Decizia nr. 83/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 147/2020 a Curții de Apel Gala

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal la data de 11.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Administrația Națională "Apele Române"- Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea, a chemat în judecată pârâții Guvernul României, Consiliul Local al comunei Vulturu, județul Vrancea, Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Vulturu, județul Vrancea, S.C. A.M.M Agris S.R.L., solicitând instanței ca prin soluția ce o va pronunța să dispună: - anularea poziției nr. 181 din anexa nr. 65 a H.G. nr. 908/2002 privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Vulturu; - anularea poziției nr. 181 din anexa la H.C.L. nr. 4/2001 privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Vulturu; - anularea, pe cale de consecință, a contractelor de concesiune nr. x din data de 10 iulie 2006 și nr. 6887 din 08 octombrie 2007, încheiate între Consiliul Local Vulturu, județul Vrancea și S.C. A.M.M Agris S.R.L., ca fiind încheiate cu un neproprietar; precum și obligarea Consiliului Local Vulturu și S.C. A.M.M. Agris S.R.L. să lase liber imobilul și suprafața de apă ce fac obiectul acestei cereri.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 147 din data de 04 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret Vrancea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost anulată în parte Anexa nr. 65 a H.G. nr. 908/2002 privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Vulturu, respectiv poziția nr. 181 din anexa menționată. A fost anulată în parte Anexa la H.C.L. nr. 4/2001 privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Vulturu, respectiv poziția nr. 181 din anexă. Au fost anulate contractele de concesiune nr. x/10.07.2006 și nr. y/08.10.2007 încheiate între Consiliul Local al comunei Vulturu, județul Vrancea, ca fiind încheiate cu un neproprietar. Au fost obligați pârâții Consiliul Local al comunei Vulturu, Unitatea Administrativ-Teritoarială comuna Vulturu precum și S.C. "A.M.M. Agris" S.R.L. să lase liber imobilul și suprafața de apă ce fac obiectul cererii, în raport de suprafețele deținute.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 147/04.12.2020 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal au promovat recurs pârâții Consiliul Local al comunei Vulturu prin Primar, Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Vulturu și S.C. A.M.M. Agris S.R.L., această din urmă pârâtă formulând recurs și împotriva încheierilor de ședință din 11.01.2019 și 04.04.2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04.01.2021, sub nr. x/2018. 3.1. Prin cererile de recurs formulate de pârâții Consiliul Local al comunei Vulturu prin Primar și Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Vulturu, cu un conținut identic și întemeiate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut că motivarea hotărârii este lapidară și nu cuprinde răspuns la toate apărările formulate, instanța de fond limitându-se la a prezenta o serie de texte de lege în vigoare la data emiterii sentinței recurate, fără însă a verifica dacă acestea se aplică și în situația dedusă judecății, iar motivele reținute sunt contradictorii și străine de obiectul cauzei. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată recurenții că în mod greșit instanța de fond a respins excepțiile invocate, reținând greșit totodată ca în situația de față sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, în fapt acțiunea fiind inadmisibilă. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata într-un drept al său ori într-un interes legitim, trebuie să parcurgă procedura prealabilă. Astfel, H.G. nr. 908/2002 a fost adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 663 bis. partea I, din data de 6 septembrie 2002, dată de la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască actul administrativ contestat și de la care a început să curgă termenul de 30 de zile stabilit de 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cel de 6 luni stabilit de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Totodată, HCL nr. 4/2001 a fost emisă în anul 2001, realizându-se procedura de aducere la cunoștința publicului prin metodele impuse de Legea nr. 215/2001. Or, în speță procedura prealabilă a fost demarată de reclamantă în anul 2018, fiind încălcat termenul la care se referă art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, însăși reclamanta a acordat mai multe avize pentru investițiile efectuate pe acest imobil, moment în care a luat la cunoștința de situația juridică a terenului, fiind imposibil a susține că a aflat de actele contestate abia în anul 2018, afirmație în contradicție totală cu actele emise chiar de ea. Însăși expertul desemnat a precizat clar că pârâta S.C. A. S.R.L. a obținut autorizația de gospodărire a apelor nr. 58/2014, dată de la care este evident că reclamantă a știut de aceasta situație. Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune arată că, raportat la faptul că reclamanta a sesizat instanța de judecată la data de 06.06.2018, în timp ce actele administrative contestate au fost emise în anul 2001, iar contractele de concesiune au fost încheiate în anul 2007, apreciază că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, așa cum stabilește și art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, arată că nu pot fi de acord cu poziția expertului, însușită de către instanța de fond, atâta timp cât Pârâul Leica a fost apă curgătoare doar în perioada în care se alimenta din Pârâul Bălanu, iar în anul 1989, urmare a lucrărilor de îmbunătățiri funciare, cursul Pârâului Bălanu a fost deviat, vărsându-se și în prezent în râul Milcov. Ca urmare, apreciază că în mod greșit a reținut instanța de fond că "sectorul Hângulești - Maluri al râului Leica nu reprezintă o baltă, ci un sector de râu, pe care, prin mai multe baraje, în condițiile unor pante mici, s-au format mici lacuri de acumulare care, în contextual peisajului general monoton, cvasiorizontal, poate induce ideea falsă că e vorba de o baltă", o astfel de susținere venind în contradicție cu expertizele efectuate în cauză, fiind greu de înțeles cum instanța de fond a trecut peste poziția specialiștilor, luând trunchiat anumite părți din aceste expertize și încercând sa găsească o justificare pentru soluția dată, atâta timp cât în baza realității din teren este evident ca vorbim de o baltă și nu de un sector de râu, în prezent Balta Leica având rolul de a colecta apa provenită din ploi, de pe cele trei canale de desecare, prin scurgere până la Râul Siret și că nu poate fi vorba de un curs de apă în înțelesul Legii nr. 107/1996. În al doilea rând, reclamanta nu poate solicita înscrierea dreptului său de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, care aparține domeniului public al comunei Vulturu. Mai mult, acest teren apare în domeniul public al comunei Păunești, conform Monitorului Oficial al României nr. 663 bis. partea I, din data de 6 septembrie 2002. În al treilea rând, reclamanta nu poate susține că "statul român este vătămat în dreptul sau de proprietate publică", atât timp cât acest teren se afla deja în domeniul public. Totodată, reclamanta nu poate invoca niciun interes în cauză nefiind făcută nicio dovadă în sensul celor menționate, în timp ce, prin înscrierea în cartea funciara, se dovedește opozabilitatea fața de terți a dreptului său de proprietate. 3.2. Recursul promovat de pârâta S.C. A.M.M. AGRIS S.R.L. a fost îndreptat atât împotriva sentinței de fond nr. 147/04.12.2020, cât și împotriva încheierilor de ședință din 11.01.2019 și 04.04.2019, fiind întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 11.01.2019, recurentul a arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. pentru că nu au fost analizate la toate argumentele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale active, respectiv instanța de fond nu s-a pronunțat deloc asupra motivului prev. de art. 2 din O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale Apele Române și a art. II din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, potrivit cu care Administrația Națională Apele Române nu are niciun drept legal de administrare asupra cuvetei și malurilor amenajării piscicole Vulturu pentru că Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura este aceea care se subrogă Agenției Domeniilor Statului. Procedând astfel, au fost încălcate regulile de procedură cu sancțiunea nulității modului în care a fost soluționată excepția. De asemenea, s-au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. raportat la lipsa oricărui considerent relativ la lipsa calității reclamantei de administrator, astfel cum este precizat în raportul de expertiză și, pe de altă parte, pentru că însăși motivarea acestea prin raportare la art. 865 alin. (2) pct. b) din C. civ., nu cuprinde concret argumentul pentru care reclamanta A.N.A.R are calitate procesuală activă. Este evident că redarea acestei dispoziții legale nu reprezintă un argument în sine, pentru că dispoziția legală pe care își motivează instanța de fond respingerea excepției nu face decât să prevadă obligația de a fi introdus în cauză cel care are calitate. O altă critică a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., raportat la încălcarea art. 36 C. proc. civ. și art. 2 din O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale Apele Române și a art. II din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura În ceea ce privește încheierea din 04.04.2019 prin care a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii, recurentul a arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că încheierea nu cuprinde niciun considerent pentru care ar fi în termen formularea unei proceduri prealabile după 16 ani de la publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 908/2002, precum și de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru că motivele respingerii excepției de tardivitate încalcă dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (1) și (5) din Legea 554/2004. Criticile formulate împotriva sentinței nr. 147/04.12.2020 au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 și art. 497 C. proc. civ. Referitor soluția de anulare a poziției nr. 181 din Anexa 65 a H.G. nr. 908/2002 privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Vulturu și din Anexa la HCL nr. 4/2001 privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Vulturu s-a arătat că instanța de fond a depășit cu mult obiectul pretins a fi administrat de reclamanta A.N.A.R, respectiv a depășit suprafața de 11,5 ha luciu de apă, cu suprafața de teren extravilan pășune cuprins în aceeași poziție anulată. Mai mult decât atât, nici suprafața pe care o deține în concesiune nu este toată doar luciu de apa, parte din obiectul concesiunii fiind și o suprafață de pământ. Această greșeală de judecată a fost posibilă pentru că instanța nu a dat deloc eficiență relațiilor emise de OCPI Vrancea care atrage atenția asupra faptului că toată suprafața de teren se află în domeniul public local al comunei, dar și pentru că instanța a anulat această poziție fără o minimă preocupare asupra a ceea ce reprezintă ea din punct de vedere topometrie, mai concret dacă ea e toată numai luciu de apă, ori și teren, ce suprafețe, cu ce identificare cadastrală, în posesia ori administrarea cui se află. Practic ceea s-a anulat este cu mult peste ceea ce a pretins reclamanta A.N.A.R. că ar fi avut în administrare ca luciu de apa. Cursul de apă al fostului pârâu Leica, codificat sub nr. XII.1.79 a nu mai este un curs de apă de ordinul II, ci este o succesiune de 8 bălți, realitate geografică de necontestat nici chiar de către reclamantă în anul 2014, când a fost emisă Autorizația de gospodărire a apelor nr. 58/2014. În conformitate cu Ordinul nr. 534/01.10.2001 a Ministerului Administrației Publice privitor la aprobarea normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, terenul din zona Hângulești-Maluri, cu denumirea Balta Leica este înscris în subcategoria Hb -ape stătătoare, transformate în timp și amenajate ca bălți cu specific de ape stătătoare de mică adâncime unde cresc trestiișuri și păpurișuri și alte tipuri de vegetație specifică. Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că prima instanță a făcut o aplicare greșită a Ordinului nr. 534/2001 a Ministerul Administrației Publice care stabilește clar că Leica era apă stătătoare, iar prin încălcarea dreptului de proprietate al titularului poziției anulate, hotărârea este pronunțată și cu încălcarea art. 858 C. civ. față de comuna Vulturu. Referitor soluția de anulare a contractelor de concesiune nr. x/2006 și nr. y/2007 și de obligare a lăsa liber imobilul ce face obiectul acestor contracte de concesiune, apreciază soluția ca fiind netemeinică și nelegală pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Astfel, instanța a înlăturat principala apărare vizând lipsa de calitate procesuală a reclamantei A.N.A.R., reținând că are calitate Statul Român, adică reținând o situație care confirmă în mod logic lipsa calității reclamantei, contradicția în considerentele prin care a fost înlăturată apărarea recurentei fiind evidentă. De asemenea, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este incident în cauză prin încălcarea dispozițiilor art. 872 și art. 873 C. civ., în special raportat la faptul că instanța a dispus anularea contractelor de concesiune fără o minimă preocupare asupra întinderii anulării, întrucât exprimarea din dispozitiv "obligă pârâții Consiliul Local al Comunei Vulturu, UAT Comuna Vulturu, precum și S.C. A. S.R.L. să lase liber imobilul și suprafața de apă ce fac obiectul cererii, în raport de suprafețele deținute" este mult prea vagă raportat la întinderea imobilului în discuție, imobilul revendicat fiind practic neidentificat.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret Vrancea s-a invocat excepția nulității recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței de fond și a încheierilor de ședință recurate ca fiind temeinice și legale. Intimatul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat, la rândul său, întâmpinare față de recursurile formulate de recurenții-pârâți, solicitând respingerea acestora ca nefondate și menținerea sentinței de fond și a încheierilor recurate ca temeinice și legale. Recurenta-pârâtă S.C. A.M.M. Agris S.R.L. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului ca nefondată, reiterând argumentele de nelegalitate invocate cu privire la hotărârile atacate. De asemenea, recurenții-pârâți Consiliul Local al comunei Vulturu prin Primar și Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Vulturu și intimata-reclamantă Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret Vrancea au depus concluzii scrise prin care au reiterat în mod sintetizat apărările formulate în cauză. La termenul de dezbateri din data de 13 ianuarie 2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursurilor, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret Vrancea, apreciind că motivele de nelegalitate invocate se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analiza motivelor de casare Analizând încheierile și sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenți, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce succed. Criticile referitoare la încheierea din 11.01.2019, prin care a fost soluționată excepția lipsei calității procesual active a Administrației Naționale Apele Române sunt nefondate. Astfel, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 107/2002 cu modificările și completările ulterioare, Administrația Națională Apele Române este o instituție publică de interes național, care administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituția României, republicată, precum și bunurile proprietate publică prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km 2 , malurile și cuvetele lacurilor. Având în vedere faptul că prin acțiune se solicită anularea HCL nr. 4/2001 pentru aprobarea inventarului domeniului public al comunei Vulturu și a H.G. nr. 908 din 22 august 2002 privind atestarea domeniului public al județului Vrancea, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vrancea, în ceea ce privește includerea în domeniul public a comunei Vulturu a bunului "Balta Leica", în suprafață totală de 78 ha, motivat de faptul că acest bun face parte din domeniul public al statului, reclamanta justifică, în baza dispozițiilor legale indicate anterior, calitatea procesuală activă de a promova acțiunea. În acest sens se are în vedere că reclamanta a invocat, ca temei al formulării acțiunii, dreptul său de administrare, care este un drept real și presupune exercitarea tuturor prerogativelor caracteristice acestuia, inclusiv apărarea lui în justiție. Așadar, ceea ce dă legitimare procesuală reclamantei este conținutul juridic al dreptului de care se prevalează, iar esențial din acest punct de vedere este faptul că nu era nevoie să fie făcută dovada dreptului de proprietate pentru promovarea acțiunii, fiind suficientă existența dreptului real de administrare în patrimoniul acesteia. Aspectele invocate de către recurenta S.C. A.M.M. Agris S.R.L. referitoare la inexistența dreptului legal de administrare asupra cuvetei și malurilor amenajării piscicole Vulturu constituie, conform dispozițiilor art. 36 din C. proc. civ., chestiuni legate de fondul pretenției deduse judecății, așa încât în mod corect prima instanță a respins excepția. În ceea ce privește criticile asupra încheierii din 4.04.2019, vizând modul de soluționare a excepției tardivității formulării acțiunii, încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 7 alin. (3) și art. 11 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate. Problema de drept supusă judecății, în limitele soluției pronunțate de prima instanță, o reprezintă stabilirea momentului de la care reclamanta a luat cunoștință de hotărârea atacată, sau a momentului de la care legea prezumă că s-a luat cunoștință de hotărâre. Înalta Curte reține că Hotărârea Guvernului nr. 908 din 22 august 2002 privind atestarea domeniului public al județului Vrancea, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vrancea, constând din bunurile cuprinse în anexele nr. 1 - 65, care fac parte integrantă din această hotărâre, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 663/6.09.2002, iar anexele au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 663 bis/6.09.2002. În anexa nr. 65 a Hotărârii de Guvern nr. 908/2002 a fost inclus în inventarul domeniului public al comunei Vulturu, județul Vrancea, la poziția nr. 181, cod de clasificare 1.2.8., bunul "Balta Leica", în suprafață totală de 78 ha. În analiza criticilor vizând aplicarea greșită a legii în ceea ce privește modul de soluționare a excepției de tardivitate, Înalta Curte reține că H.G. nr. 908/2002 este un act administrativ unilateral cu caracter individual, întrucât privește subiecte de drept determinate. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situațiile prevăzute la lit. a) - e). Conform art. 11 alin. (2) din aceeași lege, "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, ….". În temeiul art. 11 alin. (5), din aceeași lege, termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere. În raport cu dispozițiile legale menționate, termenele curg, pentru persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia. Altfel spus, data luării la cunoștință, în sensul art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, este data la care terțul putea și trebuia, respectiv avea posibilitatea reală și efectivă de a lua cunoștință de actul administrativ. În acest context, Înalta Curte reține că nu poate fi primită cu relevanță juridică susținerea reclamantei, potrivit căreia ar fi luat cunoștință de anexa 65 la H.G. nr. 908/2002 abia cu ocazia înregistrării în evidențele sale, sub nr. x/3.04.2018, a solicitării formulate de către S.C. A.M.M. AGRIS S.R.L. pentru emiterea unui aviz de gospodărie a apelor pentru investiția "Amenajare drumuri de acces și lucrări hidrozehnice - deversor pentru golire fund apă - sat Maluri, comuna Vulturu", la care au fost anexate atât contractele de concesiune încheiate cu C.L. Vulturu cât și un extras din H.G. nr. 908/2002, în condițiile în care Hotărârea de Guvern și anexele contestate sunt părți integrante din H.G. și se consideră comunicate de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse la dosar de către recurentul-pârât S.C. A.M.M. AGRIS S.R.L. rezultă fără echivoc faptul că AN "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret a luat cunoștință de H.G. nr. 908/2002 și de faptul că bunul imobil "Balta Leica" este înregistrat în patrimoniul comunei Vulturu, cel mai târziu la data de 27.07.2015, când recurentul-pârât i-a adus la cunoștință acest fapt prin adresa nr. x/27.07.2015. De altfel, în urma acestei adrese, AN "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin adresa nr. x/12.08.2015, a solicitat Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea să facă demersurile necesare în instanță pentru clarificarea administrării albiei minore a cursului de apă, menționând că bunul apare înregistrat în domeniul public al statului, anexa nr. 12 din H.G. nr. 1705/2006 (fl. 170 vol. I dosar fond) fiind astfel evident că, acționând în acest mod, este peste putință de tăgadă că cel târziu la data respectivă a luat cunoștință despre actul administrativ atacat. Nefiind prezentate elemente extrinseci sau circumstanțe din care să rezulte "motive temeinice" privind depășirea termenelor prevăzute la art. 7 și, respectiv, art. 11 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va reține necesitatea respectării principiului securității și stabilității raporturilor juridice. Astfel, cu privire la limitele legale impuse de Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea dreptului la acțiune, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 635/2007, a considerat că acestea reprezintă măsuri de protecție a stabilității și securității raporturilor juridice create și a efectelor actelor administrative și că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție și la un proces echitabil. Mai reține instanța de control judiciar că operațiunea de inventariere a bunurilor aparținând domeniului public al statului, operată prin H.G. contestată parțial în cauză, nu are semnificația unui mod de dobândire a proprietății, ci doar de consacrare legislativă a unei stări preexistente, stabilite prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vulturu nr. 4/2001, așa încât se prezumă că reclamanta a luat cunoștință de hotărârea consiliului local cel mai târziu la aceeași dată la care a luat cunoștință și de hotărârea de guvern. În concluzie, sesizarea instanței la data de 6.06.2018 se situează cu mult în afara termenului la care se referă art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vulturu nr. 4/2001 a stat la baza adoptării H.G. nr. 908/2002, iar aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 663/nr. 663 bis la data de 6.09.2002, fără a fi învederate motive temeinice care să justifice depășirea termenului. Se impune precizarea că acest termen este depășit chiar și în situația în care s-ar accepta că reclamanta a luat la cunoștință despre existența actelor administrative cel mai târziu la data de 27.07.2015. Având în vedere depășirea termenului de formulare a acțiunii, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor legale în ceea ce privește modul de soluționare a excepției tardivității, motiv pentru care se impune admiterea recursului. Reținând ca întemeiat acest motiv de recurs, Înalta Curte, nu va mai analiza celelalte critici formulate de către recurenții-intimați, a căror cercetare a devenit de prisos în actualele circumstanțe.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul și, casând încheierea din 4.04.2019 și sentința recurată, va respinge acțiunea reclamantei ca tardiv formulată. PENTRU ACESTE MOTIVE,