Decizia nr. 926/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 22/2021 a Curții de Apel Alba Iulia

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantele Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia și Congregația Surorilor de Caritate Sfântul Vicențiu de Paul de Satu Mare au solicitat anularea Deciziei nr. 9048 din data de 12.03.2020, emisă de Guvernului României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care s-a respins cererea de retrocedare înregistrată cu nr. x/28.02.20003 și admiterea cererii formulate.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 22 din data de 08.02.2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia prin reprezentant legal, arhiepiscop Dr. A. și Congregația Surorilor de Caritate Sfântul Vicențiu de Paul de Satu Mare, prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobiliare care au Aparținut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 22 din data de 08.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanții Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia și Congregația Surorilor de Caritate Sfântul Vicențiu de Paul de Satu Mare, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele-reclamante au arătat că Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia prin cererea de revendicare nr. x din 28.02.2003 înregistrată la Guvernului României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a solicitat în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 retrocedarea în natură a imobilului situat în Alba Iulia, str. x. jud. Alba evidențiat în cartea funciară nr. x Alba Iulia sub nr. top. x compus din casă, curte și grădină în suprafață de 475 mp. Prin decizia contestată s-a respins cererea de revendicare, motivat de faptul că subscrisa arhiepiscopie nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat. Or, la soluționarea cererii de retrocedare nr. x/2003, respectiv la soluționarea contestației, nici intimata nici instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv ale pct. 13 lit. c) din partea 1 1 din Normele Metodologice care stabileau necesitatea coroborării tuturor probelor administrate în procedură, respingând cererea, cu motivul că imobilul solicitat nu a fost proprietatea actualului solicitant. Chiar și în situația în care titularul de carte funciară Școala surorilor de caritate Alba Iulia este persoană juridică distinctă de revendicatorul Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, imobilul în cauză a aparținut până la preluare de cultul religios care îl revendică respectiv de Episcopia Romano-Catolică Alba Iulia care a fost ridicată la rang de arhiepiscopie după în anul 1991. Obiectul O.U.G. nr. 94/2000 este acela de retrocedare a bunurilor naționalizate ce au aparținut cultelor religioase [art. 1 alin. (1)] motiv pentru care prevalează necesitatea dovedirii calității de bun ce s-a aflat în proprietatea cultului religios și nu aceea de a se stabili cărei părți componente din cult i-a aparținut acel bun - cu atât mai mult în situațiile în care, așa cum este cazul de față, respectiva parte componentă nu mai există ca atare. Argumentele care stau la baza revendicării imobilului de către Biserica Romano Catolică respectiv de către Congregația Surorilor de Caritate Sfântul Vicențiu de Paul de Satu Mare sunt următoarele: - Între anii 1912 și 1948 Biserica Romano - Catolică prin Congregația Surorilor de Caritate din Alba Iulia a fost singurul proprietar și posesor al imobilului, mai mult Statul român și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului doar pe data de 12.09.1991. Preluarea imobilului de către Statul Român s-a făcut în mod abuziv în baza Decretului nr. 176 din anul 1948. Transcrierea dreptului de proprietate pe Statul Român nu se poate considera un act legitim. Statul nu a dobândit în mod legitim bunul imobil. În Decretul nr. 176/1949 apare în mod explicit de la cine anume s-a preluat imobilul. Școala romano-catolică din Alba Iulia, a Bisericii romano-catolice, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, internatul și terenul intravilan. - În acest context în conformitate cu art. 555 din C. civ. și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului consideră că se impune aplicarea principiului "nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa." - Persoana juridică de la care s-a preluat imobilul în mod abuziv Congregația Surorilor de Caritate Sfântul Vicențiu DE PAUL s-a reînființat după anul 1991 având personalitate juridică și prin împuternicirea nr. 2/2015 a împuternicit Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia în vederea efectuării demersurilor legate de revendicarea imobilelor, în calitate de centru de cult pe raza căreia se regăsește fizic imobilul. Un alt argument foarte important derivă din prevederile Codului de drept canonic a Bisericii Romano - Catolice din 1917 în vigoare la data naționalizării, respectiv faptul că "În cazul încetării unei persoane juridice bisericești, bunurile acesteia se transmit în proprietatea persoanei juridice bisericești supraordonate, respectând, dacă este cazul, voința fondatorilor și donatorilor, drepturile dobândite respectiv regulile particulare care au guvernat funcționarea persoanei juridice încetate." Codul de drept canonic al Bisericii Romano Catolice (în vigoare) recunoscut prin H.G. nr. 1218/2008 dispune cu privire la bunurile ecleziastice după cum urmează: "Can. 1255 Biserica întreagă și Scaunul Apostolic, Bisericile particulare și orice altă persoană juridică, fie publică, fie privată, sunt subiecte capabile de a dobândi, de a poseda, de a administra și de a înstrăina bunuri materiale, conform dreptului". În consecință, recurentele-reclamante consideră că la analiza justei retrocedării, trebuie înlăturat efortul de a căuta o identitate exactă între instituții, care există de sute de ani, cu organizări fluctuante impuse de realitățile istorice. În loc de acesta trebuie cercetată finalitatea legii de retrocedare, care a dat în competența centrului de cult dreptul de a depune cererea de retrocedare și caracterul vădit abuziv al preluării care în momentul de față nu necesită altă argumentare.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 02 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 9048 din data de 12.03.2020, emisă de Guvernului României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care s-a respins cererea de retrocedare înregistrată cu nr. x/28.02.20003 și admiterea cererii formulate. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că în cauză nu s-a făcut dovada că Arhiepiscopia Romano Catolică Alba-Iulia sau Congregația Surorilor de Caritate Sfântul Vicențiu de Paul Satu Mare sunt continuatoarele persoanei juridice Școala surorilor de caritate din Alba Iulia, prin transferul către aceasta a unor drepturi patrimoniale și a proprietății imobilului în litigiu, pentru a putea uza de prezenta acțiune. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Cu titlu prealabil, se constată că, deși recurentele-reclamante au invocat și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, în cererea de recurs nu au fost expuse critici din această perspectivă ci a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare. Astfel, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut prima instanță faptul că procedura de restituire a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificări completările ulterioare și pentru punerea în aplicare a acestui act normativ au fost aprobate Normele metodologice prin H.G. nr. 1164/17.10.2002. Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum acestea sunt circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...). Or, atât prin cererea de recurs cât și în fața primei instanțe, recurentele-reclamante au susținut că relevant pentru admiterea cererii este faptul că imobilul revendicat a aparținut cultului religios de la care s-a preluat în mod abuziv chiar și în situația în care nu este identitate între solicitant și titularul de carte funciară cererea de retrocedare ar fi trebuit admisă. Potrivit cărții funciare nr. x a localității Alba Iulia și traducerii autorizate a acesteia, proprietarul imobilului solicitat a fost Școală surorilor de caritate din Alba Iulia, iar nu Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia sau Congregația Surorilor de Caritate Sfântul Vicențiu de Paul Satu Mare, având în vedere că în lipsa altor mențiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Școlii surorilor de caritate din Alba Iulia și la momentul preluării abuzive. Relevante sunt și dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, potrivit cărora dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei. Aceste dispoziții, coroborate cu dispozițiile art. 33 din actul normativ menționat, consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară. Având în vedere că recurenta-reclamantă Congregația Surorilor de Caritate Sfântul Vicențiu de Paul Satu Mare este entitate juridică distinctă și cu patrimoniu propriu, congregație în cadrul Episcopiei Romano-Catolice Satu Mare, Înalta Curte nu poate primi critica recurentelor-reclamante conform căreia "nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa" atât timp cât în cauză nu s-a făcut dovada că Arhiepiscopia Romano Catolică Alba-Iulia sau Congregația Surorilor de Caritate Sfântul Vicențiu de Paul Satu Mare sunt continuatoarele persoanei juridice Școala surorilor de caritate din Alba Iulia, prin transferul către aceasta a unor drepturi patrimoniale și a proprietății imobilului în litigiu. Într-adevăr, obiectul O.U.G. nr. 94/2000 este acela de retrocedare a bunurilor naționalizate ce au aparținut cultelor religioase și preluate în baza Decretului nr. 176/1948, însă pentru a se admite o cerere de retrocedare trebuie îndeplinite condițiile impuse de lege și anume să fie probată existența dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării abuzive de către Statul Român sau transferul unor drepturi patrimoniale și a proprietății imobilului în litigiu către solicitantul retrocedării. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,