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubire pentru polița de asigurare nr. x emisă de societatea B. S.A. la data de 21.10.2015, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de recurent doar pe considerentul tardivității formulării acesteia, fără a se face nicio referire la temeinicia/dovedirea pretențiilor sau la corectitudinea calculării sumelor solicitate, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate obliga autoritatea numai la soluționarea cererii, iar nu și la plata sumelor pretinse.

Din verificarea deciziei atacate, nu rezultă că cererea reclamantului ar fi fost analizată pe fond de către Comisia specială din cadrul FGA, iar respingerea cererii ca tardiv formulată impune soluția de obligare a intimatului la reanalizarea cererii de plată cu depășirea chestiunii referitoare la neformularea în termen a acesteia.

A proceda în sensul invocat de recurentul - reclamant și a obliga direct intimatul - pârâtul la plata sumelor pretinse sau la emiterea unui act administrativ de plată, ar însemna că instanța ar interveni în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua, pe fond, cererea de plată, inclusiv cu privire la aspectul îndreptățirii reclamantului la a fi despăgubit. Câtă vreme autoritatea publică nu a procedat la o examinare pe fond a cererii, instanța nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurentul - reclamant a condițiilor prevăzute de lege. Prin urmare, sunt neîntemeiate pretențiile recurentului de obligare directă a intimatului - pârât la plata sumelor pretinse, motiv pentru care singura soluție legală este cea a obligării intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamant.

În raport de aceste argumente, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. și va casa sentința civilă nr. 1770 din data de 26 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, iar, în rejudecare, va admite în parte cererea recurentului - reclamant, va anula Decizia nr. 16124/30.07.2018, emisă de pârât și va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de plată formulată de reclamant.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată aferente etapelor de judecată ale fondului și recursului, formulată de recurentul A., instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea intimatului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către recurent a sumei de 750 RON. Aceste cheltuieli reprezintă: taxă judiciară de timbru în cuantum de 350 RON achitată de reclamant în faza de judecată a fondului (conform dovezii de la dosarului nr. x/2018, format pe rolul Curții de Apel București în primul ciclu procesual), taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON achitată în recursul aferent primului ciclu procesual (conform dovezilor de la filele x ale dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție) și taxă de timbru în cuantum de 200 RON achitată în recursul aferent soluționării prezentei etape procesuale (conform dovezii de la dosarului pendinte).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1770 din data de 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează Decizia nr. 16124/30.07.2018, emisă de pârât și obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de plată formulată de reclamant.

Obligă intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către recurentul A. a sumei de 750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.